Premierul acestei țări de lângă România și-a exprimat convingerea că decizia de relaxare a regimului de vize va sosi înainte de sfârșitul anului 2018.
Detaşarea acestora are loc în timp ce două caravane de migranţi din America Centrală se îndreaptă spre nord. Activiştii pentru drepturile civile au afirmat că anunţul...
Liviu Dragnea a primit din partid un termen limită 1 Decembrie pentru amnistie şi gratiere. Pentru că nu va obţine plecarea lui Toader cu acceptul lui Tăriceanu,...
Preşedintele PSD a spus că cei care au murit în urma încendiului din Colectiv ar fi fost „ucişi”. „Ceva i-a ucis. N-am de unde să ştiu”,...
Procesul în care România este dată în judecată pentru că nu a luat măsuri ca bucureştenii să nu mai respire un aer toxic a început oficial,...
Simona Halep a încheiat anul pe locul doi, cu premii în valoare totală de 6.359.564 de dolari. Sportiva noastră a fost întrecută de puţin de Naomi...
O spune chiar ministrul finaţelor, Eugen Teodorovici. „Ştim foarte bine, agenţii economici din statele mai mici poate, şi astăzi mă refer la România, au un tratament...
Dacă acum zece ani cuvântul „insolvenţă” era sinonim cu falimentul, astăzi lucrurile stau cu totul altfel. Procentul reaorganizărilor a crescut de cinci ori în ultimii zece...
Deputatul Mircea Drăghici este trezorierul Partidului Social Democrat, funcţie direct subordonată şefului partidului, Liviu Dragnea. Numai din subvenţia de la stat, PSD a încasat peste 83...
Totuşi, gradul redus de aprobare, raportat la numărul de cereri ca şi problemele pe care sistemele CEC Bank(singura bancă ce oferă deocamdată aceste credetite) le au...