Connect with us

Afaceri

5 motive pentru care ar trebui să porți ochelari de soare în sezonul rece

Publicat

pe

Acum că vara s-a finalizat cel mai probabil că ești tentat să îți pui ochelarii de soare într-un toc până la vara viitoare. 

Însă dacă vrei să ai ochii cu adevărat protejați, chiar dacă te întrebi de ce ar trebui să porți ochelari de soare în timpul sezonului rece, află că acest gest nu este doar unul ce ține de fashion ci și de protejarea ochilor tăi.

Cu toate că cerul este înnorat și temperaturile sunt mai scăzute s-ar putea să crezi că ochii tăi nu mai au nevoie de protecție. Dar în realitate lumina soarelui chiar și pe timp de toamnă sau iarnă poate fi la fel de dăunătoare ca în timpul verii, sau uneori și mai mult.

Știm deja cu toții cât de dăunătoare sunt razele UV pentru ochii noștri, fiind una dintre cauzele majore ale problemelor optice cu care te poți confrunta. 

Iată așadar 5 motive pentru care ar trebui să porți ochelari de soare chiar și în sezonul rece.

 

Te protejează de razele ultraviolete

Razele UV sunt emise de către soare pe tot parcursul anului, chiar și pe timp de iarnă sau toamnă.

Așadar dacă îți dorești să îți protejezi ochii de razele UV pe tot parcursul anului ar trebui să porți ochelarii de soare chiar și în sezonul rece.

 

Toamna și iarna soarele este mult mai aproape de pământ

Datorită faptului că zilele sunt mult mai scurte în sezonul rece toamna și iarna soarele pare că este mult mai aproape de pământ ceea ce înseamnă că te vei întâlni cu apusul soarelui undeva între orele 16:00 și 17:00, mai precis chiar în intervalul în care s-ar putea să ieși de la servici.

 

Pentru că te protejează de strălucire

Fie că vorbim de reflexia soarelui în parbriz, pe asfaltul umed sau pe zăpadă, aceasta poate să îți inducă o stare temporară de orbire, atunci când nu îți protejezi ochii.

Așadar folosește ochelari pentru a te proteja de această reflexie în sezonul rece, care poate fi întâlnită în orice condiții.

 

Țin praful și vântul departe de ochii tăi

Toamna vremea poate fi destul de capricioasă iar vântul poate sufla de foarte multe ori cu putere, expunându-ți ochii la particule de praf și alte resturi de pe stradă.

Așadar ochelarii te pot proteja și în acest sens, chiar dacă nu este neapărat o zi însorită.

 

Pot reduce oboseala ochilor și durerile de cap

Cu toate că nu suntem conștienți și în sezonul rece ne confruntăm cu o iluminare puternică iar ochii pot depune un efort în plus pentru a putea vedea cu claritate în aceste condiții.

Astfel că poate apărea oboseala ochilor iar pupilele nu se pot adapta la un nivel de luminozitate care să fie confortabil.

 

Este trendy

Da, acesta ar putea fi un motiv destul de bun pentru a purta ochelari în sezonul rece.

Ochelarii sunt un accesoriu foarte la modă și atât timp cât îi asortezi cu fizionomia feței tale aceștia pot să îți ofere un aer mult mai elegant, mai diafan sau mai trendy.

La OptyU Sibiu găsești modele de ochelari de soare impresionante ce te vor face să fii o apariție cu adevărat încântătoare. 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Echipamente specializate pentru diferite tipuri de bucătării profesionale

Publicat

pe

De

carucior vesela inox

Bucătăria profesională este cu siguranță un univers complex, în care fiecare aspect contează, de la ingrediente și tehnicile de gătit până la echipamentele folosite. Fiecare bucătar știe că alegerea echipamentelor potrivite poate transforma o bucătărie obișnuită într-un spațiu al creativității și eficienței.

În acest articol, vom explora lumea fascinantă a echipamentelor specializate pentru diverse tipuri de bucătării profesionale, de la cele din restaurante și patiserii la cele din industria hotelieră și catering.

Bucătării de restaurant

Bucătăriile de restaurant sunt cunoscute pentru diversitatea și complexitatea preparatelor pe care le pregătesc. Pentru a face față cerințelor acestui mediu dinamic, este esențial să dispui de echipamente versatile și robuste.

Printre acestea se numără aragazuri, cuptoare, friteuze, roboți de bucătărie, frigidere și congelatoare, precum și mașini de spălat vasele (În căutarea echipamentelor pentru spalare vase pentru bucătăriile profesionale? Verifică aici o selecție care include și carucior vesela inox).

Bucătării de patiserie

În bucătăriile de patiserie, precizia și controlul temperaturii sunt cruciale pentru obținerea unor rezultate perfecte. Echipamentele esențiale includ cuptoare de patiserie, mixere planetare, blaturi de lucru din marmură și frigidere speciale pentru dospire. De exemplu, un cuptor de patiserie cu convecție este ideal pentru coacerea uniformă a prăjiturilor și pâinii, garantând astfel calitatea preparatelor finale.

Bucătării de catering

Bucătăriile de catering sunt axate pe mobilitate și versatilitate, necesitând echipamente portabile și eficiente. Printre acestea se numără aragazuri cu gaz, cuptoare cu convecție, friteuze, roboți de bucătărie și containere pentru transportul alimentelor. Un exemplu relevant îl reprezintă containerele izolate termic, care mențin temperatura alimentelor constantă pe parcursul transportului, asigurând prospețimea și calitatea preparatelor servite la evenimente.

Bucătării din industria hotelieră

Bucătăriile din industria hotelieră se confruntă cu volume mari de mâncare, servind multiple mese zilnic. Aici, echipamentele trebuie să fie robuste și eficiente, pentru a face față cerințelor ridicate. Marmitele, cuptoarele cu convecție, mașinile de gătit sub presiune și frigiderele walk-in sunt doar câteva dintre echipamentele esențiale pentru acest tip de bucătărie. De exemplu, marmitele de mari dimensiuni permit prepararea simultană a supelor și tocanelor pentru un număr mare de persoane, optimizând astfel timpul și resursele.

Factori de luat în considerare

În alegerea echipamentelor pentru o bucătărie profesională, este important să ținem cont de mai mulți factori.

Primul factor important este tipul specific de bucătărie pe care o amenajăm. Fiecare tip de bucătărie – fie că vorbim de un restaurant, o patiserie, un serviciu de catering sau o bucătărie din industria hotelieră – are nevoi unice și cerințe specifice în ceea ce privește echipamentele. Este crucial să alegem echipamentele care sunt compatibile cu preparatele specifice ale bucătăriei respective pentru a asigura eficiență și performanță optimă.

În al doilea rând, volumul de producție este un aspect deosebit de important. Trebuie să evaluăm cât de multă mâncare trebuie să fie pregătită zilnic sau în perioadele de vârf și să selectăm echipamentele care pot gestiona aceste volume fără a compromite calitatea sau timpii de preparare. Este esențial să alegem echipamentele cu capacități adecvate pentru a satisface cerințele noastre de producție fără a depăși sau subutiliza resursele.

Pe lângă tipul de bucătărie și volumul de producție, spațiul disponibil este un alt factor crucial. Echipamentele trebuie să fie selectate și dimensionate astfel încât să se integreze armonios în configurația și fluxul de lucru al bucătăriei. Este important să avem în vedere nu doar dimensiunile fizice ale echipamentelor, ci și necesitatea de a păstra spațiu pentru manevrare, curățenie și întreținere adecvată.

Nu în ultimul rând, bugetul disponibil joacă un rol important în procesul de selecție a echipamentelor. Este crucial să stabilim un buget realist și să alegem echipamente care să ofere cel mai bun raport calitate-preț în funcție de necesitățile noastre specifice. Trebuie să luăm în considerare costurile inițiale ale echipamentelor, precum și costurile ulterioare de întreținere și reparare.

Întreținerea și curățarea regulată a echipamentelor

Într-o bucătărie profesională, igiena este crucială pentru prevenirea contaminării alimentelor și menținerea unui mediu de lucru sigur pentru personal. Asigură-te că echipamentele tale sunt întreținute corespunzător conform instrucțiunilor producătorului și că sunt curățate periodic pentru a menține performanța optimă și pentru a prelungi durata lor de viață.

În încheiere, echipamentele specializate reprezintă inima unei bucătării profesionale prospere. Indiferent de natura activității tale culinare, alegerea echipamentelor adecvate este cheia succesului. Este esențial să acorzi atenție specificului activității tale, capacității de producție, necesităților spațiale și bugetului disponibil în momentul achiziționării. Investiția în echipamente de calitate și menținerea lor corespunzătoare vor contribui semnificativ la prestigiul și performanța afacerii tale în industria HoReCa.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Cum afectează factorii socio-economici prețul și disponibilitatea apartamentelor în București?

Publicat

pe

Cum afectează factorii socio-economici prețul și disponibilitatea apartamentelor în București?

Bucureștiul, capitala României, reprezintă un punct central al vieții socio-economice din țară, iar prețul și disponibilitatea apartamentelor sunt strâns legate de o serie de factori socio-economici. (mai mult…)

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Centrul de Formare Profesionala Eurodeal: Pregătire Esențială pentru Succesul Proiectelor cu Finanțări – cursuri de competente antreprenoriale  

Publicat

pe

Într-o eră în care antreprenoriatul devine tot mai accesibil și proiectele de afaceri prind viață din ce în ce mai mult, pregătirea adecvată devine un element esențial pentru succes. Centrul de Formare Profesională Eurodeal se situează în fruntea acestui trend, oferind cursuri specializate și acreditate de competente antreprenoriale, indispensabile pentru cei ce își propun să își înceapă sau să își dezvolte afacerile, mai ales în contextul proiectelor ce vizează finanțări guvernamentale.

Educație Acreditată pentru Proiecte Sustenabile

Eurodeal se remarcă prin oferta sa de cursuri acreditate, recunoscute de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, adaptate nevoilor antreprenorilor moderni. Aceste cursuri sunt obligatorii în cadrul proiectelor ce implică finanțări și sprijin din partea statului, asigurând antreprenorilor competențele necesare pentru a-și concretiza ideile în afaceri sustenabile și de succes.

Obligativitatea Pregătirii Profesionale

Într-un mediu concurențial și într-o economie în continuă evoluție, Eurodeal subliniază importanța pregătirii profesionale corespunzătoare pentru cei ce aspiră să își înceapă afacerile sau să își extindă activitatea. Participarea la cursurile Eurodeal devine astfel un pas esențial și obligatoriu pentru cei ce urmăresc să beneficieze de finanțări și sprijin guvernamental în proiectele lor antreprenoriale.

Expertiză Garantată și Accesibilă

Eurodeal pune la dispoziție participanților săi nu doar cunoștințe teoretice, ci și expertiză practică și consultanță specializată, provenită din experiența vastă a formatorilor, antreprenori cu reușite remarcabile în domeniu. Astfel, cursanții nu doar învață teoria, ci și o aplică în practică, pregătindu-se astfel pentru provocările reale ale mediului de afaceri.

Certificare Recunoscută: Poarta către Finanțări de Succes

Absolvirea cursurilor Eurodeal nu aduce doar cunoștințe și abilități noi, ci și o certificare recunoscută, care atestă pregătirea și competențele antreprenoriale ale cursanților. Acest certificat reprezintă un avantaj considerabil în demersul de accesare a finanțărilor necesare pentru dezvoltarea și extinderea afacerilor.

Înscrieri Deschise: Investiție în Viitorul Afacerii Tale

Pentru cei ce sunt hotărâți să își pună în aplicare proiectele de afaceri și să beneficieze de finanțări guvernamentale, Eurodeal invită la înscrieri pentru cursurile de antreprenoriat. Cu locuri limitate și o cerere în creștere, este recomandat să vă asigurați locul în timp util pentru a vă pregăti afacerea pentru succesul în domeniul antreprenorial.

Eurodeal – partenerul de încredere pentru succesul proiectelor cu finanțări!

cursuridecalificare.ro

📞 Telefon: 021.255.52.71 / 0721.64.67.65
📍 Adresă: Bulevardul Chișinău, nr. 1, Complex Delfinului | Cercul Magic, etajul 1, Sector 2, București, România.

Investiți în viitorul afacerii dvs. împreună cu Eurodeal – Cursuri de Antreprenoriat!

Sursa: Stirea Zilei  

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

fotograf bucuresti fotograf bucuresti
Uncategorized18 ore inainte

Căutați un fotograf talentat și experimentat pentru nunta voastra?

FOTOGRAF BUCURESTI: Echipa Lights and Tales – Momente Magice Imortalizate Căutați un fotograf talentat și experimentat în București? Echipa Lights and...

Administrație localăO zi inainte

easySales: Perioada Valentine’s Day, 1 și 8 martie a crescut coșul de cumpărături online la 244 de lei; categoriile preferate sunt Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby

În perioada 14 februarie – 14 martie 2024, valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut la 244 de lei,...

UncategorizedO zi inainte

Samsung Galaxy Tab S6 Lite (2024): Stil și funcționalitate într-un pachet complet

Tableta include celebrul S Pen, un design elegant și o baterie de lungă durată perfectă pentru a duce la bun...

UncategorizedO zi inainte

SWISS CLINICS participă la AMWC Monaco 2024, cel mai important congres mondial de medicină estetică și anti-îmbătrânire din lume

AMWC Monaco 2024 are loc în cadrul Grimaldi Forum, în perioada 27-29 martie, și aduce împreună peste 15.000 de participanți Swiss...

Eveniment2 zile inainte

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a...

Uncategorized2 zile inainte

Cum s-a schimbat relația românilor cu băncile în ultimii 8 ani? De la zeci de mii de procese, la negociere și rezolvare amiabilă

27 martie, București. Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă...

Eveniment2 zile inainte

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28...

Uncategorized3 zile inainte

Kingston Digital lansează SSD-urile industriale i-Temp

formate de 2,5-inch & M.2 2280 Pentru integratorii de sisteme și inginerii de proiectare Managementul ciclului de viață și asistență...

Eveniment3 zile inainte

NAVITEL a lansat o nouă cameră de bord auto: NAVITEL R35

NAVITEL a lansat la începutul anului noua cameră de bord auto NAVITEL R35 care este proiectată pentru a oferi o experiență de...

Uncategorized4 zile inainte

BenQ lansează PD3225U, un nou monitor de design pentru utilizatorii de Mac și MacBook Pro

Alăturându-se seriei de monitoare profesionale, PD3225U este o necesitate pentru designeri, fotografi și creatori de conținut București, România,  Martie 2024 –...

Muzeul Judeţean Argeş Muzeul Judeţean Argeş
SocialO săptămână inainte

Muzeul Judeţean Argeş – parteneriat cu Muzeul Național Bran

Alături de Cornel Popescu, managerul Muzeul Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu a avut o întâlnire extrem de interesantă cu reprezentanții...

carucior vesela inox carucior vesela inox
AfaceriO săptămână inainte

Echipamente specializate pentru diferite tipuri de bucătării profesionale

Bucătăria profesională este cu siguranță un univers complex, în care fiecare aspect contează, de la ingrediente și tehnicile de gătit...

Administrație localăO săptămână inainte

DXOMARK a desemnat HONOR Magic6 Pro drept “Smartphone-ul cu cea mai performantă cameră foto din lume”

HONOR Magic6 Pro a fost recunoscut ca având cea mai performantă cameră foto din lume, obținând un punctaj remarcabil de 158...

Cum afectează factorii socio-economici prețul și disponibilitatea apartamentelor în București? Cum afectează factorii socio-economici prețul și disponibilitatea apartamentelor în București?
AfaceriO săptămână inainte

Cum afectează factorii socio-economici prețul și disponibilitatea apartamentelor în București?

Bucureștiul, capitala României, reprezintă un punct central al vieții socio-economice din țară, iar prețul și disponibilitatea apartamentelor sunt strâns legate...

CulturăO săptămână inainte

9 elemente pe care să le ai în vedere dacă te pregăteşti pentru curăţenia de primăvară

Primăvara aduce cu sine nu doar reînnoirea naturii, ci și dorința de curățenie și organizare în casele noastre. Curățenia de...

EvenimentO săptămână inainte

Ascultă muzica preferată și gestionează apelurile cu ușurință în mașină cu Navitel BHF02 BASE

Navitel prezinta modulatorul FM auto, BHF02 BASE, un dispozitiv revoluționar care îți permite să te bucuri de muzică și să...

Știrile Săptămânii