Connect with us

Cultură

Eyes-Shut – teatrul senzorial ca instrument de incluziune și conștientizare socială

Publicat

pe

Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (ACSFJC) anunță încheierea proiectului european Eyes-Shut – Sensorial Theater for Adults with Visual Disability (2024-1-RO01-KA210-ADU-000255243), un demers internațional care a demonstrat că teatrul poate deveni un spațiu de întâlnire, reflecție și empatie pentru întreaga comunitate, dincolo de etichete și dizabilități.

Coordonat de România, proiectul Eyes-Shut a fost dezvoltat printr-un parteneriat strategic între organizații din România, Serbia și Cipru, având ca obiectiv principal creșterea nivelului de conștientizare privind incluziunea socială prin artă senzorială. Departe de a fi un proiect destinat exclusiv persoanelor cu deficiențe de vedere, Eyes-Shut a fost construit ca o experiență comună, adresată publicului larg, în care minimum 25% dintre participanți au fost persoane cu dizabilități, iar restul membri activi ai comunității.

În cadrul proiectului, fiecare țară parteneră a avut responsabilitatea de a crea un spectacol de teatru senzorial propriu, adaptat contextului local și realizat împreună cu comunitatea:

– România a dezvoltat spectacolul „Ziua Magică”, prezentat în Iași și București, în spații culturale și educaționale, cu participarea adulților cu și fără deficiențe de vedere, cadre didactice, artiști, stakeholderi locali și reprezentanți media.
– Cipru a realizat patru reprezentații ale spectacolului „Omul cu trei ochi”, explorând percepția, identitatea și relația dintre simțuri.
– Serbia a creat spectacolul „Iad, Purgatoriu și Rai”, o experiență senzorială profundă despre limite, emoții și reconectare umană.

Toate cele trei producții au fost rezultatul unui proces comun de cercetare, formare și experimentare artistică, desfășurat pe parcursul proiectului, în care teatrul senzorial a fost folosit ca instrument de educație non-formală pentru adulți, nu doar ca act artistic.

Un rezultat-cheie al colaborării internaționale este Ghidul Eyes-Shut, un instrument practic lansat la finalul proiectului, care documentează fiecare spectacol, metodologia utilizată și pașii necesari pentru a replica acest tip de eveniment în alte comunități. Ghidul este disponibil public și poate fi consultat aici:
👉 https://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro/guidebook

Ghidul se adresează organizațiilor culturale, educatorilor, artiștilor, lucrătorilor de tineret și actorilor comunitari care doresc să dezvolte inițiative incluzive, oferind exemple concrete, explicații metodologice și recomandări practice pentru implementare.

Prin Eyes-Shut, partenerii proiectului transmit un mesaj clar: incluziunea nu este un concept abstract și nu aparține doar unor grupuri specifice, ci poate fi construită prin experiențe simple, autentice și replicabile, care îi implică pe toți membrii comunității.

Proiectul Eyes-Shut se încheie oficial, însă impactul său continuă prin comunitățile implicate și prin resursele puse la dispoziția publicului, invitând organizațiile și instituțiile interesate să ducă mai departe acest tip de experiență în propriile contexte locale.

Pentru informații suplimentare despre proiect și rezultate:
🌐 http://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro
📩 acsfjc@gmail.com

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Sibiu Jazz Festival 2026 s-a încheiat după 5 zile de concerte și artiști internaționali

Publicat

pe

De

Cea de-a 54-a ediție a Sibiu Jazz Festival s-a încheiat duminică, 6 septembrie, după cinci zile de concerte care au adus pe scena din Sibiu artiști internaționali precum Magnus Öström, Nguyên Lê și Ulrich Drechsler.

Între 2 și 6 septembrie, publicul a descoperit proiecte și formule muzicale diferite, de la sonorități introspective și influențe care traversează mai multe zone ale jazzului, până la concerte construite în jurul improvizației și al dialogului direct dintre artiști și spectatori.

Magnus Öström și Nguyên Lê au propus publicului un concert în care jazzul s-a întâlnit cu influențe și expresii muzicale diverse, într-o formulă construită în jurul improvizației și al explorării sonore.

Pentru Ulrich Drechsler, unul dintre punctele centrale ale experienței de la Sibiu a fost legătura creată cu publicul: „Trăim pentru muzică și pentru astfel de momente muzicale unice, care dau naștere unei relații autentice cu publicul.”

Cele trei povești s-au întâlnit la Sibiu Jazz Festival, în perioada 3–6 septembrie, la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia.

„Ediția 54 a festivalului s-a încheiat atingând acel spațiu istoric al jazzului care pendulează între continuitate și modernitate, clădit pe emoția unică împărtășită de public și artiști.”

Am reușit în aceste zile să construim cu bucurie un spațiu temporal al jazzului care tinde către atemporal către metafizica muzicii și către bucuria sunetului. Deși timpurile sunt ceva mai complicate ne-am asumat misiunea ca la fiecare ediție să venim cu muzică de calitate, vibrantă pentru publicul nostru. 

Muzica înseamnă viață și viața are muzica ei proprie care își găsește drumul său către inima publicului!”, explică Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival & Competition. 

Sibiu Jazz este o expresie vie a spiritului jazzului – o întâlnire între oameni, culturi și emoții. Festivalul promovează libertatea, creativitatea și bucuria descoperirii printr-o experiență muzicală care inspiră și conectează.

Fondat în anii ’70 de un grup de oameni creativi, Sibiu Jazz Festival a devenit, de-a lungul timpului, un reper al jazzului românesc și un punct de întâlnire pentru artiști și public din culturi și țări diferite. Festivalul se bucură de recunoaștere internațională și este, de 19 ani, membru al European Jazz Network, una dintre cele mai importante rețele dedicate jazzului din Europa.

Prin istoria și identitatea sa, Sibiu Jazz Festival contribuie la promovarea României pe scena muzicală internațională și continuă să creeze un spațiu în care jazzul aduce împreună generații, culturi și perspective diferite.

Parteneri: Primăria Municipiului Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Casa de Cultură a Studenților Sibiu, Rock FM, Club Francophone d’Affaires de Sibiu, Hermania, Schwarz Gruppe Int, Sobis Smart Collaboration, iabilet.ro, Cărturești, Hermanstädter Zeitung, Europe Jazz Network, European Jazz Network Green, Semente Cultural Promotions Suedia și Jazz Fan Rising.

Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026. 

Alexandru Filimon

Comunicare & PR

Tel. 0766 703 909

filimon.dumitru-alexandru@fspub.unibuc.ro

pr@sibiujazz.eu 

www.sibiujazz.eu 

Citeste in continuare

Cultură

Simona Maxim: “ Îmbrățișăm o viziune prin care să cuprindem esența jazzului și viitorul„

Publicat

pe

De

Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival, consideră că muzica înseamnă, în primul rând, dragoste, un sentiment complex ce vine dinăuntru și îmblânzește inimi, cucerește cele mai neobișnuite piscuri ale sufletului. 

Sibiu Jazz Festival (ediția 54) ne invită să împărtășim acest sentiment, să-l celebrăm și pentru măcar câteva zile (2-6 septembrie) să-l ridicăm la binemeritatul rang nobil.

Sibiu Jazz Festival este cel mai vechi festival de jazz din România. Într-un moment în care tot mai multe orașe și-au construit propriile festivaluri de jazz, cum ați reușit să păstrați identitatea Sibiu Jazz Festival? Care sunt lucrurile pe care nu le-ați negociat niciodată?

Dacă vorbim de vechi vorbim de calitate și dacă adăugăm muzica în această ecuație deja vorbim de tradiție de la care nu ne abatem atât noi, dar, în special, iubitorii de jazz care astăzi vin la ediția cu numărul 54 împreună cu copiii lor. Vorbim deja de un public ereditar de jazz. Aceasta este unicitatea Sibiu Jazz Festival, în primul rând, prin raportarea la istorie și timp. Căci există un timp istoric și un timp al jazzului. Despre acest timp vorbim, un spațiu temporal al jazzului care tinde către atemporal către metafizica muzicii și către bucuria sunetului.  

Aș pune semnul egal între bucuria de a trăi și bucuria de cânta, de a dansa, de a simți lăuntric muzica. Festivalul este exact prilejul acestei călătorii inițiatice care îți oferă șansa unei introspecții prin magia sunetelor. 

În al doilea rând, cred că un festival înseamnă mult mai mult decât prezența la un număr de concerte. Un festival este menit să ofere un cumul de experiențe, o stare prelungită de vrajă chiar și după festival care să trezească un foc lăuntric în inimă și întrebări mistuitoare în rațiune. De asemenea, totul contează: diversitatea programului artistic, oferta turistică și culturală a orașului, evenimente conexe care atrag mai multor categorii de public de cu vârste diferite.

Sibiu Jazz Festival promite o experiență integrală, globală, holistică cum se spune mai nou. Ca de fiecare dată rămâne neschimbat în festival conceptul de bază: muzica bună!

Sibiu Jazz Festival nu și-a legat niciodată identitatea de un singur spațiu, ci a ales să circule prin oraș, de la săli consacrate până la biserici și alte spații neconvenționale. Ce câștigă festivalul din această mobilitate și ce pierde? Cum arată harta ediției din acest an?

Am vorbit deja de un timp istoric al jazzului care la rândul său are nevoie de un spațiu fizic. Am ales spații sacre (biserici, lăcașuri de cult vechi încă neintegrate în circuitul turistic al orașului) sau spații cu efervescență culturală pe care să le revitalizăm cu jazz și proiecte artistice îndrăznețe, cu potențial, practic inspirând artiștii să fie și mai creativi prin îmbinarea dintre muzică, artă corporală, poezie, actorie etc. Festivalul din acest an se deschide cu o experiență muzicală la granița dintre teatru și film. Astfel, continuăm procesul creativ instituit cu ani în urmă de a urmări, include și concepe proiecte pilot sau de tip experiment cu adevărat inedite. 

La fiecare ediție dorim să oferim publicului proiecte muzicale foarte diferite ca și coloratură muzicală. Nici una din formațiile angajate nu se aseamănă stilistic cu cealaltă. 

Line-up-ul unui festival spune întotdeauna ceva despre felul în care organizatorii văd prezentul unui gen muzical. Dacă ediția a 54-a ar putea fi citită ca un manifest, care ar fi ideea din spatele selecției artistice?

Invit publicul să descopere line-up-ul din acest an, mai ales că programul complet poate fi vizualizat pe site-ul nostru – https://sibiujazz.eu/.

Pendulăm între continuitate și modernitate. Prin participarea în festival a trupei Equinox Quintet (câștigătorii Sibiu Jazz Competition 2025) asigurăm o continuitate a calității muzicale.  Equinox Quintet reprezintă noua generație de muzicieni formați printr-o pregătire academică solidă care readuc pe scenă un jazz modern energic, construit pe compoziții originale, improvizație colectivă și o estetică actuală aflată la intersecția dintre jazz-rock fusion și tradiția jazzului modern.  

Dacă vorbim de modernitate, Nguyen Le Trio este în premiră la Sibiu Jazz Festival 2026. Vorbim de un muzician profund, plin de mister, ce caută să răscolească metafizica muzicii. 

Nguyen vine însoțit de parizianul Romain Labaye, la bas electric, și scoțianul Alyn Cosker, la tobe, elaborând un repertoriu pentru festival unde vom regăsi cele mai celebre compoziții din albumele fusion ale sale: Bakida, Silk & Sand, Streams, Jimi’s Back, și altele.

Vom avea parte și de o furtună electroacustică, vorbim de AZURE a lui Ulrich Drechsler Trio, o veritabilă forță a naturii, cu misiunea de a-și defini propria viziune asupra muzicii de club. Vom dansa, vom descoperi infinitul și bucuria de a trăi. AZURE este cea mai mare aventură a lui Ulrich de până acum, o călătorie pe teritorii muzicale complet necunoscute. 

Bilete pentru perioada 2-6 septembrie pentru fiecare eveniment se găsesc aici https://sibiujazzfestival.iabilet.ro/.

Programul Sibiu Jazz Festival depășește de mult granița concertelor și a muzicii live. Cum se completează în acest an muzica cu celelalte formate și manifestări artistice din program?

Jazzul nu a fost niciodată singur. Mereu a fost acompaniat de imaginație, poezii, spații neconvenționale, creație în deplină libertate. Această atmosferă vrem să o recreăm de fiecare dată. Pentru ea ne luptăm să aducem pe scenă formațiile formate în spiritul libertății. Nu căutăm granițe, ci netezirea lor. Vedem limite pentru pretextul suficient de a le explora și îmbrățișăm o viziune prin care să cuprindem esența jazzului și viitorul. 

2026 rămâne un an complicat pentru sectorul cultural: bugete reduse, sponsori mai prudenți și evenimente redimensionate sau chiar anulate. Cum se vede această presiune din interiorul unui festival cu peste cinci decenii de istorie? Și unde trasați limita între adaptare și compromis?

Jazzul nu poate fi oprit de anii complicați pe care îi traversăm ba chiar, în mod paradoxal, acești ani mai dificili pun presiune pe muzicieni să dea naștere unor compoziții de o calitate superioară. E larg răspândit conceptul de zonă de confort care în muzică nu face bine deloc. Vremurile grele ne scot din zona de confort și ne aruncă în față realitatea așa cum este. Șansa noastă e să fim ancorați în prezent cu un pas spre viitor.  

Cunosc bine faptul că bugetele sunt mai suple, sponsorii sunt mai precauți și caută soluții de bun simț pentru a-și reduce, pe cât posibil, aportul financiar în comunități. Cuvântul cheie astăzi este adaptabilitatea pe toate palierele. Compromisuri pot există în măsura în care ele pot fi înțelese, integrate în spiritul și organizarea festivalului.  

Lista parteneri noștri tradiționali și europeni e destul de închegată: Primăria Municipiului Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Casa de Cultură a Studenților Sibiu, Rock FM, Club Francophone d’Affaires de Sibiu, Hermania, Schwarz Gruppe Int, Sobis Smart Collaboration, iabilet.ro, Cărturești, Hermanstädter Zeitung, Europe Jazz Network, European Jazz Network Green, Semente Cultural Promotions Suedia și Jazz Fan Rising.

Jazzul s-a născut ca o formă de libertate și de rezistență culturală, iar de-a lungul istoriei a însoțit numeroase mișcări sociale. Într-o lume dominată de algoritmi și consum rapid, mai păstrează jazzul această forță de a incomoda și de a pune întrebări? Sau rolul lui s-a schimbat?

Sibiu Jazz Festival este o revedere cu farmecul inegalabil al jazzului și o șansă pentru extinderea comunității europene de jazz. 

Sibiu Jazz Festival rămâne cel mai renumit festival de jazz din România. Acest lucru se datorează și faptului că, începând cu anul 2005, am devenit membri ai cele mai importante organizații europene de jazz: Europe Jazz Network. Totodată suntem mândrii că în plan internațional am fost singurul festival de jazz din țară prezentat la Târgul de Turism de la Berlin în cadrul programului “Jazz Across Europe”. 

Noi, la Sibiu Jazz Festival, reprezentăm o comunitate veche, închegată, care trece prin transformări în măsura în care și societatea trece prin ele. Cred cu tărie că muzica înseamnă viață și viața are muzica ei proprie. Când prima o urmărește pe ce de-a doua, fenomenul artei pătrunde în intimitatea omului.

Citeste in continuare

Cultură

Seara de după o discuție neplăcută, cu un ritual de îngrijire

Publicat

pe

De

Ai avut o discuție neplăcută cu un client, cu un furnizor sau cu un asociat. Nu a fost o ceartă mare, doar una dintre acele conversații care te lasă cu umerii ridicați și cu fraze ce se repetă în cap, în drum spre casă. Pentru cine abia își începe drumul ca antreprenor, astfel de seri vin mai des decât ar vrea. Nu poți șterge ce s-a spus, dar poți alege cum închei ziua. Un ritual de îngrijire, făcut fără grabă, e una dintre puținele pauze care nu costă nimic în plus și nu cer o agendă. Mai jos sunt șase puncte, de parcurs în ritmul tău, nu într-un program impus.

Prima treabă: o pauză fără ecran

Înainte de orice produs, vine un gest simplu: lasă telefonul într-o altă cameră. Nu pentru totdeauna, ci pentru jumătate de oră. Mesajele necitite nu vor dispărea, dar nici nu vor mai avea cum să te tragă înapoi în discuția de azi. Dacă e nevoie de un răspuns urgent, el poate aștepta o seară.

Așază-te undeva fără să faci nimic, două-trei minute. Observă ce simți în corp: maxilarul încleștat, gâtul tensionat, respirația scurtă. Nu încerca să le rezolvi pe loc. Doar notează-le, ca pe un inventar. Un om care își vede starea o poate schimba mai ușor decât unul care se preface că nu există.

Dacă ești obișnuit să vorbești mereu, încearcă să taci. În primele zile de antreprenoriat, mintea e plină de scenarii: ce trebuia să spun, ce ar fi trebuit să răspund, cum voi explica data viitoare. Aceste repetiții mentale seamănă cu un film pus pe repetiție. Un moment de liniște, fără muzică și fără podcast, îl oprește, măcar pentru puțin timp.

Alege apoi cât timp ai de fapt. Dacă ai douăzeci de minute, e suficient. Dacă ai o oră, nu o umple cu pași în plus; ritualul bun este cel pe care îl poți repeta și în seara următoare, când nu mai ai chef de nimic. Prea multe etape se transformă repede într-o altă listă de sarcini, tocmai ceea ce vrei să eviți.

Raftul din baie: ce ai deja și ce nu îți trebuie

Înainte să cumperi ceva nou ca să te simți mai bine, uită-te la ce ai deja. Un gel de curățare, o cremă de zi sau de noapte, un balsam de buze, o cremă de mâini: de obicei, o bază bună nu are nevoie de mai mult. Dacă tentația de a face o comandă mare apare tocmai după o zi proastă, observă-o. Cumpărăturile făcute din frustrare rămân adesea neîncepute pe raft.

Pentru ideile de organizare a unei rutine simple, cu produse de bază, merită răsfoite materialele despre cosmetice și alegerea lor, unde sunt tratate pe categorii, fără pretenția că ai nevoie de toate. Ia ce ți se potrivește și lasă restul pentru altă dată.

O regulă simplă, pe care o poți folosi oricând: dacă un produs nu a fost deschis în ultimele două luni, probabil nu îți trebuie. Pune-l într-o cutie, într-un loc mai greu de ajuns, și vezi dacă îți simți lipsa. Mulți oameni constată că baia lor funcționează la fel de bine cu jumătate din sticlele pe care le țineau la vedere, iar spațiul eliberat liniștește, la rândul lui.

Cât timp ești la început de drum, bugetul contează. O rutină din trei produse, folosite constant, bate un raft plin de sticle neatinse. Citește pe ambalaj ce conține fiecare, întreabă la farmacie sau la un consultant dacă ai îndoieli, și nu schimba trei lucruri odată, ca să știi ce te ajută și ce nu.

Mâinile și unghiile, partea pe care o uităm

Un antreprenor își folosește mâinile toată ziua: tastatură, telefon, pixuri, volan, strângeri de mână. Seara, ele cer puțină atenție. Masajul scurt cu o cremă de mâini, de aproximativ un minut pe fiecare, are un efect surprinzător asupra tensiunii din umeri. Nu e magie, e doar o mișcare lentă într-o seară grăbită.

Dacă ai unghii crăpate sau pieliți în jurul lor, evită să le smulgi sau să le rozi. O mică pilă, un ulei pentru cuticule sau pur și simplu o cremă mai bogată, lăsată să se absoarbă, se ocupă de problemă mai bine decât nervii. Dacă ceva nu se vindecă în timp rezonabil sau se inflamează, ai nevoie de părerea unui specialist, nu a unui articol.

Manichiura nu e obligatorie și nici un moft. Pentru unii oameni e un mod simplu de a încheia ziua, cu lacul ales dimineața pentru o întâlnire. Pentru alții e o corvoadă. Păstrează ce ți se potrivește și renunță fără remușcări la ce nu.

Un detaliu practic pentru zilele aglomerate: ține crema de mâini pe birou, nu doar în baie. Un gest de zece secunde, făcut între două apeluri, merită mai mult decât o tură lungă, făcută o dată pe săptămână. La fel de bine merge un balsam de buze lăsat în geantă, mai ales când frigul de toamnă începe să se facă simțit.

Dușul, în ordinea care te liniștește

Dușul de seară are o funcție dublă: te curăță și îți dă o graniță clară între zi și noapte. Folosește apă călduță, nu fierbinte, pentru că apa prea caldă usucă pielea și, la ore târzii, te poate încălzi prea tare înainte de somn. Rămâi sub jet cât ai nevoie, apoi ieși fără să te grăbești.

Mulți greșesc ordinea în care își spală părul, corpul și fața, așa că produsele de pe păr ajung pe spate sau pe piele și o lasă lipicioasă. Dacă te interesează, găsești o explicație simplă în materialul despre ordinea în care te speli la duș, cu motivele din spatele fiecărui pas.

După duș, șterge-te prin tamponare, nu prin frecare, și aplică o cremă pentru corp pe pielea încă ușor umedă. Mirosul unui produs ales cu grijă poate deveni un semnal de relaxare: același parfum, aceeași oră, aceeași seară. Creierul învață repede astfel de asocieri.

Dacă locuiești într-un apartament cu program de apă caldă sau cu boiler mic, adaptează-te: un duș scurt și bine făcut e preferabil unuia lung și grăbit. Contează mai puțin durata și mai mult atenția. Simte apa, simte temperatura, simte cum se desprinde tensiunea din spate. Pentru zece minute, nu ai altă sarcină decât să stai acolo.

Fața, seara: simplu și blând

După o zi cu aer condiționat, cafea multă și lumină albă de birou, pielea feței vrea blândețe, nu experimente. Curăță-o cu un produs potrivit tipului tău de ten, clătește cu apă călduță și usucă tamponând. Dacă ai purtat machiaj sau cremă cu protecție solară, curățarea trebuie făcută cu grijă, cu un demachiant potrivit.

Aplică apoi crema aleasă, cu mișcări lente, de la centru spre exterior. Nu mai încerca să rezolvi toate problemele într-o seară. Un ten ajutat constant, cu puțin, se vede în săptămâni, nu în ore. Iar dacă ai probleme persistente, precum roșeață, iritații sau acnee, nu improviza și apelează la un dermatolog.

Nu uita zona ochilor, cea mai sensibilă. O cremă potrivită, aplicată cu vârful degetului, fără tragere, e suficientă. Ochii obosiți după ore la ecran se bucură și de o pauză simplă: o compresă călduță sau câteva minute cu pleoapele închise. Nu cere prea mult de la un produs; cere-i mai mult somnului.

Folosește și acest moment ca pe o ocazie de a te privi în oglindă fără critică. Nu cauți defecte, ci verifici cum arăți după o zi grea. Uneori, un om obosit are exact aspectul unui om obosit, și nu mai mult. E suficient de bine.

Somnul, încheierea firească

Ritualul de îngrijire nu are rost dacă te duce într-un pat în care continui să te gândești la discuție. Înainte de somn, ia o foaie și scrie ce ai de făcut mâine în legătură cu situația respectivă: un e-mail, un telefon, o clarificare. Nu mai mult de trei puncte. Odată trecută pe hârtie, îngrijorarea se mai liniștește.

Pregătește camera: aer proaspăt, lumină scăzută, pernele aranjate. Nu e nevoie de nimic sofisticat. Dacă te trezești în noapte cu cuvintele aceleiași discuții în cap, nu lupta cu ele; respiră lent și amintește-ți că nu mai ai nimic de decis până dimineață.

Dacă adormi greu, evită tentația de a mai verifica e-mailul. Un ceai cald, fără zahăr, sau o carte ușoară, citită pe hârtie, ajută mai mult decât o oră de derulat pe ecran. Alege ceva care nu te obligă să decizi nimic: un roman, o revistă, un album cu fotografii.

Mâine, probabil, lucrurile vor arăta mai puțin dramatic. O discuție neplăcută are, de obicei, o dimensiune mai mică la lumina zilei. Iar tu vei fi dormit, vei fi avut grijă de tine și vei putea răspunde cu mai multă limpezime, nu din reflex.

Dacă ritualul de azi ți-a priit, păstrează-l. Nu trebuie să arate la fel în fiecare seară, doar să fie al tău și să existe. Iar cu timpul, vei avea la îndemână un loc liniștit către care să te întorci după orice zi grea.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

7 ore inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Social16 ore inainte

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

3 zile inainte

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized3 zile inainte

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Sport4 zile inainte

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și...

Uncategorized4 zile inainte

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Uncategorized4 zile inainte

Viitorul tehnologiei de securitate in Europa, dezbatut la Romanian Security Fair 2026

BUCURESTI, 9 October 2026 – Reprezentanti EURALARM, ONVIF si PISA, alaturi de Messe Frankfurt si experti din industria internationala de securitate,...

Afaceri4 zile inainte

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită
Uncategorized5 zile inainte

Gingii care sângerează la periaj: ce semnalează și cum oprești evoluția spre parodontită

Urma roz de pe periuță, dimineața, este cel mai frecvent semnal de alarmă din cabinetul stomatologic și, paradoxal, cel mai...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized5 zile inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

6 zile inainte

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15...

Uncategorized6 zile inainte

De la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă

HONOR aduce împreună smartphone-ul, tableta și smartwatch-ul într-un ecosistem conectat București, 05 octombrie 2026 –Odată cu serile mai lungi și cu...

Uncategorizedo săptămână inainte

Ghid de Călătorie: Transport Internațional de Persoane pe Rutele România – Germania și Italia – România

Dinamica călătoriilor internaționale în Europa s-a schimbat considerabil în ultimii ani. Din ce în ce mai mulți pasageri caută alternative...

Afacerio săptămână inainte

Gama de Colțare, Dormitoare, Paturi și Mobilă de Living de la Homemobili.ro

Homemobili.ro se distinge printr-o selecție vastă de mobilier de calitate, care combină designul modern cu funcționalitatea, aducând un plus de...

Afacerio săptămână inainte

Canapele de Lux de la Homemobili.ro: Eleganță și Confort la Superlativ

Într-o lume în care designul interior și confortul sunt esențiale pentru crearea unui cămin perfect, Homemobili.ro se distinge prin oferirea...

Știrile Săptămânii