Connect with us

Exclusiv

EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L (III)

Publicat

pe

Retrospectivă şi perspective între oniric si realitatea abordarii demilitarizării unor structuri din sistemul de securitate naţional
Reforma serviciilor de informaţii şi redefinirea securităţii naţionale este permanent şi niciodată prioritară. Oricare dintre politicienii care îşi arogau vreo preocupare în această zonă de legiferare (accesibilă, cu adevărat, doar iniţiaţilor sistemului de informaţii-contrainformaţii şi de securitate naţională, aceasta privită prin prisma unei strategii), dar chiar şi neofitul imberb care afla prima dată despre complicata chestiune în discuţie, devenea brusc interesant şi important.
Aşa că, pentru a câştiga capital politic, cam toţi erau zilnic cu „siguranţa naţională în gură”, numai că, în mod concret, nu au făcut nimic.
Este adevărat că nu am dus lipsă de strategii pe hârtie. Care mai de care mai savante. Problema cotoioasă a fost şi este la practică.
În jurul acestor proiecte de legi s-a creat o mare aşteptare, nu numai în rândul cadrelor din Servicii şi nu doar datorită secretului de care au fost înconjurate, ci şi pentru că ele se raportează la o materie foarte sensibilă.
Incă din 2005, Băsescu „bătea câmpii” pe la televiziuni, ba chiar prin prima şedinţă a CSAŢ şi în media despre „demilitarizarea” Serviciilor. Am utilizat sintagma „bătea câmpii” nu pentru că, pe fond, nu ar fi avut dreptate, ci pentru că „marinerul” nu se putea baza nici pe Guvern, nici pe Parlament, şi nici măcar pe consilieri, aşa că deşi ştia că este moartă înainte de a se naşte, el tot îi dădea zor cu civilia securiştilor.
Iulian Fota, exempli gratia de consilier-catastrofă în domeniul  securităţii naţionale a fost pe cât de servil, pe atât de limitat intelectual. Fota a fost utilizat în postul de consilier prezidenţial pentru securitate națională, în vremea când principala amenințare a securității lui Băsescu era considerată … presa.
Băsescu n-a avut „mână” la colaboratori! Nici n-a vrut!
O altă hahaleră a fost Daniel Moldoveanu, consilier de stat, care a îndeplinit funcţia de şef al “Comunităţii Naţionale de Informaţii”, o structură înfiinţată de jurişti urechişti, absolvenţi, probabil, de metalurgie (sic!), neprevăzută de Constituţie şi de nicio lege ordinară organică. Niciun text nu prevede posibilitatea C.S.A.Ţ. de a înfiinţa sau organiza noi structuri. Cu toate acestea, prin Hotărârea C.S.A.Ţ. din 10 noiembrie 2005 privind unele măsuri pentru organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor de informaţii pentru securitatea naţională, s-a înfiinţat Comunitatea Naţională de Informaţii (CNI), fără nicio greaţă.
Fie si la o simplă privire, Hotărârea invocă şi defineşte tot soiul de Comitete si Comiţii, care de care cu o titulatură mai galonată şi cu atribuţiuni mai tâfnoase: Comitetul Director, Consiliul Operativ, Oficiul pentru Informaţii Integrate, Consiliul Consultativ.
Pe vremuri, pentru a putea da impresia de democraţie, Nicolae Ceauşescu înfiinţase si promovase o structură pompoasă de Comitete si Consilii, graţie cărora diferitelor categorii profesionale şi sociale din România li se crea iluzia participării la conducerea statului.
Numirea pe 07.12.2005 a unui om de afaceri în fruntea nucleului operativ al Comunității Naționale de Informații a fost de natură să spulbere orice îndoială cu privire la intențiile lui Traian Băsescu privind rolul acestui organism creat în interiorul CSAŢ. Avem astfel dovada clară că președintele României era interesat de cu totul alte probleme decât cele care privesc securitatea și siguranța națională a României.
Daniel Andrei Moldoveanu nu era un profesionist cunoscut al informațiilor și nici un politician care să se fi remarcat prin ceva anume. Nimic din trecutul lui nu-l recomandă pentru preluarea conducerii Oficiului pentru Informații Integrate ba, din contră, având în vedere rețeaua de afaceri creată de el în ultimii ani, oricine ar fi exclus din start posibilitatea accederii lui Moldoveanu într-o astfel de funcție. Cu toate acestea, Traian Băsescu n-a ezitat. L-a adus la Cotroceni și l-a pus șef peste nucleul informativ al tuturor serviciilor secrete. Moldoveanu, născut pe 8 septembrie 1965 în Constanța, absolvent în 1990 al Facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini București (ce v-am spus?!) a urmat trei cursuri de master. Din 2002, Moldoveanu a fost consilier parlamentar la Camera Deputaților. Din 2000, Daniel Moldoveanu s-a lansat în afaceri și, în doi ani, a înființat cel puțîn cinci societăți comerciale cu obiecte de activitate în domenii precum turism, telecomunicații, comerț cu ridicată al produselor chimice, al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire, consultanță pentru afaceri și management etc. Fix în domeniul securităţii naţionale a înfiinţat şi o agenţie de voiaj, pe 12 decembrie 2000, „AȘ Travel” SRL cu sediul în Calea Victoriei nr. 81, București. Conform datelor de bilanț ale acestei firme, în 2001, la o cifra de afaceri de 1 miliard de lei, firma a avut un profit de 112,7 milioane lei. În 2002 profitul lui AȘ Travel a crescut la 202,1 milioane lei, în 2003 la 244,8 milioane lei, iar în 2004, la o cifra de afaceri de 3,8 miliarde lei, profitul net a fost de 212,6 milioane lei, datoriile societății ridicându-se la 9,57 miliarde lei. În perioada 2001- 2002 Daniel Moldoveanu a înființat patru firme cu sediul în același apartament de pe str. Vasile Lascăr nr.18, sector 2, București. Prima dintre ele, înființată pe 19 iunie 2001, a fost „Total Systems” SRL, o societate al cărei principal obiect de activitate este „comerț cu ridicată al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire”. Asociat unic al acestei societăți era Daniel Moldoveanu, iar administrator, din 2002, o anume Alina Pușcășu. În 2001 și 2002 firma a avut profituri nete de 242,6 milioane lei, respectiv 362,4 milioane lei, iar în 2003 a înregistrat pierderi nete de 778,8 milioane lei și datorii de 3,7 miliarde lei. Bilanțul pe 2004 al acestei firme nu apare pe site-ul Ministerului Finanțelor, ceea ce înseamnă ca n-a fost depus. A două dintre firmele de apartament ale lui Moldoveanu, înființată pe 30 mai 2002, este societatea „WGF Consulting Group” SRL, cu obiect de activitate „consultanță pentru afaceri și management”, asociaţi fiind Daniel Andrei Moldoveanu (98%) și Daniel Gruia (2%), acesta din urmă fiind și administratorul societății. Noul asociat al lui Moldoveanu este tot un inginer din Constanța, absolvent al facultății de Instalații pentru Construcții, dar și posesor al unor masterate dintre care unul dobândit în 2001, în Slovenia. Daniel Gruia a fost, în perioada 1997-2000, expert parlamentar la grupul liberal din Camera Deputaților. De asemenea, Gruia a fost și președintele Comisiei pentru Societatea informațională a PNL, iar în 2005 a devenit consilier personal al ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor. Firma WGF Consulting, administrată de Gruia, a avut în 2002 un profit de 14,4 milioane lei, iar în 2003 profitul a crescut la 536,8 milioane lei. În 2004 nici această societate nu și-a depus bilanțul la Ministerul Finanțelor. Comerț cu petrol Următoarea firma de apartament a lui Daniel Andrei Moldoveanu a fost „Petrototal” SRL, societate înființată pe 28 iunie 2002 cu sediul pe str. Vasile Lascăr nr.18 București. Obiectul de activitate principal al acestei firme a fost „comerțul cu ridicată al produselor chimice”, iar actionarii sunt Daniel Moldoveanu cu 98% din capitalul social și Alina Pușcașu (2%). Deși în funcțiune la începutul lui iulie 2005, societatea nu figurează cu bilanțuri depuse pe site-ul Ministerului Finanțelor. Pe 12 noiembrie 2002, Moldoveanu a înființat firma „Total Systems Communications” SRL cu obiect de activitate telecomunicații, asociaţit Daniel Andrei Moldoveanu (98%) și Daniel Gruia (2%). La o cifra de afaceri de 17,6 miliarde lei, firma de telecomunicații a cuplului Moldoveanu-Gruia a avut în anul 2004 un profit net de 9,3 miliarde lei. Firma a funcționat cu succes în vreme ce Daniel Gruia a deținut și funcția de consilier personal al ministrului Comunicațiilor.
„Maestrul” informaţiilor analizate şi integrate, Moldoveanu, este cercetat de DNA pentru infracţiuni de corupţie în dosarul ANRP, recent fiind redeschisă urmărirea penală: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Încheiere: „Constată legalitatea şi temeinicia Ordonanţei nr.3021/C/2019 din data de 14 octombrie 2019 a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi confirmă redeschiderea urmăririi penale, dispusă prin acea ordonanţă, în cauza privind pe Moldoveanu Daniel-Andrei, Buliga-Neagu Alecsandru-Andrei, Surdu Georgian-Gabriel, Niculae Aurel, Birişiu Ionuţ, Thiess Ragnar-Adrian, Cocoş Dorin şi Cocoş Alin…” https://evz.ro/rasturnare-de-situatie-spectaculoasa-fost-consilier-prezidential-in-vizorul-dna.html
Meseriaş şi ăsta!
Prin 2009, un alt mare demagog, impostorul -deputat PD-L, Cezar Preda, anunţa că o comisie parlamentară lucrează la o nouă legislaţie privind siguranţa naţională, care va fi gata “abia în toamna anului viitor” [n.red. -2010].
Prin 2016-2018, pe cam toţi politicienii îi bântuia din nou marota demilitarizării serviciilor secrete. Fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu, a precizat că ALDE propune demilitarizarea serviciilor de informații și susține ca angajații acestor structuri să fie funcționari cu regim special. http://goo.gl/e8Xiyd
Revenind la Băsescu, să amintim că acesta perora numai prostii:
„Au de făcut (n.red. – parlamentarii) un lucru fundamental: demilitarizarea serviciilor secrete, interdicţie în zona de afaceri şi numărul salariaţilor din serviciu să fie transparent public cunoscut. Un serviciu dacă îl vrei performant trebuie să-l finanţezi. Serviciile secrete fac nişte servicii care nu sunt ale lor. Pentru ce face poştă militară SRI-ul? Pentru ce este brigada antitero la SRI, în loc să fie la Ministerul de Interne? Ei să dea informaţii şi brigada antitero să acţioneze de la Ministerul de Interne” (afirma aiurea Băsescu pe la TVR 1).
Pe de altă parte, dar în aceeaşi ordine de idei a demilitarizării, Maior i-a ţinut isonul lui Băsescu, dar s-a fâsâit şi el.
I-a învins, şi pe ăştia doi, ca pe Constantinescu, Securitatea!
Pe 29.05.2007, George Maior declara că a discutat cu senatorii Comisiei de apărare din Senat despre Legea securității naționale și cea a statutului ofițerilor de informații, în care se prevede demilitarizarea serviciilor secrete, ceea ce ar fi reprezentat un „pas imens” după 17 ani (socotiţi acum 13 ani!!!). Între două pahare cu două cuburi de gheaţă, directorul SRI mai preciza că susține „foarte puternic” Legea privind statutul ofițerilor de carieră, care prevede demilitarizarea serviciilor de informații şi că „Legea privind securitatea națională, informațiile și contrainformatiile” va fi formată prin comasarea a două proiecte legislative actuale (atunci!).
Nefericitul fost şef al SRI a precizat că legea se referă „pe de o parte la necesitatea întăririi capacităţii serviciilor de a acţiona în interesul naţional şi, pe de altă parte, de a se proteja drepturile si libertăţile fundamentale ale omului”.
Greu de spus cum demilitarizarea întărea capacitatea serviciilor de a acţiona în interes naţional sau invers: de ce un serviciu militar nu are această capacitate?!! Cât despre drepturi şi libertăţi constituţionale, ce să mai vorbim: ne-a explicat Luluţa cum stă treaba, împreună cu unitatea de elită de la Ploieşti în frunte cu Lucică, Zdreanţă şi Gilu!
Un elevat limbaj de lemn, care este şi fără nicio legătură cu realitatea. Realitate care, aşa cum s-a demonstrat ulterior, era alta: vacanţe cu Coldea în Toscana, Insulele Seychelles şi la Paris, plătite de Ghiţă, în timp ce pulimea din subordine ara pe ogorul Patriei şi-şi făcea concediul de maxim 10 zile aprobate în Garnizoana Căciulata.
„Nu avem, din acest punct de vedere, decât o filosofie de echilibru între cele două exigenţe. Şi mă bucur că au fost dezbateri bune în comisii şi că există multă armonizare între diversele puncte de vedere ale diverselor partide reprezentate în comisie”, mai minţea atunci George Maior. El repeta ce ştia toată lumea de mulţi ani: că legislaţia în vigoare din domeniul securităţii nationale este „foarte perimată” şi neconcordantă cu statutul României de membră NATO si UE, dar că, „în sfârşit, se face un pas înainte din acest punct de vedere”.
Mie mi-ar fi ruşine! De aia nu sunt politician, iar Maior este ambasador la Washington!
Ceea ce crede Georgică că ar fi realizat, totuşi, adică reformarea SRI, este doar în visele şi închipuirea domniei sale de ambasador şi de fost director SRI cu o mică fracţiune de normă (şi aceea de decor), pentru că diferenţa i-o lăsase lui Coldea prin delegare de (in)competenţe.
Se titra, cu emfază, în Rapoartele SRI şi în presa vremii că reformarea SRI, declanşată în 2005, s-ar fi finalizat in 2008. Aiurea! Este o tâmpenie imensă, o lipsă elementară de logică a ştiinţei organizaţiei, să afirmi că s-ar fi putut face o reformă reală fără a schimba, în primul rând, cadrul legislativ. Adică reabilitezi şi modernizezi o casă fără să-i refaci şi reconfigurezi fundaţia.
Or, aceasta, legislaţia, nu-i modificată nici astăzi!
Aaa, că a schimbat Mihaela Nicola, probabil nu „moca”, logo-ul, sigla SRI şi i-a vopsit gardurile, asta da! Că i s-au mai pus lui Coldea şi altora, la uniformele înzorzonate de „ghenerali” câte un eghilet şi câteva fireturi aurii în plus, iarăşi este adevărat!
Dar, din alte puncte de vedere, practic, în nici-un caz reforma Serviciului nu „a luat-o inaintea legislatiei existente”, nu de alta, dar era imposibil!
Aşa de profund s-a „schimbat” SRI, încât în 2014-2015 şi, apoi, în 2016, au explodat cazurile cu concubinajul atroce între oameni politici şi/sau afacerişti şi primii oamenii din fruntea SRI:
Maior (demisionat în 2015) şi Coldea (trecut în rezervă în ianuarie 2017) cu deputatul Sebastian Ghiţă,
generăleasa Elena Istode – Anaconda, cu afaceristul Cristian Rizea (trecută în rezervă în iulie 2017),
dezvăluirile locotenent-colonelului SRI Daniel Dragomir,
dezvăluirile ofiţerilor SRI executaţi din cauza nepotrivirii de caracter de cuplul tandru Maior – Coldea, colonel Florin Gulianu şi maior Daniel Florea,
dezvăluirile fostului şef al SRI Alba, locotenent colonelul Ioan Tarnu etc
Îmi amintesc că George-Cristian Maior afirma într-o întâlnire cu șefii structurilor centrale și locale ale SRI următoarele: ”demilitarizarea nu va trebui să creeze preocupări cadrelor instituției, pentru că nu va exista o diminuare a statutului actual, ci dimpotrivă, personalul instituției va avea pentru prima data o identitate profesională proprie și distinctă și un statut pe care este normal să-l aibă, acela de ofițeri de informații.” Această nouă identitate profesională care ar trebui să deroge de la raporturile de muncă din Codul muncii și de la Statutul funcționarilor publici reprezintă, de fapt, cea mai simplistă schimbare atunci când dezbatem demilitarizarea SRI-ului.
Mare filozof sterp şi neînţeles, cum îl ştim, amator de şuete, interviuri, cafele şi nu numai, Maior conducea SRI ca de la o masă rotundă, când uşor colocvial, când fals academic, de parcă eram o grupă de studenţi tembeli cărora le lipseau fundamentele ontologice ale muncii de informativ-operative ori tehnico-operative centrate pe primatul axiologic.
Întâlnirea directorului Serviciului Român de Informații cu șefii de unități centrale și teritoriale, ocazionată de prezentarea noii viziuni și structuri a instituției, a fost un monolog fără acceptarea unor eventuale răspunsuri disarmonice ale auditoriului, un delir verbal al conducerii despre gnoseologie şi epistemologie ale securităţii naţionale. Ce să înţeleagă securistul de col. Marin Constantin din asta? Nimic! El a crezut, fără a cerceta, că dacă o zice Maior, este de bine, că doar de aia l-a numit Băsescu director SRI!
Eu, unul, m-am opus demilitarizării! Atât ca şef de sector, cât şi pe persoană fizică! Am considerat că, dacă într-o organizaţie militară este un astfel de balamuc, atunci întruna civilă va fi, sigur, haos. Şi am făcut-o în scris, asumat. Vai, câte şuturi am luat şi atunci: că nu înţeleg linia tovarăşului Maior şi tezele din iulie, că nu am citit bine documentele de partid şi de stat şi alte expresii comunistoide.
Dacă vom căuta cauzele principale care au dus dezbaterea reformei instituționale a SRI spre tema demilitarizării, trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce Almond și Verba denumeau cultura politică patriarhală. Cultura politică din România anilor de după 1990 s-a polarizat în jurul unor ”mituri urbane”, printre care se afla și ideea că fostul Departament al Securității Statului este noul Serviciu de Informații post-decembrist. Asta înseamna nevoia unei schimbări de „paradigmă” cum îi plăcea lui Coldea să tot spună, molipsindu-se şi el de la Maior.
Cert este că nu s-a făcut nimic! Prima dovadă a fost pe 25.01.2017, după ce Eduard Hellvig a fost audiat de către Comisia parlamentară de control al activității SRI, una dintre temele audierii fiind scandalurile din SRI cu Coldea – Ghiță şi Istode – Rizea.
În final, directorul SRI, Eduard Hellvig a făcut o declarație ca pentru personae cu retard mental, dar în care a scăpat o informație absolut șocantă pentru necunoscători: a anunțat public, în contextul scandalurilor produse de dezvăluirile privind ”frăția” dintre generalul Florian Coldea și Sebastian Ghiță, ori dintre generalul Elena Istode și politicianul Cristian Rizea, că în SRI se elaborează și va fi curînd dat publicității un cod deontologic al ofițerului de informații. După cum a detaliat ulterior Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei SRI de atunci, respectivul cod deontologic are menirea, între altele, ”să clarifice până unde poate merge un ofițer de informații, un ofițer al SRI, în relații cu terțe persoane”. Incredibil, dar real: a trebuit să treacă 27 de ani de la înființarea SRI și să apară scandaluri de tip Coldea în Seychelles și Istode la Monaco pentru ca șefii serviciului să decidă elaborarea unui cod deontologic intern și asta – extrem de important – în condițiile existenței, oricum, a unei legislații sterpe și decrepite în domeniu. Între noi fie vorba însă, dar dacă ar fi existat un asemenea Cod, credeţi că nu și-ar fi permis generalii din Serviciu să chefuiască în ținuturi exotice de gît cu politicieni controversați? În paranteză fie spus, cei doi ar fi trebuit să dea socoteală ceva mai serios chiar și în virtutea legislației existente.
Bunăoară, în baza Statutul cadrelor militare, care se aplică și angajaților SRI, dar despre care vom vorbi data viitoare.

Articolul EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L (III) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Exclusiv

Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia

Publicat

pe

De

Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.

Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune

Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:

Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.

Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.

Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.

Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.

Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.

Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității

Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:

Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.

Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.

Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:

  • Restabilirea anatomiei normale
  • Reducerea inflamației pelvine
  • Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)

Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?

Argumente pentru chistectomie preoperatorie:

  • Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
  • Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
  • Îmbunătățirea mediului folicular

Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:

  • Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
  • Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii

Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.

Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?

Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:

  • Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
  • Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
  • Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
  • Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
  • Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu

Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:

  • Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
  • Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
  • Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
  • Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative

Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?

Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.

Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.

Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină

Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.

Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.

Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.

Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Uncategorizedo oră inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

o zi inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afacerio zi inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Uncategorizedo zi inainte

Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare

București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor...

Turism3 zile inainte

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

Uncategorized4 zile inainte

Aphrodite Hotel, Molyvos – cazare în Grecia aproape de plajă, într-o zonă liniștită

Aphrodite Hotel este o cazare în Grecia situată în zona Molyvos, pe coasta de nord-vest a insulei Lesbos. Hotelul se...

4 zile inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele...

Afaceri5 zile inainte

Anularea actelor frauduloase ale unei firme

În practică, anularea actelor frauduloase ale unei firme nu pornește din manuale de drept comercial, ci din conflicte concrete —...

5 zile inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorized6 zile inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorized6 zile inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized6 zile inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Uncategorized6 zile inainte

TAG: uniformele medicale devin parte din ecosistemul de siguranță al clinicilor și spitalelor

București, 2 iunie 2026 – Uniformele medicale sunt privite tot mai mult ca parte din ecosistemul de siguranță al clinicilor și...

Uncategorized6 zile inainte

De la animație la arhitectură: HONOR, partener al BDF Professional Local Design

Programul dedicat designului și arhitecturii românești se deschide pe 5 iunie la CINA, cu expoziții deschise publicului până pe 21 iunie...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore de redare video online

Ecran FullView cu protecție pentru ochi, autonomie extinsă, MagicOS 10.0 și HONOR Kids integrate într-un format ultra-subțire pentru întreaga familie...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Știrile Săptămânii