Iohannis consideră că motivul care stă în calea României este de origine politică, produs de modificările la legile justiţiei, conform stiripesurse.ro ”Spaţiul Schengen a fost creat...
Proiectul de lege privind graţierea, despre care a vorbit miercuri seara Tudorel Toader, a fost adoptat tacit de Senat, au declarat pentru HotNews.ro surse politice.Este vorba...
Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu avertizează că, după sancţionarea Poloniei şi Ungariei cu „soluţia nucleară”, adică prin activarea Articolului 7 din Tratatul UE, Parlamentul European...
„O majoritate traditională formată din Socialişti, ALDE, Verzi şi Comunişti a stabilit că din 2030 producătorii vor trebui să pună pe piată aproape jumătate din producţia...
Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să reacţioneze prin lansarea aşa-numitei proceduri a articolului 7, transmit AFP, Reuters şi dpa. Cu 448 voturi pentru, 197 voturi contra...
75% dintre români au plecat în vacanţă, vara aceasta, iar majoritatea (81%) au ales autoturismul drept partener la drum lung; Vacanţele de vară...
Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a declarat, marţi, la Parlament, că momentan nu consideră „oportună” emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă (OUG) privind amnistia şi graţierea...
Moțiunea împotriva lui Carmen Dan a fost respinsă.
Unul din 10 români deţine criptomonede, în timp ce 33% dintre ei vor să cumpere, conform unui studiu realizat de o platformă globală care permite tranzacţionarea de...
Autor: Cătălina Constantin | miercuri, 12 septembrie 2018 | 0 Comentarii | 0 Vizualizari 1536738813 Ministerul Finanţelor va realiza o analiză şi, până la finele acestui...