Connect with us

Uncategorized

CES 2024: Cum reușesc electrocasnicele de la Samsung, bazate pe inteligență artificială și SmartThings, să personalizeze experiența de gătit pentru fiecare bucătărie în parte

Publicat

pe

Frigiderul Bespoke 4-Door Flex™ 2024 cu AI Family Hub™+, dotat cu AI Vision Inside, și plita Anyplace Induction se conectează la serviciul Samsung Food susținut de inteligența artificială, formând astfel un ecosistem complet

București, România – 28 decembrie 2023 – Samsung Electronics va prezenta la CES® 2024 cele mai noi produse, aplicații și funcționalități de bucătărie, ajutate de inteligența artificială și susținute de conectivitatea SmartThings. Noile electrocasnice sunt concepute pentru a crea un ecosistem complet, menit să le ofere oamenilor nu doar mâncăruri delicioase și atent preparate, ci și o experiență de gătit mai bună.

Produsele și funcționalitățile remarcabile din această linie includ frigiderul Bespoke 4-Door Flex™ 2024 cu AI Family Hub™+ (primul frigider de tip Internet of Things lansat în 2016 pentru uz casnic, echipat cu noul element AI Vision Inside), noua plită Anyplace Induction, dar și îmbunătățiri aduse serviciului Samsung Food.

,,Suntem mândri și încântați să prezentăm aceste caracteristici îmbunătățite de inteligență artificială și conectivitate, care utilizează tehnologia de ultimă oră pentru a ajuta oamenii să-și ducă experiențele culinare la un alt nivel. Este în responsabilitatea noastră să le oferim utilizatorilor avantajele ecosistemului nostru inovator prin intermediul unei game variate de dispozitive și funcționalități.”, a declarat Moohyung Lee, vicepreședinte executiv și șef al echipei Customer eXperience din cadrul Diviziei de Aparate Digitale, Samsung Electronics.

Caracteristici AI pentru idei culinare inovatoare

Pentru a facilita o experiență inedită în bucătărie, frigiderul Bespoke 4-Door Flex™ 2024 cu AI Family Hub™+ a fost dotat cu o varietate de tehnologii inovatoare. Una dintre noile sale caracteristici impresionante este AI Vision Inside, care utilizează o cameră internă inteligentă ce recunoaște obiectele care sunt plasate înăuntru sau scoase din frigider. De asemenea, acesta este echipat cu tehnologia ,,Vision AI”, care poate identifica până la 33 de articole alimentare proaspete folosind date pre-studiate în baza a aproximativ 1 milion de fotografii cu diferite feluri de mâncare. Cu lista de alimente disponibilă și editabilă pe ecranul Family Hub™+, utilizatorii pot adăuga manual informații despre data de expirare pentru produsele pe care doresc să le urmărească, iar frigiderul trimite alerte prin intermediul ecranului LCD de 32 de inch (81.2 cm) înainte ca alimentele să atingă acea dată.

Funcționalitatea ecranului aparatelor nu se oprește aici. Noua plită Anyplace Induction Cooktop și Slide-in Range de la Samsung sunt echipate fiecare cu un ecran LCD de 7 inch (17.7 cm), unde utilizatorii pot vizualiza rețetele selectate și salvate de pe Family Hub™+ pentru a-i ajuta în pregătirea mesei. În ceea ce privește gătitul, noua plită Anyplace Induction permite încălzirea eficientă și fără margini a oalelor și tigăilor pe orice parte a plitei, datorită tehnologiei sale cu bobină de inducție. Și, cu sticlă anti-zgârieturi aplicată în loc de o sticlă ceramică obișnuită, utilizatorii nu trebuie să-și facă griji cu privire la zgârierea suprafeței de inducție în timpul mutării ustensilelor de bucătărie.

În plus, aplicația Samsung Food — acum accesibilă și pe Family Hub™+, dar și pe plita Anyplace Induction și Slide-in Rage — aduce mai multe caracteristici îmbunătățite de inteligență artificială. Caracteristica de personalizare, ajutată de Food AI, permite utilizatorilor să adapteze rețetele în funcție de nevoile lor alimentare cu extra opțiuni, în comparație cu versiunea anterioară, precum dieta fără gluten, pescetarian, fără lactate etc. Noua caracteristică ,,Image-to-Recipe” folosește Vision AI  pentru a recunoaște preparatele și produsele alimentare din fotografii și explorează feluri de mâncare care pot fi făcute cu acele ingrediente. În cele din urmă, funcția ce permite realizarea unui plan de mese personalizat analizează informațiile utilizatorilor conectându-se la profilurile lor din Samsung Health pentru a crea mese personalizate în funcție de nevoile lor de sănătate.

Electrocasnice și Caracteristici Conectate prin AI pentru o bucătărie inteligentă

Frigiderul 4-Door Flex™ Bespoke cu AI Family Hub™+ reflectă modul în care acest ecosistem se bazează pe caracteristicile AI și pe serviciul Samsung Food pentru a oferi o conectivitate îmbunătățită. Cu ajutorul acestora, utilizatorii își pot dezvolta obiceiuri mai sănătoase în relație cu alimentele pe care le consumă pe tot parcursul zilei și pot beneficia totodată de experiențe noi în bucătărie, inteligente și conectate.

Samsung Food se conectează și se integrează cu Samsung Health în beneficiul utilizatorilor. Serviciul utilizează informațiile despre starea de sănătate din Samsung Health pentru a sugera rețete potrivite, personalizate fiecărui utilizator în parte. Ulterior, utilizatorii pot trimite instrucțiuni de gătit pentru aceste rețete la diferitele aparate de bucătărie cu doar câteva apăsări de buton.

Funcția Tap View, care oferă un confort sporit, permite utilizatorilor să reflecte ușor ecranul smartphone-urilor Galaxy pe ecranul Family Hub™+, care oferă acces și la YouTube și TikTok pentru informații și divertisment.

Toate aceste progrese contribuie la obiectivul mai mare al Samsung de a-și extinde ecosistemul bazat pe inteligență artificială și conectivitate pentru a le oferi utilizatorilor experiențe de gătit superioare, ce pot fi realizate mai ușor, cu o investiție mai mică de timp și efort.

Disponibilitate

Utilizatorii pot vizita standul Samsung la CES® 2024 pentru a testa noile funcții bazate pe inteligență artificială și conectivitatea îmbunătățită a noilor produse de bucătărie Samsung.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai recente știri, vă rugăm să vizitați Samsung Newsroom România la news.samsung.com/ro/

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Publicat

pe

De

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul Sibiu, în localitatea Cristian. Extinderea marchează o etapă importantă în dezvoltarea companiei și răspunde nevoii clienților din Transilvania de a avea acces mai rapid la servicii specializate pentru autoturismele marca BMW.

O locație strategică pentru clienții din Transilvania

Noua unitate bForce a fost gândită ca un service modern, digitalizat și orientat către o experiență premium pentru client. Amplasarea în Cristian oferă acces facil atât pentru șoferii din Sibiu, cât și pentru cei din județele apropiate, inclusiv Cluj, Mureș, Alba sau Brașov. Prin această investiție, compania își propune să reducă distanțele parcurse de clienții care până acum ajungeau la București pentru lucrări specializate.

„La București avem clienți din toată țara, iar de mai mulți ani ne doream să fim mai aproape de cei din această zonă. Locația din Cristian este potrivită atât prin poziționare, cât și prin posibilitatea de a oferi același standard de lucru pe care l-am construit în aproape 17 ani de activitate. Continuăm să fim un service axat pe marca BMW, cu servicii realizate conform procedurilor tehnice specifice producătorului”, a declarat Robert Panciu, managerul bForce.

Experiență dedicată unei singure mărci

Deschiderea service-ului din Sibiu vine într-un moment în care cererea pentru servicii auto specializate, transparente și realizate cu echipamente performante este în continuă creștere. bForce își păstrează aceeași direcție care a definit activitatea companiei încă de la început: concentrarea pe un singur brand și dezvoltarea unei expertize aprofundate în diagnosticarea, întreținerea și repararea automobilelor BMW.

Servicii specializate și echipamente performante

În noua locație, clienții vor avea acces la servicii de mentenanță, diagnoză, reparații mecanice, curățare și întreținere a ansamblelor, precum și la servicii de geometrie auto. Pentru această zonă, service-ul este dotat cu echipamente de ultimă generație, inclusiv aparatură Hunter, una dintre cele mai apreciate soluții la nivel internațional pentru precizie și performanță.

Compania menționează că activitatea bForce nu include, în prezent, servicii de tinichigerie, vopsitorie, reparații de daune sau spălătorie auto. În planurile de dezvoltare se află însă amenajarea unui post dedicat curățării automobilelor clienților, astfel încât mașinile să fie predate în cele mai bune condiții după finalizarea lucrărilor.

Flux de lucru digitalizat și experiență premium pentru client

Un element distinctiv al noii locații îl reprezintă digitalizarea completă a fluxului de lucru. De la recepția clientului și până la comunicarea comenzilor către mecanici, procesele sunt gestionate electronic. Documentele sunt semnate digital, iar mecanicii primesc informațiile necesare pe tabletă, ceea ce contribuie la eficiență, trasabilitate și o comunicare mai clară cu fiecare client.

„Pentru noi, experiența clientului începe din primul moment în care intră în service. Punem accent pe comunicare, pe calitatea lucrărilor și pe atenția la detalii. Ne-am dorit un sistem de lucru eficient, modern și transparent, iar digitalizarea ne ajută să păstrăm un control mai bun asupra fiecărei etape”, a completat Robert Panciu.

Sustenabilitate și soluții moderne pentru mobilitatea auto

Noua clădire a fost concepută și cu atenție la sustenabilitate. Service-ul utilizează energie solară, iar car-portul este echipat cu stații de încărcare pentru automobile electrice sau plug-in hybrid, destinate clienților bForce. Prin aceste dotări, compania integrează soluții moderne atât pentru eficiența operațională, cât și pentru noile direcții ale mobilității auto.

Școala de mecanici bForce, un proiect pentru formare profesională

Pe lângă serviciile auto, bForce pregătește lansarea unui proiect dedicat formării profesionale în domeniu. Sub denumirea „Școala de mecanici bForce”, compania va organiza cursuri de calificare pentru meseria de mecanic auto. Participanții vor putea obține competențe și diplome recunoscute la nivel european, inițiativa având rolul de a sprijini dezvoltarea profesională a celor care își doresc o carieră în acest domeniu.

În perioada următoare, service-ul din Cristian urmează să includă și servicii de ITP, completând astfel gama de soluții oferite clienților.

Service specializat, nu reprezentanță autorizată

bForce subliniază că este un service specializat cu experineță pe marca BMW și colaborează cu anumite reprezentanțe pentru achiziția de piese originale, însă nu este reprezentanță și nici dealer autorizat al producătorului BMW.

Prin deschiderea locației din Cristian, bForce își consolidează prezența pe piața serviciilor auto specializate și aduce mai aproape de clienții din Transilvania experiența acumulată în aproape două decenii de activitate.

Programări și contact

Programările pentru service-ul bForce Sibiu se pot face la numărul de telefon 0720 535 010 sau prin e-mail, la adresa office@bforce.ro.

Citeste in continuare

Uncategorized

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

Publicat

pe

De

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.

București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.

Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.

Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.

În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.

Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.

În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.

Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.

Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.

Citeste in continuare

Uncategorized

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

Publicat

pe

De

București, 03 iunie 2026 Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în funcția de Country Director pentru România, începând cu luna iunie 2026. Edmona Popa are peste 20 de ani de experiență în roluri de leadership și în coordonarea de operațiuni complexe de servicii, inclusiv aproape doi ani în poziția de Director of Operations în cadrul Foundever România.

Numirea are loc într-un moment important pentru dezvoltarea Foundever pe piața locală și evidențiază investițiile continue ale companiei în România, precum și angajamentul său de a construi operațiuni de customer experience performante, orientate către oameni și susținute de o strategie de creștere pe termen lung.

Odată cu deschiderea biroului din București, la începutul acestui an, Foundever și-a consolidat prezența în România, unde este deja activă în Cluj-Napoca și prin echipe care lucrează remote la nivel național. România are un rol important în operațiunile companiei, contribuind la deservirea clienților internaționali prin servicii oferite în mai multe limbi și prin capacități operaționale solide.

„România joacă un rol central în strategia de dezvoltare a Foundever și prezintă un potențial semnificativ de creștere în anii următori”, a declarat Benedita Miranda, COO EMEA, Foundever. „Edmona vine cu o experiență vastă în managementul operațional, o înțelegere profundă a pieței locale și a organizației, iar noi avem încredere că va contribui la consolidarea și dezvoltarea echipeiA din România.”

„Avem echipe valoroase, parteneriate solide și o bază foarte bună pe care putem construi. România are mult de oferit, iar eu sunt bucuroasă să contribui la următoarea etapă de dezvoltare a companiei, atât pentru clienții noștri, cât și pentru colegii din echipa Foundever”, a declarat la rândul ei Edmona Popa.

În luna mai 2026, Foundever România a fost recompensată cu două distincții în cadrul Romanian Contact Center Awards: Best Large External Contact Center și Customer-First Partnership, pentru colaborarea cu Colgate-Palmolive. Este vorba de o recunoaștere care confirmă impactul pe care îl au oamenii talentați atunci când se implică în mod autentic în susținerea brandurilor pentru care lucrează.

Pe parcursul anului 2026, Foundever intenționează să angajeze aproximativ 200 de persoane la nivel național, ca parte a investițiilor continue în talentul local și a planurilor de extindere a operațiunilor din România. Fiecare nou membru al echipei contribuie la furnizarea serviciilor pentru unele dintre cele mai importante branduri globale și la consolidarea poziției României ca destinație relevantă pentru servicii de customer experience de înaltă calitate.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Afaceri18 ore inainte

Anularea actelor frauduloase ale unei firme

În practică, anularea actelor frauduloase ale unei firme nu pornește din manuale de drept comercial, ci din conflicte concrete —...

18 ore inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorizedo zi inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorizedo zi inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized2 zile inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore de redare video online

Ecran FullView cu protecție pentru ochi, autonomie extinsă, MagicOS 10.0 și HONOR Kids integrate într-un format ultra-subțire pentru întreaga familie...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Afaceri5 zile inainte

SEO pentru „topical trust”: cum decid Google și AI dacă un site este suficient de credibil pentru un anumit domeniu

În SEO modern, autoritatea generală a unui site nu mai este suficientă. Motoarele de căutare încearcă să determine dacă o...

Uncategorized5 zile inainte

De Ziua Copilului, Sezamo depășește pragul de 15.000 de membri Sezamini și lansează colecția Panini FIFA World Cup 2026™

București, 01 iunie 2026. Supermarketul online Sezamo anunță că programul său dedicat familiilor cu copii, Clubul Sezamini, a depășit pragul...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al...

Exclusivo săptămână inainte

Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia

Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși,...

Filarmonica „Ion Dumitrescu” Filarmonica „Ion Dumitrescu”
Culturăo săptămână inainte

Ecourile unei seri de colecție: Concertul Aniversar „Semper Gloria” la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea

Pe 25 mai 2026, Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a devenit epicentrul unei reverberații culturale unice. Într-o atmosferă...

Uncategorizedo săptămână inainte

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

București, 28 mai 2026  – Xiaomi a lansat astăzi, pe piețele globale, cea mai recentă gamă de produse din ecosistemul său...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T, care aduce dimensiuni duale, capabilități teleobiective pentru întreaga gamă și Leica Live Moment

București, 28 mai 2026– Xiaomi a dezvăluit astăzi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Știrile Săptămânii