Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că liderii organizaţiilor din Transilvania a partidului nu şi-au pus problema unei cereri de demisie a...
Sindicatul „Muntele” din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) insistă pe continuarea exploatării cărbunelui la minele Lupeni şi Lonea şi după anul 2018, avertizând asupra pericolelor care...
Premierul ceh Andrej Babis a mers un pas mai departe în ceea ce priveşte atitudinea sa intransigentă faţă de găzduirea de către ţara sa de refugiaţi,...
Potrivit ÎCCJ, Liviu Dragnea s-a folosit de influenţă şi putere în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. „Înalta...
„Eram toţi şocaţi. Parcă îl auzeam pe Nicolicea”, a declarat unul din magistraţii prezenţi la întâlnire, referindu-se la momentul în care Felix Bănilă ar fi criticat,...
Antena 1 a pierdut războiul cu concurența, după ce a fost surclasată de liderul detașat, Pro TV, dar și de Kanal D. Iată programul care i-a...
Un nou virus a ajuns la granița României și amenință sute de mii de animale. După ce a ajuns în situația de a risca să rămână...
Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au discutat, zilele acestea la sediul PSD, cu Liviu Dragnea, despre ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea. Surse...
Pentru prima dată în istoriaq recentă a României un şef al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este anchetat. Potrivit g4media, Cristina Tarcea, preşedinta ÎCCJ, a...
Loteria Română pune la dispoziţia jucătorilor câştiguri suplimentare de 350.000 de lei, cu ocazia împlinirii a 112 ani de la înfiinţare, potrivit unui comunicat al companiei,...