Eveniment
Legea care schimbă radical regulile traiului la bloc | Sibiul de AZI

Legea asociaţiilor de proprietari, iniţiată de Guvern şi promulgată la sfârşitul lunii trecute de preşedintele Klaus Iohannis, permite asociaţiilor de proprietari să pună penalităţi pe sumele restante la întreţinere, însă acestea nu trebuie să depăşească 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Penalităţile curg abia după o lună de la termenul scadent pentru plată şi nu pot depăşi suma la care s-au aplicat.
„Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului, asupra datoriilor, şi să înştiinţeze preşedintele şi comitetul executiv al asociaţiei de proprietari despre restanţe“, se precizează în lege.
Dacă datoriile nu se achită în cel mult 60 de zile de la termenul scadent, preşedintele asociaţiei de proprietari poate acţiona în instanţă proprietarul. Totodată, asociaţia de proprietari poate pune ipotecă legală asupra apartamentelor şi un privilegiu asupra tuturor lucrurilor din apartament, pentru suma datorată la întreţinere.
Ipoteca imobiliară se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată, numai după ce trec două luni de la scadenţă. Trebuie remarcat faptul că operaţiunile de instituire a ipotecii şi a privilegiului mobiliar sunt scutite de tarif sau taxă de timbru.
„Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei ori a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate“, se arată în lege.
Preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia radierii ipotecii imobiliare, legale, în termen de cel mult zece zile de la data la care suma datorată a fost plătită de către proprietar.
Cazuri sociale
În cazul în care se ajunge la executare silită pentru recuperarea datoriilor, primăriile au drept de preempţiune la preţ egal asupra locuinţelor. „Aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile de acces la locuinţele sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare“, mai scrie în lege.
În cazul ansamblurilor rezidenţiale finalizate până acum, proprietarii sau dezvoltatorii cartierului rezidenţial au obligaţia să predea primăriilor, cu titlu gratuit şi în termen de trei luni, reţelele comune şi terenul aferent până la branşamentele imobilelor, în vederea preluării în administrare şi exploatare a acestor reţele de către furnizorul care asigură aceste servicii în localitatea respectivă.
Cont bancar
Administratorii de bloc nu vor mai avea voie de luna viitoare să facă plăţi cu numerar, decât pentru cheltuieli neprevăzute de sub 1.000 de lei/lună, în rest, toţi banii asociaţiei trebuie rulaţi prin bancă, se arată în noua lege a asociaţiilor de proprietari.
Administratorul este obligat să folosească pentru plăţile curente şi pentru încasări contul curent al asociaţiei, la care au acces pentru informare toţi proprietarii din bloc, potrivit noii legi. Actul normativ mai prevede că în acest cont sunt vărsate, în termen de 24 de ore de la primirea acestora, toate sumele sau valorile primite în numele sau în contul asociaţiei. Obligaţia intră în vigoare la sfârşitul lunii septembrie.
Contul bancar poate fi folosit şi pentru plata cotelor lunare de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de către proprietari. Cu acordul asociaţiei de proprietari şi doar pentru plata cheltuielilor neprevăzute, administratorul poate păstra în casierie numerar, în limita unui plafon lunar de 1.000 lei.
Acelaşi cont bancar va fi utilizat şi pentru vărsarea fondului de reparaţii pe care proprietarii sunt obligaţi să îl aprobe anual. Aceşti bani vor fi folosiţi doar pentru consolidarea blocului, reabilitarea termică, creşterea calităţii ambiental-arhitecturale a construcţiilor, precum şi pentru repararea şi îmbunătăţirea proprietăţii comune. Tot asociaţia de proprietari are obligaţia stabilirii cotei de participare a fiecărui proprietar la constituirea fondului de rulment. Banii din acest fond se folosesc pentru acoperirea cheltuielilor curente ale blocului. Suma pe care fiecare proprietar trebuie să o achite la fondul de rulment se stabileşte prin echivalarea cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare ale asociaţiei în anul anterior, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei. Ca şi până acum, banii din fonul de rulment se restituie în momentul în care proprietarul vinde locuinţa.
Datele de identificare ale contului bancar, pe care fiecare asociaţie de proprietari este obligată să îl aibă, vor fi afişate la avizier, odată cu lista de plată a cheltuielilor, astfel încât proprietarii să poată plăti întreţinerea chiar şi online. Este obligatorie afişarea numelui titularului contului, banca la care este deschis, sucursala şi codul IBAN.
Atestat de administrator
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în colaborare cu asociaţiile profesionale şi de reprezentare ale asociaţiilor de proprietari, au la dispoziţie următoarele trei luni pentru a propune actualizarea standardului ocupaţional privind ocupaţia de administrator de condominii.
Tot peste trei luni, ministrul dezvoltării este obligat să emită un ordin privind aprobarea conţinutului-cadru al statutului şi al regulamentului de condominiu.
Administratorii de bloc care vor să îşi păstreze funcţiile au la dispoziţie 12 luni pentru a obţine un certificat de calificare profesională fără de care nu mai pot primi atestatul eliberat de primării, se arată în noua lege.
Până la apariţia acestei legi, administratorii de bloc nu erau obligaţi să îşi dovedească aptitudinile, ci obţineau atestatul de la primar şi fără un certificat de calificare.
Acum se solicită acest certificat de calificare profesională, act care dovedeşte calificarea persoanelor fizice pentru îndeplinirea ocupaţiei de administrator de condominii, în conformitate cu legislaţia privind învăţământul superior sau privind formarea profesională a adulţilor.
Atestatul administratorului, care trebuie afişat la avizierul blocului, poate fi suspendat sau retras, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă se demonstrează un prejudiciu cauzat de administrator. Documentul este valabil patru ani şi poate fi reînnoit, potrivit noii legi. Actul normativ specifică şi faptul că nu pot fi alese sau numite în funcţie de conducere, administrare sau control persoanele care au suferit condamnări definitive pentru infracţiuni de natură economico-financiară.
Mai mult, administratorii sunt obligaţi să încheie, pe cheltuială proprie, poliţe de asigurare de răspundere civilă profesională, la solicitarea asociaţiilor de proprietari. Dacă nu obţin acest document riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei. Acest tip de asigurare acoperă răspunderea pe care administratorul şi-a asumat-o contractual faţă de proprietari pentru prejudiciile cauzate acestora, ca urmare a unor fapte săvârşite din erori, omisiuni sau greşeli proprii comise fără intenţie în timpul şi/sau în legătură directă cu desfăşurarea activităţii profesionale.
Noul act normativ mai prevede că, în cazul blocurilor cu maximum zece apartamente, preşedintele asociaţiei de proprietari poate fi şi administrator, însă trebuie neapărat să existe funcţia de cenzor.
Interensant este faptul că legea permite preşedintelui asociaţiei de proprietari să poată delega, pentru cel mult 90 de zile pe an, atribuţiile sale unui membru al comitetului executiv, fără a fi exonerat de răspundere juridică. Asta presupune ca preşedintele să aibă o încredere deplină în acţiunile celui care îl înlocuieşte, pentru că răspunde în justiţie pentru orice greşeală a acestuia.
Putere chiriaşilor
O altă noutate adusă de această lege este posibilitatea înfiinţării de asociaţii de chiriaşi. Astfel de grupuri se pot constitui în baza legii asociaţiilor şi fundaţiilor şi au ca scop reprezentarea interesului chiriaşilor.
Mai mult, proprietarii blocurilor destinate în întregime închirierii, cum ar fi, spre exemplu complexul Stejarii din Bucureşti, al omului de afaceri Ion Ţiriac, sau complexul West Gate Studios din cartierul Militari, al antreprenorului Liviu Tudor, pot încredinţa asociaţiilor de chiriaşi administrarea părţilor comune ale blocului, pe baza unui contract de dare în administrare.
Evident, asociaţiile de chiriaşi nu pot schimba compartimentarea interioară a apartamentelor, nu pot vinde sau închiria bunurile sau spaţiile comune fără acordul scris al proprietarului.
Tot cu titlu de noutate este şi obligaţia redactării unui regulament al blocului. Practic, proprietarii trebuie să adopte un document scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune. Acest regulament se realizează la iniţiativa preşedintelui asociaţiei de proprietari sau de către comitetul executiv al acesteia şi este adus la cunoştinţa tuturor locatarilor în termen de şapte zile de la adoptare. De menţionat că, deşi are caracter obligatoriu, lipsa acestui regulament nu atrage după sine nicio sancţiune.
Reabilitare uniformă
În privinţa lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor, legea specifică faptul că orice modificare asupra faţadei se face numai în mod unitar pe întreg blocul, indiferent de numărul asociaţiilor de proprietari constituite pe scări sau tronsoane. Blocurile cu mai multe scări legate structural pot fi reabilitate termic doar în mod unitar pe întregul bloc. În acest fel, ar trebui eliminate situaţiile în care proprietarii îşi placau faţada blocului cu termosistem doar în jurul apartamentului lor.
Mai mult, înainte de a schimba aspectul faţadei, preşedintele asociaţiei de proprietari trebuie să solicite, în scris, primăriei restricţiile referitoare la culoare, aspect şi materiale ce pot fi utilizare pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirii. De asemenea, proprietarii de construcţii încadrate în clasele de risc seismic sau afectate de cutremure sunt obligate să ia măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor.
Principalele modificări legislative
- Apartamentul poate fi ipotecat pentru întârzierea plăţii la întreţinere
- Proprietarii pot fi executaţi silit pentru neplata datoriilor
- Asociaţiile de proprietari trebuie să aibă un singur cont bancar
- Asociaţiile de proprietari trebuie să facă un regulament al blocului
- Administratorii nu pot ţine în casă mai mult de 1.000 lei/lună
- Administratorii sunt obligaţi să obţină un certificat de calificare profesională
- Administratorii trebuie să aibă o poliţă de asigurare de răspundere civilă profesională
- Chiriaşii se pot constitui în asociaţii care să le reprezinte interesele
(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Cum alegi un cadou de Ziua Îndrăgostiților fără să pari că ai cumpărat ceva în grabă?
Valentine’s Day are talentul de a agita lumea. Îți amintește brusc că timpul trece, că oamenii așteaptă semne, că e ușor să lași iubirea să se exprime doar în zilele în care ai energie și chef. Și când te lovește panica, soluția pare simplă: intri pe internet, alegi primul lucru care arată bine, apeși pe butonul de cumpărare și speri să iasă. Numai că un cadou cumpărat în grabă are, de cele mai multe ori, mirosul lui. Nu e vina lui, săracul. E vina felului în care ajunge la celălalt: ca o notificare, nu ca un gest.
Așa că întrebarea reală nu e doar „ce să cumpăr?”. Întrebarea e: cum faci să se simtă ca o alegere, nu ca o reacție? Cum transformi un obiect, o floare sau o experiență într-o dovadă de atenție, fără să pari că ai dat scroll cu inima strânsă și ai închis laptopul cu un oftat?
De ce se simte un cadou „în grabă”
Când oamenii spun „se vede că e luat pe fugă”, rareori se referă la produsul în sine. Uneori, chiar e un lucru frumos. Problema e că, în spatele lui, nu se simte povestea. Nu se simte omul. Pare că ai cumpărat un bilet la un concert fără să știi dacă îi place muzica sau ai luat o cutie de bomboane pentru că a fost la reducere. E ca și cum ai îmbrăca pe cineva într-un palton bun, dar care nu e pe măsura lui: poate arată bine în vitrină, dar nu încălzește.
Un cadou cumpărat în grabă, de obicei, are trei semne care trădează. Primul e genericitatea, senzația că ar fi putut fi pentru oricine. Al doilea e absența unei note personale, a unui detaliu care să lege cadoul de o amintire, de o glumă dintre voi, de un moment mic, dar important. Al treilea e prezentarea, felul în care este oferit. Când pui un obiect într-o pungă oarecare și îl întinzi cu un „na, uite” (chiar dacă în sufletul tău e dragoste), mesajul care ajunge poate fi altul.
Asta e partea care doare puțin: oamenii nu primesc doar cadouri, primesc și subtext. Primesc timpul pe care l-ai pus acolo. Primesc energia ta. Primesc chiar și graba ta.
Pornește de la persoană, nu de la vitrină
Dacă aș avea un singur sfat, ar fi acesta: începe cu o întrebare despre celălalt, nu cu o căutare în magazin. Ce îi face bine? Ce îl liniștește? Ce îl pune pe gânduri? Ce îl face să râdă cu poftă, de parcă ar fi din nou copil? Dacă răspunsurile nu vin imediat, nu e o tragedie. Uneori ai nevoie să stai puțin cu întrebarea, să o lași să se așeze.
Mulți dintre noi credem că romantismul ar trebui să fie spontan. Dar adevărul e că romantismul bun are ceva din disciplina unui om care ține la relația lui. Pare spontan la suprafață, dar e construit din atenție repetată. Din observații strânse în timp. Din faptul că ai notat în minte, fără să-ți dai seama, că îi place ceaiul de mentă seara sau că are un loc preferat în oraș unde se simte în siguranță.
Și da, uneori cadoul ideal nu e un obiect, ci un moment pe care îl creezi. Un drum scurt fără telefon, o cină gătită cu adevărat, cu lumina mai domoală, cu muzica potrivită. Nu sună spectaculos, știu. Dar tocmai asta e frumusețea: iubirea nu are mereu nevoie de artificii, are nevoie de consecvență.
Cadoul ca limbaj al atenției
Un cadou reușit are, aproape întotdeauna, o logică emoțională. Nu e neapărat logică de tipul „îi place X, deci cumpăr X”. E mai degrabă „îi place cum se simte X”. De exemplu, dacă persoana iubită e genul care trăiește în ritm alert, care are mereu ceva de rezolvat și doarme cu gândurile aprinse, un cadou bun nu e încă un lucru, încă un obiect care cere spațiu și grijă. Poate fi ceva care îi scade presiunea. Un buchet care îi schimbă aerul din cameră. Un bilețel care îi dă voie să se oprească. Un obiect mic, personalizat, care spune: „nu trebuie să demonstrezi nimic azi”.
Pe de altă parte, dacă ai lângă tine un om care se hrănește din gesturi vizibile, din simboluri, din lucruri care rămân, nu-l ajută un cadou abstract, un „îți ofer timpul meu” spus în treacăt. Pentru el, poate contează o amintire materializată, o fotografie pusă într-o ramă bună, o brățară gravată, ceva care poate fi atins într-o zi proastă.
Cadoul nu e despre ce cumperi. E despre ce traduci.
Dacă ai puțin timp, nu te panica, schimbă strategia
Uneori, viața te prinde. Ai muncă, ai familie, ai oboseală. Nu toți avem luxul de a planifica în decembrie ce facem în februarie. Și totuși, chiar și cu timp puțin, poți să nu pari grăbit. Secretul e să nu alegi repede, ci să alegi clar.
Când te uiți la o sută de opțiuni, graba se vede. Când reduci alegerile la câteva care au sens, cadoul capătă direcție. E diferența dintre a arunca o monedă și a lua o decizie. Poți să te întrebi, simplu: „Ce ar putea folosi persoana asta ca să se simtă mai bine în viața ei de zi cu zi?”. Nu într-un mod utilitar, ca un cuptor cu microunde (deși și asta poate fi iubire, depinde ce fel de cuplu sunteți), ci într-un mod uman, intim.
Poate are nevoie să se simtă celebrată. Poate are nevoie să se simtă ascultată. Poate are nevoie să se simtă dorită. Și, îți spun sincer, e ok dacă trebuie să reformulezi de câteva ori până găsești cuvântul potrivit. Asta nu e indecizie, e atenție.
Detaliul care face diferența
Un cadou, oricât de frumos ar fi, se poate rata printr-un singur lucru: lipsa unei punți între el și voi. De aceea, cel mai simplu mod de a-l salva de impresia de grabă e să adaugi o punte. Un mesaj scris de mână. Nu perfect, nu literar, nu „ca în filme”. Un mesaj care sună a tine. Un mesaj în care recunoști ceva adevărat.
Poți să scrii despre un moment mic, poate chiar banal, care pentru tine a contat. Despre dimineața în care a pus cafeaua pe masă fără să spui nimic. Despre cum te-a ținut de mână la un drum lung. Despre felul în care îți pune întrebări când vede că ești departe cu mintea. Un astfel de mesaj nu are nevoie de floricele stilistice. Are nevoie de sinceritate.
Și mai e ceva: ambalajul. Nu, nu mă refer la cutii scumpe și funde exagerate. Mă refer la grijă. La faptul că te-ai oprit o clipă să te gândești cum se simte când îl deschide. La un colț de hârtie frumos, la o panglică, la o floare alăturată. Sunt lucruri mici, dar au efectul acela de „cineva a stat aici”.
Personalizarea, atunci când e făcută cu gust
Personalizarea poate fi magică sau poate fi… cringe, ca să zic așa. Diferența o face intenția. Dacă personalizezi doar ca să bifezi, devine un șablon. Dacă personalizezi ca să spui ceva despre voi, devine memorie.
Un nume gravat poate fi ok, dar un cuvânt care are sens doar pentru voi e altă ligă. O dată poate fi frumoasă, dar o frază scurtă care surprinde o promisiune sau o glumă internă e și mai frumoasă. Personalizarea bună e discretă și exactă, ca un ac.
În același spirit, o floare devine altceva atunci când alegi soiul pe care îl iubește, nu cel care e „cel mai de Valentine’s”. Sau când alegi culori care îi plac, nu culori care arată bine în feed. Iubirea reală are un pic de dezordine și multă autenticitate.
Gesturi care par gândite, chiar dacă sunt simple
Un cadou nu trebuie să fie mare ca să fie memorabil. Uneori, un lucru mic, pus în context, devine mare. De exemplu, dacă partenerul tău a spus de câteva ori că îi e dor de un miros din copilărie, poate găsești o lumânare sau un parfum de cameră care amintește de asta. Dacă îi place să gătească, nu îi lua încă o ustensilă fără suflet, ci ceva care îl inspiră. Dacă îi place să citească, nu îi cumpăra doar o carte, ci și o seară în care să aibă timp să o deschidă. Da, știu, sună ușor teoretic, dar aici e partea grea a relațiilor: nu e suficient să oferi lucruri, trebuie să oferi și spațiu ca acele lucruri să fie trăite.
Sunt și cazuri în care cadoul poate fi chiar un fel de reparație blândă. Nu în sensul de a cumpăra iertare, nu funcționează așa. Dar dacă ai fost mai absent în ultima vreme, dacă ai lăsat stresul să te facă irascibil, un cadou gândit poate fi un mod de a spune: „Am observat. Îmi pare rău. Îți sunt aici”. Asta cere curaj, pentru că e vulnerabil. Dar vulnerabilitatea e, de multe ori, romantismul adevărat.
Unde intră un brand bun în poveste
Uneori ai o idee, dar ai nevoie de un loc care să o execute frumos. Și aici contează mult felul în care comanzi, cât de simplu e procesul, dacă poți adăuga un mesaj, dacă livrarea e serioasă. Pentru că, da, e trist, dar adevărat: un gest bun poate fi stricat de logistică.
Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare.
Dacă ai nevoie de inspirație și vrei să te uiți la opțiuni care arată îngrijit și au aerul acela de cadou ales, nu doar cumpărat, poți arunca un ochi aici: cadouri Valentines day. Ideea nu e să găsești „ceva”. Ideea e să găsești ceva care să se lipească de povestea voastră.
Cum îți dai seama că ai nimerit
Nu există un test perfect, dar există un semn foarte bun: când te gândești la cadou și îți vine în minte fața lui, nu reacția generică. Îți vine în minte felul în care își ridică sprâncenele când e surprins, cum își strânge buzele când încearcă să nu plângă, cum zâmbește cu tot cu obraji. Dacă îți imaginezi un moment real, nu un „o să-i placă, cred”, ești pe drumul bun.
Un alt semn e că, în timp ce pregătești cadoul, simți un fel de calm. Nu agitație, nu panică. Calm. Pentru că, atunci când alegi cu atenție, nu mai e nevoie să te justifici. Nu mai e nevoie să compensezi.
Și mai e ceva, poate cel mai important: cadoul bun nu te face să te simți erou. Te face să te simți partener. Te pune în aceeași cameră cu celălalt, nu pe o scenă.
Dacă relația e nouă sau complicată
Ziua Îndrăgostiților e diferită pentru fiecare. Uneori e prima dată când oferi un cadou cuiva, și ai impresia că fiecare gest e un examen. Alteori sunteți împreună de ani de zile și te întrebi dacă mai are rost să faci ceva special. Alteori, sincer, sunteți într-o perioadă mai dificilă și cadoul pare o încercare stângace de a lipi ceva ce s-a crăpat.
Într-o relație nouă, cred că cel mai elegant lucru e să alegi ceva atent, dar nu copleșitor. Să lași loc și pentru el, pentru felul lui de a primi, pentru ritmul lui. Un cadou prea mare poate părea o presiune. Un cadou prea mic poate părea indiferență. Aici ajută mult să alegi ceva care spune „mă interesează” fără să spună „te-am analizat”. O floare bine aleasă, o carte cu un mesaj scurt, un obiect discret personalizat, ceva care nu strigă.
Într-o relație lungă, riscul nu e graba, ci rutina. Cadoul poate deveni o copie la indigo a anului trecut. Și poate că, într-un fel, e normal. Dar dacă vrei să nu pară făcut pe pilot automat, schimbă un detaliu. Schimbă felul în care îl oferi. Nu da cadoul în timp ce răspunzi la mesaje. Oprește-te. Uită-te la el. Spune ceva adevărat, chiar dacă e simplu: „Am vrut să-ți aduc aminte că te aleg”. Fără poezie, fără spectacol.
Iar dacă relația e complicată, cel mai bun cadou e uneori un gest care nu ocolește elefantul din cameră. Un bilețel în care spui că vrei să vorbiți. O invitație la o plimbare în care să nu vă grăbiți. Un cadou care include și o promisiune de prezență, nu doar de obiect.
Nu încerca să compensezi prin preț
E ușor să cazi în capcana asta. Când simți că n-ai avut timp, când știi că ai fost absent, când te simți vinovat, te gândești: „ok, cumpăr ceva scump și se rezolvă”. Dar oamenii simt diferența dintre generozitate și compensare. Un cadou scump, dacă nu are suflet, poate chiar să apese. Te face să te simți dator, nu iubit.
Generozitatea reală e un amestec de intenție și potrivire. Uneori înseamnă să cumperi ceva mai bun, mai de calitate, tocmai ca să arăți că ai ales cu grijă. Alteori înseamnă să simplifici, să alegi un singur lucru bine gândit și să-l oferi cu prezență. Și da, știu, sună aproape prea simplu. Dar iubirea, când e sănătoasă, se sprijină pe lucruri simple.
Mic ritual pentru ultima sută de metri
Dacă ești genul care lasă lucrurile pe ultima clipă (nu judec, fiecare avem felul nostru), îți propun un ritual mic înainte să finalizezi cadoul. Stai două minute și scrie, undeva, trei lucruri pe care le apreciezi la persoana asta. Nu pe telefon, dacă poți, că telefonul te împrăștie. Scrie pe o foaie. Apoi uită-te la cadoul ales și întreabă-te dacă, într-un fel, se leagă de măcar unul dintre lucrurile acelea. Dacă nu se leagă deloc, poate merită să schimbi. Dacă se leagă, chiar și discret, ai o bază bună.
Și când îl oferi, lasă un moment să existe. Nu te grăbi să îl explici, să îl justifici, să spui „n-am avut timp”. Oamenii aud asta și li se strânge ceva în stomac, pentru că îl transformi în povestea ta, nu a lor. Oferă-l. Respiră. Lasă-l să primească.
Iubirea care nu se grăbește
Poate că asta e esența. Nu poți mereu să controlezi timpul. Dar poți controla felul în care ești prezent. Un cadou care nu pare cumpărat în grabă e, de fapt, un cadou care nu pare oferit în grabă. Chiar dacă ai comandat târziu, chiar dacă ai ales repede, dacă îl înconjori cu atenție, cu un mesaj personal, cu un moment de întâlnire adevărată, el capătă greutate.
Și, sincer, nimeni nu ține minte toate cadourile dintr-o viață. Oamenii țin minte cum i-ai făcut să se simtă. Dacă reușești să aduci în ziua aceea sentimentul că sunt văzuți, că sunt aleși, că sunt în siguranță lângă tine, ai câștigat. Nu în sensul de competiție, ci în sensul acela în care iubirea, pentru o clipă, se așază la locul ei. Ca o farfurie spălată la timp, ca o fereastră deschisă într-o seară în care aerul miroase a început.
Eveniment
Stand-Up Comedy la Sibiu: Anisia Gafton și Serghei, în misiunea „Mrs &Mr 007”
Publicul din Sibiu este invitat să ia parte la o „misiune de comedie explozivă” la Hotel Ramada Sibiu. Evenimentul de stand-up comedy „Mrs & Mr 007” îi aduce pe scenă pe Anisia Gafton și Serghei, alături de Bogdan Nonic și Vlad Oprea.
Anisia Gafton și Serghei, numele principale ale serii și „agenții secreți” ai spectacolului, sunt cunoscuți pentru umorul tăios și chimia lor pe scenă. Spectacolul este inspirat de eleganța spionilor și promite să dezarmeze publicul cu umor inteligent.
Li se alătură Bogdan Nonic, cu stilul său unic, și Vlad Oprea, care va deschide spectacolul.
Detaliile evenimentului și bilete
Spectacolul: „Mrs & Mr 007”
Locație: Hotel Ramada Sibiu
Dată și oră: Luni, 15 decembrie, ora 21:00
Link bilete:
https://headliners.iabilet.ro/bilete-sibiu-stand-up-comedy-cu-anisia-gafton-serghei-nonic-si-opreanu-mrs-mr-007-113796/
Organizatorii îndeamnă publicul să se pregătească pentru o seară de acțiune și umor de înaltă clasă. Asigurarea locurilor din timp este recomandată pentru a garanta accesul la această misiune specială de divertisment de la Sibiu.
Sursa: Ziarul Transilvaniei
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 3 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 3 aniOrdinea publica nu se apara cu contabili, cu psihologi, cu consilieri juridici. O aperi cu politisti. In strada.

