Connect with us

Exclusiv

Editorial / Microbii în costumele lor scumpe, ce au ajuns șefi peste prostime

Publicat

pe

ALDE Mehedinţi a fost în mod sigur revelaţia ultimului  scrutin parlamentar din anul 2016 în judeţ.

A obţinut în judeţ un scor peste media partidului pe ţară. În urma acestui scor foarte bun, din pardon, la distribuire, Ionuţ Sibinescu a obţinut mandatul de senator pentru Mehedinţi.

Dar cine este cu adevărat și cu ce se ocupă politicianul care nu este numai senator?

În primul rând este ACTORUL  celui mai penibil moment din istoria politicii mehedințene.

În timpul mitingului PSD de la București, senatorul ALDE de Mehedinți Ionuț Sibinescu s-a făcut așa de rău de râs, încât de rușine a fugit din fața unei jurnaliste care dorea să știe de la el ce este statul paralel. După ce s-a bâlbâit cu talent și abia a reușit să îndruge două vorbe, Sibinescu s-a făcut nevăzut. Sibinescu a vrut să susțină o teorie a statului paralel… (https://youtu.be/2uVgoyi8DPQ),

dar și-a dat cu firma în cap…

Și nu vorbim despre niciuna dintre cele șase firme cu care înșală STATUL ROMÂN.

,,În realitate este un abil și dubios afacerist de la mine din Drobeta Turnu Severin județul Mehedinți,  care are chipul ăla  blajin și se poartă cu o atitudine ce înspiră încredere însă actualul ,(Ionuţ Sibinescu este preşedinte de comisie parlamentară, ales preşedinte al Comisiei de Constituţionalitate, Libertăţi Civile şi Monitorizare a executării hotărârilor CEDO a Senatului României), Bă’ mă leși’…Cum s-ar  zice pe la mine prin ogradă!

Ditamai senatorul, are un trecut plin de tunuri date unor firme și de evaziune fiscală. A rămas celebru pentru clonarea de facturi și un prejudiciu de circa 100.000 de euro…Dosar de care trage cu dinți,  precum câinele turbat și flămând, ce găsește hoitui găinii după un gard de scânduri putrede și înșfacă bucătura … Numai că hoitui sunt banii murdari, iar putreziciunea este sistemul justiției obedient puterii politice!”

Tunurile date mai multor firme deținute în ultimii zece ani, evaziunea fiscală și combinațiile financiare urât mirositoare sunt printre cele mai mari abilități ale acestui politician pe care astăzi Senatul îl trimite să ne reprezinte în Europa.

,,Aparent, senatorul e foarte sărac și spune că nu are datorii la nimeni, mai ales că firmele cu evaziune nu sunt pe numele lui. Este adevărat că…

La nimeni nu are Sibinescu datorii, decât la bugetul de stat. Unele dintre ele sunt din vremea în care a falimentat firma CORION SRL, iar altele de pe urma unei aventuri de pomină în care a clonat facturi ca un adevărat geniu. Dacă nu dădea norocul peste el și nu ajungea senator, ANAF-ul nu ar mai fi recuperat în vecii vecilor cei 130.000 de lei de pe urma atragerii răspunderii ca administrator. Acum ANAF i-a pus poprire pe veniturile de la Senat. Marele politician a reușit să inventeze cele mai ingenioase metode de evaziune fiscală, probate până acum în România. Inspectorii fiscali care i-au luat la puricat afacerea au rămas cu gura căscată când au realizat cum a putut individul să fenteze fiscul. Ingeniozitatea sa a fost „premiată” doar cu o plângere penală pentru o evaziune fiscală cifrată la circa 100.000 de euro, plus fals și uz de fals. Senatorul a inventat metoda clonării facturilor, pentru a se înregistra cu cheltuieli fictive, menite să diminueze considerabil impozitul pe profit, dar și TVA-ul datorat statului.

Și precum țiganii de la Strehaia a trecut firmele pe numele mamei, dar se pare că procurorii au ajuns și la el, iar lucrarea e în cercetare! Penală, evident.

Ei bine dar ce ați crezut că senatorul a ajuns ușă de biserică după ce a ajuns unde a ajuns?

,,Mai multe persoane au sunat în redacție și au reclamat faptul că firma familie Sibinescu,  este ocrotită în Mehedinți de legiuitori și de doi ani,  nimeni nu este plătit pentru ce muncește și nu au contracte de muncă…

…Prima înregistrare cu dezvăluirile făcute de cei ce au avut ghinionul să treacă pragul familiei SENATORULUI Sibinescu,,

Senatorul ALDE de Mehedinți, Ionuț Sibinescu, nu scapă  nici de mâna lungă a Parchetului General, deși dosarul lui fusese inițial clasat. Soluția de clasare a dosarului de evaziune a fost atacată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți  la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar aceasta din urmă a desființat-o. În acest fel, senatorul se întoarce pe mâna procurorilor care l-au cercetat în dosarul în care e acuzat că a clonat facturi pentru diminua TVA datorat statului. Peste 200.000 de lei prejudiciu, datorii la stat de peste 2 milioane de lei.

,,Și ce să  vedeți,  mâna dreaptă a lui Călin Popescu Tăriceanu, luptă din plin pentru STATUL PARALEL … Să îl susțină:

Și pentru că mehedințenii care i-au muncit, își vor banii și vechimea din cartea de muncă,  au mers și au filmat în interiorul firmei toată mizeria umană.  Mai mult imaginile video și sunetul surprind cum de pe toate părțile oamenii plâng după amarații de 300 lei pe lună…Iar mulți sunt scoși cu poliția din firmă…

În astfel de condiții și cu dovezile publicate așteptăm o autosesizare a organelor de cercetare,, jurnalistul Alin Ghiciulescu

Și înainte de a deveni senator al României, în cursul anului 2016, afaceristul severinean Ionuț Sibinescu s-a trezit cu un control al Fiscului la firmele pe care le controla.

,,Vorbim  de șase societăți comerciale, dintre care trei au fost implicate în acțiuni de evaziune fiscală. Niciuna dintre afacerile sale nu erau, însă, înregistrate pe numele său, ci în acte figura ca administrator mama sa.

În urma controlului efectuat, inspectorii fiscali au descoperit mai multe facturi emise de DEDEMAN care erau suspecte, semănau izbitor între ele. În aceste condiții ANAF a cerut de la concernul respectiv o listă cu facturile emise către firma lui Sibinescu. Iar surprizele nu au întârziat să apară! Caz unic și în premieră de evaziune fiscală! Pentru a reduce cuantumul TVA de plată, firma înregistrase în contabilitate facturi clonate. Mai exact, facturile reale emise de DEDEMAN fuseseră fotocopiate la cea mai bună calitate grafică. Doar numărul și, pe alocuri, data emiterii facturii au fost schimbate. În aceste condiții, evaziunea, falsul și uzul de fals depistate i-au determinat pe inspectorii de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți să facă o plângere penală…Oare Dedeman??? Cert este că Sibinescu,  care nu ar mai trebui nicio secundă să reprezinte Guvernul României, era în vremea aceea șeful protecției consumatorilor din Mehedinți”.

Electoratul la scăpat Ionuț Sibinescu a fost ales senator din partea ALDE Mehedinți.

„Numitul Sibinescu Ionuț, în perioada 2012 – 2016 a controlat direct sau prin intermediul unor membri ai familiei un număr de 6 societăți comerciale, dintre care 3 au fost implicate direct în activitatea de evaziune fiscală”, se arată, printre altele, în plângerea formulată de AJFP Mehedinți.

De fapt, inspectorii a constatat sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 125.000 de lei la TVA și 105.000 de lei la impozitul pe profit. De asemenea, obligațiile restante către bugetul de stat se cifrau la peste 2 milioane de lei.

,,Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți s-au apucat de treabă și au început audierile atât în cazul mamei lui Sibinescu, cât și a lui.  Cum lucrurile s-au schimbat radical, întreg dosarul a fost trimis de la Parchetul Mehedinți la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, singura competență să judece cauzele în care sunt implicați demnitari ai statului român.

Procurorii Parchetului General au dispus disjungerea cauzei ce-l privea pe senatorul Sibinescu de cealată componentă a urmăririi penale împotriva mamei acestuia. Dosarul lui Sibinescu a rămas la Parchetul General, în timp ce dosarul celălalt s-a întors la Parchetul Mehedinți.

Așa a luat ființă dosarul de urmărire penală 532/P/2017, în care, la 2 august 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus o ordonanță de clasare. În decembrie 2018, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți și ANAF fac plângere împotriva rezoluției procurorului, evident, la Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Procesul a început pe 9 ianuarie 2019 și după șase termene, pe 29 martie 2019, ÎCCJ desființează ordonanța de clasare și retrimite cauza la procuror.

„Admite plângerea formulată de petentele Administrația Județeană a Finanţelor Publice Mehedinţi şi Agenția Naţională de Administrare Fiscală împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa nr. 532/P/2017, din data de 02.08.2018, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secția de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin ordonanţa 137/II/2/2018, din data de 06.11.2018 emisă de procurorul-şef secţie. Desfiinţează soluţia de clasare atacată şi dispune trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 29 martie 2019”, se arată în dispozitivul deciziei formulate de ÎCCJ.

Să sperăm că, Ionuț Sibinescu  devenit celebru în timpul mitingului PSD de la București, când, întrebat de o jurnalistă ce este statul paralel, s-a bâlbâit și a fugit din fața camerelor video…Dorește să își continue celebritatea și ne va oferi ocazia să răspundă măcar acuzațiilor aduse de mehedințeni ce muncesc ca negrii pe câmpie … În firma din buricul târgului Severin (fără nicio problemă, pentru un răspuns oficial, eu, Alin Ghiciulescu ziarist independent, îi las și numărul de telefon. (Alin Ghiciulescu).

 

 

Exclusiv

Cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi măcar o dată

Publicat

pe

De

România este una dintre acele țări care se descoperă cel mai bine cu mașina. Dincolo de marile orașe și de obiectivele turistice cunoscute, există drumuri spectaculoase care traversează munți, păduri, sate tradiționale și peisaje care merită admirate în ritmul propriu.

Fie că pleci cu mașina personală sau alegi un serviciu de rent a car, un road trip îți oferă libertatea de a opri oriunde și de a transforma drumul într-o parte importantă a vacanței.

Iată câteva dintre cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi cel puțin o dată.

Transfăgărășan – unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa

Probabil cel mai cunoscut traseu auto din România, Transfăgărășan atrage anual turiști din întreaga lume. Drumul traversează Munții Făgăraș și oferă priveliști impresionante, serpentine spectaculoase și numeroase locuri unde merită să faci o oprire.

Pe traseu poți vizita și Lacul Bâlea, unul dintre cele mai fotografiate locuri din țară. Drumul este deschis sezonier, iar înainte de plecare este recomandat să verifici condițiile de circulație.

Transalpina – șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România

Transalpina este un alt traseu care nu ar trebui să lipsească de pe lista pasionaților de condus. Traversează Munții Parâng și oferă panorame impresionante pe aproape tot parcursul.

Drumul este apreciat atât de motocicliști, cât și de șoferii care caută experiențe memorabile și peisaje spectaculoase.

Valea Prahovei – un traseu clasic, dar mereu spectaculos

Drumul dintre București și Brașov este unul dintre cele mai circulate din țară, dar și unul dintre cele mai frumoase.

Pe traseu poți opri în Sinaia pentru a vizita Castelul Peleș sau în Bușteni pentru o plimbare la poalele munților. Chiar dacă în sezonul de vacanță poate fi aglomerat, traseul rămâne o alegere excelentă pentru un weekend.

Cheile Bicazului – unul dintre cele mai impresionante drumuri montane

Traseul prin Cheile Bicazului oferă pereți stâncoși spectaculoși și curbe care transformă fiecare kilometru într-o experiență aparte.

În apropiere se află și Lacul Roșu, o destinație perfectă pentru o pauză și pentru câteva fotografii memorabile.

Maramureș – drumuri printre sate tradiționale și peisaje autentice

Dacă preferi traseele liniștite și autenticitatea satelor românești, regiunea Maramureș este o alegere excelentă.

Drumurile șerpuiesc printre dealuri, biserici din lemn și localități unde tradițiile sunt încă păstrate. Este una dintre cele mai potrivite zone pentru cei care vor să descopere o altă față a României.

Bucovina – natură, istorie și liniște

Un road trip prin Bucovina oferă combinația perfectă dintre peisaje naturale și patrimoniu cultural.

Drumul dintre mănăstirile celebre ale regiunii trece prin păduri, dealuri și sate pitorești, fiind ideal pentru cei care caută o călătorie relaxantă.

Delta Dunării și Dobrogea

Pentru cei care preferă peisajele diferite de cele montane, zona Dobrogea oferă trasee spectaculoase spre Delta Dunării.

Pe drum vei întâlni dealuri line, câmpii întinse și sate tradiționale, iar atmosfera este complet diferită față de alte regiuni ale țării.

Apusenii – o destinație perfectă pentru iubitorii de natură

Munții Apuseni oferă numeroase trasee spectaculoase pentru cei care preferă drumurile mai puțin aglomerate.

Zona este cunoscută pentru peșteri, păduri și sate liniștite, fiind o alegere excelentă pentru un weekend sau o vacanță mai lungă.

Pentru un astfel de road trip, alegerea mașinii este la fel de importantă ca alegerea traseului. O mașină confortabilă, bine pregătită și potrivită pentru numărul de pasageri poate transforma complet experiența. Dacă alegi un serviciu de rent a car, este recomandat să rezervi din timp și să optezi pentru un model adaptat drumurilor pe care urmează să le parcurgi.

România are sute de trasee frumoase, iar multe dintre ele sunt mai puțin cunoscute și tocmai de aceea surprind plăcut. Uneori, cele mai memorabile opriri nu sunt cele planificate, ci locurile descoperite spontan pe drum.

Indiferent dacă alegi muntele, marea sau regiunile istorice ale țării, un road trip îți oferă ocazia de a vedea România într-un mod diferit. Cu puțină planificare și o mașină potrivită, fiecare kilometru poate deveni parte din experiența pe care îți vei aminti cu plăcere.

Citeste in continuare

Exclusiv

Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia

Publicat

pe

De

Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.

Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune

Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:

Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.

Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.

Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.

Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.

Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.

Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității

Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:

Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.

Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.

Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:

  • Restabilirea anatomiei normale
  • Reducerea inflamației pelvine
  • Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)

Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?

Argumente pentru chistectomie preoperatorie:

  • Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
  • Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
  • Îmbunătățirea mediului folicular

Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:

  • Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
  • Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii

Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.

Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?

Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:

  • Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
  • Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
  • Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
  • Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
  • Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu

Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:

  • Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
  • Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
  • Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
  • Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative

Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?

Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.

Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.

Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină

Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.

Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.

Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.

Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Uncategorized13 ore inainte

Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată București, 25 iunie 2026 – HONOR...

Uncategorized15 ore inainte

Câți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?

Pentru milioane de români, sănătatea nu se măsoară doar în lei sau în zile de așteptare, ci în kilometri. Distanța...

Turism17 ore inainte

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking...

Uncategorized18 ore inainte

Un nou mod de a experimenta sunetul

Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în...

Sport21 de ore inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

Organizate de Federația Română de Padbol, Campionatele Naționale Masculin și Feminin au reunit cei mai valoroși sportivi ai momentului și...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea...

2 zile inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Uncategorized2 zile inainte

Milestone Systems: XProtect VMS reduce timpul investigațiilor de securitate cu până la 60% și livrează un ROI de 133%, potrivit unui nou studiu

Un nou studiu independent evaluează impactul financiar și operațional al utilizării Milestone XProtect™ video management software (VMS). Rezultatele indică beneficii...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR elimină barierele dintre ecosisteme: HONOR Connect aduce integrare completă între dispozitivele HONOR Mac și iOS

București, 23 iunie 2026 – Trecerea la un nou smartphone nu ar trebui să însemne și renunțarea la dispozitivele pe care le...

Viața în Sibiu3 zile inainte

Cum alegi o pompă submersibilă potrivită pentru curtea ta? Pași pe care trebuie să îi respecți

O pompă submersibilă poate fi una dintre cele mai utile achiziții pentru o curte, mai ales dacă ai puț, bazin,...

Afaceri4 zile inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized4 zile inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI

Comerțul online traversează una dintre cele mai importante perioade de transformare din ultimii ani. Inteligența artificială schimbă modul în care...

Uncategorized4 zile inainte

Sibienii vor să facă economii, în timp ce aleg și confortul.Ce aplicații îi ajută

Când te plimbi prin centrul Sibiului, înțelegi rapid de ce orașul a câștigat titlul de capitală culturală europeană în trecut....

Uncategorized4 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized4 zile inainte

Cloud vs. offline: cum să îmbinăm accesibilitatea și securitatea

În prezent, tendința este de a stoca tot mai multe date în cloud. Fotografii, documente, proiecte profesionale sau arhive personale...

Uncategorized7 zile inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Știrile Săptămânii