Uncategorized
Cum negociau românii cu băncile acum 10 ani și ce solicită azi?
25 martie, București. Luna aceasta se împlinesc 10 ani de la prima negociere dintre un consumator și o bancă în România, prin intermediul CSALB. De atunci, au avut loc peste 6.000 de negocieri în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Iată ce au cerut și ce au obținut primii consumatori.
Martie 2016. Primele două dosare de negociere cu banca
Dosar nr. 1: Mariana R. din București a fost primul consumator care a negociat cu o bancă în România, în luna martie 2016. Conciliator desemnat: Mihaela Budișteanu.
Ce scria consumatoarea în cererea sa: În data de 19 mai 2015 am solicitat băncii să îmi modifice contractul de credit încheiat în anul 2007, conform OUG 50/2010. Banca a trimis un act adițional care modifica respectivul contract, dar a menținut un comision de administrare de 5 lei/lună pentru viitor. Solicit returnarea acestui comision încasat începând cu anul 2010 și până în prezent (în valoare de 47,5 lei/lună) și eliminarea lui din contract până la închiderea creditului.
Hotărârea:Banca a acceptat restituirea a 50% din suma reprezentând comisionul de administrare din perioada 2010-2016, iar comisionul de administrare a creditului se reduce la 2 lei/lună până la sfârșitul contractului de credit.
Dosar nr. 2: Valentin N. din București a trimis a doua cerere transformată în dosar de negociere cu banca în cadrul CSALB, în luna martie, 2016. Conciliator desemnat: Valentin Cocean.
Ce scria consumatorul în cererea sa: În 2006 am contractat un credit ipotecar, iar în 2010, după publicarea OUG 50, banca inițiază semnarea unui act adițional pentru eliminarea comisioanelor percepute abuziv. Cu toate acestea, în contract au fost păstrate mai multe comisioane. Unele au valoare zero, dar altele, așa cum este și cazul Comisionului de Monitorizare, au fost păstrate. Acest comision are valoarea de 74 de euro/lună și solicit băncii eliminarea lui din actul adițional, precum și returnarea tuturor sumelor reținute, cu plata dobânzilor penalizatoare, de la contractarea creditului, până acum. Valoarea despăgubirii solicitate este de 2.664 de euro.
Hotărârea: Banca a acceptat încetarea perceperii comisionului de 74 de euro/lună începând cu data semnării actului adițional în care este prevăzută această modificare (ca urmare a procedurii de conciliere) și va restitui domnului Valentin N. contravaloarea comisionului de monitorizare perceput în baza contractului de credit din anul 2006, în sumă de 2.664 de euro.
Evoluția negocierilor, așa cum o văd conciliatorii din primele dosare

Mihaela Budișteanu, conciliator CSALB: „Observ două modificări principale în cei zece ani de conciliere în cadrul CSALB: în prezent vin tot mai multe cereri formulate de avocați, iar atitudinea băncilor s-a schimbat în bine față de perioada de început. Putem vorbi de un nou trend în care avocații își îndrumă clienții să caute o înțelegere amiabilă cu banca, înainte de chemarea în judecată. Și, de cele mai multe ori, nu se mai ajunge în fața unui judecător, deoarece părțile acceptă în majoritatea cazurilor soluțiile propuse de noi, conciliatorii CSALB. Avantajele față de instanță sunt importante: concilierile au puterea unei hotărâri judecătorești, procedura amiabilă durează doar câteva zile și este gratuită pentru consumatori. Practic, câștigă toată lumea: consumatorii, băncile, avocații, conciliatorii și chiar judecătorii, care se degrevează de procese lungi care aglomerează instanțele. Dacă în instanță părțile sunt pe poziții antagonice, iar tendința băncilor este să se apere și să desființeze argumentele consumatorilor, la CSALB este în interesul părților să facă anumite concesii, deoarece în cadrul procedurii amiabile părțile au tendința să fie cooperante pentru a-și urmări interesul. Dacă la început băncile veneau la CSALB tot ca în fața unui judecător care analiza litera legii, acum au înțeles că ceea ce facem noi pune echitatea mai presus de lege. Astfel, băncile nu mai vin la CSALB să se apere, ci să ofere soluții pentru dificultățile prin care trec consumatorii.”

Valentin Cocean, conciliator CSALB: „Primim și acum cereri care invocă Ordonanța 50/2010 pentru eliminarea unor comisioane pe care consumatorii le consideră abuzive. Aici aș observa o primă modificare în abordarea consumatorilor: dacă la început aceștia considerau că toate comisioanele din contracte sunt abuzive și trebuie eliminate, acum au o abordare mai realistă și se simte o creștere a nivelului de educație financiară, odată cu dispariția încrâncenării din trecut. Mi se pare că în prezent consumatorii vin la CSALB mai încrezători că problema lor se poate rezolva prin dialog, chiar dacă acum vorbim de mai multe negocieri pe sume mici. În urmă cu 10 ani se adresau CSALB mulți consumatori care întâmpinau situații grave, oameni care se aflau în situația de a nu mai putea plăti ratele. Acum, vedem multe negocieri pe chestiuni principiale, în care oamenii vin să discute cu banca în cazuri uzuale sau atunci când anticipează o situație de neplată.
O altă evoluție a acestor ani am observat-o în procedura de conciliere propriu-zisă. Aceasta a devenit mai suplă și simplificată, datorită aplicației informatice care a redus considerabil timpul de soluționare. Experiența acumulată “a uns roțile” între conciliatori și bănci, iar cele din urmă și-au îmbunătățit mult abordarea. Pentru că în procedura noastră interacțiunea umană contează foarte mult, este important ca echipele din bancă să se păstreze. Sunt bănci, de exemplu, unde colaborăm de 10 ani cu aceiași oameni, iar experiența acumulată contează foarte mult în simplificarea negocierilor.”
Ce a însemnat negocierea cu banca pentru doi consumatori din București?
Marian Vlad, 44 de ani, București: „Pentru familia mea, soluția oferită în cadrul CSALB în anul 2025 a fost ca un nou început. Rata pe care o aveam la banca s-a redus la jumătate (de la 500 de lei lunar, la 260 de lei), după ce banca a șters din soldul rămas de achitat suma de 60 de mii de lei. Banca și echipa CSALB au colaborat pentru obținerea acestei soluții la care nu ne puteam gândi la început, când am depus cererea de conciliere. Din fericire, procedura a fost simplă și a durat doar 3 săptămâni, de la depunerea cererii pe site, până când am primit propunerea băncii. Am discutat doar telefonic și pe e-mail cu angajații Centrului și cu domnul conciliator Septimiu Stoica. Creditul care a fost renegociat cu banca îl contractasem în anul 2014, după ce m-am mutat cu familia în Bucuresti în anul 2013, mutarea survenind ca urmare a problemelor medicale ale unuia dintre copii, ce necesită și acum tratament de specialitate. Nu am înregistrat întârzieri la plata ratelor, însă cheltuielile foarte mari din ultimii ani ne-au determinat să solicităm băncii rediscutarea contractului. Din fericire, soluția găsită ne-a ușurat viața.”
Ioana Rusu, 45 de ani, Bucureşti: „Am apelat la CSALB în anul 2022, într-un moment în care ratele au crescut simţitor din cauza indicelui ROBOR şi devenisem îngrijoraţi pentru viitorul familiei. La acel moment copiii noștri aveau 2 și 6 ani, salariile nu mai crescuseră de ani buni, iar în afară de creditul ipotecar aveam și un credit de nevoi personale, pentru mașină. Creditul ipotecar pe 25 de ani era pentru cumpărarea apartamentul nostru cu două camere, iar soluția obținută în cadrul CSALB parcă ne-a întinerit cu 10 ani, exact perioada de rate pe care o mai aveam de achitat. Banca ne-a șters soldul care era de peste 20.000 de euro la acel moment, iar asta ne-a permis să achităm în avans și creditul pentru mașină. La aproape patru ani de la primirea deciziei rămânem recunoscători echipei CSALB și băncii care a înțeles situația noastră și a acceptat negocierea și soluția propusă de conciliator.”

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB:
„Primii consumatori și primele bănci care au participat în negocierile din cadrul CSALB au marele merit de a fi avut încrederea că acest mecanism chiar funcționează, într-o perioadă în care neîncrederea era foarte pronunțată față de sistemul bancar. Înființarea CSALB (septembrie 2015, prin OG 38/2015), cu doar câteva luni înainte de primele negocieri (martie 2016,) deschidea un drum pe cât de nou și provocator, pe atât de necunoscut pentru cadrul instituțional din România. Privind retrospectiv, atât cererile, cât și soluțiile propuse în primele dosare par timide în comparație cu cele din prezent. Oamenii se adresau la început CSALB ca unei instanțe, argumentau cererea lor invocând legi și așteptau de la conciliatori să dea “sentințe” care să compenseze nemulțumirile lor față de bănci. Astăzi, consumatorii de produse și servicii financiare au la dispoziție, prin intermediul CSALB, un instrument facil de negociere, perfecționat an de an și, mai ales, o punte de dialog cu băncile. Singura dezamăgire a acestor ani este că modelul CSALB nu a fost replicat și în alte domenii, cum ar fi în domeniile utilităților, comunicațiilor, transporturilor, acolo unde consumatorii ar trebui să aibă platforme de soluționare amiabilă a nemulțumirilor pe care le au față de companiile active pe aceste piețe.
Pentru CSALB, începutul celui de-al 11 an de activitate operațională arată o continuare a trendului din anii anteriori. Termenul de soluționare rămâne la o medie de sub 2 săptămâni, față de cele 90 de zile recomandate în OG 38/2015, iar cele mai multe bănci din România acceptă să intre constant în conciliere cu consumatorii. La finalul primului trimestru vom depăși 900 de cereri înregistrate (670 adresate băncilor), din care s-au format până acum aproximativ 200 de dosare de negociere, iar 35 dintre acestea sunt dosare care au debutat în instanță, dar pe care părțile au convenit să le rezolve amiabil, în cadrul CSALB.”
Uncategorized
Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil
București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest context, autonomia rămâne una dintre principalele provocări, cu nevoia de încărcare ce apare adesea încă din mijlocul zilei.
HONOR 600 Lite este construit pentru a susține un ritm de utilizare intens, oferind o experiență fără întreruperi. Combină performanța cu o autonomie extinsă, într-un format subțire și ușor, și integrează o baterie de mare capacitate, o construcție unibody metalică și un design gândit pentru rezistență în utilizarea de zi cu zi.
Un nou standard: +1000 mAh în segment
În mod tradițional, o capacitate mai mare vine la pachet cu un design mai gros și mai greu, afectând ergonomia. HONOR schimbă această paradigmă, integrând o baterie de 6520 mAh într-un corp elegant, cu o grosime de doar 7,34 mm și o greutate de aproximativ 180 g.
În segmentul mid-range, majoritatea dispozitivelor sunt echipate cu baterii cuprinse între 5000 și 5520 mAh. Prin comparație, HONOR 600 Lite se evidențiază prin capacitatea superioară, oferind până la 2,5 zile de utilizare obișnuită și 62 de ore și 2 minute de funcționare continuă.
Modele precum Samsung A37 și Samsung A27 integrează baterii de 5000 mAh, în timp ce Xiaomi Note15 5G ajunge la 5520 mAh, cu o autonomie de aproximativ 1,58 zile și 51 de ore și 22 de minute de funcționare continuă.
Prin capacitatea mai mare și durata extinsă de utilizare, HONOR 600 Lite se poziționează în topul categoriei și contribuie la redefinirea standardelor în segmentul mid-range.
Într-un context dinamic, marcat de programe aglomerate sau zile imprevizibile, nivelul de autonomie aduce mai multă flexibilitate și confort în utilizare. Tehnologia 45W HONOR SuperCharge, disponibilă și pe modele din game superioare, permite încărcarea rapidă, cu un control atent al temperaturii și optimizarea duratei de viață.
Management inteligent al energiei, susținut de AI
O capacitate mare are nevoie de o gestionare eficientă a consumului. HONOR 600 Lite integrează AI Battery Scheduling Engine, un motor dezvoltat intern, care optimizează consumul în timp real. Acesta învață tiparele de utilizare și diferențiază activitățile intensive, precum streamingul video sau navigația, de procesele din fundal sau perioadele de inactivitate.
În funcție de aceste scenarii, resursele sunt distribuite inteligent între procesor, ecran și conectivitate, reducând procesele inutile și contribuind la o durată mai mare de utilizare.
Performanță pe termen lung și rezistență certificată
Majoritatea smartphone-urilor ajung să necesite încărcare zilnică după unul sau doi ani de utilizare. În cazul HONOR 600 Lite, bateria este certificată să își mențină performanțele timp de până la cinci ani de utilizare standard și suportă până la 1600 de cicluri de încărcare, fără pierderi semnificative de capacitate.
Comportamentul rămâne stabil chiar și în condiții dificile. Testele interne arată că, la temperaturi de până la –20°C și cu un nivel de energie de 20%, telefonul susține funcții esențiale precum apeluri, înregistrare video și fotografiere la rezoluție mare.
Această fiabilitate îl transformă într-un partener de încredere în deplasări, călătorii sau activități în aer liber. Protecția IP66 și rezistența la căderi de până la 1,8 metri, certificată SGS, oferă siguranță suplimentară în utilizarea zilnică.
Pentru un plus de siguranță, HONOR oferă și serviciul HONOR Care+ Screen Protection, care include o reparație gratuită pentru ecran și o reparație gratuită pentru capacul spate, fără costuri de service.*
Design solid, experiență premium
HONOR 600 Lite depășește soluțiile obișnuite din această categorie printr-o construcție unibody metalică, completată de un capac spate realizat printr-un proces avansat de formare.
Această abordare îmbunătățește rezistența structurală și protecția la impact, fără a compromite profilul subțire și confortul în utilizare. Telefonul rămâne ușor de folosit cu o singură mână, chiar și cu o baterie optimizată pentru mai multe zile.
Astfel, HONOR 600 Lite se remarcă în segmentul său prin echilibrul dintre autonomie extinsă, construcție metalică premium și experiență de utilizare rafinată.
*Pentru mai multe detalii despre programul HONOR Care+ Screen Protection, accesați:
Uncategorized
HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO
București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului, în calitate de partener strategic oficial în cadrul Campionatului Mondial FIM Superbike (WSBK).
Această colaborare aduce împreună două branduri inovatoare care urmăresc același obiectiv: depășirea limitelor în materie de performanță, tehnologie și experiențe premium la nivel global.
Un nou jucător în ascensiune pe scena motorsportului
Fondată de Zhang Xue, ZXMOTO a evoluat rapid de la un startup ambițios la un competitor care începe să se impună alături de nume consacrate din motorsport. Dezvoltarea companiei este susținută de o expertiză solidă în cercetare și dezvoltare, cu focus pe motociclete de ultimă generație.
Parteneriatul vine într-un moment definitoriu pentru ZXMOTO pe scena internațională. Recent, compania a devenit primul producător chinez care a obținut o dublă victorie în categoria World SuperSport (WorldSSP), în etapa din Portugalia a campionatului WSBK.
O viziune comună asupra performanței și tehnologiei
Colaborarea reflectă orientareaambelor branduri către o audiență tânără, conectată și pasionată de performanță și experiențe dinamice. Pentru HONOR, parteneriatul oferă acces direct la comunitatea globală de motorsport și susține consolidarea poziționării în segmentul premium.. În același timp, deschide oportunități pentru viitoare colaborări tehnologice prin schimb de know-how și integrarea unor soluții inovatoare în produse și experiențe dedicate utilizatorilor.
Dincolo de sponsorizare: un parteneriat pe termen lung
Parteneriatul dintre HONOR și ZXMOTO depășește cadrul unei sponsorizări sportive și marchează începutul unei colaborări strategice pe termen lung. Cele două branduri își propun să dezvolte un ecosistem comun construit în jurul performanței, inovației și spiritului competitiv.
Această inițiativă consolidează prezența globală a HONOR și contribuie la definirea unei noi generații de experiențe la intersecția dintre tehnologie și motorsport.
Uncategorized
Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026
Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară în tehnologia de afișare – alături de cea mai inteligentă și personalizată gamă de televizoare de până acum, pentru mass-media și partenerii europeni, la Inside Samsung The First Look Europe din Eschborn, Frankfurt
București – 15 aprilie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. prezintă astăzi cea mai nouă generație de televizoare bazate pe inteligență artificială și experiențe conectate la Inside Samsung – The First Look Europe din Frankfurt, consolidându-și poziția de lider de două decenii ca brandul numărul unu de televizoare din lume.
Samsung continuă să redefinească divertismentul la domiciliu prin inovații de pionierat în domeniul ecranelor, inclusiv introducerea tehnologiei Micro RGB, alături de funcții avansate bazate pe inteligență artificială, concepute pentru a face televizoarele mai inteligente, mai personale și perfect integrate în viața de zi cu zi.
„La Samsung, inovația nu se referă doar la noutăți – ci la provocarea continuă de a oferi cele mai bune experiențe de vizionare, indiferent de locul și de conținutul vizionat”, a declarat Benjamin Braun, Director de Marketing, Samsung Europa.
„De 20 de ani, suntem marca numărul unu de televizoare la nivel mondial, provocându-ne in mod continuu propriile standarde – de la inovaţii axate pe design, precum televizorul Bordeaux din 2006, până la ecrane revoluționare, precum QLED și Neo QLED.
Aceste tehnologii sunt rezultatul unor ani de inginerie, gândire de design și inovație continuă pentru a crea ceva frumos. Astăzi, deschidem următorul capitol al acestei povești cu Micro RGB și o serie de experiențe bazate pe inteligență artificială care fac televizoarele noastre mai inteligente, mai incluzive și mai personale ca niciodată.”
„Samsung, în ultimii 20 de ani, a condus întotdeauna piața televizoarelor prin curajul de a face lucrurile diferit”, a declarat Charlie Bae, director de Product Business Management televizoare și dispozitive audio la Samsung Europa. „Această mentalitate continuă și astăzi. La Inside Samsung The First Look Europe, suntem mândri să introducem Micro RGB și un nou val de inovații bazate pe AI pe piața europeană, care depășesc limitele asteptării oamenilor de la un televizor.”
Micro RGB – O nouă eră a tehnologiei ecranelor
În centrul gamei Samsung 2026 se află televizorul Micro RGB, o descoperire revoluționară în ingineriaecranelor, care redefinește modul în care culorile sunt redate.
Spre deosebire de televizoarele convenționale care se bazează pe iluminare de fundal albă și filtre de culoare, Micro RGB utilizează LED-uri roșii, verzi și albastre controlate individual – fiecare mai mic de 100 de micrometri – pentru a produce direct culori.
Rezultatul este o experiență de vizionare fără egal, cu luminozitate și contrast excepționale, precum și o reproducere realistă a culorilor – atingând o acoperire a culorilor de 100% conform standardului BT.2020.
Lansată inițial cu un model de 115 inch, Samsung extinde gama Micro RGB în 2026 cu un nou ecran de referință de 130 inch, alături de o gamă mai largă care cuprinde dimensiuni de 55, 65, 75, 85 și 100 inch, aducând această tehnologie de nouă generație în cȃt mai multe case.
Experiența este îmbunătățită și mai mult de Micro RGB AI Engine, care optimizează imaginea și sunetul în timp real, cadru cu cadru. Prin controlul precis al luminozității, al contrastului și a detaliilor din umbre, acesta oferă o experiență de vizionare extrem de captivantă și naturală pentru toate tipurile de conținut.
Gama Micro RGB va fi disponibilă în Europa începând din luna mai.
Televizoare mai inteligente și mai personalizate cu Vision AI Companion
Televizoarele Samsung 2026 introduc Vision AI Companion, unpartener inteligent conceput pentru a face interacțiunea cu televizorul mai naturală și mai intuitivă .
Datorită înțelegerii avansate a modului în care vorbeşti, utilizatorii pot solicita televizorului informații, recomandări sau asistență în timp real – fie că urmăresc un meci de fotbal care te ține cu sufletul la gură, caută rețete dintr-o emisiune de gătit sau găsește experiențe locale inspirate de ceea ce se vede pe ecran.
Funcțiile bazate pe AI includ:
- Optimizarea imaginii cu AI: procesorul AI al Samsung analizează tipul de conținut redat, apoi optimizează imaginea și sunetul pentru a se potrivi – fie că este vorba de optimizarea tonurilor sau a pieselor muzicale, scopul său este de a utiliza cele mai bune culori pentru acțiunea afișată.
- AI Sound Controller Pro: prima soluție care vă permite să personalizați fiecare element al mixului audio al televizorului în timp real, totul cu comenzi vocale simple și contextuale.
- Modul AI Football: vă oferă cel mai bun loc pentru a urmări toată acțiunea, recunoscând meciul de pe ecran și optimizând setările pentru o experiență similară cu cea de pe stadion, chiar în sufrageria ta.
Important, Vision AI Companion este disponibil pe toată gama de televizoare din 2026 – inclusiv pe modelele UHD.
Extinderea inovației OLED cu vizionare fără reflexii
Samsung continuă să-și dezvolte gama OLED în 2026, extinzând tehnologia Glare-Free la mai multe modele, inclusiv S90H, S95H și S99H .
Prin reducerea reflexiilor fără a compromite acuratețea culorilor, tehnologia Glare-Free asigură o experiență de vizionare consistentă și realistă în orice condiții de iluminare – fie că vizionezi conținut în timpul zilei sau evenimente sportive seara.
Modelul de vârf S99H introduce, de asemenea, un design rafinat cu un suport de perete Zero Gap, care permite o instalare elegantă, care îmbunătățește atât estetica, cât și ușurința montării.
Televizoare concepute pentru fiecare stil de viață
Samsung continuă să reimagineze rolul televizorului în casă, cu produse concepute pentru a reflecta stilurile de viață și spațiile individuale.
The Frame Pro se bazează pe iconicul televizor lifestyle Samsung, combinând calitatea imaginii Neo QLED fără reflexii cu un design inspirat de artă și o cutie Wireless One Connect pentru o configurare mai flexibilă.
Samsung prezintă, de asemenea, Movingstyle, un ecran inteligent portabil, all-in-one, cu baterie încorporată și interacțiune tactilă, conceput pentru a se deplasa fără efort între spații – de la sufragerii la birouri la domiciliu – reflectând natura flexibilă și în continuă evoluție a vieții moderne.
Sunet și design impresionant
Cele mai recente inovații audio Samsung completează poziția sa de lider în domeniul televizoarelor, odată cu introducerea modelelor Music Studio 5 și 7, disponibile la vânzare începând cu luna mai 2026, boxe Wi-Fi proiectate în colaborare cu Erwan Bouroullec. Combinând estetica rafinată cu sunetul de înaltă fidelitate, acestea aduc un nou nivel de căldură și expresivitate sistemelor audio de acasă.
Pentru evenimente mai mari, Sound Tower oferă un sunet puternic, care umple întreaga încăpere, alături de funcția dinamică Party Lights, ce îți permite să îl personalizezi în culorile echipei tale preferate, înaintea unei veri pline de competiții sportive.
Construit pentru viitor: securitate și durabilitate
Pe măsură ce AI devine esențial pentru experiența de acasă, Samsung își consolidează angajamentul față de securitate și valoare pe termen lung.
Toate televizoarele din 2026 sunt protejate de Samsung Knox Security , care protejează datele personale și dispozitivele conectate, oferind în același timp șapte ani de actualizări ale sistemului de operare Tizen, şi asigurând acces continuu la cele mai noi funcții, capabilități AI și îmbunătățiri de securitate.
Viitorul divertismentului începe acasăCu Micro RGB, Vision AI și o atenție continuă acordată designului și personalizării, Samsung intră într-o nouă eră a inovației în materie de televizoare.
Prin combinarea tehnologiei de ultimă generație cu experiențe inedite pentru utilizatori, Samsung nu numai că își menține poziția de lider mondial în domeniul televizoarelor, ci continuă să extindă limitele tehnologiei TV.
Pentru mai multe informații despre gama completă de televizoare Samsung îmbunătățite cu AI, vizitați: https://www.samsung.com/ro/.
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 3 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 3 aniOrdinea publica nu se apara cu contabili, cu psihologi, cu consilieri juridici. O aperi cu politisti. In strada.

