Exclusiv
Update/Avem echipa, avem valoare/Gruparea interlopa care il sustine pe Volosevici si Iulian Dumitrescu isi continua denigrarile si amenintarile/IPJ Prahova, inca, doarme…alte institutii isi fac treaba!
FUMIGENE DE LUNI (9) Știrea lunii! Patru, cinci, șase mii de covidați pe zi… și, ura!, în sfârșit, primul bolnav de gripă raportat anul ăsta. Hai, că ne-a venit inima la loc! Suntem normali, fraților! STOP Spania va fi în stare de urgență până la vară, Franța intră în carantină până în decembrie, Marea Britanie se pregătește de “lockdown”, Germania și Austria se închid parțial toată luna noiembrie, intrarea în Parlamentul European din Bruxelles e interzisă… “România nu e ca alte țări”, declară Orban. Așa e. Noi mai zburdăm nițel, până la alegeri, după care ori tragem obloanele, ori fugim ca potârnichile, care-ncotro. Ca pe vremuri, “când cu ciuma lui Caragea, de se răspândeau orășenii prin sate, și sătenii prin pustii” STOP “Doza noastră de inconştienţă individuală, însumată la nivel colectiv, nu are numai dezavantajele ei. E şi un model de supravieţuire sub asediu, cum s-a întîmplat şi în anii ciumei lui Caragea. În vreme ce Occidentul îşi manifestă îngrijorarea la nivelul preşedintelui Macron şi al cancelariei Merkel, în mod paradoxal, noi putem încă să miştocărim pandemia pe facebook şi credem în ea doar cînd ne loveşte în familie, ori în cercul de prieteni. Mai greu va fi cu efectele ei economice, cînd vor fi resimţite mult mai puternic ca acum, peste cîteva luni”, scrie Marius Oprea STOP Adevărul e că “toți președinții lumii luptă cu Covid-19, doar al nostru cu PSD STOP “Te cunosc după sandale”…Finlandezii au descoperit mai întâi că virusul poate fi depistat de câini, după miros, iar cercetătorii de la MIT au venit imediat cu altă găselniță: tusea celor infectaţi cu Covid este diferită de a oamenilor sănătoşi. “Diferenţele nu sunt sesizabile pentru urechea umană, dar se pare că pot fi citite de inteligenţa artificială (AI)“, relatează Economica. De ce nu ne miră, mai ales ca “se pare”? STOP Dezindustrializarea, doar pentru nostalgici? În ciuda a ceea ce crede lumea, România se află în topul statelor UE după aportul producției industriale la valoarea adăugată brută, cu peste 24%. România se bazează pe industrie, Polonia pe comerț, iar Franța pe administrație publică. Nicio țară nu se bazează pe oengeuri. Ca să vezi… STOP “Pandemia tăcută”. “Bolile, dizabilitățile si decesele premature ale copiilor sunt cauzate de toxinele din mediul înconjurător, iar poluarea globală dăunează în special copiilor”, susține Organizația Terre des Hommes, care lansează o campanie globală STOP Ce aiureli cu epidemia de tutun și vaping? Astea sunt preistorie. Ramona Brad pare deconectată total de la “trenduri”. Care arată că România e la un pas de infringement dacă nu-și protejează cetățenii de poluare. Avem la dispoziție pentru asta, ca și Grecia, doar două luni STOP “În România, unul din opt școlari are astm”, spune dr. Craiu, pe Realitatea.net. După estimările sale, “dispariția poluării ar crește speranța de viață cu patru ani”. Că așa o fi sau nu, contează mai puțin. Asta e noua nișă STOP “În căutarea timpului pierdut”. Țara arde, Ramona, precum Greta, se piaptănă. În plină pandemie, cu mii de infectați și sute de intubați, a reîncălzit ciorba sleită după vărsarea proiectului anti-tutun respins astă vară de Parlament. Iar acum încearcă să o toarne pe gâtul ANPC-ului sub forma unei plângeri semnate cu oengeurile amicilor activiști Tatu Chițoiu, Mihălțan, Măiță, fsfr și fsmr STOP Un text absolut indigest. Poliloghia, dorit confuză și savant kilometrică, a la Proust, s-ar putea traduce printr-o singură frază: “Săriți, că ne omoară copiii cu reclama la IQOS!”. Petrică și lupul. Cine să mai creadă, cucoană? Lăsați… STOP Reclama e legală la IQOS. La electronice, nu e. Dar ANPC nu poate să schimbe legea, ci doar s-o aplice. 2035fărătutun sparge banii lui Bloomberg degeaba, pe campania de toamnă. “Laptele vărsat nu mai poate fi adunat”, cum ar zice rușii. Iar pandemia chiar le-a stricat lobiștilor antitutun “epidemia” STOP 80% dintre cei care au apelat la țigări electronice au renunțat total la fumat, iar 65% folosesc arome de fructe sau arome dulci, arată un studiu publicat la Bruxelles de Alianța intependentă europeană a vapatului (IEVA). Dar 2035 nu preia așa ceva, că nu servește cauzei STOP În sfârșit, o aroma pe placul activiștilor: tutun cu ceapă. O nouă “rețetă” de contrabandă, cu ingrediente bulgărești. Aproape două tone de tutun descoperite la Giurgiu printre sacii cu ceapă transportați de o autoutilitară. Și câte asemenea or fi trecut, fiindcă la Giurgiu e graniță internă UE și nu se face control vamal STOP “Bunica bate toba” doar la moldoveni. Mămăița noastră e și mai și. O bunicuță de 82 de ani i-a adus nepotului, la penitenciarul din Caraș Severin, sarmale cu canabis. Condamnată la doi ani pentru trafic de droguri, ea a plecat în bejenie, luând calea străinătății, ca și Tolea Ciumac (prins între timp de italieni) și e căutată de INTERPOL STOP Asta ne mai lipsea. Pandemia va provoca o “zombificare” a economiilor: creșteri lente, inflații mici, datorii mari, susține Economist Intelligence Unit. Cam ca la japonezi STOP Fiecare cu prioritatea lui. Biden anunță că legea pentru drepturile LGBT va fi promulgată în primele lui 100 de zile la Casa Albă. Ce nu face omul pentru voturi? Câștigă unele, pierde altele STOP Trump a avut alte priorități. Așa se explică, probabil, ritmul record de revenire a economiei americane, PIB-ul înregistrând o creștere de peste 33% în ultimul trimestru STOP “Niște înapoiați”. UE va ajunge la egalitate de gen în vreo 60 de ani. Ba, din cauza pandemiei, chiar mai mult. A nu se înțelege egalitate între femei și bărbați, ca aici nu e vorba de chestia aia cu multe litere: LGBTQ+etc.) STOP “Tradițiile se schimbă. Dacă odinioară trebuia demonstrată virginitatea miresei, acum trebuie să i se stabilească sexul” STOP În vreme ce Papa Francisc îmbrățișează ideile globaliste și parteneriatul civil pentru gay, Polonia interzice avorturile, ca în perioada dictaturii comuniste. Polonezii intră în grevă, iar Papa Ioan Paul al doilea, Karol Wojtyla, se întoarce în mormânt STOP Un studiu al Universității din Cambridge, reluat de Cursdeguvernare, arată că “tinerii devin, cu fiecare generație, mai nemulțumiți de starea democrației”. Milenialii din SUA și UE, cu excepția notabilă a celor din fostele țări comuniste, sunt nemulțumiți de inegalitățile de avere și venituri. Probabil că respectivii habar nu au că democrația înseamnă drepturi, libertăți și meritocrație, nu “progresism” tradus prin egalitarism, care în partea asta de lume pute oribil a marxism. “Taxați bogații!” (moșierii, chiaburii, multinaționalele…). Iar când ăștia vor dispărea, pe cine veți mai taxa? Sărăcia? STOP “S-a descoperit apă pe lună. Bucureștenii întreabă dacă e caldă”. Din cauza pandemiei, circa 200 de aeroporturi riscă falimentul, dar UE visează să ajungă pe Lună. Agenția spațială europeană și NASA au semnat acordul de colaborare pentru construiriea unei stații spațiale pe orbita Lunii, care include formarea astronauților europeni. Deocamdată, rămânem cu Prunariu STOP Ana Ipătescu? Anna Hakobyan (foto), soţia premierului armean, s-a oferit voluntar să lupte în Nagorno-Karabah. În prezent, fosta jurnalistă face instrucţie militară în cadrul unei unităţi de femei. Nu este primul voluntar din familie, fiul de 20 de ani urmând același drum STOP Ungaria nu știe cum să scape de excesul de ventilatoarele mecanice. La începutul pandemiei a cumpărat 16.000 de bucăți. Păi, poate să trimită o parte încoace, că tot n-au fost livrate încă cele “cumpărate” astă primăvară din Coreea de Sud, via Elveția, pe 400 de milioane STOP Comisarul german pentru azilurile de bătrâni a sfătuit familiile să sărbătorească Crăciunul „în schimburi” și în grupuri mici, pentru a reduce riscul de Covid. „Vremuri neobișnuite necesită soluții neobișnuite”, a declarat el, adăugând că „poți să dai cadourile de Crăciun în 28 decembrie”. Pe principiul mai bine mai târziu, decât niciodată STOP “Amabili și informaţi, capabili să stabilească relații empatice prin intermediul internetului și pe rețelele sociale”. Aceasta este noua generație Z, sau „Digitalii”, actualii adolescenți, urmașii milenialilor. Ei continuă să fie dependenţi de mamă și de tată. Iar 57% consideră că activitatea de influencer este o profesie reală și 30% ar dori o carieră în domeniu, deși doar 17% se lasă influențați STOP Fostul CEO al Google numește rețelele sociale „amplificatoare pentru idioți” și admite că „excesele” din aceste medii vor provoca reglementări mai stricte ale platformelor de internet în anii următori. „Contextul în care rețelele sociale servesc ca amplificatoare pentru idioți sau oameni nebuni nu este ceea ce am intenționat”, a afirmat Schmidt într-o conferință virtuală a Wall Street Journal STOP “O primă interacțiune pozitivă cu un brand poate determina loialitatea față de acesta”. Un studiu Reveal Marketing Research arată că, la țară, milenialii sunt cei mai activi “promoteri ai brandurilor” către alți cunoscuți, în timp ce, la oraș, trend setterii sunt…pensionarii, care și laudă și critică în proporții aproape egale. “Cei mai constanți detractori ai brandurilor sunt tinerii profesioniști în mediul urban”. Gen Mândruță sau Petreanu. Chiar dacă ei sunt un pic cam tomnatici, noi suntem totdeauna ușor întârziați STOP De când nu mai e prinț decât prin naștere, Harry reinventează roata, ca să nu zicem că descoperă apa caldă, alături de Megan, soția sa de culoare. Într-un interviu recent, el a declarat că din cauza originii nu a aflat de existența prejudecăților rasiale inconștiente. “Lumea pe care o știm a fost creată de albi pentru albi”, a spus Harry, realizând brusc existența “rasismului sistemic” STOP În același timp, Palatul Kensington, unde locuiesc William și Kate, împreună cu alte reședințele regale, sunt investigate pentru legături cu comerțul de sclavi. Pentru că așa a indicat mișcarea BLM, deși sutele de ani de colonialism, sclavie și exploatare sunt parte a istoriei imperiului britanic STOP Apelurile pentru boicotarea produselor franțuzești câștigă teren în țări musulmane, ca represalii împotriva președintelui Macron, care nu numai că nu s-a delimitat de caricaturile cu Profetul, dar a susținut public libertatea de expresie STOP Caricaturile, îndoielnice din punct de vedere artistic, continuă să facă victime mult după masacrul de la Charlie Hebdo. Un profesor a fost decapitat recent pentru îndrăzneala de a le fi arătat elevilor, trei femei au fost înjunghiate în catedrala din Nisa, iar un preot ortodox a fost asasinat. Cu toate astea, Erdogan în acuză pe Macron că promovează o campanie de ură și are nevoie de psihiatru. Chestie pentru care s-au retras ambasadele STOP Pisicile costă Australia șase miliarde de dolari anual, arată un studiu care a constatat “că bolile asociate pisicilor” (atenție, nu fumatului! – n.n.) provoacă peste 500 de decese şi 11.000 de spitalizări pe an. În plus, “unul din cinci cazuri de schizofrenie şi una din zece sinucideri ar putea fi evitate prin eliminarea infecţiilor cu Toxoplasma gondii”, specifică felinelor. Prin urmare, adio tors si mângâiat: “pentru a reduce rata de infectare” cercetătorii cer iubitorilor de pisici “să le țină în casă şi să se spele pe mâini cât mai des”. Mâța ca Covidu’ (HEXAVALENT)
Exclusiv
Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia
Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.
Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune
Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:
Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.
Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.
Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.
Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.
Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.
Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității
Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:
Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.
Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.
Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm
Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.
Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:
- Restabilirea anatomiei normale
- Reducerea inflamației pelvine
- Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)
Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?
Argumente pentru chistectomie preoperatorie:
- Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
- Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
- Îmbunătățirea mediului folicular
Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:
- Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
- Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii
Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.
Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?
Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:
- Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
- Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
- Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
- Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
- Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu
Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:
- Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
- Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
- Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
- Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative
Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?
Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.
Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.
Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină
Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.
Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.
Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.
Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 4 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI

