Connect with us

Exclusiv

Fundația Alexandrion a decernat pentru prima dată Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu în Statele Unite

Publicat

pe

Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu New York Public Library

 29 Noiembrie 2018, New York –  Fundația Alexandrion a decernat pentru prima dată premiile internaționale Constantin Brâncoveanu în Statele Unite. Decernarea a avut loc marți, în cadrul unei gale inaugurale organizate chiar în interiorul celebrei New York Public Library. Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu reprezintă pasul major făcut de Fundatia Alexandrion în recunosterea valorilor internaționale, făcând astfel din această gală, un eveniment de anvergură la nivel mondial.  În 2018, cea de-a V-a ediție a Premiilor Constantin Brâncoveanu de la București s-a desfășurat sub semnul Centenarului Unirii din 1918, în Palatul Regal. În plus, Premiile Constantin Brâncoveanu pentru Diaspora au avut deja ediții în Londra, Cipru și Munchen.

 Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Fundației Alexandrion a deschis gala printr-un discurs ce a subliniat dorința care stă la baza proiectului, aceea de a da ceva înapoi societății prin sprijinul celor care aduc plus valoare și care sunt adevărați lideri în domeniul lor. Din dorința de a exprima aceste idei la nivel mondial Fundația Alexandrion a  făcut un pas major și a inițiat acest eveniment de anvergura la nivel global.

Cu siguranță că în anii următori premiile noastre vor acoperi întreg  globul. De data aceasta, eu  și Fundația  Alexandrion am decis să  facem și un gest de  repect pentru cei care au însemnat enorm în viața noastră. Veti vedea că am premiat  mari personalități de origine siriană. Este vorba despre țara în care m-am născut și care trece acum prin vremuri grele. Am premiat  și personalități aparținînd culturilor elene și române. Sunt cele două culturi reprezenatând două țări în care am  studiat și m-am  format ca profesionist și ca om de afaceri. Le datorez enorm. Nu în ultimul rând  Premiile Brâncoveanu  International vor merge și către personalități din SUA. Ei reprezintă pentru mine țara care m-a primit pentru a da  viață unui mare proiect  economic, un proiect de viață, hotărîtor pentru mine,pentru familia mea și pentru colegii mei.” a spus Nawaf Salameh, președintele Fundației.

Premiile au fost oferite unor personalității marcante internaționale, dupa o selecție atentă. Câștigatorii Premiilor Internationale Constantin Brâncoveanu, fac parte din 10 categorii distincte după cum urmează: pentru Artă au fost premiați pictorii Alexandru Darida și Tsiaras Filippos, pentru Film, actrița și regizoarea Maria Tzompanaki, pentru Știinta, Dr. Ruxandra Vidu. Mihai Radu este câștigatorul secțiunii Arhitectură. Premiul pentru Medicină a fost câștigat de Dr. Souhel Najjar. Pentru Literatură câștigătoare a fost desemnată Doina Uricariu, iar Antonis H. Diamataris este laureatul secțiunii Jurnalism pentru contribuția sa adusă comunității elene din Statele Unite. Michael Carroll a fost premiat pentru foto-reportajele și campaniile umanitare realizate. Premiile pentru Politică și Diplomație au fost oferite senatorului american Michael N. Gianaris și Excelenței Sale Hans Klemm, Ambasador al SUA la București.

Fundația oferă la fiecare ediție două premii speciale pentru personalități care și-au lăsat amprenta asupra societății și sunt o sursă constantă de inspirație pentru ceilalți. Anul acesta câstigătorii au fost Cornelia Zicu și Anton Lixandroiu. Cornelia Zicu a fost aleasă pentru atitutindea ei vizionară și pentru pioneriatul în mediul afacerilor și reprezentarea valorilor românești pe piața americană, iar Anton Lixandroiu pentru susținrea continuă a valorilor spirituale românești.

Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu sunt răspunsul Fundației Alexandrion la nevoia actuală a societății contemporane de a avea exemple inspiraționale la nivel cultural, științific și politic și de a le scoate în evidență pe cele care contribuie cu adevărat la dezvoltarea viitoarelor generații.

New York, NY – 27 November 2018. Alexandrion Foundation event at NYPL

#####

Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a fost înființată ca urmare a numeroaselor activităţi sociale desfăşurate de firmele din cadrul Alexandrion Group. Astfel, proiectele de responsabilitate socială ale companiei au fost preluate şi au început să fie desfăşurate sub umbrela Fundaţiei Alexandrion de peste 20 de ani.

De-a lungul timpului, Fundaţia şi-a pus amprenta și în susţinerea performanţelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion, care onorează performanța internațională a sportivilor români, au avut în 2018 cea de-a treia ediție. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român la Olimpiadele din 2004 de la Atena, din 2008 de la Beijing şi din 2012 de la Londra. Sprijinul acordat s-a concretizat în crearea unor condiţii de pregătire de înalt nivel care să le permită tinerilor sportivi obţinerea unor rezultate cât mai bune. Totodată a fost promovat un stil de viaţă sănătos, în care sportul ocupă un loc important.

Facebook Comments

Exclusiv

DE ZIUA NATIONALA A ROMANIEI, JOHANNIS + DANCILA + BASESCU + PSD = „BIG LOVE” PENTRU MINISTERUL APARARII NATIONALE

Publicat

pe

De

In ecuatia functionarii unei motociclete la parametri maximi, motorul este componenta care da viata acestui vehicul pe doua roti. Cu alte cuvinte, executarea tuturor manevrelor, deplasarea si functionarea celorlalte compononente sunt dependente de capacitatea motorului si de puterea acestuia! La fel ca motocicleta in sine, motorul necesita si el o ingrijire periodica, instructiuni ce sunt cuprinde, desigur, intr-un manual de service motocicleta.

Asta daca vrei, bineinteles, ca motocicleta ta sa arate ca exponatele unui concurs de frumusete sau sa fie apreciata de catre trecatori!

Indiferent de modelul de motocicleta pe care il detii, in momentul in care intentionezi sa pleci la drum, se aduna praf, pe caroserie, oglinzi si pe faruri. In plus, in cazul unei ploi, caroseria motocicletei tale va deveni, in cel mai scurt timp, insalubra si de nerecunoscut.

Spalarea manuala a motocicletei si a motorului

Cu siguranta, prima varianta la care te gandesti atunci cand motocicleta ta necesita sa fie spalata este sa o duci la o spalatorie. O varianta deopotriva comoda, dar si costisitoare! Caci, de, confortul se plateste! Si asta o stim cu totii! Nu mai incape nicio urma de indoiala!

Iata, insa, ca exista o alternativa care te va ajuta sa economisesti ceva bani. Insa, trebuie sa pui un pic “osul” la treaba! Asa ca, fa-ti un pic de timp liber si hai la treaba!

Iar daca urmezi sfaturile urmatoare si instructiunile dintr-un manual de service pentru motociclete, mai mult ca sigur ca vei avea sorti de izbanda!

Alege spalarea manuala pentru motocicleta ta!

Sursa foto: pemotoare.ro

Fata de spalarea sub presiunea, cea manuala prezinta marele avantaj de a nu “ataca” o serie de componente sensibile ale motocicletei tale. Mai mult, caroseria ar avea si ea de suferit de pe urma actionarii cu substante cu actiune agresiva asupra suprafetelor motocicletei!

Pentru a nu afecta vopseaua, alege un loc ferit de soare, mai ales daca te afli in anotimpul cald. Soarele ataca vopseaua datorita, in principal, diferentei mari de temperatura si a subtantelor care se pot usca foarte usor. Pe timp ploios, picaturile de ploaie pot inlatura solutia de curatat, facand efortul tau in zadar.

La fel si pe timp de iarna, atunci cand spalatul motocicletei se recomanda sa fie facut intr-un mediu intern, departe de actiunea fulgilor de nea.

Pe de alta parte, curatarea motorului se realizeaza numai dupa acesta s-a racit complet. Nu de alta, dar se poate strica foarte usor daca arunci apa rece. Acelasi lucru este valabil si pe timpul iernii. Iarna poti folosi, insa, putina apa calduta.

Pregateste mai intai galetile de apa

Dupa ce ai citit instructiunile din manualul de service motociclete, urmatorul pas, inainte de a te apuca de treaba este sa te pregatesti cu doua galeti de apa: una pentru a amesteca detergentul si cealalta sa fie curata. Daca stai la curte, misiunea ta este si mai usoara! Poti apela la un furtun, astfel incat jetul de apa va curata mai usor murdaria. Pentru motor, poti folosi si o carpa umeda si una uscata pentru a sterge particulele de apa ramase.

Nu uita sa ai langa tine si o pereche de manusi, un degresant, o perie, lavete si cativa bureti cu microfibre, preferabil bumbac, dar si cateva solutii de curatare. Astfel, toata munca iti va lua mai putin timp.

Produsele de curatare se folosesc exact pe suprafata sau componenta specificata pe eticheta. In plus, apa ar trebui sa fie calduta, iar buretele sa nu intre in contact cu particulele abrazive de pe jos.

Nu spala motorul la jetul cu presiune, vezi manualul de service/reparatie

O regula de aur, prezenta in cuprinsul unui manual service motociclete se refera strict la curatarea motorului. De remarcat este faptul ca motorul este o zona delicata a motocicletei. De aceea, la curatarea acestuia nu vor folosi, sub nicio forma, jetul de apa cu presiune. Aceeasi regula se aplica si atunci cand spalam zonele unde se afla componentele electice sau tabloul de bord!

Si, la final, mai trebuie sa nu uiti un lucru! Zonele mai greu accesibile ale motocicletei se pot spala sau sterge cu o simpla perie sau o laveta uscata sau putin umeda!

Acum esti pregatit pentru drum? Daca da, ai grija si de partea mecanica a motocicletei si de micile interventii pe care le-ai putea realiza rapid, cum ar fi schimbarea uleiului moto sau ale altor piese auto-moto mai mult sau mai putin importante! Informatii pretioase in cele mai noi manuale service motociclete, disponibile si gratuit!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

EXCLUSIV/SOLICITAM PUBLIC JUDECATORIEI SIBIU SA DISPUNA TRATAMENT MEDICO-PSIHIATRIC DE SPECIALITATE PENTRU „DUMNEZEUL SIBIULUI”, IVANCEA TIBERIU

EXCLUSIV/LOVITURA DE TEATRU/ DIRECTORUL GENERAL ADJUNCT AL POLITIEI LOCALE PLOIESTI (PITARIU PAULA MARIA) NU A PUTUT SA FIE ADUS CU MANDAT LA TRIBUNAL CA S-A IMBOLNAVIT “SUBIT”

Publicat

pe

De

Asa cum dezvaluiam in articolul precedent “EXCLUSIV/DUPA ADRIAN VAIDA, UN ALT „OM” AL PRIMARULUI – DIRECTOR AL POLITIEI LOCALE PLOIESTI -CITAT CU MANDAT LA TRIBUNAL/PITARIU PAULA MARIA”, directorul mincinos din aceasta institutie A REFUZAT sa se prezinte la termnenul trecut la Tribunalul Prahova, la termenul din dosarul penal inventat lui Cezar Dan Stoichiciu.

La termenul de azi, directorul mincinos al Politiei Locale Ploiesti NU a putut fi adus cu mandat deoarece s-a imbolnavit “subit”, procesul fiind amanat.

De ce oare s-a “imbolnavit subit”? Deoarece s-a creat o ruptura intre martorii mincinosi utilizati de procurorul Negulescu Mircea atat in procesul lui Cristinel Toader cat si in procesul lui Cezar Dan Stoichiciu, o rupturta intre mincinosi, intre Adrian Vaida si Pitariu Paula Maria. Probabil cea din urma NU risca sau NU mai este dispusa sa riste o acuzare pentru minciuna in instanta si/sau pentru inducerea in eroare a organelor de cercetare penala.  Sa il lase singur pe mincinosul dovedit Adrian Vaida?

Reamintim ca, o declaratie data in instanta in data de 10.05.2018, cateva documente si cateva stenograme/inregistrari audio au rasturnat definitiv soarta acestui proces penal si a facut lumina in alte dosare penale dezvaluind adevaratul faptuitor, Adrian Vaida din cadul Politiei Locale Ploiesti, in procesul penal nr 1525/281/2017 in care lui Cezar Dan Stoichiciu i s-a inscenat un prejudiciu de catre procurorul “Portocala” si unealta sa, Adrian Vaida.

Astfel, spicuim din declaratia data de Cristinel Toader, fostul director al acestei institutii si persoana care a efectuat plangerea penala impotriva lui Cezar Stoichiciu:

“Mentionez ca urmare a discutiilor avute cu directorul adjunct Adrian Vaida si fostul director al Politiei Locala Daniel Tanase, in mod expres acestia mi-au indicat 2 persoane care potrivit aprecierii acestora nu se incadrau in colectiv si ar fi adus prejudicii institutiei, respective Ionescu Mariana si Stoichiciu Cezar Dan….pe parcusul mai multor zile cei doi, Adrian Vaida si Tanase Daniel, mi-au spus ca ar exista o problema la nivelul organigramei Politiei Locale, eu cerandu-le referinte despre cum ar vedea ei organizarea. Pe langa cele doua persoane am mai discutat si cu altele din cadrul institutiei si o mentionez in mod special pe Mocanu Isabela (N.R.-non-valoarea institutiei), prezentat de directorul adjunct Adrian Vaida, ca juristul institutiei si o persoana de incredere. Am mai discutat si cu Simion Maria care se ocupa de partea de resurse umane…

Adrian Vaida si Mocanu Isabela povestindu-mi mai multe aspect despre achizitiile efectuate la nivelul Politiei Locale. La momentul respectiv NU am fost informat despre o problema anume ce privea achizitiile efectuate in cadrul institutiei, Vaida Adrian si Mocanu Isabela spunandu-mi ca pentru o mai buna efientizare a activitatii s-ar impune o reorganizare a biroului ce ingloba juridicul, resursele umane, achizitiile si eventual constituirea unor comisii care sa decida cu privire la oportunitatea efectuarii unor achizitii.

Retin ca Vaida Adrian si Mocanu Isabela nu mi-au spus un lucru bun despre inculpatii Ionescu si Stoichiciu, din contra sun aspect profesional mi-au explicat ca s-ar impune reorganizarea biroului, unde functionau, inculpatul Stoichiciu decide tot si Mocanu Isabela nu se mai simte jurista, ca cei 2 inculpati sunt prieteni si ca desfasoara activitati contrare intereselor economice a politiei locale, asa mi-a prezentat situatia martorul Vaida Adrian …In prima luna, Vaida Adrian si Mocanu Isabela, evaziv, mi-au spus ca inculpatii Ionescu si Stoichiciu ar fi implicate intr-un Raport al Curtii de Conturi privind activitatea in anul 2010, Raport in urma caruia institutia nu a suferit vreo consecinta juridica…

…Ulterior, in ianuarie 2013, am aflat ca pe rolul instantelor exista o cauza in care politia locala Ploiesti a contestat Raportul Curtii de Conturi din cursul anului 2010 si confruntandu-l pe Vaida Adrian mi-a spus ca a apreciat sa-mi ascunda problemele, intrucat pe langa Ionescu si Stoichiciu era si el implicat”….

“Am aflat despre proces intrucat Vaida Adrian semnase un document de plata catre o casa de avocatura in conditiile in care institutia avea birou juridic” .

Din declaratia data in fata instantei de Cristinel Toader reiese ca    soft-ul achizitionat de Stoichiciu Cezar exista iar vinovatul pentru prejudicierea bugetului Politiei Locale Ploiesti este doar Adrian Vaida (care a mintit pe toata lumea si a indus in eroare organele de cerecetare penala).

De asemenea, din declaratie reiese in mod clar (cu martori) ca Adrian Vaida era constient ca el este un faptuitor si a ascuns aceasta problema si l-a rugat pe Toader Crsitinel sa nu il introduca in plangerea penala.

La termenul trecut, directorul general adjunct al Politiei Locale Ploiesti, Pitariu Paula Maria a REFUZAT sa se prezinte in instanta cu toate ca era la serviciu, motiv pentru care la termenul de azi (13.12.2018) trebuia adus cu mandat, la fel cum a fost adus cu mandat si  directorul general interimar Adrian Vaida (refuzand pana atunci sa se prezinte) si sedinta a fost amanata la aceea vreme.

Dar, conform institutiilor statului, mandatul NU a putut fi pus in aplicare deoarece Pitariu Paula Maria s-a IMBOLNAVIT „Subit”!

Va dezvaluiam in numarul trecut ca, detinem date si informatii care releva ca, Adrian Vaida este urmarit penal intr-o alta cauza penala pentru savarsirea infractiunilor de inducere in eroare a organelor judiciare, marturie mincinoasa, instigare la inducerea  in eroare a organelor judiciare, instigare la marturie mincinoasa, fapte prevazute si pedepsite de art 268 aln 2, art 273 alin 1, art 47 raportat la art 268 si art 47 raportat la art 273 Cod Penal.

Asa cum am anticipat in articolele anterioare, Adrian Vaida a dat vina pe politistul local de la Dispecerat, Chifor George (asa procedand de regula in fata organelor de cercetare penala si/sau in fata instantelor, toata lumea este vinovata in afara de „domnia” sa).

Reamintim ca, in data de 18 octombrie 2018, Incisiv de Prahova a demarat un sondaj cu urmatoarea intrebare pe acest dosar penal fabricat lui Cezar Stoichiciu:

“Credeti ca seful Politiei Locale Ploiesti, Adrian Vaida, a fost prins iar cu minciuna in instanta in procesul de ieri cu Cezar Stoichiciu, la fel cum a FOST prins cu minciuna in procesul fostului director Cristinel Toader? Se va mai alege cu un nou dosar penal?”

Raspunsul este elocvent si demonstreaza parerea ploiestenilor si cititorilor nostri despre Adrian Vaida.

Astfel, din 84.000 de voturi, 99,93% au raspuns un simplu DA (demonstrand cat de mincinos este acest manager sustinut in functie de primarul PNL Adrian Dobre) si doar 0,07% din 84.000 de votanti au sperat ca acesta sa fie un manager corect.

La procesul de azi, reprezentantii Incisiv de Prahova au FOST in  sala pentru a va dezvalui ce a declarat directorul general adjunct al Politiei Locale Ploiesti (Pitariu Paula Maria), al doilea manager al acestei institutii adus cu mandat in fata instantei, dar acesta s-a imbolnavit „subit”. (Cristina T.).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Exclusiv5 ore inainte

DE ZIUA NATIONALA A ROMANIEI, JOHANNIS + DANCILA + BASESCU + PSD = „BIG LOVE” PENTRU MINISTERUL APARARII NATIONALE

In ecuatia functionarii unei motociclete la parametri maximi, motorul este componenta care da viata acestui vehicul pe doua roti. Cu...

ExclusivO zi inainte

EXCLUSIV/SOLICITAM PUBLIC JUDECATORIEI SIBIU SA DISPUNA TRATAMENT MEDICO-PSIHIATRIC DE SPECIALITATE PENTRU „DUMNEZEUL SIBIULUI”, IVANCEA TIBERIU

In ecuatia functionarii unei motociclete la parametri maximi, motorul este componenta care da viata acestui vehicul pe doua roti. Cu...

Exclusiv2 zile inainte

EXCLUSIV/LOVITURA DE TEATRU/ DIRECTORUL GENERAL ADJUNCT AL POLITIEI LOCALE PLOIESTI (PITARIU PAULA MARIA) NU A PUTUT SA FIE ADUS CU MANDAT LA TRIBUNAL CA S-A IMBOLNAVIT “SUBIT”

Asa cum dezvaluiam in articolul precedent “EXCLUSIV/DUPA ADRIAN VAIDA, UN ALT „OM” AL PRIMARULUI – DIRECTOR AL POLITIEI LOCALE PLOIESTI...

Exclusiv4 zile inainte

EXCLUSIV/Prinsa ca fumeaza in scoala directoarea Colegiului de Arte „Carmen Sylva” Ploiesti se razbuna pe politistii locali

De cand exista protocolul semnat intre Politia Locala Ploiesti si 10 scoli din Municipiul Ploiesti nu a mai existat nici...

Exclusiv5 zile inainte

OPINIE/Iohannis făcut din interior

Devine tot mai limpede că cei care l-au făcut presedinte pe Iohannis nu vor un al doilea mandat pentru acesta...

Exclusiv6 zile inainte

OPINIE/Va fi trimisă în judecată Laura Codruta Kovesi?

Au început audierile în dosarul format ca urmare a denuntului lui Sebastian Ghiță împotriva Laurei Codruta Kovesi. Infracțiunile de care...

Exclusiv7 zile inainte

VLOGGERI DE ROMANIA/Theodora Cotofana, o tanara speranta in acest domeniu (II)

In era video ei au milioane de fani printre adolescentii romani. Distreaza, dar si influenteaza tanara generatie. Nu sunt nici...

ExclusivO săptămână inainte

EXPLOZIV/Iar au taiat porcul la K2, pe 3 decembrie!

Sefii structurilor s-au mai schimbat, protocoalele au mai fost desecretizate, ”paradeala destinelor” nu mai este chiar un sport national transmis...

ExclusivO săptămână inainte

Incompetența, “scăpările de memorie” ale primarului Adrian Dobre si controalele sale ”noaptea ca hoții”

Printr-o postare pe Facebook, viceprimarul Cristian Ganea raspunde la atacul primarului Adrian Dobre: “Sunt revoltat de declarațiile pe care primarul...

ExclusivO săptămână inainte

OPINIE/ Tarcea, un torționar al cărui loc e la pușcărie si nu in fruntea instanței supreme

Ieri seara Moș Nicolae a adus cadou în emisiunea Nașul TV – doi invitati speciali: Nicoleta Lavinia Cotofana si Radu...

Exclusiv2 săptămâni inainte

OPINIE/Arbitrariul Justiției – Ziarul Incisiv de Prahova

STALINISMUL IMPUS DE PNL IN ADMINISTRATIA LOCALA! Florea Daniel, liderul sindicatului Pro-Lex este “cercetat” de Comisia de Disciplină a Poliției...

Exclusiv2 săptămâni inainte

La Mulți Ani, Ioana Cotofana! Felicitari Thea!

Zilele trecute, col ® Eugen Pruna l-a contactat telefonic pe protejatul sau pe care il mentine la conducerea Politiei Locale...

Exclusiv2 săptămâni inainte

OPINIE/Madama de la ICCJ – abuz în serviciu în formă continuata

Directorul interimar al Politiei Locale Ploiesti, Adrian Vaida, cunoscut, mai ales, după porecla „LACHE” şi, mai recent, „Hartuitorul/Hartuitorul sexual”, continuă...

Exclusiv2 săptămâni inainte

La mulți ani romani, oriunde v-ați afla!

La mulți ani Romania! La mulți ani romani de pretutindeni! Redactia Incisiv de Prahova   Articolul La mulți ani romani,...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Fundația Alexandrion a decernat pentru prima dată Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu în Statele Unite

Premiile Internaționale Constantin Brâncoveanu New York Public Library  29 Noiembrie 2018, New York –  Fundația Alexandrion a decernat pentru prima...

Exclusiv2 săptămâni inainte

OPINIE/Ce se ascunde în spatele convocării de către madam Tarcea a Adunării extraordinare a Judecătorilor de la ICCJ in 26.11.2018?

Revoltată de soluția CAB care a constatat ilegalitatea completurile de 5, madam Cristina Tarcea a convocat toți judecătorii sa se...

Știrile Săptămânii