Cultură
O seară a valorilor perene la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea
Cel de-al doilea concert al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea din noua stagiune deschisa pe 30/09 a fost dedicat memoriei lui Ion Voicu. La pupitrul orchestrei simfonice s-a aflat dirijorul Alexandru Ganea. Laureat al concursului internațional al orchestrelor de tineret de la Haga în 1998Alexandru Ganea este un dirijor cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul muzicii clasice. Este dirijor al Orchestrei „Universitaria” din cadrul Universității Naționale de Muzică București (UNMB) și conferențiar universitar doctor la aceeași instituție. Este absolvent al Academiei de Muzică din București, unde a studiat vioara și muzica de cameră.
În 2001, a făcut tranziția de la vioară la dirijat, sub îndrumarea maestrului Dumitru Goia. De atunci, a colaborat cu majoritatea orchestrelor filarmonice din România și a fost dirijor al Filarmonicii din Pitești între 2008 și 2012, unde este în prezent dirijor invitat permanent. Alexandru Ganea este un dirijor remarcabil, cunoscut pentru abordarea sa meticuloasă și pasionată a muzicii simfonice. În calitate de dirijor al Orchestrei „Universitaria” din cadrul Universității Naționale de Muzică București și al Filarmonicii din Pitești, Ganea este apreciat pentru capacitatea sa de a forma muzicieni valoroși și pentru dedicația sa pedagogică.
Invitatul serii a fost descendentul familiei Voicu, Mădălin Voicu jr. – pianist. Talentatul pianist al familiei Voicu este născut pe 10 iulie 1952 în București și este fiul renumitului violonist Ion Voicu. De-a lungul carierei sale, Mădălin Voicu a fost implicat în diverse proiecte muzicale. A fost implicat în organizarea de evenimente culturale și festivaluri menite să pună în valoare tradițiile și arta românească.
Relația dintre Mădălin Voicu jr. și Ion Voicu a fost una de strânsă legătură familială și profesională.
Și pentru că Mădălin Voicu jr. a dorit să dedice concertul de la Râmnicu Vâlcea în memoria celebrului violonist, bunicul său, se cuvine să amintim câteva cuvinte despre cel care ar fi împlinit pe 8 octombrie 2024, 101 ani. Recunoscut ca „prinț al viorii”, Ion Voicu a fost și dirijor El s-a născut pe 8 octombrie 1923, în București și a fost elevul celebrului compozitor și violonist George Enescu . Ion Voicu a fondat Orchestra de Cameră București în 1969 și a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. A avut o carieră internațională de succes, fiind apreciat pentru virtuozitatea sa. De asemenea, a fost primul violonist român care a cântat la o vioară Stradivarius.
Moștenirea sa continuă prin înregistrările sale și influența pe care a avut-o asupra muzicii clasice.
Centenarul nașterii lui Ion Voicu a prilejuit luni 08/10 susținerea concertului omagial dedicat acestuia, concert care a avut loc la Ateneul Român anul trecut. Și la Filarmonica din Râmnicu Vâlcea, a fost ales un repertoriu de excepție. Pentru a se comemora un corifeu al muzicii interpretative romanești se putea apela doar la creații excepționale. Astfel Uvertura operei “La Clemenza di Tito” care este o piesă orchestrală plină de viață și energie a deschis seara cu acorduri puternice și dramatice, care au captat imediat atenția sălii. Secțiune lirică și melodioasă, care caracterizează eleganța și măreția caracteristice stilului clasic al lui Mozart au fost îndelung apreciate de melomani.
Cea dea doua lucrare aleasa din creația lui Wolfgang Amadeus Mozart,a fost Concertul nr. 23 pentru pian și orchestră în La major, K. 488, creație remarcabilă din perioada clasică, compusă în 1786. Orchestrei filarmonicii din Râmnicu Vâlcea ia revenit rolul de a de a deschide concertul și de a susține prima temă. A urmat intrarea pianului pentru a aduce a următoarea temă, mai ornamentată și modulată. Acest concert a fost apreciat pentru complexitatea sa armonică și expresivitatea melodică, fiind unul dintre cele mai iubite concerte pentru pian ale lui Mozart.
In partea a doua a serii s-a interpretat Simfonia nr. 1 în Do major, Op. 21, de Ludwig van Beethoven, care este o operă clasică esențială. Compusă la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prezentată în premieră la Viena în 1800, aceasta ilustrează tranziția de la stilul clasic al lui Haydn și Mozart către inovațiile romantice ale lui Beethoven. Publicată în 1801, simfonia a fost compusă în perioada 1799-18001.
Simfonia este structurată în patru părți și reflectă abilitățile tehnice și creativitatea lui Beethoven, prefigurând revoluția muzicală pe care avea să o aducă lucrările sale ulterioare. O piesă plină de viață și inovație, care marchează un început promițător al carierei simfonice a lui Beethoven. Simfonia este scrisă pentru o orchestră standard a vremii, care include instrumente cu coarde, suflători și percuție. Interpretarea Orchestrei Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea a respectat intru totul canoanele simfoniei și a contribuit la reușita unei seri deosebite, îndelung apreciată de melomanii vâlceni.
Cristian Ovidiu Dinica
Cultură
Anotimpurile de Vivaldi – un concert veșnic actual
Concertul ”Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, prezentat în data de 16 martie 2026 de Orchestra de cameră a filarmonicii sub conducerea Maestrului Florin Ionescu‑Galați, a readus în atenția publicului o lucrare care, deși aparține epocii baroce, rămâne surprinzător de actuală. Într-o lume în care ritmurile vieții se accelerează, iar tehnologia pare să domine orice formă de expresie, muzica lui Vivaldi continuă să respire cu o prospețime uimitoare, păstrându‑și puterea de a emoționa, de a sugera imagini și de a crea legături subtile între om și natură.
”Anotimpurile” reprezintă în esență, un poem simfonic înainte de vremea poemului simfonic. Fiecare dintre cele patru concerte este construit ca o poveste sonoră, o succesiune de tablouri în care orchestra devine un pictor al luminii, al vântului, al furtunii sau al liniștii pastorale. Vivaldi nu descrie doar fenomene naturale, ci surprinde stări sufletești, tensiuni interioare, momente de exuberanță sau de meditație, transformând ciclul naturii într-o metaforă a existenței umane. Tocmai această dimensiune programatică, această capacitate de a transforma sunetul în imagine, apropie lucrarea de poemul simfonic romantic, deși ea precede cu aproape două secole apariția genului.
Actualitatea Anotimpurilor nu se explică doar prin frumusețea lor melodică, ci și prin felul în care reușesc să vorbească publicului contemporan. Într-o epocă în care oamenii caută sens, echilibru și reconectare cu natura, muzica lui Vivaldi devine un refugiu, o fereastră către ritmurile firești ale lumii. Contrastele puternice, dinamica vie, caracterul aproape cinematografic al partiturii fac ca lucrarea să fie percepută astăzi cu aceeași intensitate ca în secolul al XVIII‑lea.
În acest context, interpretarea lui Florin Ionescu‑Galați a adus un plus de coerență, expresivitate, naturalețe și rafinament. Prezența sa în dublă ipostază – dirijor și solist – a conferit întregului concert o unitate organică, o fluiditate care a permis orchestrei să respire într‑un singur gest artistic. Ca solist, Ionescu‑Galați a tălmăcit excepțional vocea caldă și limpede a viorii, capabilă să treacă firesc de la lirismul primăverii la dramatismul verii sau la sobrietatea iernii. Ca dirijor, a modelat ansamblul cu eleganță și precizie, obținând un echilibru subtil între rigoarea stilului baroc și libertatea expresivă cerută de această lucrare atât de bogată în nuanțe.
Orchestra de cameră a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” a răspuns cu sensibilitate și profesionalism, construind un peisaj sonor în care fiecare instrument și‑a găsit locul firesc. Corzile au adus luminozitate și elasticitate frazelor, suflătorii au completat atmosfera cu accente coloristice, iar ”continuo‑ul” a oferit stabilitatea necesară pentru ca întregul discurs muzical să curgă natural. Împreună, au reușit să transforme sala de concert într‑un spațiu al imaginației, în care publicul a putut „vedea” muzica, nu doar să o audă.
Concertul din 16 martie 2026 a demonstrat încă o dată că ”Anotimpurile” nu sunt doar o lucrare celebră, ci o creație vie, capabilă să se reinventeze cu fiecare interpretare. Prin viziunea lui Florin Ionescu‑Galați și prin rafinamentul simfonicului vâlcean, capodopera lui Vivaldi a devenit un poem simfonic etern, un dialog între trecut și prezent, între natură și om, între sunet și emoție. În fața unei asemenea muzici, timpul pare să se oprească, iar arta își recapătă sensul profund: acela de a uni oamenii prin frumusețe.
Dirijor și solist: Florin Ionescu‑Galați
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ion Dumitrescu din Ramnicu Valcea, 16 martie 2026
Ovidiu Dinica
Cultură
Unde talentul prinde aripi: povestea „Școlii Scenei” la „Victor Giuleanu”
Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea a găzduit luna trecută primul colocviu de prezentare a proiectului „Școala Scenei”, un proiect de suflet și de anvergură pentru întreaga comunitate artistică a liceului.
Reînviat de Consiliul Artistic al liceului, în parteneriat cu Asociațiile Culturale „Piano Forte”, „Irina Șațchi” și „JuVen’s Alutus”, sub coordonarea prof. dr. Mihaela Manafu, proiectul capătă o nouă dimensiune și o nouă misiune: muzică, arte plastice, teatru, reunite într-un singur drum spre scenă.
La inițiativa conducerii liceului și în parteneriat cu Filarmonica „Ion Dumitrescu”, „Școala Scenei” devine rampa de lansare a Microstagiunii Liceului de Arte pe scena Filarmonicii, oferind elevilor șansa unică de a trăi emoția spectacolului adevărat.

Prof. Irina Stratulat, director, Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea
Colocviul, susținut de prof. Irina Stratulat, director, prof. dr. Mihaela Manafu și Petruț Constantinescu, managerul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, a adus în fața unei săli pline nu doar informații despre proiect, ci și entuziasm, speranță și încredere în puterea artei de a forma caractere și destine.
„Școala Scenei” reprezintă un concept educațional și artistic complex, destinat formării tinerilor artiști, care îmbină dezvoltarea personală cu rigoarea profesională.

Petruț Constantinescu, managerul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea
Scena este un spațiu al vulnerabilității, iar „Școala Scenei” transformă frica de eșec sau a tracul într-o energie constructivă. Elevii învață să-și asume prezența în fața publicului, dezvoltându-și încrederea în sine.
„Școala Scenei” mai înseamnă și eliberarea emoțiilor și bucuria de a împărtăși o poveste, un cântec sau o interpretare. Este pasul de la emoția negativă la bucuria de a fi aplaudat și apreciat pentru efortul depus.
Talentul nu este suficient fără muncă. Această componentă implică studiu sistematic, exerciții de dicție, mișcare scenică, repetiții intense și tehnici actoricești/muzicale, necesare pentru a transforma o pasiune într-o artă profesionistă.
„Școala Scenei” funcționează ca o punte între amatorism și carieră. Aceasta oferă cunoștințele de bază, experiența scenicului și familiarizarea cu „culisele”, pregătind elevul pentru rigorile unei vieți dedicate artei.
Proiectul pune elevii în lumină, le întărește încrederea în sine și îi pregătește pentru lumea spectacolelor, transformând talentul în vocație.
În esență, „Școala Scenei” transformă pasiunea în performanță, educând nu doar artistul, ci și omul din spatele cortinei.
Iulian POPESCU
Cultură
„Dialoguri clasice” la Filarmonica „Ion Dumitrescu”
Concertul „Simfonic de Ianuarie” de la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, desfășurat luni, 19 ianuarie, a propus un program care a reunit într-un mod firesc două figuri esențiale ale clasicismului vienez: Mozart și Beethoven.
Sub bagheta dirijorului Daniel Manasi și cu pianistul Mihai Diaconescu în postura de solist, seara a devenit o demonstrație de echilibru, luminozitate, dramatism și energie ritmică, un parcurs muzical construit cu grijă pentru a pune în valoare atât orchestra, cât și solistul. Deschiderea cu Uvertura „Coriolan”, op. 62, a lui Beethoven a imprimat o tensiune dramatică intensă. Daniel Manasi a condus orchestra cu un gest limpede, accentuând contrastul dintre tema eroică, incisivă, și episoadele lirice, fragile, care sugerează conflictul interior al personajului. Această lucrare, deși scurtă, a funcționat ca o veritabilă miniatură simfonică, pregătind publicul pentru un program în care emoția și arhitectura muzicală urmau să se împletească.
După unvertură, Concertul nr. 17 pentru pian și orchestră în Sol major, K. 453, de Mozart, a adus o schimbare de atmosferă, o lumină calmă și o claritate specific mozartiană. Mihai Diaconescu a abordat partitura cu eleganță, punând accent pe transparența sunetului și pe dialogul subtil cu orchestra. Frazarea sa a avut naturalețe, iar mișcarea lentă a fost redată cu o sensibilitate meditativă, fără excese, păstrând echilibrul interior al muzicii. Finalul, cu variațiile sale jucăușe, a fost interpretat cu o lejeritate care a cucerit publicul, iar acompaniamentul orchestral, atent și flexibil, a completat perfect discursul solistic.
Arta interpretativă a lui Mihai Diaconescu se construiește pe o combinație de luciditate și sensibilitate. El nu caută să impresioneze prin forță, ci să convingă prin autenticitate. Muzica, în lectura sa, devine un dialog interior, o formă de confesiune discretă, dar profundă. Tocmai această sinceritate interpretativă îl face un pianist apreciat în sălile de concert: pentru că, dincolo de tehnică, oferă publicului o experiență de ascultare delicată, aparte.
După pauză, Simfonia a VII‑a în La major, op. 92, de Beethoven, a readus energia și vitalitatea ritmică în prim-plan. Daniel Manasi a condus lucrarea cu un simț al pulsației care a pus în valoare caracterul dansant al simfoniei. Finalul, Allegro con brio, a fost o explozie de forță controlată, orchestra răspunzând cu precizie și entuziasm, încheind seara într-o notă triumfătoare.
Alegerea de a alătura Mozart și Beethoven într-un singur program nu este întâmplătoare: cei doi compozitori reprezintă două fețe complementare ale clasicismului. Mozart aduce echilibrul, claritatea și dialogul, în timp ce Beethoven aduce tensiunea, transformarea și energia. Împreună, ei creează un arc expresiv complet, iar alternanța dintre luminozitate și dramatism oferă publicului o experiență bogată și coerentă. Concertul de la Râmnicu Vâlcea a fost, astfel, mai mult decât o succesiune de lucrări celebre: a fost o demonstrație de maturitate interpretativă, în care dirijorul, solistul și orchestra au construit împreună o seară în care muzica a respirat liber, între introspecție și exuberanță, între finețea mozartiană și forța beethoveniană.
OVIDIU CRISTIAN DINICĂ
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 3 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI

