Connect with us

Social

Deputatul USR Lazăr Ion Marian, acuză coaliţia PSD-PNL de nepăsare în atragerea banilor din PNRR

Publicat

pe

Lazăr Ion Marian
„În timp ce majoritatea ţărilor europene profită din plin de banii din PNRR şi fac investiţii pentru a-şi relansa economiile locale şi a se dezvolta, România continuă să bată pasul pe loc şi să nu încaseze niciun ban, deşi are la dispoziţie zeci de miliarde de euro! Perioada de implementare a PNRR a ajuns la jumătate, iar până acum trebuia să avem rezultate tangibile, însă singurele lucruri pe care le vedem sunt nepăsarea şi incompetenţa comasaţilor PSD-PNL. Din cele 5 cereri de plată pe care trebuia să le depună ţara noastră până în momentul de faţă, au fost depuse doar trei şi s-au încasat doar două dintre ele! Până la sfârşitul anului ar trebui ca România să beneficieze de peste 20 de miliarde de euro din PNRR, dar şansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime, deoarece reformele cerute nu sunt nici pe departe realizate, iar interesul PSD-PNL ca acest lucru să se întâmple este inexistent. Fondurile din PNRR sunt esențiale pentru a acoperi deficitul bugetar creat de guvernarea Ciolacu și pentru a finanța proiecte importante de dezvoltare a infrastructurii și alte inițiative strategice.” – se arată într-un comunicat al deputatului USR Vâlcea, Lazăr Ion Marian.
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui an. S&P Global Ratings a menținut ratingul suveran al țării la nivelul BBB-, ceea ce înseamnă că România rămâne în categoria recomandată investițiilor. Decizia vine după evaluările Fitch și Moody’s, care au păstrat, la rândul lor, România în zona „investment grade”.

Este un semnal important într-o perioadă complicată, marcată de incertitudine politică și de presiuni asupra finanțelor publice. România rămâne la ultima treaptă a categoriei recomandate investițiilor, iar perspectiva S&P este în continuare negativă, ceea ce arată că problemele nu au dispărut. Dar evitarea unei retrogradări confirmă că eforturile de consolidare fiscală și menținerea investițiilor au oferit argumente suficiente pentru păstrarea încrederii.

Miza este acum transformarea acestei stabilizări într-un punct de plecare pentru o etapă economică mai bună. Menținerea ratingului de investiții este importantă pentru accesul României la finanțare și pentru percepția investitorilor, dar adevăratul câștig pe termen lung ar veni din reducerea dezechilibrelor, utilizarea eficientă a fondurilor europene și păstrarea investițiilor publice la un nivel capabil să susțină dezvoltarea.

Există și motive pentru un optimism prudent. Datele prezentate înaintea evaluării arătau că, în primele opt luni ale anului, deficitul bugetar fusese redus cu 1,6 puncte procentuale față de perioada similară din 2025, în timp ce cheltuielile pentru investiții ajunseseră la aproximativ 97 de miliarde de lei.

Pentru România, următoarea etapă va fi însă decisivă. Menținerea ratingului nu reprezintă finalul procesului de redresare, ci confirmarea faptului că există încă spațiu pentru continuarea lui. Disciplina fiscală, stabilizarea datoriei publice, respectarea angajamentelor europene și protejarea investițiilor vor conta în următoarele evaluări.

Mesajul transmis de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după evaluarea S&P merge tocmai în această direcție: România a reușit să protejeze ceea ce a construit până acum, dar trebuie să continue efortul pentru ca stabilizarea să se transforme într-o relansare economică sustenabilă.

Alexandru Nazare a transmis:

„România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P. Ce urmează şi cum construim pe această fundație?

La acest moment, România se menține în categoria recomandată investițiilor, potrivit evaluărilor celor 3 mari agenții de rating – Fitch, Moody’s și, acum, S&P.

Este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului.

Evaluarea S&P confirmă că, în ciuda unui context politic dificil, procesul de consolidare fiscală și absorbția fondurilor europene au rămas în grafic în 2026, iar investițiile publice au continuat să susțină activitatea economică. În același timp, agenția avertizează că riscurile rămân ridicate pentru 2027-2028 și corelează revenirea perspectivei la stabilă de continuarea reducerii dezechilibrelor, de un plan coerent pe termen mediu și de reluarea creșterii economice.

Tocmai pentru a nu pierde ceea ce am reușit să protejăm, acest efort trebuie continuat. România are nevoie să revină la un consens în jurul unor obiective care trebuie să rămână valabile dincolo de obiectivele politice: reducerea sustenabilă a deficitului sub 3% din PIB, stabilizarea datoriei publice, respectarea angajamentelor europene și protejarea capacității statului de a finanța investițiile.

Seriozitatea și angajamentul ferm că România nu se abate de la traiectoria de redresare economică și financiară sunt esențiale acum. Cumpăna nu a trecut complet și nu trebuie să tratăm menținerea ratingului ca pe un motiv de relaxare. România are în continuare un record negativ în Europa în ceea ce priveşte deficitul bugetar.

Dar avem motive să privim înainte cu încredere. Faptul că am reușit să păstrăm un nivel ridicat al investițiilor în timp ce am gestionat riguros finanțele publice arată că ajustarea fiscală și dezvoltarea pot merge împreună.

Dacă păstrăm această direcție, putem transforma stabilizarea de astăzi în relansare economică reală, pe baze sănătoase.

Depinde doar de noi şi de ambițiile noastre.”

Citeste in continuare

Social

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

Publicat

pe

De

ASE

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al Academiei de Studii Economice din București, universitatea a dispus verificarea imediată a spațiilor și a mobilierului vizate.

În noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 2026, firma specializată care asigură serviciile de dezinsecție și deratizare în cadrul ASE a verificat spațiile din imobilele „Virgil Madgearu” și „Mihai Eminescu” – săli de curs, amfiteatre, holuri, grupuri sanitare, subsoluri și căi de acces – precum și mobilierul existent. În urma acestor verificări nu au fost identificate ploșnițe.

Ca măsură suplimentară de precauție, mobilierul asupra căruia au existat suspiciuni a fost scos din uz, supus procedurilor de dezinsecție, izolat și îndepărtat din spațiile utilizate de studenți și cadre didactice, pentru monitorizare și evaluare în condiții de siguranță. În seara zilei de 30 septembrie a fost efectuată încă o operațiune de dezinsecție în spațiile comune ale imobilului „Virgil Madgearu”.

La 1 octombrie 2026, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a efectuat o inspecție sanitară în spațiile ASE vizate de sesizări. Universitatea a pus la dispoziția inspectorilor documentele care atestă efectuarea periodică a operațiunilor de dezinsecție și măsurile adoptate după apariția sesizărilor.

În cadrul controlului a fost întocmit Procesul-verbal de constatare nr. 5564/01.10.2026, în care s-a consemnat faptul că, în urma verificării efectuate de firma specializată care asigură serviciile de dezinsecție și deratizare în cadrul ASE, nu au fost identificate ploșnițe.

Numai în lunile august și septembrie, în imobilul ASE din Calea Dorobanților au fost efectuate opt operațiuni de dezinsecție, în cadrul măsurilor periodice de prevenție și igienizare.

Pentru data de 3 octombrie este programată o nouă operațiune de dezinsecție în toate spațiile vizate, cu utilizarea unui produs biocid cu acțiune specifică asupra ploșnițelor.

Verificările efectuate până în prezent în imobilul „Virgil Madgearu” și în clădirile învecinate nu au confirmat existența unei infestări cu ploșnițe.

În aceste condiții, activitățile didactice și administrative se desfășoară conform programului stabilit, neexistând în prezent elemente care să impună suspendarea, mutarea sau reorganizarea acestora.

Academia de Studii Economice din București va continua monitorizarea situației și aplicarea măsurilor preventive necesare și va comunica orice informație nouă relevantă.

Biroul de presă al Academiei de Studii Economice din București

Citeste in continuare

Social

Antreprenori români de pretutindeni se reunesc la RePatriot Summit 2026, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Publicat

pe

De

RePatriot Summit 2026

Cea de-a XI-a ediție a RePatriot Summit începe pe 1 octombrie, la Palatul Cotroceni, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, și continuă până pe 4 octombrie la Mamaia și în Dobrogea.

Evenimentul reunește peste 300 de antreprenori, manageri și profesioniști români din țară și din diaspora în jurul unor teme precum dezvoltarea României, investițiile, securitatea, performanța și consolidarea legăturilor dintre românii de pretutindeni și țară.

Pe 1 octombrie, la Palatul Cotroceni, prima zi este dedicată întâlnirii și recunoașterii unor români care au excelat în diverse domenii și comunități din întreaga lume. Gala Top 100 Români de Pretutindeni, ajunsă la cea de-a IX-a ediție, îi aduce împreună pe românii selectați pentru rezultate, contribuții și impact în țările în care trăiesc și își desfășoară activitatea. Tot în cadrul zilei de deschidere va avea loc Gala România Performance Excellence Program, care pune în valoare organizațiile și liderii care construiesc performanță și excelență prin rezultate, management și dezvoltare pe termen lung în România.

„De unsprezece ani, RePatriot așază la aceeași masă români care construiesc în țară și în lume. Din aceste întâlniri s-au născut parteneriate, investiții, proiecte de comunitate și oameni care s-au întors mai aproape de România. Anul acesta venim cu aceeași energie, dar cu o miză mai ascuțită: să apărăm, să investim și să creștem și să privim spre Marea Neagră ca spre o frontieră de care depinde viitorul țării”, spune Marius Bostan, Antreprenor si inițiatorul RePatriot.

De la Marea Neagră 2035 la proiecte concrete pentru România

Pe 2 octombrie, la Hotel IAKI din Mamaia, participanții vor discuta despre România în prima linie de apărare a Europei, transformările din regiunea Mării Negre cu focus pe securitata, energie, infrastructură, comerț și tehnologie. Programul continuă cu discuții despre încredere și protecție, educație și noua generație, excelență organizațională, investiții și rolul inteligenței românești din diaspora în dezvoltarea României.

Printre temele zilei se află și capitalul, inovația și noi forme de colaborare între antreprenorii din România și cei din diaspora. Agenda se poate vedea pe: repatriot.ro/repatriot-summit-2026/agenda/

Allianz-Țiriac Asigurari este Partener Strategic al RePatriot Summit și susține conversația dedicată încrederii și protecției, teme relevante pentru o comunitate ai cărei membri trăiesc și construiesc adesea între mai multe țări.

„Încrederea se construiește greu și se pierde repede. În business, în comunitate și în relația cu România, ea este una dintre cele mai importante forme de capital. De aceea avem nevoie de contexte în care oamenii să se întâlnească, să se cunoască și să poată construi împreună”, spune Felix Pătrășcanu, cofondator FAN Courier și lider Repatriot.

Pe 3 octombrie, participanții ies din formatul clasic de conferință și lucrează în echipe, în cadrul Laboratoarelor RePatriot, dedicate unor proiecte și provocări concrete, pe Marea Neagra. Experiența pe mare, cu plecare din zona Limanu și deplasare spre Mangalia, completează ziua de lucru într-un cadru care încurajează apropierea dintre participanți, colaborarea și lucrul în echipă. Continuă apoi în sesiunile de lucru și în discuțiile despre proiectele dezvoltate în cadrul laboratoarelor. Seara, participanții se reunesc la Cazinoul din Constanța pentru un concert special de muzica clasica.

Ultima zi, 4 octombrie, este dedicată Dobrogei. Participanții pornesc spre București pe un traseu care include Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Peștera Sfântului Andrei, Mănăstirea Dervent și Dunărea, într-o călătorie care încheie Summitul dincolo de sălile de conferință și readuce în prim-plan locuri și povești care fac parte din România.

RePatriot Summit 2026 are loc în perioada 1-4 octombrie, la București, Mamaia și în Dobrogea, și reunește antreprenori și profesioniști români din țară și din diaspora.

Agenda completă: repatriot.ro/repatriot-summit-2026/agenda/

Ediția a XI-a a RePatriot Summit este susținută de Allianz-Țiriac Asigurări, în calitate de Partener Strategic, Banca Transilvania și BucinMob – Parteneri Gold, precum și de Tema Energy, FAN Courier, Simtel, Aqua Carpatica, Axionet și 1SEO – Parteneri Silver. Printre Partenerii ediției se numără CGA Systems, FormTex, Enterprise Rent-A-Car, Alianța, AD Aeternam, Quick Leap, OkFlora, RadicStar și Patiseria Tineretului, iar Newsweek România, Romanian United Foundation – RUF și Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM sunt parteneri media și comunitari.

Despre RePatriot

RePatriot este o comunitate globală de antreprenori și profesioniști români care încurajează reconectarea românilor din diaspora cu România prin inițiative de business, educație, leadership civic și dezvoltare comunitară. Programul a fost lansat de Romanian Business Leaders, organizație care reunește peste 700 de antreprenori și lideri din mediul de afaceri românesc.

mai multe pe repatriot.ro

Contact presă: Andra Maxim, Communication Manager RePatriot – 0726550801

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

2 zile inainte

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized2 zile inainte

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Sport3 zile inainte

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și...

Uncategorized3 zile inainte

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Uncategorized3 zile inainte

Viitorul tehnologiei de securitate in Europa, dezbatut la Romanian Security Fair 2026

BUCURESTI, 9 October 2026 – Reprezentanti EURALARM, ONVIF si PISA, alaturi de Messe Frankfurt si experti din industria internationala de securitate,...

Afaceri3 zile inainte

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită
Uncategorized4 zile inainte

Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită

Urma roz de pe periuță, dimineața, este cel mai frecvent semnal de alarmă din cabinetul stomatologic și, paradoxal, cel mai...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized4 zile inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

5 zile inainte

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15...

Uncategorized5 zile inainte

De la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă

HONOR aduce împreună smartphone-ul, tableta și smartwatch-ul într-un ecosistem conectat București, 05 octombrie 2026 –Odată cu serile mai lungi și cu...

Uncategorized6 zile inainte

Ghid de Călătorie: Transport Internațional de Persoane pe Rutele România – Germania și Italia – România

Dinamica călătoriilor internaționale în Europa s-a schimbat considerabil în ultimii ani. Din ce în ce mai mulți pasageri caută alternative...

Afaceri6 zile inainte

Gama de Colțare, Dormitoare, Paturi și Mobilă de Living de la Homemobili.ro

Homemobili.ro se distinge printr-o selecție vastă de mobilier de calitate, care combină designul modern cu funcționalitatea, aducând un plus de...

Afaceri6 zile inainte

Canapele de Lux de la Homemobili.ro: Eleganță și Confort la Superlativ

Într-o lume în care designul interior și confortul sunt esențiale pentru crearea unui cămin perfect, Homemobili.ro se distinge prin oferirea...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Socialo săptămână inainte

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui...

StirileMoldovei.ro, platformă online dedicată știrilor și evenimentelor de interes public din regiunea Moldova StirileMoldovei.ro, platformă online dedicată știrilor și evenimentelor de interes public din regiunea Moldova
Turismo săptămână inainte

O deplasare de lucru pe cont propriu, plănuită din biroul de acasă

Joi seara, un client îți scrie că ar vrea o întâlnire față în față, vineri în săptămâna următoare, într-un oraș...

Știrile Săptămânii