Exclusiv
IN TIMP CE ANP și MJ FAC FIGURATIE, CARACATITA DIN PENITENCIARUL PLOIEȘTI SE EXTINDE – Ziarul Incisiv de Prahova

Penitenciarul Ploiesti, locul unde se poate intâmpla orice, atâta timp cât directorul penitenciarului joacă pervers la zece capete, iar ANP-ul se preface că face, dezvaluie cei de la Federația Polițiștilor de Penitenciare si confirma in totalitate investigatiile si dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova.
Penitenciarul Ploiești este de departe cel mai mediatizat penitenciar din România, iar presa scrie aproape săptămânal despre grozăviile care se intâmplă in acest loc gestionat de catre directorul Matei.
„Cu toate că acțiunile sau inacțiunile acestuia afecta intr-o oarecare măsură organizația noastră locală, am ales să fim echilibrati, să rămânem neutrii, incercând in mod amiabil să stingem conflictele pe care gașca lui Matei le tot aprindea, iar acesta se erija in pompier insa jocul lui a fost si este dublu”.
Situatia care ne-a atras pe noi in acest conflict, ca federație, a fost generată tocmai de directorul Matei care, supărat și rănit in orgoliu personal de faptul că un agent a indraznit la un moment dat să iși spună părerea pe un grup de whatapp al unitătii, a dispus directorului adjunct sdrp să il schimbe din post ( pc1) ca formă de sancționare pentru ” tupeul” de a gândi și de a se exprima, mai dezvaluie sursa citata.
Avem cunoștință de exprimarea agentului, este logică , nu este jignitoare, este pertinentă intr-o oarecare măsură. Ce nu este deloc in regulă este atitudinea directorului care a dispus adjunctului să il mute din post si care, in primă fază, nu și-a asumat această decizie , dând vina pe adjunctul sdrp care incepuse să il incurce și pe care il dorea inlocuit, ca il locul lui să iși pună o persoană apropiată și cel mai probabil, o persoană pe care să o poată manipula astfel incât să nu mai fie nevoit să facă pe presedintele comisiei de selecționare la muncă a deținutilor , atunci cand trebuie să facă lucruri.
Față de această măsura care a afectat membrul nostru de sindicat, presedintele sindicatului nostru local a luat atitudine ,tot pe același grup intern de whatapp, fapt ce, in lipsa unei experiente sindicale, liderul local fiind proaspăt ales in funcție , a fost atras intr-o cursă gestionată din umbră de către directorul Matei, care a dorit să lovească mai mulți iepuri dintr-o lovitură:
- Crearea unui scandal injurul dir.adj. sdrp și care să conducă la inlăturarea acestuia,
- Subordonarea miscarii sindicale din penitenciar, prin acte de putere si intimidare exercitate impotriva proaspatului lider local.
Federația Polițiștilor de Penitenciare a incercat in nenumărate rânduri să medieze acest conflict insă directorul Matei a avut și are o atitudine dublicitară care conduce la escaladarea conflictului si nu la stoparea lui.
Un exemplu de rea credința și duplicitate este dat si de faptul că pe toată perioada in care presedintele Federatiei Politistilor de Penitenciare a fost in Penitenciarul Ploiesti, directorul Matei i-a urmarit activitate prin intermediul sistemului de supraveghere video instalat in interiorul unitatii. Situatia a fost una penibila in momentul in care presedintele federatiei, insotit de o delegatie , a intrat in biroul directorului Matei si acesta nu a mai apucat să inchida calculatorul pe care il avea pe birou si care era deschis pe supraveghere, iar imaginea redata era chiar din clubul unitatii unde presedintele federatiei avusese activitate sindicala de reprezentare.
Situatia a fost una stanjenitoare dar, respectand protocolul bunului simț, presedintele federatiei, a trecut cu vederea aceasta situatie stanjenitoare pentru directorul Matei insa, trecandu-i cu vederea incepe să creadă că chiar poate manipula pe oricine si oricând. Am oferit un răgaz destul de indelungat directorului Matei ca să reflecteze la ce se intâmplă in curtea domniei sale, să iși facă singur ordine dar, din păcate, nu a inteles nimic din asta, din contră a reactionat agresiv și mișelește impotriva liderului nostru local, asmutind obedientii impotriva acestuia, el jucand rolul mediatorului, dar care nu ar fi avut instrumente de control.
Cea mai vehementă a fost presedinta, fost presedinta, că nu mai este dupa acest caz, a comisiei de disciplină , care s-a erijat in judecătorul neprihănit și corect, uitându-si istoricul in care a avut o luptă lungă și neinteleasă cu sefa ierarhic superioară, si care a condus, atat prin influentare cât si prin actiune directă, la sanctionarea ilegala a liderului sindicatului local.
Evident că lucrurile nu se vor opri aici, nu ei sunt singura și ultima autoritate care stabileste adevarul.
Adiministrația Națională a Penitenciarelor a fost sesizată si intârzie să se pozitioneze, prelungind haosul din Penitenciarul Ploiesti. Au avut răgaz, au cercetat, au recercetat și se fac că nu pot ajunge la o concluzie si că mai au nevoie de timp, timp in care liderul nostru local este hărtuit continuu, marginalizat , prin influenta conducerii și intimidat.
Azi revenim spre ANP cu un ultim avertisment pentru acest caz urmând să sesizăm Comisia Mixtă de Dialog Social din cadrul Ministerului Justitiei, parchetul competent, pentru directorul unitatii și membrii comisiei de disciplină.
Am oferit , ca semn de bună credintă și echilibru, un timp suficient pentru solutionarea acestui litigiu, timp in care ANP s-a făcut că face , iar Matei a făcut ce a făcut toată cariera, iar situatia liderului nostru local s-a inrautătit constant, conducerea penitenciarului manipulând și folosind instituția , cu instrumentele ei, impotriva unui simplu agent care a sărit in apărarea unui alt coleg agent.
Suntem determinați să restabilim adevărul și cei vinovați să fie trași la raspundere. Vom intoarce in instanță decizia abuzivă a comisiei de disciplină care a decis cu 3 la 2 sançtionarea liderului local, prin abuz de putere și vom pretinde daune care să fie puse in sarcina directorului Matei si celor 3 membrii ai comisiei de disciplină.
Este salutară pozitia celor 2 membrii care au făcut opinie separată, poziționându-se echilibrat și corect in această luptă ticăloasă, mai dezvaluie sursa citata. (Cristina T.)..
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Cultură
MONACO ÎNTÂLNEȘTE ROMÂNIA: „The Grand Ball of Princes and Princesses” vine la Iași, pe 6 septembrie 2025

Iașiul devine, pentru o seară, capitala eleganței regale internaționale. Pe 6 septembrie 2025, la Palatul Culturii, va avea loc The Grand Ball of Princes and Princesses – Ediția „Monaco meets Romania”, un eveniment de clasă mondială inspirat din farmecul și rafinamentul principatului Monaco.
Acest bal spectaculos aduce în România magia edițiilor anterioare organizate în locații iconice precum Burj Al Arab – Dubai, Veneția, Monaco și Paris. Conceptul, semnat de Delia Grace Noble, directoare artistică a evenimentului, oferă invitaților o experiență de neuitat – un adevărat basm trăit în realitate.
5 motive pentru care să participi la Balul Regal de la Iași:
• O seară unică ce redă luxul și fastul din Monte-Carlo
• Eveniment internațional cu tradiție în locații legendare
• Spectacol live de talie mondială, cu invitați de renume
• Decor de poveste inspirat din universul regal al Monaco-ului
• O experiență romantică și sofisticată, demnă de un palat
Printre invitații speciali se va număra și Riccardo Cocciante, compozitorul celebrului musical Notre Dame de Paris, care va aduce o notă de eleganță muzicală serii.
Evenimentul promite o noapte glamour, unde oaspeții vor socializa cu invitați internaționali, personalități din lumea artistică, diplomatică și de afaceri, într-un cadru somptuos care celebrează noblețea, romantismul și excelența.
Acces și rezervări:
Pentru informații despre bilete și pachetele disponibile, vă rugăm să contactați:
Noble Monte-Carlo – Organizator oficial
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
Exclusiv
Remedii naturale pentru dureri de cap frecvente

Durerile de cap frecvente sunt o problema comuna care afecteaza milioane de oameni din intreaga lume. Acestea pot varia ca intensitate, durata si cauza, dar au in comun impactul negativ asupra calitatii vietii. De la dificultatea de a te concentra la scaderea productivitatii sau chiar la imposibilitatea de a desfasura activitati zilnice obisnuite, durerile de cap nu trebuie ignorate. Desi exista tratamente medicamentoase eficiente, multi oameni cauta solutii naturale, care sa amelioreze simptomele fara efecte secundare.
In acest articol vom explora cele mai eficiente remedii naturale pentru durerile de cap frecvente, vom discuta cauzele care pot declansa aceste episoade si vom analiza modul in care schimbarile simple de stil de viata pot reduce aparitia lor.
Cauzele principale ale durerilor de cap
Pentru a alege un tratament sau un remediu natural, este esential sa intelegi cauza durerii. Cele mai frecvente motive includ:
- Stresul si tensiunea psihica – genereaza dureri de cap de tip tensional.
- Deshidratarea – lipsa consumului suficient de apa duce la contractia vaselor sanguine.
- Alimentatia dezechilibrata – excesele de cafeina, alcool, zahar sau lipsa nutrientilor pot provoca migrene.
- Problemele de somn – lipsa odihnei afecteaza functionarea creierului si declanseaza dureri de cap.
- Problemele de postura – statul indelungat la birou fara pauze sau pozitia incorecta a spatelui pot crea tensiune in zona cervicala.
- Schimbarile hormonale – in special in cazul femeilor.
- Factori de mediu – zgomot, lumina puternica, poluare sau variatii de temperatura.
Conform Mayo Clinic, identificarea cauzei este primul pas in reducerea durerilor de cap, iar remediile naturale pot fi o completare eficienta la un stil de viata echilibrat.
Remedii naturale pentru durerile de cap frecvente
- Hidratarea corecta
Deshidratarea este una dintre cele mai frecvente cauze ale durerilor de cap. Consumul a cel putin doi litri de apa pe zi poate reduce frecventa si intensitatea durerilor. - Uleiurile esentiale
Uleiul de menta si cel de lavanda sunt recunoscute pentru efectele lor calmante. Cateva picaturi aplicate pe tample si masate usor pot relaxa muschii si reduce durerea. - Comprese calde sau reci
O compresa rece aplicata pe frunte sau o compresa calda pe ceafa pot ameliora durerea, in functie de tipul durerii de cap. Migrenele raspund mai bine la frig, iar durerile de tensiune la caldura. - Ceaiurile din plante
Ceaiul de ghimbir, musetel sau menta are efect antiinflamator si relaxant. Ghimbirul, in special, este cunoscut pentru capacitatea sa de a reduce greata asociata migrenelor. - Exercitiile fizice usoare
Mersul pe jos, yoga sau intinderile usoare pot stimula circulatia si elibera tensiunea acumulata in zona gatului si umerilor. - Odihna si somnul regulat
Stabilirea unui program de somn constant si evitarea expunerii prelungite la ecrane inainte de culcare contribuie la reducerea durerilor de cap. - Masajul
Un masaj al scalpului, tamplelor si zonei cervicale poate stimula circulatia si relaxa muschii tensionati. - Aromaterapia
Difuzoarele cu uleiuri esentiale de eucalipt, lavanda sau rozmarin pot reduce stresul si pot crea un mediu relaxant, favorabil prevenirii durerilor. - Schimbarile alimentare
Reducerea consumului de alimente procesate, zaharuri si bauturi carbogazoase poate preveni migrenele. In schimb, alimentele bogate in magneziu, cum ar fi nucile si semintele, ajuta la relaxarea muschilor. - Respiratia controlata si meditatia
Tehnicile de respiratie profunda si meditatia pot diminua nivelul de stres si pot reduce durerile de cap cauzate de tensiune psihica.
Prevenirea durerilor de cap prin schimbarea stilului de viata
Remediile naturale sunt eficiente, dar prevenirea este la fel de importanta. Cateva masuri simple pot reduce frecventa episoadelor:
- Fa pauze regulate atunci cand lucrezi la calculator.
- Pastreaza o postura corecta la birou.
- Evita consumul excesiv de cafeina si alcool.
- Asigura-te ca dormi suficient si ai un program regulat.
- Practica exercitii fizice moderate de cel putin 3 ori pe saptamana.
- Redu stresul prin activitati recreative si timp petrecut in aer liber.
Legatura dintre dureri de cap si mediul inconjurator
Mediul in care traim poate declansa sau agrava durerile de cap. Poluarea, zgomotul si chiar calitatea aerului din locuinta joaca un rol important. Un aer curat, iluminatul natural si evitarea expunerii prelungite la lumina artificiala sunt factori esentiali pentru sanatatea creierului.
Asemenea modului in care o masina functioneaza mai bine atunci cand este echipata cu jante potrivite si de calitate, corpul nostru raspunde pozitiv cand ii oferim un mediu echilibrat si conditii adecvate. Atat in condus, cat si in viata de zi cu zi, echilibrul si atentia la detalii fac diferenta.
Cand trebuie consultat medicul
Desi remediile naturale pot fi eficiente, exista situatii in care durerile de cap necesita evaluare medicala:
- Dureri de cap foarte intense si aparute brusc.
- Dureri care se agraveaza in timp.
- Dureri insotite de simptome precum greata severa, ameteli, vedere incetosata sau pierderea echilibrului.
- Dureri care apar frecvent, de mai multe ori pe saptamana.
Un consult medical este esential pentru a exclude afectiuni mai grave si pentru a primi un tratament personalizat.
Concluzie
Durerile de cap frecvente sunt o problema reala, dar cu o combinatie intre remedii naturale si schimbari ale stilului de viata, pot fi gestionate eficient. Hidratarea, odihna, alimentatia echilibrata, masajul, ceaiurile din plante si aromaterapia sunt doar cateva dintre solutiile la indemana oricui.
La fel ca in alte aspecte ale vietii, prevenirea este cheia. Adoptand un stil de viata sanatos, reducand stresul si fiind atenti la factorii de mediu, putem diminua semnificativ episoadele neplacute.
Pentru o abordare completa si personalizata, este important sa combinam remediile naturale cu sfatul unui specialist.
-
Socialacum 3 ani
3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Afaceriacum 3 ani
Karpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Evenimentacum 7 ani
Medieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Culturăacum 7 ani
Expoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 7 ani
De ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 ani
Unde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 ani
PROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 3 ani
Ordinea publica nu se apara cu contabili, cu psihologi, cu consilieri juridici. O aperi cu politisti. In strada.