Preşedintele ANPC, Marius Pîrvu, a explicat că aceasta este o situaţie care vine în ajutorul oamenilor, întrucât, timp de cinci ani, cât timp se află în...
Decizia a fost luată de Consiliul de Administraţie al ASF şi de acest avantaj beneficiază toţi membrii şi angajaţii Autorităţii, chiar şi cei cărora le expiră...
„Azi, în premieră în România, vom păşi într-un supermarket în care tot ce înseamnă produse din material plastic de unică folosinţă sunt eliminate, sunt înlocuite. Există...
Americanii sunt acuzaţi de ruşi că fac în secret experimente cu arme biologice într-un laborator în Georgia, precizând că în urma experimentelor au murit cel puţin...
Principalele motive invocate de sindicatul taximetriştilor sunt preţul carburanţilor şi majorarea salariilor. Este doar prima etapă de scumpire. Administratorii companiilor de taxi vor preţuri şi mai...
Nu, nu conduc un automobil cu motorizare Diesel, ca să lămurim lucrurile de la bun început. Dar pot să-i înţeleg pe acei şoferi care s-au săturat...
Guvernul austriac a prezentat miercuri, 3 octombrie, un plan de măsuri destinat stimulării utilizării automobilelor electrice, una din măsuri fiind aceea de a permite acestor maşini...
Multe ţări importante au început să efectueze teste pentru extragerea resurselor de pe fundul oceanic în contextul creşterii cererii pieţei pentru metale. Din cauza acestei cereri...
Capital: Veţi mai candida pentru un post de europarlamentar la alegerile din 2019? V-aţi depus candidatura? Adina Vălean: Mai sunt şapte luni de mandat şi vreau...
„Instanţa s-a pronunţat pe arestarea preventivă pentru două luni. Faţă de informaţiile pe care le deţineam până în seara asta, punctul meu de vedere era că...