Connect with us

Exclusiv

Poliția judiciară – între M.A.I. și M. Public/Pe ce salariu ați vrea sa lucrati?/Peste 10000 de lei sau între 3500 și 6000 ? – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

La șmecherul Monaco Săvulescu este o întreagă complicățenie legală:

– are o pedeapsă cu executare la 5 ani jumătate în România dată în 2019

– are un mandat european de arestare emis tot de România încă valabil în ciuda comutării pedepsei

– are o pedeapsă comutată de Italia la 2 ani jumătate cu suspendare în care Italia a judecat și mandatul de arestare emis.

Deci:

*Cum naiba a intrat și ieșit Săvulescu în Franța ( că înainte de Grecia a fost în Franța)? De ce Franța n-a operat ca Grecia mandatul de arestare prin Interpol dacă acesta încă nu fusese retras de România în urma deciziei Curții din Napoli?

*Cum a intrat în Grecia fără să fie arestat/ pe aceeași idee (mandatul european era încă valabil)?

*Ce decizie vor lua Grecii pentru că avem 2 pedepse diferite pe același dosar date de 2 instante diferite din 2 tari diferite, același teritoriu UE, și 1 mandat de arestare european încă valabil, dezvaluie Sorina Ruxandra Matei?

De altfel, sursa citata a publicat o investigatie compleza inca din 12 februarie 2019: „EXCLUSIV. #JafulRetrocedărilor. În timp ce în România trafichează drepturi litigioase, milionarul condamnat la închisoare al grupării Monaco, Dragoş Săvulescu s-a mutat în Los Angeles, lângă Beverly Hills, şi-a făcut un trai într-un lux orbitor şi stă într-o vilă evaluată la peste 6,6 milioane de dolari”

Datele oficiale ale Secretariatului de Stat al Californiei arată că omul de afaceri, Dragoş Emil Săvulescu, condamnat definitiv în România la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul Retrocedărilor şi, ca pedeapsă complementară după executarea pedepsei, 3 ani interzicerea unor drepturi, este înregistrat de 4 ani ca agent pe teritoriul american, în Los Angeles, California, în numele firmelor pe care le-a înfiinţat în 2015 şi 2016 şi pe care le controlează – Amber Alert Entertainment Inc şi Rising Glen Entertainment Inc.

Aceleaşi date arată că de cel puţin 4 ani, Dragoş Emil Săvulescu, acum dat în urmărire internaţională de către autorităţile române, şi-a trecut ca rezidenţă atât pentru el cât şi pentru corporaţiile sale, vila din Los Angeles de aproape 4000 de metri pătraţi, evaluată pe piaţa imobiliară americană la 6,68 milioane de euro. În iunie 2018, pe aceeaşi vilă din Los Angeles, West Hollywood, de lângă Beverly Hills unde locuieşte de multă vreme, Dragoş Emil Săvulescu a înregistrat şi o societate ce aparţine noii sale soţii, fotomodelul albanez, Angela Martini, şi a înregistrat-o şi pe aceasta ca agent la aceeaşi adresă, cei doi mutându-se împreună.

Din 2016, după ce a întâlnit-o pe Martini în Los Angeles, California, viaţa afaceristului român samsar de terenuri în România, asociat al grupării Monaco, a devenit, aşa cum şi mărturiseşte, “un film”: călătorii numai cu avioane private sau elicoptere, diamante, maşini de lux cadou, petreceri de Oscar şi sejururi scumpe peste tot în lume.


Dragoş Săvulescu, băiatul din Rahova, asociat al grupării Monaco, ajuns în 6 ani milionar al României din imobiliare, drepturi litigioase şi fotbal

Dragoş Emil Săvulescu (46 de ani) este un băiat din cartierul Rahova. “M-am chinuit, am făcut business, am intrat în afaceri imobiliare, m-am chinuit şi acolo mulţi ani de zile, am muncit foarte mulţi ani de luni dimineaţa la prima oră până duminică seara până la, nu ştiu, ora 21.00, 22.00. Am fost foarte stresat. Părinţii mei mi-au asigurat totul, părinţii mei sunt ingineri. Dar am vrut mai mult decât acel “obişnuit”, decât doar să am ce să mănânc şi să dorm. În Rahova stăteam. E foarte greu, sunt foarte puţini oameni norocoşi”, mărturisea în februarie 2018, Săvulescu pentru Antena Stars. Visul băiatului din cartierul Rahova, după cum povesteşte chiar Săvulescu, a fost să facă bani: “Sunt o persoană care face afaceri, este adevărat, care trăiește într-un mediu strălucitor astăzi, numai că valorile care stau la baza a ceea ce sunt acum sunt de natură morală și spirituală. Îmi voi aminti întotdeauna de un moment din copilărie, când am văzut un bolid, în Rahova, acolo unde locuiam eu și mă întrebam dacă vreodată voi putea să am propria mașină, o astfel de mașină. Părea un vis, ceva foarte greu de realizat pe atunci”.

Astfel că din 2004, de acum 15 ani, de la 31 de ani, băiatul din Rahova se apucă de afaceri. Presă, fotbal şi imobiliare. Închiriere şi subînchiriere de bunuri imobiliare, agenţii imobiliare, tranzacţionând de-a lungul timpului drepturi litigioase din care a câştigat bani, mulţi bani.

Revista Forbes îl cota la nivelul anilor 2010-2011 pe Dragoş Săvulescu în topul primilor 500 milionari ai României, cu o avere între 12 şi 15 milioane de euro, cu un parc auto de lux de invidiat (Lamborghini LP640 Roadster, un Porsche GT, o limuzină Mercedes S65 AMG şi un SUV Mercedes G55 AMG), cheltuind la nuntă de 500.000 de euro, nuntă făcută la Palatul Regal în Sala Tronului, Săvulescu fiind în tot acest timp un răsfăţat al presei sportive şi al showbizului românesc.

Datele oficiale arată că din 2004 şi până în prezent, Dragoş Săvulescu a fost implicat în mai multe societăţi comerciale sau pe acţiuni care au avut legătură cu presa, domeniul imboliliar sau sportul/fotbalul.

În 2004, Dragoş Săvulescu apare în acţionariatul SC High Life Trust SRL, alături de afaceristul Dragoş Dobrescu, lider al grupării Monaco specializat în afaceri imobiliare, alături de Oreste Scarlat Alexandru Teodorescu şi Felix Aurelian Rache, şi alte personaje, milionari ai grupării Monaco. Societatea SC High Life Trust SRL a fost dizolvată chiar pe 15 noiembrie 2018, din ea mai făcând parte la acel moment doar Ioan Radu Budeanu, tot din gruparea Monaco şi Dragoş Săvulescu.

Dragoş Săvulescu a mai făcut parte ca acţionar şi/sau administrator din SC Fastserv Prodcom SRL/imobiliare, SC Expoinvestment SRL/imobiliare, SC Global Invest Group Societate de Investiţii şi Dezvoltare SA/imobiliare alături de afaceristul Dragoş Dobrescu, SC Four Seasons Imobconsult SRL/imobiliare, SC Mandrake Productions SRL/film, SC Ivana Chubbuck Mandragora Movies Acting Studio SRL/film şi SC Dinamo 1948 SA unde a deţinut şi 20,8 % din societate, a fost membru în Consiliul de Administraţie, finanţator şi asociat în acţionariat de-a lungul anilor cu Nicolae Badea, Vladimir Cohn, Gheorghe Neţoiu, Vasile Turcu, Cristian Borcea, iranianul Karimzadeh Hagh Mohammad Bagher, Corneliu Dinu şi Florian Bucşă/Florian Walter.


Din România, Dragoş Săvulescu pleacă în Los Angeles şi îşi face două societăţi de “film making”, una chiar cu denumirea străzii pe care locuieşte

În timp ce în România a continuat să tranzacţioneze drepturi litigioase din retrocedări până chiar la finele anului trecut, afaceristul Dragoş Săvulescu, trecut prin divorţ, a decis la sfârşitul lui 2012 să plece de la Dinamo şi ulterior să plece şi din ţară în SUA.

Datele Secretariatului de Stat al Californiei arată că pe 13 noiembrie 2015, Dragoş Săvulescu îşi înregistra prima societate pe teritoriul american: Amber Alert Entertainment Inc, unde este şi unic acţionar şi administrator. Tipul afacerii în care se reprofila Săvulescu: “film making”, devenind astfel agent înregistrat oficial pe teritoriul american al firmei cu sediul afacerii şi adresă chiar în casa în care locuia: 1889 Rising Glen Road, Los Angeles, California.

După doar 4 luni, registrele statului american arată că Dragoş Săvulescu mai înregistrează o societate. Pe 22 martie 2016, Săvulescu înfiinţează tot în Los Angeles, California şi societatea Rising Glen Entertainment Inc, cu acelaşi profil ca şi precedenta “film making” şi cu denumire chiar adresa sa. Aşa se face că Săvulescu devine agent înregistrat pe teritoriu american şi al acestei societăţi. Iar după ce se căsătoreşte în decembrie 2017 cu modelul albanez Angela Martini, după 6 luni, pe 19 iunie 2018, mai înregistrează o societate. De această dată, pe numele soţiei.

Societatea nouă- a treia înregistrată- se numeşte May23 Inc, cu denumire chiar ziua de naştere a soţiei, acţionar şi administrator este Angela Martini, domeniul în care activează este “beauty business” însă adresa este aceeaşi, 1889 Rising Glen Road, Los Angeles, California, Angela Marini mutându-se cu Dragoş Săvulescu. Astfel că pe adresa lui Dragoş Săvulescu din Los Angeles sunt înregistrate oficial la Secretariatul de Stat al Californiei, trei societăţi- două ale lui Dragoş Săvulescu: Amber Alert Entertainment Inc şi Rising Glen Entertainment Inc, una a soţiei: May23 Inc şi doi agenţi: Dragoş Săvulescu şi Angela Martini.  


Vila de lux de aproape 4000 de metri pătraţi din Los Angeles în care a stat în ultimii 5 ani afaceristul Dragoş Săvulescu, evaluată la 6,68 milioane de dolari

Începând cu 2014 până în 2018, Dragoş Săvulescu încearcă să se lipească de lumea Hollywoodului, joacă diverse roluri în filme ca Love by Design, Palatul Pionierilor, Criminal, High Strung, Limani şi shot drama ca A Way Out şi îşi încearcă norocul şi ca producător prin SUA şi România.

În acelaşi timp, Săvulescu îşi stabileşte cartierul general în Los Angeles, California, pe Rising Glen Road, aşa cum şi-a denumit şi una dintre firmele de producţie, numărul 1889.

Vila de 3821 de metri pătraţi, construită în 1960 şi recondiţionată după 2010, înălţată şi cu un etaj, este situată în West Hollywood (WeHo), Los Angeles, lângă Beverly Hills.

Datele Registrului Proprietăţilor din Los Angeles, California, arată că vila din Los Angeles în care stă Dragoş Săvulescu are 4 dormitoare, 3 băi, piscină, terasă, spa, remodelată, refinisată, cu îmbunătăţiri şi înălţări de-a lungul timpului, deşi prima oară a fost vândută în 1998 pentru 1 milion de dolari, deşi are o valoare numai a terenului de 1,98 milioane de dolari, este în prezent evaluată pe piaţa imobiliară din SUA la 6,68 milioane de dolari SUA.

În ciuda faptului că a afaceristul a anunţat în ianuarie 2018 presa de showbiz că şi-a cumpărat casă cu 3 milioane de dolari, pe care şi-a şi filmat-o singur de mai multe ori, datele Registrului Proprietăţilor din Los Angeles arată că pe 25 septembrie 2018, vila din 1889 Rising Glen Road, Los Angeles, California, îl avea în continuare proprietar pe dezvoltatorul imobiliar al Los Angelesului, West Hollywood, Malibu, Bel Air şi Beverly Hills, Stephen Resnick.

Astfel că proprietatea în care stătea de câţiva ani Dragoş Săvulescu şi ulterior şi soţia sa, Angela Martini, aparţine Stephen B Resnick 2014 Living Trust şi Resnick Stephen B Trustee care au de plătit o datorie pentru vilă la banca Premier America Credit Union până în 2033 de 1.380.000 de dolari. Contactat pentru a lămuri situaţia imobiliară a lui Dragoş Săvulescu în legătură cu proprietatea de pe 1889 Rising Glen Road, până în prezent, dezvoltatorul Stephen Resnick nu a oferit niciun răspuns. Piaţa imobiliară americană evaluează chiria pentru vila în care stă Dragoş Săvulescu în Los Angeles între 6500 şi 10.000 de dolari pe lună.


Din 2016, după ce a întâlnit-o pe Angela Martini, viaţa lui Dragoş Săvulescu devine un film: luxury private jets, elicoptere, yachturi, diamante, maşini de lux cadou, petreceri de Oscar, şi ia globul la picior în sejururi de lux

La începutul lui 2016, afaceristul Dragoş Săvulescu începe să se afişeze cu modelul Angela Martini. Angjela Martini (33 de ani) este un fotomodel născut în Albania şi crescut în Elveţia care a câştigat titlul Miss Universe Albania în 2010, a plecat în SUA, a lucrat în New York pentru Elite Model Management, a adus Martini Bikini la Miami fashion week în Miami în 2012 şi acum este “life coach” în SUA.

Odată mutată în Los Angeles “să-şi întâlnească dragostea”, Martini l-a întâlnit la o petrecere dată în casa afaceristului, pe 1889 Rising Glen Road, chiar pe afaceristul Dragoş Săvulescu. Iar totul a început să se transforme într-un film, viaţa celor doi derulându-se într-un lux orbitor.

Eu am vrut să intru în filme şi am intrat atât de mult în filme încât viaţa mea proprie a devenit un film. Da, de câţiva ani, practic de când am făcut pasul din România, nu pot să spun că m-am mutat total, dar o bună parte, cea mai mare parte a timpului sunt în Los Angeles şi probabil că pe măsură ce va trece timpul voi fi şi mai mult timp în Los Angeles. Cam din momentul ăla viaţa s-a schimbat pentru că locaţia şi lumea de acolo şi ceea ce faci şi modul în care interacţionezi cu oamenii şi totul, absolut totul te inspiră şi te motivează şi, într-adevăr, viaţa mea a devenit un film. Dar sigur în ultimii 2 ani de zile viaţa mea a devenit într-adevăr un film pentru că atunci când eşti împlinit într-adevăr viaţa devine ca un film”, mărturisea Săvulescu, încântat şi entuziasmat, la începutul lui 2018.

Angela Martini s-a mutat în vila unde locuieşte românul afaceristul din Los Angeles, California iar Săvulescu a început să-şi umple aleasa de cadouri scumpe, bijuterii cu diamante, maşini de lux, călătorii la fel de scumpe, multe dintre ele făcute cu luxury private jets. Astfel, au călătorit împreună în Zurich/Eveţia, în Roma/Italia, la Festivalul de Cannes/Franţa, în Dubai/Emiratele Arabe Unite, în Maldive, pe yachturi, vacanţe, hoteluri şi tot felul de petreceri de lux.

În iulie 2016, cei doi ajung şi la Bucureşti, inclusiv prin cluburile din Mamaia, ca apoi să se ducă în Londra, în Mykonos cu private jet şi în Zurich cu un elicopter. Tot în vara lui 2016, Dragoş Săvulescu şi Angela Martini filmează şi un videoclip în casa din 1889 Rising Glen Road, Los Angeles, participă în Elveţia la nunta finanţatorului britanic, Nat Rothschild, din familia Rothchild, se întorc în România, se văd şi cu Ilie Năstase, naşul lui Săvulescu din precedenta căsătorie, se duc la Paris, în Ibiza Spania, pe yachturi, se întorc la Bucureşti şi după aceea pleacă în Los Angeles.

Cei doi îşi petrec apoi ceva vreme în New York participând la tot felul de petreceri, în Londra, la invitaţia lordului John Alderdice, iar mama Angelei Martini este invitata premierului albanez la primul summit al Diasporei organizat la Tirana. Crăciunul 2016 cei doi şi-l fac în Los Angeles ca apoi Revelionul să-l petreacă, călătorind iar cu un private jet, în Miami, pe un yacht, şi apoi în Mexic.

În 2017, Dragoş Săvulescu începe să dea petreceri de Oscar la casa sa din Los Angeles, apoi pleacă iar cu Angela Martini în Roma, petrec acolo Paştele iar cu o lună înainte de ziua sa, Martini primeşte de la Săvulescu un SUV AMG G63 Class Luxury Off Road Mercedes ce ajunge şi până la 255.000 de dolari.

Apoi cei doi iar călătoresc la Festivalul de la Cannes, în iunie 2017 revin în Bucureşti, fac antrenamente în poligon, se duc la Mamaia, ca apoi să se întoarcă vara în aceeaşi casă din Ibiza Spania, unde călătoresc iar cu jetul. Vara lui 2017, Săvulescu este numai alături de Angela Martini prin petreceri, yachturi şi jeturi, călătorind din Spania în Italia, din Ibiza, în Marbella, în Pisa, Sardinia, ca în Septembrie să se întoarcă în Los Angeles. În octombrie 2017, de ziua lui Săvulescu, cei doi se duc în Viena, vin apoi la Bucureşti, ca în noiembrie să se întoarcă în New York şi apoi Los Angeles.

În decembrie 2017, Dragoş Săvulescu se căsătoreşte intempestiv cu Angela Martini în Las Vegas. Iar Săvulescu îi cumpără lui Martini, devenită soţie, un Bentley decapotabil de alte câteva sute de mii de dolari. Apoi cei doi se întorc în California şi filmează împreună un videoclip. Revelionul 2017, Dragoş Săvulescu şi-l face cu Angela Martini în Elveţia.

În ianuarie 2018, cei doi se duc în insulele Seychelles într-un resort de lux de luna de miere. Apoi se duc la Zurich ca să ia “inelul” şi vin în Februarie la Bucureşti. Lunile următoare cei doi şi le petrec în California, în casa din Los Angeles, mai trag câteva videoclipuri, se duc la Disneyland/Paris, vin în Bucureşti, ca ziua de naştere a lui Martini, în mai, să se ducă amândoi în Maldive, afaceristul rezervând cu această ocazie toată plaja şi restaurantul resortului pentru soţia sa.

Cei doi se întorc apoi în Los Angeles, în iulie revin în România, ca apoi să călătorească tot cu un private jet în Turcia. Se duc în restaurante celebre ca cel al lui Nusret, unde sunt serviţi de celebrul chef şi, ulterior, ajung tot cu un luxury private jet la Bodrum.

În vara lui 2018, cei doi ajung din Turcia în Grecia, în Mikonos, şi ulterior în Italia. În Santorini pe yachturi, apoi tot pe yachturi şi cu luxury private jets în Capri, Italia, în vile luxoase din Positano, în Porto Cervo, Sardinia. Cei doi ajung în toamnă iar în Bucureşti unde sărbătoresc ziua lui Săvulescu cu Ilie Năstase, Delia, alţi priteni dar şi un tort cu chipul afaceristului. Angela Martini se mai duce în Milano, se întoarce în Los Angeles unde îşi prezintă casa de lux din Los Angeles televiziunilor din Albania, pentru ca în decembrie cei doi să se întoarcă în România. Crăciunul şi-l făcuseră în Saint Moritz, Elveţia. Dragoş Săvulescu şi Angela Martini au petrecut Revelionul 2018 – 2019 în România.

Nu poţi să-ţi dai seama cât timp, câtă energie, câte resurse cheltuiesc bărbaţii pentru măcar o clipă cu o asemenea persoană”- afaceristul grupului Monaco, Dragoş Săvulescu, despre viaţa sa după ce a întâlnit-o pe Angela Martini.


Samsar de terenuri şi traficant de drepturi litigioase, afaceristul grupării Monaco, Dragoş Emil Săvulescu a fost condamnat în februarie 2019 la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi, ca pedeapsă complementară, alţi 3 ani de interzicere a unor drepturi. Dragoş Săvulescu este în prezent dat în urmărire internaţională

După o anchetă care a durat 2 ani, în octombrie 2008, Dragoş Emil Săvulescu este trimis în judecată de DNA alături de alte 36 de persoane, pentru infracţiuni comise în tranzacţionarea drepturilor litigioase pentru terenuri, plaje şi faleze preţioase şi întinse aflate în Constanţa, unde Săvulescu, alături de alţi reprezentanţi ai grupării Monaco, acţionau ca mandatari sau cesionari cumpărători de drepturi succesorale.

În uriaşul dosarul de corupţie le mai fuseseră reţinute o serie de infracţiuni lui Radu Mazăre, primarul Constanţei, lui Nicuşor Constantinescu, preşedinte al CJ Constanţa, milionarului grupului Monaco, Georgică Giurgiucanu, milionarului asociat cu el Cristian Borcea, notarului Andrei Aurel Jean, soţul celei care a devenit ulterior şefa Tribunalului Bucureşti, funcţionarilor din primărie, funcţionari din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publictate Imobiliară, moştenitori, membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa, cesionari cumpărători de drepturi succesorale, interpuşi cumpărători de terenuri şi evaluatori agreaţi de primăria Constanţa, faptele petrecându-se în perioada noiembrie 2002-iulie 2005, prejudiciul adus statului român evaluat la această oră fiind de peste 500 de milioane de euro.

Procurorii stabiliseră că membrii grupului Monaco, milionarii Cristian Borcea, Georgică Giurgiucanu şi Dragoş Emil Săvulescu s-au asociat în societatea Holiday Club Neptun SA şi au intrat ilegal în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă, Aline Ivonne Movilă Buzescu. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea ei de moştenire de fapt Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara lui 2001.

Cu complictatea notarilor, milionarii grupului Monaco au acţionat ca mandatari au moştenitoarei şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe uriaşe de teren. Apoi, milionarii au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude la alte preţuri.

Samsar de terenuri şi traficant de drepturi litigioase, după 9 ani de judecată, afaceristul Dragoş Emil Săvulescu, în iulie 2017, în timp ce se afla în România, a fost condamnat în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Pe 7 februarie 2019, după 11 ani de judecată, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au găsit vinovat în mod definitiv pe Dragoş Emil Săvulescu de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, îl condamnă la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi, ca pedeapsă complementară, îi interzice după executarea pedepsei, pentru următorii 3 ani, o parte din drepturi.

Toate acestea în condiţiile în care în cazul afaceristului Dragoş Săvulescu încetase procesul penal pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la fals intelectual, fals în formă continuată, instigare la complicitate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai multe fapte de instigare la fals intelectual, instigare la uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripţiei penale.

Alături de 32 de inculpaţi şi condamnaţi din dosar şi chiar şi de mama sa, Geta Săvulescu, Dragoş Săvulescu are de plătit şi el 33.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Exclusiv

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Citeste in continuare

Exclusiv

Molia fructelor – Protectie pentru pomii fructiferi si culturile de legume

Publicat

pe

Protejati-va pomii fructiferi si culturile de legume instaland din timp capcane cu feromoni, verificandu-le de doua ori pe saptamana si notand cand creste numarul de adulti capturati. Inspectati fructele, frunzele si lastarii la fiecare cateva zile pentru oua, gauri de patrundere, excremente, panze sau varfuri ofilite. Tratati imediat dupa zborul maxim, inainte ca larvele tinere sa patrunda in fructe, folosind tratamente biologice selective, precum Bt. Indepartati fructele cazute sau infestate si taiati prompt lastarii afectati. Continuati sa urmariti pentru a vedea cele mai bune momente, produse si pasi de prevenire.

Ce este molia fructelor si de ce se raspandeste rapid?

Desi omidele fructelor par mici si inofensive, ele se pot transforma rapid intr-o problema serioasa in gradina sau spatiul tau de depozitare. Mai intai, identifica-le ca fiind daunatori mici care ataca fructele aflate in parg si legumele din apropiere. Apoi, intelege de ce se raspandesc rapid: se deplaseaza usor intre plante, se ascund in lazi si calatoresc prin rutele comerciale catre zone noi.

Apoi, verifica conditiile din jurul tau. Temperaturile ridicate, depozitarea aglomerata si igiena precara le ajuta sa se stabileasca rapid, in timp ce influenta climei le poate extinde aria de raspandire si prelungi perioadele de activitate. Dupa aceea, inspecteaza lazile cu fructe, frunzele si punctele de acces o data la cateva zile. Indeparteaza imediat produsele deteriorate, curata uneltele si separa noile transporturi de stocul existent. Actionand din timp si urmand acesti pasi, iti vei proteja spatiul si vei sprijini standardele comune pe care cultivatorii responsabili se bazeaza impreuna. Fitomag comercializeaza insecticide omizi.

Cum functioneaza ciclul de viata al moliei fructelor

Mai intai, vei dori sa urmaresti molia fructelor de la ou la larva, deoarece atunci incep adesea pagubele asupra culturilor. Apoi, urmareste puparea, deoarece aceasta etapa de repaus arata unde se dezvolta daunatorul fara sa fie observat. In cele din urma, observa cand apar adultii pentru a-ti putea programa masurile de protectie inainte ca acestia sa depuna mai multe oua.

Ou pana la larva

Cand o omida  a fructelor depune oua pe fructe, frunze sau pe tulpinile din apropiere, te poti astepta ca acestea sa eclozeze rapid odata ce temperaturile raman ridicate. Mai intai, inspecteaza cu atentie grupurile, deoarece ouale mici se ascund adesea langa tulpini, caliciu si frunze pliate. Apoi, urmareste schimbarea culorii inainte de eclozare.

Pentru a ramane cu un pas inainte, urmeaza acesti pasi:

  • Verifica fructele si frunzele la fiecare cateva zile.
  • Observa ouale care se inchid la culoare si gaurile proaspete de patrundere.
  • Incurajeaza parazitarea oualor prin prezenta insectelor benefice in apropiere.
  • Indeparteaza fructele infestate inainte ca larvele sa se raspandeasca.

Dupa eclozare, vei observa imediat comportamentul larvar: omida tanara cauta adapost, apoi patrunde in fruct sau in tesutul fraged pentru a se hrani. In aceasta etapa, actiunea ta rapida protejeaza intreaga comunitate a gradinii. Continua sa monitorizezi, actioneaza devreme si impartaseste ceea ce observi, astfel incat toti cei din jurul tau sa devina mai puternici impreuna de-a lungul fiecarui sezon.

Puparea si emergenta adultului

Dupa ce se hraneste in interiorul fructului sau al tesutului fraged, larva isi paraseste locul de hranire si cauta un loc protejat pentru a se impupa, cum ar fi scoarta desprinsa, litiera de frunze, crapaturile tulpinii sau solul din apropiere. Apoi, ar trebui sa inspectati aceste locuri de adapost si sa indepartati resturile in care se pot forma coconii. Apoi urmariti daca larva isi toarce un cocon subtire sau se transforma direct in pupa, in functie de specie. In perioadele mai reci, unele exemplare intra in diapauza pupala, asa ca va trebui sa continuati monitorizarea chiar si atunci cand activitatea pare sa se opreasca. Pe masura ce temperaturile cresc, molia adulta iese, isi intinde aripile si devine pregatita pentru imperechere. In aceasta etapa, puteti reduce dispersarea adultilor folosind capcane, toaletand zonele neingrijite si curatand fructele cazute. Cand urmati fiecare pas, va protejati plantele si intariti comunitatea de ingrijire din jurul gradinii dumneavoastra.

Semne timpurii ale daunelor cauzate de molia fructelor

Cateva indicii timpurii te pot ajuta sa depistezi daunele provocate de omidele fructelor inainte ca acestea sa se raspandeasca. Incepe prin a-ti verifica pomii si legumele la fiecare cateva zile, mai ales in zori. Vei observa problemele mai repede si te vei simti mai increzator in rutina ta.

Concentreaza-te asupra acestor semne timpurii de avertizare:

  • Cauta decolorarea frunzelor pe frunzele tinere aflate langa cresterile fragede.
  • Observa orice cadere prematura a frunzelor, bobocilor sau fructelor foarte mici.
  • Verifica daca exista panze fine, mici urme de intrare sau oua grupate pe suprafete.
  • Fii atent la noile cresteri slabe care se ofilesc mai repede decat partile sanatoase din jur.

Apoi, compara zonele afectate cu cele sanatoase de pe aceeasi planta. Apoi marcheaza ramurile sau randurile suspecte, astfel incat sa le poti verifica din nou cu usurinta. Cand ramai atent si consecvent, iti protejezi gradina ca un cultivator experimentat din comunitatea ta.

Cum dauneaza molia fructelor fructelor si lastarilor

Mai intai, verificati fructul pentru mici gauri de intrare, excremente si zone moi, deoarece acolo larvele moliei fructelor patrund in interior si incep sa se hraneasca. Apoi, inspectati lastarii tineri pentru varfuri ofilite, mici tuneluri si uscarea ramurilor, deoarece larvele pot sapa prin cresterea frageda si pot slabi ramura. Daca observati devreme ambele tipuri de daune, puteti actiona mai repede pentru a limita raspandirea si a va proteja recolta.

Daune la intrarea fructelor

Fiti atenti la gaurite mici de intrare in apropierea coditei, a caliciului sau de-a lungul lastarilor fragezi, deoarece adesea pe acolo larvele moliei fructelor patrund si incep sa se hraneasca. Mai intai, inspectati zilnic fructele si confirmati patrunderea in fruct verificand daca exista excremente, picaturi de seva sau o usoara inmuiere. Apoi, taiati fructele suspecte pentru a putea observa galerii si afectarea timpurie a semintelor inainte ca pierderile sa se extinda. Dupa aceea, indepartati imediat fructele infestate si distrugeti-le, astfel incat comunitatea livezii dumneavoastra sa ramana mai curata si mai sigura.

Concentrati-va asupra acestor semne:

  • orificii ca niste intepaturi, cu firimituri maronii
  • picaturi lipicioase in jurul ranii
  • brunificare interna in apropierea semintelor
  • coacere prematura sau cadere

In cele din urma, sortati cu grija fructele recoltate. Daca gasiti urme de hranire in interior, separati imediat produsele sanatoase. Actionand devreme, protejati calitatea, reduceti infestarea ascunsa si ii ajutati pe toti cei care cultiva alaturi de dumneavoastra in acest sezon.

Efecte plictisitoare

Verificati lastarii tineri pentru ofilire brusca, deoarece larvele moliei fructelor patrund adesea in varfurile fragede inainte sa observati deteriorarea fructelor. Incepeti prin a inspecta cresterea terminala la fiecare cateva zile. Daca un varf se indoaie, se usuca sau se innegreste, despicati-l si cautati galerii in tulpina, excremente de insecte sau o larva palida in interior.

Apoi, urmariti leziunea in jos. Puteti gasi inelarea lastarului acolo unde hranirea slabeste tulpina si intrerupe circulatia sevei. Indepartati lastarii afectati la cativa centimetri sub galerie, apoi distrugeti-i pentru ca larvele sa nu isi poata continua dezvoltarea.

Dupa taiere, rariti cresterea deasa pentru a imbunatati circulatia aerului si pentru a face monitorizarea mai usoara pentru toti cei care ingrijesc gradina. Pastrati resturile cazute curatate si verificati fructele din apropiere, deoarece larvele se muta adesea din lastari in fructele aflate in dezvoltare. Actionand din timp, ajutati la protejarea cresterii sanatoase si la mentinerea controlului impreuna.

Cum sa monitorizezi activitatea omidelor fructelor

Incepeti prin a amplasa capcane cu feromoni in livada sau gradina dumneavoastra inainte ca omidele fructelor sa devina active, deoarece acest lucru va ofera un semnal timpuriu al zborului adultilor. Verificati-le de doua ori pe saptamana si notati datele, numarul capturilor si conditiile meteo, astfel incat sa puteti observa cu incredere tiparele de zbor si sa ramaneti in pas cu alti cultivatori atenti.

Urmati o rutina simpla:

  • Agatati capcanele la inaltimea coroanei, departe de drumurile prafuite.
  • Inspectati insertiile lipicioase si inlocuiti-le atunci cand suprafetele se umplu.
  • Inregistrati capturile pe bloc, rand de pomi sau sectiune de gradina.
  • Comparati numerele saptamanale pentru a identifica o activitate in crestere sau in scadere.

Apoi, inspectati ciorchinii de fructe si frunzele din apropiere pentru oua, gauri de intrare sau excremente. Parcurgeti de fiecare data acelasi traseu, deoarece consecventa imbunatateste acuratetea. Cand impartasiti notitele cu vecinii, construiti impreuna o comunitate de cultivatori mai puternica si mai atenta.

Cand sa tratati molia fructelor pentru cele mai bune rezultate

Odata ce numarul de capturi in capcane si inspectiile fructelor arata ca activitatea omidelor este in crestere, programati tratamentul pentru perioada imediat dupa varful zborului adultilor si inainte ca larvele proaspat eclozate sa patrunda in fructe.

Mai intai, notati data la care capturile cresc constant pe parcursul mai multor verificari. Apoi, urmariti numarul maxim de capturi, apoi numarati inainte doar cateva zile, deoarece momentul optim se concentreaza pe aparitia larvelor, nu doar pe prezenta adultilor. Dupa aceea, confirmati prin inspectii ale fructelor, mai ales in serile calduroase si dupa o acumulare rapida de grade-zile. Daca vremea devine mai rece, incetiniti usor programul; daca se mentine calda, actionati mai repede. Repetati acest proces pentru fiecare generatie, deoarece presiunea se schimba de-a lungul sezonului. Urmand aceiasi pasi de sincronizare pe care ii folosesc vecinii dumneavoastra, veti proteja fructele mai eficient si veti ramane in acord cu bunele practici de ingrijire a livezilor si gradinilor.

Optiuni de tratament impotriva moliei fructelor care functioneaza

Alege tratamentul in functie de stadiul moliei pe care il vizezi, apoi aplica-l acolo unde intrerupe cel mai eficient ciclul de viata. Incepe cu monitorizarea, deoarece gradina ta functioneaza cel mai bine cand actionezi impreuna cu natura, nu impotriva ei. Apoi urmeaza acesti pasi practici:

  • Instaleaza capcane cu feromoni din timp pentru a detecta zborul adultilor si a reduce imperecherea.
  • Indeparteaza fructele infestate saptamanal, apoi distruge-le pentru ca larvele sa nu se poata raspandi.
  • Pulverizeaza larvele tinere prompt cu un tratament biologic selectiv dupa eclozarea oualor.
  • Planteaza soiuri rezistente atunci cand este posibil pentru a reduce presiunea viitoare.

Apoi, pastreaza zona curata: grebleaza resturile, taie ramurile prea dese si imbunatateste circulatia aerului. Daca presiunea ramane ridicata, repeta tratamentele conform intervalelor indicate pe eticheta si alterneaza metodele. Ramanand consecvent, iti protejezi pomii, iti sprijini comunitatea in crestere si faci ca controlul sa para usor de gestionat sezon dupa sezon.

Care produse Fitomag functioneaza cel mai bine?

Deoarece controlul omidelor fructelor functioneaza cel mai bine atunci cand alegi produsul in functie de stadiul daunatorului, cele mai utile optiuni de la Fitomag se incadreaza de obicei in trei roluri: monitorizare, tratament biologic si suport pentru igiena. Mai intai, foloseste capcanele cu feromoni Fitomag pentru a confirma zborul adultilor si a decide cand interventia este necesara. Apoi, aplica un insecticid biologic de la Fitomag, cum ar fi o optiune pe baza de Bacillus thuringiensis, atunci cand larvele tinere sunt active, deoarece atunci tratamentul functioneaza cel mai bine.

Apoi adauga produse de suport pentru igiena care te ajuta sa cureti fructele cazute, resturile vegetale infestate si buruienile-gazda din apropiere, astfel incat livada sau gradina ta sa ramana usor de gestionat. Daca urmezi o abordare de tip Integrated Pest, combina aceste instrumente in loc sa te bazezi doar pe un singur produs. Pentru loturile de legume, pastreaza evidente si aliniaza alegerea produselor cu deciziile de Crop Rotation, astfel incat intreaga ta comunitate de cultivare sa lucreze mai inteligent impreuna.

Cum sa previi viitoarele infestari cu omidee ale fructelor

Dupa ce ai asociat produsele Fitomag cu stadiul potrivit al daunatorului, concentreaza-te pe oprirea urmatorului ciclu al moliei fructelor inainte sa inceapa. Mai intai, indeparteaza zilnic fructele cazute, deoarece larvele continua sa se dezvolte in interiorul lor. Apoi, taie ramurile aglomerate astfel incat aerul si lumina sa patrunda in coroana, facand pomii mai putin atragatori. Intareste preventia cu aceste masuri esentiale:

  • Practica igiena solului prin indepartarea resturilor si afanarea superficiala a solului sub pomi.
  • Instaleaza plase de protectie inainte ca adultii sa inceapa sa depuna oua.
  • Verifica capcanele saptamanal pentru a observa zborurile din timp si a actiona rapid.
  • Recolteaza la timp, deoarece fructele prea coapte atrag atacuri repetate.

Apoi, inspecteaza fructele si frunzele in fiecare saptamana, mai ales dupa seri calduroase. Daca ramai consecvent, iti vei proteja livada si gradina de legume asa cum o fac cultivatorii cu experienta. Acea rutina constanta ajuta intreaga comunitate a gradinii tale sa prospere sezon dupa sezon.

Intrebari frecvente

Este Omida Fructelor Periculoasa Pentru Animalele De Companie?

Da, iti poate pune in pericol animalul. Verifica expunerea la toxic saliva, opreste pet ingestion imediat, spala gura sau labele, apoi suna veterinarul. Asa iti protejezi companionul si ramai un stapan atent.

Poate Omida Fructelor Afecta si Plantele Ornamentale din Gradina?

Da, poti observa atac si la plante ornamentale, mai ales la plante sensibile. Verifica frunzele saptamanal, indeparteaza larvele rapid si urmareste raspandire sezoniera. Asa iti protejezi gradina si ramai in pas cu ceilalti gradinari.

Cat Costa, In Medie, Combaterea Omizii Fructelor?

Platesti, in medie, 150–600 lei pe sezon. Mai intai, verifici suprafata si gradul infestarii. Apoi, compari cost estimativ pentru tratamente si manopera. La final, ajustezi dupa cost regional, ca sa te incadrezi bine.

Exista Metode Ecologice Pentru Combaterea Omizii Fructelor?

Da, poti folosi metode ecologice: incepe cu control biologic, elibereaza pradatori utili, apoi aplica extracte din plante precum neem sau pelin. Monitorizeaza saptamanal frunzele, indeparteaza ouale manual si repeta tratamentele. Asa protejezi gradina impreuna.

Cum influenteaza vremea eficienta tratamentelor aplicate?

Vremea influenteaza direct eficienta tratamentelor: aplica la temperatura optima, verifica umiditatea solului, evita ploaia si vantul. Alege dimineata sau seara, urmareste prognoza, apoi repeta daca vremea schimbatoare reduce aderenta. Asa reusesti impreuna.

Citeste in continuare

Exclusiv

Avantajele utilizarii de tabla acoperis pentru constructii durabile si economice

Publicat

pe

De

Alegerea invelitorii potrivite reprezinta una dintre cele mai importante decizii in procesul de constructie sau renovare al unei case deoarece acest element are rolul crucial de a proteja intreaga structura de actiunea factorilor externi. In ultimii ani preferintele proprietarilor si ale constructorilor s-au orientat masiv catre solutiile metalice datorita echilibrului perfect pe care acestea il ofera intre greutate pret si rezistenta in timp. Utilizarea de tabla acoperis a devenit un standard in industria moderna oferind o versatilitate estetica remarcabila capabila sa completeze orice stil arhitectural de la cel traditional pana la proiectele ultra-moderne cu linii minimaliste si pante reduse.

Unul dintre principalele beneficii tehnice ale acestui material este greutatea sa redusa pe metru patrat comparativ cu materialele ceramice sau de beton. Aceasta caracteristica are un impact direct asupra costurilor totale de constructie deoarece permite realizarea unei sarpante de lemn mai putin masive fara a compromite siguranta cladirii. In cazul renovarilor unde structura veche a casei nu mai poate sustine sarcini uriase inlocuirea invelitorii vechi cu panouri metalice este adesea singura solutie viabila care nu necesita consolidari costisitoare si invazive. Astfel se obtine o protectie maxima cu un consum minim de resurse structurale asigurand stabilitatea casei pe termen lung chiar si in zonele cu activitate seismica ridicata unde greutatea redusa la inaltime este un avantaj major.

Durabilitatea este un alt factor care plaseaza metalul in topul optiunilor pentru invelitori. Foile de otel folosite pentru acoperisuri sunt tratate prin procese complexe de galvanizare si sunt protejate de mai multe straturi de lacuri si vopsele polimerice care impiedica aparitia coroziunii. Tehnologia moderna permite acestor straturi sa reziste la radiatiile ultraviolete intense fara sa isi piarda culoarea sau stralucirea pe parcursul deceniilor. In plus suprafata neteda a metalului nu permite acumularea muschiului sau a lichenilor factori care in cazul altor materiale retin umiditatea si accelereaza degradarea suportului. Intretinerea este minima fiind necesara doar o verificare periodica a jgheaburilor si a zonelor de etansare pentru a asigura o functionalitate impecabila an de an.

Din punct de vedere al eficientei montajului acest tip de material permite o executie mult mai rapida in comparatie cu piesele individuale mici. Panourile pot fi debitate la dimensiuni specifice direct in fabrica reducand pierderile de material si timpul petrecut de echipe pe santier. Aceasta rapiditate se traduce in costuri de manopera mai mici si intr-o expunere redusa a structurii interioare a casei la eventualele ploi in timpul lucrarilor de montaj. De asemenea datorita sistemelor de prindere bine gandite riscul de eroare umana este diminuat daca se respecta instructiunile tehnice asigurand o etanseitate superioara chiar si in conditii de vant extrem sau ploi torentiale.

Aspectul economic nu trebuie neglijat deoarece investitia initiala intr-un sistem metalic este de cele mai multe ori mai accesibila decat in cazul sistemelor grele de invelitori. Daca adaugam la acest pret scazut si durata de viata ce poate atinge 50 sau chiar 60 de ani rezulta un cost de amortizare extrem de avantajos. Mai mult decat atat metalul este un material reciclabil in proportie de suta la suta ceea ce face din aceasta alegere una prietenoasa cu mediul inconjurator. Intr-o epoca in care sustenabilitatea devine o prioritate capacitatea de a reutiliza resursele la finalul ciclului de viata al cladirii adauga o valoare morala si ecologica deosebita proiectului dumneavoastra.

Eficienta energetica este un alt capitol unde tehnologia a facut progrese uriase. Invelitorile moderne dispun de finisaje care reflecta o parte semnificativa a radiatiei solare impiedicand incalzirea excesiva a mansardei pe timpul verii. In combinatie cu un strat adecvat de termoizolatie acoperisul metalic contribuie la mentinerea unui microclimat stabil in interior reducand costurile pentru climatizare. Iarna zapada aluneca mult mai usor de pe suprafata metalica prevenind acumularile masive care ar putea deforma sarpanta sau care ar putea cauza infiltratii prin fenomenul de inghet-dezghet la nivelul streasinii. Astfel locuinta ramane protejata si uscata indiferent de severitatea sezonului rece.

In concluzie versatilitatea si performantele tehnice fac din otelul prelucrat solutia ideala pentru orice tip de constructie rezidentiala sau comerciala. Indiferent daca sunteti in cautarea unei estetici clasice care sa imite tigla traditionala sau doriti un aspect industrial modern piata ofera variante care sa satisfaca cele mai exigente gusturi. Investitia intr-un astfel de sistem reprezinta garantia unei case sigure durabile si eficiente care va trece cu succes proba timpului si a schimbarilor climatice. Alegand corect materialul si echipa de montaj va asigurati ca adapostul dumneavoastra va ramane o oaza de liniste si confort oferind protectie maxima fara compromisuri estetice sau financiare.

Siguranta casei incepe cu o invelitoare de incredere capabila sa reziste sub soarele arzator sau sub povara zapezii. Luati in calcul toate avantajele oferite de tehnologia moderna si transformati acoperisul intr-un scut rezistent si elegant care sa puna in valoare intreaga proprietate. Durabilitatea si economia de resurse merg mana in mana atunci cand alegeti solutii verificate care si-au demonstrat eficienta in mii de proiecte de succes oferind fiecarui proprietar certitudinea unei alegeri inteligente si durabile.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

9 ore inainte

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Uncategorized2 zile inainte

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest...

Anotimpurile de Vivaldi Anotimpurile de Vivaldi
Cultură2 zile inainte

Anotimpurile de Vivaldi – un concert veșnic actual

Concertul ”Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, prezentat în data de 16 martie 2026 de Orchestra de cameră a filarmonicii sub conducerea...

Turism2 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului,...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorized3 zile inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afaceri4 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri5 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri6 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri6 zile inainte

Ce trebuie să conțină un advertorial ca să fie util și convingător

Un advertorial reușit nu este doar un text care arată bine în pagină. El trebuie să ofere informație clară, să...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afaceri2 săptămâni inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afaceri2 săptămâni inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Știrile Săptămânii