Connect with us

Exclusiv

EXCLUSIV/PE MASA PROCUROAREI ADINA FLOREA AU AJUNS DOSARELE GRELE ALE CAPILOR SRI ÎNGROPATE DE ”JUSTIŢIA” MILITARĂ

Publicat

pe

Pe masa procuroarei Adina Florea din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au ajuns si dosarele “ingropate” de justitia militara.

Îndeosebi în perioada 20144-2016, pe masa cioclilor din instanţele militare şi-au dat obştescul sfârşit mai multe dosare sensibile de corupţie care îi vizau pe şefii serviciilor secrete din Armată şi SRI. Cu chiu cu vai, situaţia a ajuns în atenţia DNA (care a pus batista pe ţambal în buna sa tradiţie anticorupţie) şi a CSM (care l-a sancţionat timid, de ochii lumii) pe generalul maior magistrat GHEORGHE MANEA, fost preşedinte al Curţii Militare de Apel Bucureşti (CMA).

Controlul Inspecției Judiciare a CSM, din aprilie 2015, a venit în urma sesizării chiar fostului președinte al CMA, generalul GHEORGHE MANEA, care a cerut să i se „repereze” onoarea făcută zdrenţe. Acesta s-a simțit lezat de acuzațiile colegilor[1], cum că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general CEZARIAN BUGA, când, legal, repartiția cauzelor se face aleatoriu, prin programul informatic ECRIS. Unul dintre magistrații revoltați (chiar personajul despre care vom vorbi mai jos) a arată cum s-a derulat procedura în dosarul 23/81/2014. În această cauză, mai mulți ofițeri SRI s-au plâns de abuzuri ale generalului de brigadă SRI DUMITRU DUMBRAVĂ, șeful Direcției Juridice.

”Înainte și în perioada soluționării, dosarul a fost repartizat generalului CEZARIAN BUGA care, bineînțeles, a respins plângerea. Am văzut mașina de serviciu a generalului Dumbravă, în curtea unității (n. red. – la Curtea Militară de Apel Bucureşti), deși nu avea ce căuta acolo, câtă vreme e justițiabil”, a povestit judecătorul nemulțumit. S-au confirmat integral prezenţa şi discuţiile lui DUMBRAVĂ cu judecătorul MANEA, acesta din urmă pretextând că întâlnirea viza o modalitate concretă de implementare a normelor privind repartiția dosarelor cu secrete de stat (sic!). Numai că, la data primirii în birou a generalului SRI, MANEA nu mai era președintele CMA, deci nu mai avea calitatea de a discuta cu DUMBRAVĂ. ”Acest episod confirmă că cei doi colegi, Buga și Manea s-au fixat să soluționeze numai ei plângerile împotrivă, întotdeauna dându-le ”dreptate” generalilor”, a explicat, atunci, judecătorul STANCU RADU.

Raportul Inspecției Judiciare a sesizat anomalia prin care generalii sunt judecați doar de către cei doi magistrați cu grad de general, în urma unei decizii a Colegiului CMA. Restul de cinci, din cei șapte judecători militari, cu grad de colonel, erau sunt excluși de la judecarea cauzelor cu generali. Inspecția Judiciară și DNA l-au audiat pe judecătorul care afirmă că dosarele sunt intenționat direcționate, sub oblăduirea fostului vicepremier Gabriel Oprea. El consideră că situația actuală favorizează anumiți generali din serviciile secrete și MApN. ”M-am referit concret la un dosar al generalului Hăpău Marian (șeful Direcției Generale de Informații a Armatei – n. Red. – DGIA). Dosarul a fost repartizat direct, fără procedură aleatorie, la solicitarea expresă a domnului judecător Buga, aflat în anturajul direct al generalului Hăpău dar și al vicepremierului Oprea Gabriel. Generalul Buga se și laudă că se află în acest anturaj, cu care joacă tenis… ”. El a susţinu că și alți colegi de la CMA au constatat, în mod repetat,  că dosarele ”de interes pentru gruparea cu interese oculte în sistem”  reprezentată de Gabriel Oprea, sunt direcționate manual și soluționate favorabil doar de către judecătorii Cezarian Buga și Gheorghe Manea.

Ce s-a întâmplat după? Mai nimic! Tovarăşului magistrat general GHEORGHE MANEA, deja suspendat din funcţie „ca act managerial” (ce-i mai place SRI-ului sintagma asta idioată!) la cererea Inspecţiei Judiciare[2], CSM-ul i-a aplicat (ds. nr. 6/J/2016, 32/J/2016) la 15 martie 2017 şi sancţiunea disciplinară de suspendare din funcţie pe o perioadă de 3 luni pentru abateri disciplinare (în baza art 100 lit. d şi conform art. 99, lit. i, ambele din Legea 303/200 privind Statutul judecatorilor şi procurorilor), iar DNA, cum am scris mai sus, s-a făcut că pluă torenţial.

Asta pentru că tenisul se juca în anturaje selecte la Baza lui Dinu Pescariu, Ştrandul generalilor şi terenurile din faimoasa locaţie T 14 a Serviciului Român de Informaţii (structură secretă, nu-i aşa?!), scoasă de Sebastian Ghiţă din aşa-zisa conspirativitate (pentru proşti, desigur!), unde se aduna „elita” românească care, asemeni lui Ludovic Soare la singular, se creau, în grup, „Noi suntem Statul” (nu vă mai plictisim cu chestii din astea greţoase; dacă vreţi amănunte, citiţi http://www.evz.ro/chermezele-sri-pescariu-strandul.html şi http://www.evz.ro/noi-suntem-statul-noi-nume-grele.html).

Luaţi cu multă lâmăie!

În acele vremuri de glorie pentru Binom (eu l-aş numi Trinom!) şi sateliţii săi (unii naturali, alţii artificiali) care implementau împreună, profund, şi pe faţă şi prin spate (cu „tacâm” complet!), statul de drepţi în România,  generalul izmenar Gabriel Oprea, ministru de interne şi vicepremier pe probleme de securitate naţională (să înnebuneşti, nu alta!) în Guvernul de tristă amintire (cu Duşa et. Co.), era în graţii şi în mari tandreţuri instituţionale subterane cu un alt general impostor, repetentul cu trei stele Coldea, „pretenul” doctoriţei Luluţa, şefa lui „Zdreanţă” de la DNA Ploieşti (Portocală, să moară mama!).

Cu profil de slugă, sicofant şi oportunist, de un absurd kafkian în atitudine şi comportament, Gabi Oprea era „băiatul de mingi” şi „femeia de serviciu”, executând cele mai infamante sarcini. Obedientul cu „interesul naţional” în gură, i-a scos din rahat pe mulţi membri ai elitei selecte în care fusese şi el tolerat tocmai pentru că se dovedea a fi util. Cum se întâmplă, însă, întotdeauna şi oriunde, în această lume fără scrupule şi fără de Dumnezeu, unde numai banul şi interesul personal sunt valori supreme, şi Găbiţă a fost executat şi scuipat ca pe o măsea stricată. Cică din motive de „dura lex, sed lex” (sanchi!).

Cel de-al doilea sinistru personaj, generalul SRI DUMBRAVĂ DUMITRU, alintat Mitică, care şi-a băgat pielea la saramură pentru „şef-su”, generalul cu trei stele Coldea şi pentru camarila lui din SRI, a intrat ca boul, ziua în amiaza mare, in staulul de la Curtea Militară de Apel Bucureşti pentru a pune pile la preşedintele instanţei militare de judecată pentru Florinel, acest Lică Sămădăul de Târnova.

Generalul DUMITRU DUMBRAVĂ, tatăl câmpului tactic al SRI (cu mamă necunoscută!) extins în Justiție, este și el amestecat în ciorba scandalului de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, fiind consemnat cu intrări în Registrul de evidenţă de la Punctul control acces al instanţei.

Cu SUV-ul Volkswagen Touareg în care l-a fătat mă-sa şi îmbrăcat preţios în fiecare zi cu scutece alternând între firmele Seroussi, Hugo Boss sau Gucci, parvenitul a muncit din greu cu preşedinte Curţii Militare de Apel Bucureşti să îngoape definitiv cauza nr. 25/81/2014.

De altfel, ca să nu avem discuţii, să spunem că chiar magistratul militar GHEORGHE MANEA a recunoscut că a fost vizitat de generalul SRI DUMITRU DUMBRAVĂ în zilele de 14 aprilie (11:30-13:20), 15 aprilie (12:02-12:55) și 17 aprilie 2015 (16:10-16:50) – reţineţi pentru mai jos aceste repere cronologice! – şi că a sesizat acestea directorului SRI, EDUARD HELLVIG (care a luat „aspra”, dar dura măsură de a-l numi pe DUMBRAVĂ secretar general al SRI!!).[3]

Atât premergător, cât şi în perioada acelor vizite, pe rolul Curții Militare de Apel Bucureşti (CMA) erau mai multe cauze la judecătorul de cameră preliminară având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva soluţiilor de clasare (neurmărire) a dosarelor de la parchetele militare date în favoarea generalului SRI şi a mentorului său în metode securiste cripto-comuniste, generalul COLDEA, cauze formate urmare plângerilor şi denunţurilor făcute de mai mulți angajați ai Serviciului (ds. nr. 23/81/2014 – soluţionat pe 21.01.2015 şi ds. nr. 25/81/2014 – soluţionat la 15.04.2015).

De reţinut că şi la Tribunalul Militar Bucureşti, un alt ofiţer SRI, mr. FLOREA DANIEL, se lupta în zadar, aproape concomitent, cu hidra securiştilor din SRI (ds. nr. 156/753/2014 – soluţionat pe 17.12.2014). Pe acesta, „câmpul tactic” l-a rezolvat repede: considerând că nu l-a prejudiciat nimeni, şi deci nu este persoană vătămată (asta fiind doar în închipuirea lui), magiştrii i-au respins ca … inadmisibilă plângerea împotriva soluţiei de clasare a ds. nr. 83/P/2014, la care s-a reunit ds. nr. 84/P/2014, ambele ale DNA – Secţia militară, procuror de caz fiind tovarăşul pilot de helicoptere, general-maior magistrat  LUPULESCU NICOLAE, care-l vizau pe col. de securitate, reciclat de SRI, MARIN CONSTANTIN.

Revenim şi ne întrebăm ce motive avea generalul DUMBRAVĂ să-și lase mașina de serviciu B 74 JYI în parcarea CMA, în aprilie 2015? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros pentru grandioasa şi independenta Justiţie românească şi pentru eternul şi fascinantul stat de drept autohton: atât generalul DUMBRAVĂ, cât şi şeful lui, COLDEA, au primit soluții favorabile, de netrimitere în judecată.

În ds. nr. 25/81/2014, grotescul situaţiei a ajuns la paroxism:

  1. Cauza a fost judecată de col. magistrat STANCU RADU, adică tocmai unul dintre judecătorii militari (ceilalţi fiind Constantin Udrea, Viorel Chițu și Aurel Dumbravă)care i-au acuzat la DNA şi CSM pe preşedintele instanţei, generalul magistrat MANEA GHEORGHE şi pe generalul magistrat BUGA CEZARIAN că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general CEZARIAN BUGA. Unul dintre dosarele date ca exemplu a fost chiar cel cu nr. 23/81/2014, în care mai mulți ofițeri SRI s-au plâns de abuzuri ale generalului DUMITRU DUMBRAVĂ, șeful Direcției Juridice a SRI.
  2. Colonelul magistrat STANCU RADU a soluţionat ds. nr. 25/81/2014 exact în aceeaşi manieră părtinitoare cu cea pe care el o reproşa şefilor instanţei[4], stimulat tot de factorul politic numit Gabriel Oprea şi speriat de imixtiunea SRI în Justiţie (cine ştie ce scheleţi are şi el prin dulap!). Asfel:

– a „tras” vreo patru luni de dosar, doar, doar, o scăpa de el sau l-o lumina Dumnezeu cum să găsească o soluţie să iasă basma curată;

– a cerut petentului (culmea procedurii penale!!) să ataşeze la plângere Ordonanţele atacate!! De noaptea minţii această aberaţie, în condiţiile în care, potrivit art. 341, alin. (3) Cod procedură penală, aceasta este obligaţia procurorului: „Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. 2, transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei”. Şi, pentru asta, a mai acordat un termen!; 

– la termenul din 05.03.2015, nemaigăsind ceva de invocat, şi-a dat seama, ergo subit, că nu înţelege … plângerea cu care a fost investit, astfel că a cerut petentului „să-şi precizeze plângerea pe fiecare intimat în parte”! Mai mult, la fila 15 din Încheiere de dezinvestire prin care a soluţionat dosarul, judecătorul de cameră preliminară, col. STANCU RADU, a ţinut să se facă definitiv de râs, consemnând: „Deşi învinuirile au fost formulate de o persoană cu studii juridice care a avut calitatea de procuror – n.red. – col. GULIANU FLORIN a fost procuror la Procuratura locală a Sectorului 4 Bucureşti şi la Procuratura Locală Ploieşti între 1990-1991 – acestea nu sunt punctuale …”.

**** Noi vă prezentăm Plângerea şi Concuziile / precizările petentului col. GULIANU FLORIN, foarte detaliate, ordonate, coerente şi expuse chiar într-un riguros limbaj juridic penal şi, dacă nu se înţelege ce a vrut omul ăsta să spună, noi ne lăsăm de meserie! ****

– pe 02.04.2015, judecătorul militar a mai scornit o dilemă, motiv pentru care a amânat pronunţarea pe 15.04;

– la 15.04.2015, „eminentul” magistrat a respins, prin Încheiere, plângerea, dar de emoţionat ce a fost, nici el şi nici grefiera de şedinţă (fiinţă nevinovată!) nu au văzut, când au semnat-o, o hilară eroare materială (nu are importanţă aici în ce a constat);

– pe 17.05.2015, domnul judecător militar, dovedind o conştiinciozitate demnă de o cauză mai bună (pe care, mai bine, şi-o manifesta când a dat soluţia!) s-a apucat să îndrepte eroarea materială.

Pe fondul său, soluţia de respingere a plângerii împotriva Ordonanţelor procurorului militar colonel VĂETIŞI MARIAN, respectiv a generalului maior magistrat LUPULESCU NICOLAE de la DNA – Secţia militară, date în ds. reunite nr. 109/P/201 şi 125/P/2014, este complet nemotivată. Necunoscătorii pot fi păcăliţi să creadă contrariul, deoarece aceasta se întinde pe 16 pagini, însă parcurgerea ei de către cunoscătorii în domeniu, coroborată cu susţinerile petentului, văzând şi catastrofalele Ordonanţe ale procurorilor atacate în instanţă, este relevantă în sensul expus mai sus.

Şi, uite aşa, „disidentul” colonel magistrat STANCU RADU, de la Curtea Militară de Apel Bucureşti a mai bifat un dosar rezolvat conform dorinţelor Binomului SRI-DNA!

*** Vă prezentăm şi Încheiere din 15.04.2014 a magistratului militar STANCU RADU, rod al intervenţiilor la conducerea Curţii Militare de Apel Bucureşti făcute de „interesul naţional” pe terenurile de tenis din unităţile SRI şi fruct al vizitelor repetate ale generalului SRI DUMBRAVĂ DUMITRU, la ex-preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti, general magistrat MANEA GHEORGHE. ***

Ne putem ostoi puţin mâhnirea şi mânia pentru astfel de glorioase fapte de arme ale acestor vajnici militari, prin împrejurarea că:

OPREA nu mai este nici în Guvern, nici în Parlament şi se târăşte ca o nevertebrată după moartea nedreaptă către care l-a împins pe tânărul poliţist Ginghină,

– parvenitul de COLDEA a căzut rău de pe piedestalul pe care se urcase cu cerbicie, setos de putere ca Lică Sămădăul,

– „tânăra” speranţa Securităţii, col. MARIN CONSTANTIN,  care, deşi şi-a făcut operaţie estetică să pară mai june şarmant, a plecat din SRI cu doi ani înainte de termen,

MANEA GHEORGHE e suspendat din magistratură,

– nici DUMBRAVĂ nu se simte prea bine, fiind pus pe liber intr-un final,

LUPULESCU şi VĂETIŞI sunt pe linie moartă, faimoasa secţie militară a DNA desfiinţându-se … Dar astea sunt paleative!

Oricum, nimeni nu este veşnic în funcţie! O quam cito transit gloria mundi ! (Irinel I.).

[1] Acuzaţii integral fondate, înmormântate de membrii clubului select „Noi suntem Statul” – a se vedea aici acuzaţiile http://adevarul.ro/news/eveniment/fostul-sef-curtii-militare-apel-denuntat-dna-militar-inspectia-judiciara-nu-l-a-tras-raspundere-fiindca-nu-mai-functie-1_57480f785ab6550cb85a7ab3/index.html

[2] http://www.flux24.ro/dezvaluiri-explozive-despre-gabriel-oprea-controleaza-justitia/

[3] https://vocea.biz/justitie/2017/jan/27/exclusiv-un-judecator-militar-ii-cerea-informatii-lui-hellvig-privind-proceduri-prevazute-de-legile-in-vigoare-dupa-ce-fusese-vizitat-de-3-ori-de-generalul-sri-dumbrava-documente/

[4] http://linx.crji.org/88-88-5439/comenzile-generalului-oprea-catre-justitia-militara

 

Exclusiv

Cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi măcar o dată

Publicat

pe

De

România este una dintre acele țări care se descoperă cel mai bine cu mașina. Dincolo de marile orașe și de obiectivele turistice cunoscute, există drumuri spectaculoase care traversează munți, păduri, sate tradiționale și peisaje care merită admirate în ritmul propriu.

Fie că pleci cu mașina personală sau alegi un serviciu de rent a car, un road trip îți oferă libertatea de a opri oriunde și de a transforma drumul într-o parte importantă a vacanței.

Iată câteva dintre cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi cel puțin o dată.

Transfăgărășan – unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa

Probabil cel mai cunoscut traseu auto din România, Transfăgărășan atrage anual turiști din întreaga lume. Drumul traversează Munții Făgăraș și oferă priveliști impresionante, serpentine spectaculoase și numeroase locuri unde merită să faci o oprire.

Pe traseu poți vizita și Lacul Bâlea, unul dintre cele mai fotografiate locuri din țară. Drumul este deschis sezonier, iar înainte de plecare este recomandat să verifici condițiile de circulație.

Transalpina – șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România

Transalpina este un alt traseu care nu ar trebui să lipsească de pe lista pasionaților de condus. Traversează Munții Parâng și oferă panorame impresionante pe aproape tot parcursul.

Drumul este apreciat atât de motocicliști, cât și de șoferii care caută experiențe memorabile și peisaje spectaculoase.

Valea Prahovei – un traseu clasic, dar mereu spectaculos

Drumul dintre București și Brașov este unul dintre cele mai circulate din țară, dar și unul dintre cele mai frumoase.

Pe traseu poți opri în Sinaia pentru a vizita Castelul Peleș sau în Bușteni pentru o plimbare la poalele munților. Chiar dacă în sezonul de vacanță poate fi aglomerat, traseul rămâne o alegere excelentă pentru un weekend.

Cheile Bicazului – unul dintre cele mai impresionante drumuri montane

Traseul prin Cheile Bicazului oferă pereți stâncoși spectaculoși și curbe care transformă fiecare kilometru într-o experiență aparte.

În apropiere se află și Lacul Roșu, o destinație perfectă pentru o pauză și pentru câteva fotografii memorabile.

Maramureș – drumuri printre sate tradiționale și peisaje autentice

Dacă preferi traseele liniștite și autenticitatea satelor românești, regiunea Maramureș este o alegere excelentă.

Drumurile șerpuiesc printre dealuri, biserici din lemn și localități unde tradițiile sunt încă păstrate. Este una dintre cele mai potrivite zone pentru cei care vor să descopere o altă față a României.

Bucovina – natură, istorie și liniște

Un road trip prin Bucovina oferă combinația perfectă dintre peisaje naturale și patrimoniu cultural.

Drumul dintre mănăstirile celebre ale regiunii trece prin păduri, dealuri și sate pitorești, fiind ideal pentru cei care caută o călătorie relaxantă.

Delta Dunării și Dobrogea

Pentru cei care preferă peisajele diferite de cele montane, zona Dobrogea oferă trasee spectaculoase spre Delta Dunării.

Pe drum vei întâlni dealuri line, câmpii întinse și sate tradiționale, iar atmosfera este complet diferită față de alte regiuni ale țării.

Apusenii – o destinație perfectă pentru iubitorii de natură

Munții Apuseni oferă numeroase trasee spectaculoase pentru cei care preferă drumurile mai puțin aglomerate.

Zona este cunoscută pentru peșteri, păduri și sate liniștite, fiind o alegere excelentă pentru un weekend sau o vacanță mai lungă.

Pentru un astfel de road trip, alegerea mașinii este la fel de importantă ca alegerea traseului. O mașină confortabilă, bine pregătită și potrivită pentru numărul de pasageri poate transforma complet experiența. Dacă alegi un serviciu de rent a car, este recomandat să rezervi din timp și să optezi pentru un model adaptat drumurilor pe care urmează să le parcurgi.

România are sute de trasee frumoase, iar multe dintre ele sunt mai puțin cunoscute și tocmai de aceea surprind plăcut. Uneori, cele mai memorabile opriri nu sunt cele planificate, ci locurile descoperite spontan pe drum.

Indiferent dacă alegi muntele, marea sau regiunile istorice ale țării, un road trip îți oferă ocazia de a vedea România într-un mod diferit. Cu puțină planificare și o mașină potrivită, fiecare kilometru poate deveni parte din experiența pe care îți vei aminti cu plăcere.

Citeste in continuare

Exclusiv

Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia

Publicat

pe

De

Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.

Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune

Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:

Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.

Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.

Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.

Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.

Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.

Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității

Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:

Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.

Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.

Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:

  • Restabilirea anatomiei normale
  • Reducerea inflamației pelvine
  • Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)

Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?

Argumente pentru chistectomie preoperatorie:

  • Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
  • Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
  • Îmbunătățirea mediului folicular

Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:

  • Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
  • Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii

Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.

Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?

Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:

  • Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
  • Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
  • Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
  • Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
  • Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu

Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:

  • Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
  • Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
  • Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
  • Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative

Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?

Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.

Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.

Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină

Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.

Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.

Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.

Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Uncategorized17 minute inainte

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized3 zile inainte

SGS raporteaza rezultate excelente in primul semestru din 2026 si confirma perspectivele pentru intregul an

Baar, Elvetia, 24 iulie 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, a inregistrat rezultate foarte solide in...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR prezintă o nouă identitate de brand și își accelerează transformarea într-o companie de ecosistem AI

București, 23 iulie 2026 – HONOR, companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI, deschide oficial un nou capitol în...

Uncategorized4 zile inainte

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Uncategorized5 zile inainte

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru. București, 22...

Uncategorized5 zile inainte

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru...

Uncategorized5 zile inainte

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic. București, 21 iulie 2026 –...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized6 zile inainte

La un an de la aplicarea legislatiei europene privind accesibilitatea digitala, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile

Interesul pentru remedierea problemelor ramane redus, desi accesibilitatea digitala a devenit o cerinta legala pentru numeroase servicii destinate consumatorilor Bucuresti,...

Uncategorized6 zile inainte

Stadionul SoFi își unifică operațiunile de securitate cu Genetec

Platforma unificată simplifică operațiunile de securitate în întregul campus Hollywood Park, cu o suprafață de circa 121 de hectare (300...

Afaceri6 zile inainte

Cum construiești încrederea clienților atunci când vinzi online

În mediul online, oamenii nu cumpără doar un produs sau un serviciu. Ei cumpără încredere. Atunci când un potențial client...

6 zile inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

Socialo săptămână inainte

Gips-carton in Cluj – ce poti construi cu el, ce tipuri exista si cat costa montajul

Gips-cartonul este un material de constructii care a revolutionat amenajarile interioare. Dintr-o plansa simplu de montat pe profile metalice, poti...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR București, 17 iulie 2026...

Uncategorizedo săptămână inainte

Sextingul e tot mai răspândit în rândul tinerilor din România, în vreme ce aplicațiile de dating pierd teren

București, 15 iulie 2026  – Aplicațiile de dating își pierd accelerat popularitatea în rândul tinerilor din România, în vreme ce...

Știrile Săptămânii