Connect with us

Lansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord

Publicat

pe

București, 29 septembrie 2026 – La Muzeul Național Cotroceni a avut loc lansarea volumului aniversar „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari”, proiect editorial realizat de Romania Student Tour și dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita de stat a Reginei Maria a României în Statele Unite ale Americii și Canada. Evenimentul, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai corpului diplomatic, ai mediului academic și cultural, lideri ai comunităților românești din străinătate, studenți și tineri implicați în proiecte dedicate promovării patrimoniului și valorilor românești.

Ceremonia, moderată de Bianca Radu, președinta Ligii Studenților Români din Străinătate, s-a desfășurat în prezența Președintelui României, Nicușor Dan, și a Primei Doamne, Mirabela Grădinaru, și a debutat cu intonarea Imnului Național al României.

În alocuțiunea susținută cu această ocazie, Președintele României a evidențiat semnificația istorică a vizitei Reginei Maria în America de Nord și contribuția acesteia la consolidarea relațiilor dintre România și Statele Unite ale Americii.

„Este implicit și o discuție despre parteneriatul nostru România-Statele Unite, care are rădăcini adânci în timp și care azi a ajuns la maturitate și care ne va ajuta să facem lucruri pe multiple planuri, inclusiv economic.”

Șeful statului a subliniat, totodată, rolul excepțional pe care Regina Maria l-a avut în promovarea intereselor României pe plan internațional:

„Regina Maria și-a înțeles vocația, și-a asumat rolul pe care i l-au dat românii, s-a sacrificat pentru România, prin gesturi și acțiuni extrem de importante, inclusiv mobilizarea soldaților de pe front, după aceea o diplomație autentică, cu multiple beneficii pentru noul stat român de la momentul acela.”

Referindu-se la nevoia de repere autentice pentru noile generații, Președintele României a afirmat:

„Tocmai când avem o personalitate cum este Regina Maria, este important să o promovăm, ca să arătăm oamenilor, și mai ales copiilor, că se poate și că în țara aceasta s-au întâmplat lucruri extraordinare.”

În cadrul evenimentului a fost prezentat și mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Regina Maria a României – o ambasadoare a poporului român în America și Canada”, transmis prin intermediul consilierului patriarhal Răzvan Mihai Clipici.

Au susținut alocuțiuni Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România și președinte al Alianței SUA-România, prof. univ. dr. Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut, precum și Liviu Sebastian Jicman, directorul general al Muzeului Național Cotroceni, și Mihai Moldovan, directorul Casei de Cultură a Studenților București.

În încheierea ceremoniei, Paul Bordaș, fondator al programului Romania Student Tour, inițiator al proiectului Fotogeografica și coordonator editorial al volumului, a prezentat parcursul editorial al proiectului și importanța recuperării memoriei istorice asociate personalității Reginei Maria, una dintre figurile definitorii ale României moderne.

Prefațat de Președintele României, volumul reunește contribuții instituționale, academice, diplomatice și culturale dedicate personalității Reginei Maria și moștenirii sale istorice. Lucrarea include un cuvânt de deschidere semnat de Președintele României și testimoniale semnate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, Eugen Tomac, consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni al Administrației Prezidențiale, Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, Laura Popescu, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Bogdan Mănoiu, ambasadorul României în Canada, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, Marius Bostan, inițiatorul RePatriot, ambasadorul Adrian Zuckerman, Cristian Anița, director general al Arhivelor Naționale ale României, Narcis Dorin Ion, director general al Muzeului Național Peleș, Mihail Ion Gorgoi, director general al Muzeului Național Bran, Simona Laiu, istoric și muzeolog, Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, Bianca Radu, președinta Ligii Studenților Români din Străinătate și Paul Bordaș

Prin diversitatea perspectivelor reunite, volumul conturează imaginea Reginei Maria nu doar ca figură emblematică a istoriei naționale, ci și ca simbol al diplomației culturale, al modernizării României și al consolidării legăturilor dintre România și comunitățile românești din lume.

Realizată în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Bran, Muzeul Național al Țăranului Român și Casa de Cultură a Studenților București, lucrarea însumează 256 de pagini și reunește imagini de epocă și creații contemporane realizate de 57 de fotografi consacrați și laureați ai Concursului Național de Fotografie Fotogeografica.

Lansarea volumului se înscrie în seria manifestărilor dedicate centenarului vizitei Reginei Maria în America de Nord, una dintre cele mai importante misiuni diplomatice și culturale din istoria României moderne. Prin valoarea sa documentară, artistică și educativă, volumul „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” reprezintă un omagiu adus unei personalități care a contribuit decisiv la consolidarea imaginii României în lume și la promovarea valorilor românești pe scena internațională.

***

Romania Student Tour este un program național de educație, cultură și diplomație publică dedicat promovării patrimoniului material și imaterial al României în rândul tinerilor din țară și din diaspora. Prin proiectele sale editoriale, culturale și educaționale, programul contribuie la consolidarea identității naționale și la promovarea valorilor românești în context european și internațional.

Paul Bordaș
Inițiator Fotogeografica
Fondator Romania Student Tour

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Publicat

pe

De

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece

Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri care continuă să existe în memoria ta mult timp după ce le-ai purtat. Diferența nu stă doar în intensitate, ci în capacitatea lor de a crea o prezență. 

Odată cu sezonul rece, tot mai multe persoane caută parfumuri persistente, sofisticate și memorabile. Temperaturile scăzute permit notelor bogate să se dezvolte armonios pe piele, iar parfumurile cu personalitate devin alegerea ideală pentru toamnă și iarnă.

Ce înseamnă un parfum persistent? 

Persistența este una dintre cele mai importante caracteristici ale unui parfum. Un parfum de lux nu trebuie să impresioneze doar în primele minute, ci să evolueze frumos și să rămână prezent pe parcursul întregii zile. 

În general, notele de bază precum vanilia, lemnul de santal, cedrul sau Cashmeranul contribuie la o experiență olfactivă de durată, motiv pentru care parfumurile orientale, lemnoase și condimentate sunt ideale în sezonul rece. 

Cum recunoști un parfum premium? 

Un parfum premium înseamnă mai mult decât ingrediente de calitate. Are profunzime, personalitate și spune o poveste. 

Cele mai apreciate creații olfactive evoluează în etape, asemenea unui spectacol bine construit: atrag atenția, creează emoție și lasă în urmă o semnătură memorabilă. Atunci când alegi un parfum, merită să fii atent la compoziție, evoluția pe piele și emoția pe care o transmite. 

De aceea, atunci când alegi un parfum premium, merită să fii atent la: 

  • complexitatea compoziției; 
  • evoluția parfumului pe piele; 
  • calitatea ingredientelor; 
  • originalitatea semnăturii olfactive; 
  • emoția și starea pe care le transmite. 

Pentru că, în realitate, nu alegem doar un parfum. Alegem felul în care vrem să fim percepuți. 

Possess Intense: atunci când parfumul devine spectacol 

Inspirate de colaborarea dintre Oriflame și Cirque du Soleil, noile parfumuri Possess Intense și Possess Intense Man celebrează puterea prezenței și capacitatea de a lăsa o impresie autentică.  

Possess Intense, apă de parfum femei, combină bergamotă, piper roz și accente sărate cu imortelă, iasomie Sambac, vanilie și lemn de santal. Rezultatul este un parfum floral-oriental sofisticat, construit pe contraste între lumină și mister. 

Possess Intense Man, apă de parfum bărbați,  reunește longoza sălbatică, cardamom, elemi și salvie, completate de cedru și Cashmeran. Un parfum oriental, condimentat-lemnos, expresiv și elegant. 

  

În fond, un parfum memorabil nu se măsoară doar prin persistență, ci și prin felul în care îți amplifică prezența, iar Possess Intense și Possess Intense Man sunt create pentru acele momente în care vrei să lași o impresie care rămâne.

Citeste in continuare

Uncategorized

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Publicat

pe

De

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit datelor prezentate de Novo la congresul european de diabet de la Milano.

Aproape nouă din zece participanți cu obezitate și un nivel crescut de grăsime în ficat au ajuns sub pragul de steatoză hepatică după 72 de săptămâni de tratament cu Wegovy® (semaglutidă). Rezultatul provine dintr-o analiză a unei subpopulații din studiul STEP UP, prezentată de Novo la Congresul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului — EASD 2026.

Datele reunesc rezultatele tratamentului cu semaglutidă injectabilă în dozele de 7,2 mg și 2,4 mg. În grupul tratat, proporția medie de grăsime din ficat a scăzut de la 8,8% la începutul studiului la 3,1% în săptămâna 72.

Ce arată rezultatul „9 din 10”

Evaluarea prin rezonanță magnetică a inclus o subpopulație de 55 de adulți cu obezitate, fără diabet. Dintre participanții tratați cu semaglutidă, 26 aveau inițial un conținut de grăsime în ficat de peste 5%. La finalul celor 72 de săptămâni, 23 dintre aceștia, respectiv 88,5%, au coborât sub acest prag, atingând valori normale ale grăsimii hepatice.

Măsurătorile au fost realizate prin MRI-PDFF, o metodă imagistică neinvazivă care permite cuantificarea grăsimii din ficat.

„Această analiză a arătat că semaglutida a redus grăsimea din ficat și a fost asociată cu o îmbunătățire generală a sănătății ficatului la adulții cu obezitate”, a declarat Eric Lawitz, de la Texas Liver Institute și University of Texas Health San Antonio.

Potrivit specialistului, rezultatele sugerează că semaglutida ar putea contribui la abordarea precoce a bolii hepatice. Acesta subliniază că până la trei din patru persoane cu obezitate pot avea un exces de grăsime la nivelul ficatului.

Date despre sănătatea ficatului, dincolo de managementul greutății

Evaluarea imagistică face parte dintr-o analiză exploratorie mai amplă, care a reunit date de la 1.919 adulți din studiile STEP UP și STEP UP T2D. La început, peste 94% dintre participanții din toate grupurile aveau un risc crescut de ficat gras, potrivit indicelui FLI, în timp ce mai puțin de 1% îndeplineau criteriile de risc pentru fibroză avansată, conform indicelui FIB-4.

Acest profil a permis evaluarea parametrilor hepatici într-o populație cu obezitate și risc crescut de steatoză, dar cu risc inițial redus de fibroză avansată.

STEP UP și STEP UP T2D au urmărit în principal efectele tratamentului asupra greutății corporale. Rezultatele privind ficatul provin dintr-o analiză ulterioară, exploratorie, a datelor acestor studii.

Citeste in continuare

Sport

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Publicat

pe

De

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și Floris Stănculea au câștigat competiția, iar Ovidiu Vasian și Aurelian Surd au ocupat locul al treilea. Bilanțul celor două echipe: 14 meciuri disputate și o singură înfrângere.

România a avut un parcurs extraordinar la Cupa Internațională de Padbol de la Stockholm, desfășurată în perioada 2–3 octombrie 2026. Într-un program foarte intens, cu șapte meciuri pentru fiecare pereche, cei patru sportivi au demonstrat valoare, rezistență și determinare, reprezentând țara cu mândrie.

În confruntările cu adversari din Suedia, Belgia, Germania, Italia și Qatar, echipele românești au obținut împreună 13 victorii. Rezultatele confirmă nivelul competitiv al Padbolului românesc și progresul construit prin campionatul intern și pregătirea constantă.

Cătrună și Stănculea aduc trofeul în România

Adrian Cătrună și Floris Stănculea, legitimați la ACS Sportul pentru Viitor București, au încheiat competiția fără înfrângere. Cu șapte victorii în șapte meciuri, cei doi au ocupat primul loc și au câștigat trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm.

Pentru Adrian Cătrună, succesul din Suedia are și o semnificație personală. Aceasta a fost ultima sa participare internațională din acest an, sportivul urmând să fie supus unei intervenții medicale la genunchi, după care va parcurge o perioadă de recuperare.

Pasiunea pentru Padbol și dorința de a fi alături de echipă l-au însoțit până la capătul acestei competiții, încheiate cu un trofeu pentru România.

padbol1

Vasian și Surd, un podium care confirmă creșterea echipei

Ovidiu Vasian și Aurelian Surd, sportivi ai ACS Singidava Cugir, au completat succesul delegației române prin clasarea pe locul al treilea, după șase victorii în șapte meciuri.

Prima lor participare împreună la o competiție internațională a fost în 2023, la Cupa Națiunilor organizată în Ungaria, unde au avut un parcurs bun. Stockholm a reprezentat următoarea participare internațională în această formulă, iar evoluția din Suedia a evidențiat creșterea valorii echipei.

Cei doi au învins adversari cu o vastă experiență internațională, demonstrând că munca depusă în țară se poate transforma în rezultate importante în afara ei. Podiumul de la Stockholm marchează un nou pas în evoluția lor ca echipă.

România–Suedia: de la fotbal la succesul din Padbol

Întâlnirile dintre România și Suedia sunt urmărite de public mai ales prin prisma fotbalului. Dacă recentele confruntări din Liga Națiunilor nu au adus rezultatele dorite pentru naționala de fotbal, Padbolul a oferit un motiv de bucurie și mândrie: la International Padbol Cup Stockholm 2026, sportivii români au învins, printre altele, și echipele suedeze, aducând acasă trofeul și două clasări pe podium. Floris Stănculea și Adrian Cătrună au cucerit medaliile de aur, iar Aurelian Surd și Ovidiu Vasian au completat succesul României cu medaliile de bronz.

 Performanța a fost însoțită de aprecierea gazdelor. Erik Zetterström, organizatorul International Padbol Cup Stockholm 2026, a vorbit într-un interviu oferit Federației Române de Padbol despre nivelul jucătorilor români și bucuria de a avea delegația României la competiție.

„Sunt foarte impresionat de cât de bine joacă sportivii români”, a declarat Erik.

Organizatorul a apreciat și experiența României în organizarea competițiilor și dezvoltarea Padbolului, exprimându-și dorința de a vizita țara noastră pentru un schimb de experiență. Dincolo de rezultate, competiția a creat astfel ocazia unor noi colaborări, în care fiecare partener poate contribui și poate învăța.

p5

Campionatul intern și pregătirea susțin performanța

Succesul de la Stockholm aparține sportivilor, dar reflectă și munca antrenorilor, implicarea cluburilor și eforturile Federației Romăne de Padbol pentru pregătirea și dezvoltarea acestora.

Campionatul Național de Padbol are un rol esențial în acest proces. Meciurile disputate constant între cele mai bune perechi din țară cresc nivelul echipelor, le consolidează experiența și le pregătesc pentru provocările internaționale. Stagiile de pregătire completează acest parcurs și contribuie la transformarea progresului individual în performanță de echipă.

Cele două clasări pe podium arată rezultatul unui efort comun și valoarea continuității în pregătire și competiție.

Noi pași în dezvoltarea relațiilor internaționale

Delegația României a fost însoțită de Elisabeta Gherghișan, președintele Federației Române de Padbol, care a fost alături de sportivi și a făcut un nou pas în consolidarea relațiilor internaționale din cadrul acestui sport.

Discuțiile cu organizatorul și cu reprezentanții celorlalte țări au deschis perspective de schimb de experiență și colaborare, cu obiectivul de a crea noi oportunități pentru sportivi și de a susține dezvoltarea Padbolului.

„Ne bucură aprecierea față de sportivii români și față de experiența României în dezvoltarea Padbolului. Dorința lui Erik de a ne vizita pentru un schimb de experiență este o oportunitate de a întări această colaborare. Avem ce împărtăși și avem ce învăța unii de la ceilalți, iar aceste legături pot aduce beneficii sportivilor și acestui sport”, a declarat Elisabeta Gherghișan.

Participarea României la Cupa Internațională de la Stockholm a beneficiat de susținerea Agenției Naționale pentru Sport.

O invitație pentru parteneri și investitori

Rezultatele de la Stockholm transmit un mesaj clar: Padbolul românesc crește și merită susținut.

Trofeul și cele două prezențe pe podium reprezintă și o invitație adresată partenerilor, sponsorilor și investitorilor de a se alătura unui sport în plină dezvoltare. Performanțele internaționale și creșterea nivelului competițiilor interne arată un potențial care poate fi susținut prin extinderea infrastructurii și atragerea de noi practicanți.

Mai multe terenuri de padbol, oportunități pentru juniori și susținerea actualelor și viitoarelor generații de campioni pot duce mai departe ceea ce sportivii români au demonstrat la Stockholm: România are valoare și poate câștiga la cel mai înalt nivel al competiției.

Sursa: presadeazi.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

2 zile inainte

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized2 zile inainte

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Sport3 zile inainte

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și...

Uncategorized3 zile inainte

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Uncategorized3 zile inainte

Viitorul tehnologiei de securitate in Europa, dezbatut la Romanian Security Fair 2026

BUCURESTI, 9 October 2026 – Reprezentanti EURALARM, ONVIF si PISA, alaturi de Messe Frankfurt si experti din industria internationala de securitate,...

Afaceri3 zile inainte

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită
Uncategorized4 zile inainte

Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită

Urma roz de pe periuță, dimineața, este cel mai frecvent semnal de alarmă din cabinetul stomatologic și, paradoxal, cel mai...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized4 zile inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

5 zile inainte

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15...

Uncategorized5 zile inainte

De la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă

HONOR aduce împreună smartphone-ul, tableta și smartwatch-ul într-un ecosistem conectat București, 05 octombrie 2026 –Odată cu serile mai lungi și cu...

Uncategorized6 zile inainte

Ghid de Călătorie: Transport Internațional de Persoane pe Rutele România – Germania și Italia – România

Dinamica călătoriilor internaționale în Europa s-a schimbat considerabil în ultimii ani. Din ce în ce mai mulți pasageri caută alternative...

Afaceri6 zile inainte

Gama de Colțare, Dormitoare, Paturi și Mobilă de Living de la Homemobili.ro

Homemobili.ro se distinge printr-o selecție vastă de mobilier de calitate, care combină designul modern cu funcționalitatea, aducând un plus de...

Afaceri6 zile inainte

Canapele de Lux de la Homemobili.ro: Eleganță și Confort la Superlativ

Într-o lume în care designul interior și confortul sunt esențiale pentru crearea unui cămin perfect, Homemobili.ro se distinge prin oferirea...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Socialo săptămână inainte

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui...

StirileMoldovei.ro, platformă online dedicată știrilor și evenimentelor de interes public din regiunea Moldova StirileMoldovei.ro, platformă online dedicată știrilor și evenimentelor de interes public din regiunea Moldova
Turismo săptămână inainte

O deplasare de lucru pe cont propriu, plănuită din biroul de acasă

Joi seara, un client îți scrie că ar vrea o întâlnire față în față, vineri în săptămâna următoare, într-un oraș...

Știrile Săptămânii