Connect with us

Uncategorized

În 2023, în România s-au înmatriculat peste 1,1 milioane de autoturisme, cu 3% mai mult decât în 2022. Jumătate din mașinile noi au fost electrificate, mașinile second-hand tranzacționate local sunt în creștere constantă în ultimii 5 ani, în timp ce importul de mașini rulate este în scădere cu o treime față de 2019

Publicat

pe

  • În 2023, înmatriculările de mașini noi au crescut cu 10% față de anul trecut, dar sunt cu aproximativ 20.000 mai puține decât în anul dinaintea pandemiei.
  • Una din nouămașini noi, înmatriculate în 2023, a fost electrică, iar una din două a fost electrificată (full electric, mild-hybrid, hibrid plug-in și full hybrid).
  • Reînmatriculările (mașinile second-hand tranzacționate pe piața internă) sunt în creștere cu 7% față de anul anterior, depășind cu aproape 4000 de unități numărul celor din 2019.
  • 2023 este al treilea an consecutiv când numărul mașinilor second-hand tranzacționate pe plan intern a depășit 600.000 de unități.
  • Mașinile second-hand din import sunt în scădere constantă în ultimii 5 ani, numărul înmatriculărilor de anul acesta fiind cu 32% mai mic decât în 2019.
  • Valoarea mașinilor puse la vânzare pe Autovit.ro în 2023 este cu 7% mai mare față de 2022, depășind 4.3 miliarde de euro
  • În 2023, prețul mediu al mașinilor postate pe Autovit.ro a fost de 18.900 de euro, în creștere cu doar 5%, față de anul trecutsi cu 52% față de 2019.

București, 5 ianuarie 2023

La finalul anului 2023, Autovit.ro a efectuat o analiză detaliată asupra celor trei segmente majore ale pieței auto din România: autoturisme noi, autoturisme second-hand importate și autoturisme second-hand tranzacționate pe piața locală (reînmatriculări). Din punct de vedere economic, 2023 a fost caracterizat de inflație, reducerea puterii de cumpărare a populației, volatilitatea prețurilor carburanților și modificări financiar-fiscale. Piața auto din România a înregistrat o contractare a ofertei, afectând atât autoturismele noi, din cauza limitărilor de disponibilitate pentru achiziționarea imediată, cât și autoturismele rulate, unde ofertele dealerilor locali au fost influențate de inflație sau ajustate în funcție de stocurile disponibile în parcurile auto internaționale. Anul 2023 s-a încheiat cu peste 1,1 milioane de tranzacții pe piața auto, înregistrând creșteri notabile pe segmentul autoturismelor noi – peste 142.000 de unități – și autoturismelor second-hand tranzacționate intern, care au depășit pragul de 660.000 de unități. Autoturismele rulate importate au înregistrat în finalul anului 2023 aproximativ 304.000 de unități înmatriculate, înregistrând o scădere constantă în ultimii 5 ani.

Evoluția prețurilor și topul mașinilor după valoare pe Autovit.ro

În 2023, prețul mediu al mașinilor postate pe Autovit.ro a fost de 18.900 de euro, în creștere cu doar 5%, față de anul trecut. Această creștere reflectă o tendință de apreciere a prețurilor pe piața auto, sub rata inflației, totuși evidențiind interesul sporit al utilizatorilor, dar și o stabilitate notabilă în segmentul vehiculelor rulate. Valoarea totală a anunțurilor plasate pe cea mai mare platformă auto online a crescut cu 7% în 2023, depășind 4,3 miliarde de euro, indicând o dinamică pozitivă în sectorul auto.

Cele mai căutate mașini de pe Autovit.ro au fost cele cuprinse între 10.000 și 25.000 de euro, acestea înregistrând peste 80.000 de anunțuri în platformă și peste 60 de milioane de vizionări. Pe al doilea loc în topul mașinilor după categoriile de preț au fost mașinile cu valori cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro, cu peste 57.000 de anunțuri și 33 de milioane de vizionări.

Cele mai multe mașini vândute au fost din segmentul 10.000 – 25.000 euro (36% din total mașini vândute pe Autovit.ro), urmat de segmentul 5.000 – 10.000 euro (26% din total).

Prețurile medii au înregistrat evoluții diferite pe categoriile de autoturisme

SUV-urile au înregistrat creșteri moderate de preț, cu mici variații influențate de cererea constantă și oferta amplă. În 2023, SUV-urile au reprezentat peste o treime (34%) din totalul anunțurilor de pe Autovit.ro, comparativ cu 32% în 2022, indicând o popularitate în creștere pentru acest model de caroserie.

Pentru mașinile diesel, prețurile au crescut ușor, iar oferta de autoturisme diesel a scăzut cu 2% față de anul trecut, și cu peste 10% față de 2019.  Volkswagen, Audi și BMW au rămas cele mai căutate mărci diesel.

Oferta mașinilor cu motoare pe benzină a rămas constantă, reprezentând un sfert (25,5%) din numărul total de anunțuri de pe Autovit.ro, atât în 2023, cât și în 2022. Volkswagen, BMW și Audi au continuat să fie pe primele poziții și la cele mai căutate mașini pe benzină.

În schimb, ponderea mașinilor electrice pe Autovit.ro s-a dublat în 2023, iar cele hibrid au crescut cu 67% față de anul anterior. Acesta este un indicator clar al interesului tot mai mare al consumatorilor pentru vehiculele ecologice rulate.

Printre cele mai prezente mărci și modele de mașini eco, în ofertele dealerilor de pe Autovit.ro, se află Toyota, cu mărcile CH-R, Rav-4, Auris, Corola; Mercedes-Benz, clasa E și GLC; Dacia Spring, BMW Seria 5 sau Ford Kuga. Dacia Spring intră direct în top 5 mașini eco din oferta dealerilor, deși anul trecut nu se afla nici printre primele 10 modele de mașini verzi comercializate de dealerii de pe Autovit.ro.

Mașinile Cabrio, Mini și Combi au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri în 2023, din cauza naturii lor de nișă și a factorilor precum designul și disponibilitatea limitată.

Creșterea prezenței mașinilor noi pe platforma online Autovit.ro

În general, ponderea mașinilor noi pe Autovit.ro a crescut cu 17% în ultimul an. Deși este un segment minoritar, categoria de mașini noi în continuă creștere de la un an la altul reflectă interesul crescut al consumatorilor pentru această categorie și pentru tehnologie avansată. Mărcile Mercedes, Ford, Toyota și BMW au cea mai mare pondere pe platforma Autovit.ro, datorită diversității gamei de modele și popularității lor.

Dacă ne raportăm doar la oferta dealerilor, numărul anunțurilor de mașini noi a crescut cu 50% față de anul trecut, ceea ce înseamnă că una din 10 oferte din portofoliul dealerilor auto este pentru o mașină nouă. Acest lucru reflectă și o revenire foarte aproape de normalitatea lui 2019 în ceea ce privește activitatea dealerilor pe segmentul de mașini noi.

Piața mașinilor noi

Conform datelor DRPCIV, este unul dintre segmentele auto care încheie anul pe plus, volumul de mașini noi înmatriculate depășind 140.000 de unități (142.488), reprezentând o creștere de 10% față de 2022. Piața mașinilor noi este în creștere ușoară în ultimii 4 ani, dar încă nu a depășit numărul de înmatriculări din 2019, când s-au pus în circulație 161.562 de autoturisme noi.

Acest segment auto a început să recupereze încă de la începutul anului 2023, când înmatriculările de autoturisme noi au atins 24.715 unități în primele două luni ale anului, în creștere cu 38% față de perioada similară din 2022, când s-au înregistrat 17.953 unități. Valul de înmatriculări a fost susținut pe tot parcursul anului 2023, lunile septembrie și decembrie fiind singurele perioade în care s-au înmatriculat mai puține mașini noi decât în aceleași  luni din 2022.

Cea mai slabă lună a fost decembrie, cu 9.250 de mașini noi înmatriculate. Cele mai bune luni au fost mai, iunie și iulie, cu peste 13.000 de mașini înmatriculate în fiecare lună.

Comparativ cu perioada dinaintea pandemiei, piața auto a mașinilor noi a mai recuperat din deficit, dar diferențele sunt evidente și prin comparația celor mai bune luni din anii respectivi. De exemplu, în lunile iulie – august 2023 (13.630, respectiv 12.891 unități) s-a înregistrat aproximativ jumătate din numărul de înmatriculări de mașini noi din iulie-august 2019 (23.206, respectiv 23.177 unități).

Dacia rămâne cea mai vândută marcă din România și în 2023, urmată de Renault, Toyota, Volkswagen, Skoda și  Ford.

Mașinile electrice au avut încă un an record, mai ales datorită programului Rabla Plus. Comparativ cu anul 2022, vânzările de mașini electrice noi au crescut cu aproape 30%, depășind pentru prima dată pragul de 15.000 de unități, ceea ce reprezintă o cotă de piață de aproximativ 11% din mașinile noi, față de anul anterior, când reprezentau 8%. Cele mai căutate mărci și modele de vehicule complet electrice au fost, în 2023, Dacia Spring, Tesla Y, Renault Megane și Volkswagen E-up.

În 2023, vehiculele hibride și electrice înmatriculate în România au depășit 70.000 de unități.

Conform DRPCIV, în 2023, numărul total al vehiculelor cu zero emisii de CO2 înmatriculate în România (noi și second-hand) a cunoscut o creștere de aproximativ 60% față de anul 2022, la finalul lunii decembrie 2023 fiind înmatriculate în România aproximativ 42.000 de vehicule electrice.

Piața mașinilor second-hand din import

Este segmentul cu cea mai mare scădere de pe piața auto. În 2023, s-au înmatriculat în România 304.171 de autoturisme aduse din străinătate, cu 6% mai puțin decât în 2022, când, în aceeași perioadă, erau înregistrate 325.062 de mașini. Dar cu 32% mai puține decât în 2019, când, înaintea pandemiei, s-au înmatriculat în România 444.601 unități.

Piața mașinilor second-hand din import încheie anul 2023 cu cel mai mic număr de înmatriculări din ultimii 6 ani. Motivele principale ale acestei scăderi au fost lipsa unor stocuri suficiente în parcurile auto internaționale și prețurile ridicate.

În 2023, cele mai bune luni de achiziție au fost martie (28.040 unități) și octombrie (29.112 unități), iar cea mai slabă lună a fost decembrie (17.830 unități). În 2019, media lunară a mașinilor second-hand aduse din afară depășea 37.000 de unități înmatriculate în România.

Reînmatriculările – tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern

Reînmatriculările încheie anul 2023 cu o creștere de aproximativ 7%, depășind pragul de 660.000 de unități, cel mai mare volum de tranzacții cu mașini second-hand înregistrate pe plan intern în ultimii 5 ani. 2023 depășește cu peste 38.000 de unități numărul de reînmatriculări din 2019, când s-a înregistrat un volum de 625.794 de mașini second-hand pe acest segment auto. În acest moment, pentru reînmatriculări, 2023 devine cel mai bun an din istorie, totalul fiind de 663.893 de mașini înregistrate.

Cea mai slabă lună pentru reînmatriculările din 2023 a fost decembrie, cu 42.952 de unități, iar cea mai bună a fost martie, cu 64.580 de unități. Segmentul de piață al reînmatriculărilor a încheiat al treilea an consecutiv când depășește pragul de 600.000 de mașini.

Piața auto pe Autovit.ro

Mărcile auto cu cele mai multe oferte pe Autovit.ro au fost Volkswagen, BMW, Mercedes-Benz, Audi și Ford. În ceea ce privește interesul cumpărătorilor, aceștia s-au concentrat tot pe mărcile Volkswagen și BMW, reprezentând 27% din totalul vizitelor de pe Autovit.ro, urmate de Audi și Mercedes-Benz cu câte 19%, din totalul vizionărilor de pe platformă. Cei mai mulți utilizatori Autovit.ro au căutat mașini al căror an de fabricație să nu fie mai vechi 2018 și care să se încadreze între 10.000 și 25.000 de euro.

Valoarea pieselor auto prezente pe Autovit.ro a depășit 300 de milioane de euro, cu 46% mai mult decât în 2022. Dintre cele aproximativ 2,5 milioane de anunțuri, top 5 mărci de mașini cu cele mai multe piese pe Autovit.ro sunt Volvo, Mercedes-Benz, Volkswagen, Audi și BMW.

Despre Autovit.ro

Autovit.ro este cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori lunar și peste 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei. Potrivit unui studiu Unlock Market Research, 78% dintre românii interesați de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o mașină.

Aparținând OLX Group și cu o experiență de 24 de ani pe piața din România, Autovit.ro consolidează relațiile între vânzători și cumpărători și oferă acces la informații de încredere și consultanță asupra vânzărilor de autoturisme, camioane, autoutilitare, motociclete, utilaje de construcții, mașini agricole și piese auto second-hand.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

Publicat

pe

De

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR

București, 17 iulie 2026 – În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, organizată de Primăria Municipiului București, HONOR și Orange invită publicul la Palatul Telefoanelor pentru a descoperi și a testa cele mai noi produse HONOR. În weekendurile 18 – 19 iulie, 25 – 26 iulie și 1 – 2 august, vizitatorii vor putea explora portofoliul de produse HONOR, instalația „The Art of Reliability”, precum și o selecție de lucrări din cadrul HONOR Talents.

Un simbol al telecomunicațiilor românești

Inaugurat în 1933 și considerat la acea vreme primul zgârie-nori al Bucureștiului, Palatul Telefoanelor este unul dintre cele mai cunoscute repere ale istoriei telecomunicațiilor din România. Prezența HONOR în acest loc completează firul evoluției comunicațiilor, de la telefonia clasică la smartphone-urile pliabile și tehnologiile bazate pe inteligență artificială.

Experiență hands-on cu cele mai noi produse HONOR

Vizitatorii pot descoperi și testa noua generație de dispozitive HONOR, de la smartphone-uri și smartwatch-uri până la tablete. Printre acestea se numără HONOR Magic V6, seria HONOR 600, Magic8 Lite și Magic8 Pro, alături de HONOR Watch 6 și MagicPad 4 cea mai subțire și mai ușoară tabletă HONOR de până acum, precum și HONOR Pad X8b.

Instalația „The Art of Reliability”

Semnată de artista Catrinel Săbăciag și realizată cu ocazia lansării HONOR Magic V6, lucrarea oferă o interpretare artistică a conceptului de fiabilitate, una dintre valorile care definesc noul flagship pliabil.

Lucrări din cadrul HONOR Talents

Alături de instalația „The Art of Reliability”, publicul poate descoperi și o selecție de lucrări realizate de participanții români la HONOR Talents. Ediția din acest an a marcat debutul competiției globale în România, oferind artiștilor și creatorilor locali oportunitatea de a participa la un proiect internațional dedicat dialogului dintre artă și tehnologie.

Palatul Telefoanelor este unul dintre cele mai reprezentative locuri pentru istoria comunicațiilor din România, iar prezența HONOR creează o legătură firească între patrimoniul comunicațiilor și tehnologia de astăzi. Împreună cu Orange, ne dorim să oferim vizitatorilor ocazia de a descoperi și testa cele mai noi inovații HONOR într-un cadru deschis și accesibil”, a declarat Kerr Cheng, Country Manager HONOR România.

Ne dorim ca vizitatorii Palatului Telefoanelor să descopere nu doar cele mai noi produse HONOR, ci și povestea din spatele lor. Instalația «The Art of Reliability» și lucrările din cadrul HONOR Talents completează această poveste și arată cum tehnologia poate deveni o sursă de inspirație pentru creativitate”, a declarat Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România.

Accesul la expoziția și zona de testare HONOR din cadrul Palatului Telefoanelor este gratuit. Programul complet al inițiativei „Străzi Deschise” este disponibil pe canalele oficiale ale Primăriei Municipiului București.

Program HONOR la Palatul Telefoanelor

Weekenduri: 18 – 19 iulie, 25 – 26 iulie, 1 – 2 august

Interval orar: 16:00 – 20:00, în funcție de programul oficial „Străzi Deschise”

Locație: Palatul Telefoanelor, Calea Victoriei nr. 35.

Citeste in continuare

Uncategorized

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Publicat

pe

De

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026, arădenii vor avea acces la o gamă variată de articole vestimentare second-hand de calitate, la prețuri accesibile, într-un magazin organizat pe principiul colecțiilor care se reînnoiesc constant.

În noul magazin, situat între Gara CFR Arad și Atrium Mall (Calea Aurel Vlaicu, bloc L, parter),clienții vor găsi haine pentru femei, bărbați și copii, încălțăminte, accesorii și articole textile pentru casă, atent selectate și pregătite pentru reutilizare. Colecțiile vor fi înlocuite complet la fiecare 5 săptămâni, oferind permanent produse diferite și oportunități noi de cumpărături.

Fiecare colecție începe cu prețurile inițiale, iar pe parcursul celor cinci săptămâni acestea scad treptat. Astfel, clienții pot alege între cele mai noi articole sau pot aștepta reducerile progresive, în funcție de preferințele lor.

„Ne bucurăm să ajungem și mai aproape de comunitatea din Arad și să oferim o alternativă accesibilă și responsabilă pentru cumpărăturile de zi cu zi. Fiecare articol din magazinele Humana are șansa unei noi vieți, iar fiecare achiziție contribuie la reducerea risipei textile și la utilizarea mai eficientă a resurselor. Ne dorim ca noul magazin să devină o destinație pentru toți cei care apreciază calitatea, varietatea și beneficiile reutilizării”, declară Rodica Bulăceanu, director comercial al organizației Humana People to People România.

Articolele disponibile în magazinele Humana provin din donații de haine colectate în țări precum Italia, Germania sau Austria. După un proces riguros de sortare, doar articolele aflate în cea mai bună stare sunt selectate pentru comercializare și sunt igienizate conform legislației europene și naționale în vigoare. Textilele care nu mai pot fi reutilizate sunt direcționate către reciclare sau valorificare energetică, contribuind la reducerea deșeurilor și la dezvoltarea economiei circulare.

Industria textilă este una dintre cele mai poluante industrii la nivel mondial, fiind responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și pentru un consum uriaș de apă. Alegerea hainelor second-hand reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități prin care consumatorii pot reduce impactul asupra mediului, prelungind durata de viață a produselor textile și diminuând nevoia producerii unor articole noi.

Anul acesta, Humana People to People împlinește 20 de ani de prezență în România, perioadă în care a oferit haine de calitate la prețuri accesibile și, în același timp, a dorit să demonstreze că moda poate funcționa fără risipă.

Citeste in continuare

Uncategorized

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Publicat

pe

De

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență mai rafinată cu dispozitivele pliabile

București, 17 iulie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat astăzi noua tehnologie Flex Titanium destinată următoarei generații de dispozitive pliabile Galaxy. Bazată pe șapte generații de inovații în domeniul dispozitivelor pliabile și pe expertiza inginerească, structura ecranului reproiectată utilizează progrese structurale și materiale pentru a oferi o experiență de vizionare mai rafinată, cu o durabilitate sporită și o vizibilitate redusă a pliurilor. Realizată grație cunoștințelor acumulate de Samsung în domeniul ecranelor, tehnologia Flex Titanium integrează două componente pe bază de titan — o peliculă din aliaj de titan și o placă de titan — care colaborează pentru a echilibra profilul subțire, flexibilitatea și rezistența în cadrul structurii ecranului pliabil.

„Punctul forte al Samsung în categoria dispozitivelor pliabile provine din corelarea nevoilor utilizatorilor cu tehnologiile noastre, care oferă beneficii tangibile în viața de zi cu zi”, a declarat Sunghoon Moon, Vicepreședinte Executiv și Senior Executive Mobile R&D Office – H/W, Samsung Electronics. „Pentru următoarea generație de dispozitive pliabile Galaxy, Samsung se bazează pe ani de expertiză pentru a integra inovații în materie de ecrane în dispozitive care îmbunătățesc experiența utilizatorilor, având la bază experiențe de vizionare excepționale.”

Bazându-se pe ani de experiență în domeniul dispozitivelor pliabile

Samsung a jucat un rol de lider în dezvoltarea inovațiilor în materie de ecrane și în aducerea acestora la scară largă către consumatori, prin intermediul dispozitivelor mobile. Această moștenire include adoptarea la scară largă a ecranelor AMOLED în 2007 și evoluția ecranelor către formate flexibile.

Tehnologiile inovatoare își pot atinge potențialul maxim și pot oferi experiențe semnificative utilizatorilor doar prin perfecționarea continuă în condiții reale, iar categoria dispozitivelor pliabile nu face excepție. De-a lungul celor șapte generații de dispozitive pliabile Galaxy, Samsung a ascultat cu atenție feedback-ul consumatorilor. Acest lucru i-a oferit companiei o înțelegere profundă a ceea ce așteaptă utilizatorii de la această categorie: o experiență de vizionare mai amplă și mai captivantă, cu o cută mai puțin vizibilă, fără a compromite durabilitatea sau portabilitatea.

Pentru a răspunde acestor așteptări, Samsung a trebuit să regândească modul în care sunt construite ecranele pliabile, combinând inovații în domeniul tehnologiei, al materialelor și al ingineriei mecanice. Rezultatul este cea mai recentă etapă importantă în inovarea ecranelor pliabile: tehnologia Flex Titanium. Prin integrarea cu succes a inovației în materie de ecrane cu ingineria dispozitivelor, Samsung va continua să modeleze direcția industriei mobile și să ofere experiențe de utilizare remarcabile.

Flex Titanium: o experiență vizuală la nivel superior

Pentru a crea un ecran care să ofere o experiență de vizionare captivantă, menținând în același timp capacitatea de a rezista la utilizarea zilnică, Samsung a adoptat o nouă abordare în ceea ce privește proiectarea structurală. Acest lucru a necesitat un material suficient de rezistent pentru a face față șocurilor externe, suficient de flexibil pentru a suporta plierile repetate și suficient de subțire pentru a se încadra într-o structură rafinată a dispozitivului. Echilibrarea tuturor celor trei factori a fost esențială pentru dezvoltarea ecranelor pliabile, iar titanul a oferit combinația potrivită.

Cunoscut pentru rezistența și duritatea sa, titanul a fost utilizat în unele dintre cele mai exigente aplicații, inclusiv în antenele sateliților și în roțile unui rover marțian. Deși duritatea sa face din titan un material de încredere, acesta prezintă totodată provocări tehnice semnificative atunci când este aplicat la structura subțire și flexibilă a unui ecran pliabil, din cauza rigidității sale. Bazându-se pe expertiza sa, Samsung a integrat titanul în două componente cheie: o peliculă din aliaj de titan și o placă de titan.

Folia din aliaj de titan este o componentă care susține ecranul din interior, fiind amplasată sub panoul OLED. În comparație cu folia din polimer, aceasta oferă o rigiditate mecanică de 20 de ori mai mare. Un proces de laminare de precizie face ca materialul să fie extrem de subțire, având aproximativ o treime din grosimea unui fir de păr uman obișnuit, permițând realizarea unui panou de afișare mai subțire.

Sub aceasta se află o placă robustă din titan, o structură flexibilă care susține modulul ecranului din partea de jos. Aceasta permite o lipire mai strânsă cu modulul ecranului prin eliminarea spațiilor de aer dintre modul și adezivul de pe placă, grație unei tehnologii avansate de prelucrare a orificiilor. Această nouă structură oferă un suport mai stabil sub ecran atunci când este desfăcut, păstrând în același timp flexibilitatea necesară pentru a face față plierii repetate.

În plus, prin integrarea unei arhitecturi de înaltă rezoluție și a unor materiale organice de ultimă generație, noul ecran oferă o rezoluție extrem de vie, reducând în același timp consumul de energie — ceea ce duce la o creștere spectaculoasă a eficienței energetice generale.

„Prin introducerea unor orificii sofisticate cu micro-model în secțiunea pliabilă a plăcii de titan, am reușit să asigurăm flexibilitatea împreună cu o durabilitate robustă”, a declarat Kyung-Jin Yoo, Vicepreședinte Executiv și Head of Mobile Display Product Development Team, Samsung Display. „Combinând arhitectura de afișare de înaltă rezoluție cu noi materiale organice care maximizează eficiența energetică, vom consolida și mai mult competitivitatea dispozitivelor pliabile Galaxy de nouă generație.”

Împreună, aceste progrese permit realizarea unui ecran pliabil robust, care maximizează imersiunea în conținut pe un ecran fără margini și reduce vizibilitatea pliurilor — totul păstrând în același timp un profil subțire. Prin echilibrarea rezistenței, flexibilității și stabilității structurale, Samsung continuă să stabilească standardele pentru ecranele pliabile.

Noua tehnologie Flex Titanium va fi lansată odată cu dispozitivele pliabile Galaxy de nouă generație ale Samsung. Detalii suplimentare vor fi dezvăluite în cadrul evenimentului Galaxy Unpacked.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

22 de ore inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

Social2 zile inainte

Gips-carton in Cluj – ce poti construi cu el, ce tipuri exista si cat costa montajul

Gips-cartonul este un material de constructii care a revolutionat amenajarile interioare. Dintr-o plansa simplu de montat pe profile metalice, poti...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR București, 17 iulie 2026...

Afaceri3 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized4 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică...

Uncategorized6 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport6 zile inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized6 zile inainte

Pastila Wegovy, primul GLP-1 oral pentru managementul greutății aprobat în Uniunea Europeană

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere, tratamentele GLP-1 au fost asociate până acum în special cu injecțiile. O...

Uncategorized7 zile inainte

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR București, 15...

Afaceri7 zile inainte

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

Afacerio săptămână inainte

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 au transformat o lansare de tehnologie într-o experiență inspirată de artă, la Art Safari București

București, 10 iulie 2026 – La Art Safari, tehnologia a intrat pe teritoriul artei. HONOR a lansat în România noile...

Știrile Săptămânii