“Iar trebuie să se împrumute pentru banii de pensii şi salarii! Vă spuneam acum câteva zile că încasările din iulie sunt conjuncturale şi că cel mult...
Vorbim despre o sumă uriaşă, şi anume între 60 şi 80 de milioane de euro. El a afirmat că a fost realizată o „cartografiere a resurselor...
Într-o postare pe pagina de Facebook a filialei se precizează că membrii acesteia se opun ”conducerii discreţionare a unui singur om (…) dezinformării şi manipulării în...
Nume importante din politică, cum sunt cele ale lui Viorel Ștefan (vicepremier), Marian Neacşu (secretar general PSD) sau Daniel Chiţoiu (vicepreşedinte ALDE) sunt amintite atunci când...
Zilele acestea se poartă negocieri intense pe toate palierele. Paul Stănescu, aflat până nu demult de partea lui Dragnea, pare să fie cu un picior în...
Aflată deja pentru avizări în Guvern, noua legea a asigurării obligatorii a locuinţei are şanse mari de a ajunge în Parlament chiar anul acesta. Ea va...
Ideea „nici măcar n-a fost luată în considerare vreodată şi nici nu ar fi luată în considerare”, a declarat Trump ziariştilor de la Casa Albă, unde...
Aşadar, conform noii legi a pensiilor, pensia se calculează prin înmulţirea numărului total de puncte cu valoarea punctului de referinţî. Mai departe, numărul total de puncte...
Doar anul trecut, oficiile de cadastru din ţară au înregistrat peste 310.000 de contracte de vânzare-cumpărare cu clădiri. Din 2013, toate tranzacţiile de acest fel sunt...
„Dacă aduc anumite critici, ele sunt pentru faptul că am ajuns la limita de sus a suportabilităţii, că trebuie să spună cineva ce se întâmplă. Nu...