Exclusiv
Ma uimeste pasivitatea autoritatilor, altele decat politia, precum si a societatii civice, cu privire la abuzurile politiei locale/nationale fata de cetateni care nu “respecta” masurile instituite de starea de alerta si nu numai!
Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități au cerut în mod deschis, în interiorul Consiliului Național al Rectorilor (CNR), desființarea CNATDCU.
Un prim pas a fost deja făcut. Luni dupa-amiază, Biroul Permanent al CNR a decis în cvasiunanimitate organizarea unor referendumuri în universități astfel încât cadrele didactice să decidă cine ar trebui să acorde titlurile de doctor: universitățile sau CNATDCU.
Ideea desființării CNATDCU a fost lansată Mihnea Costoiu de la Universitatea Politehnică din București, singurul rector din România care nu are doctorat: a încercat să facă unul la Academia SRI, însă a fost exmatriculat acum doi ani.
Printre susținătorii ideii se numără rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, universitatea care nu are școală doctorală, sau Liviu Pop, cel care a încercat să obțină un titlul de doctor la Academia de Poliție în baza unei teze plagiate. Lista întreagă a rectorilor care susțin ideea se găsește în text.
Model sovietic, structură comunistă, poliția plagiatelor sunt doar câteva dintre calificativele folosite de unii rectori, în timpul discuțiilor, pentru a justifica de ce CNATDCU trebuie desființat.
- Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noilor membri CNATDCU, unii rectorii plănuiesc desființarea acestuia.
- Ideea a lansat-o Mihnea Costoiu de la Universitatea Politehnică din București, singurul rector din România care nu are doctorat: a încercat să facă unul la Academia SRI, însă a fost exmatriculat acum doi ani.
- Rectorii invocă acum faptul că CNATDCU e o instituție de tip sovietic, că birocratizează procesul de acordare a titlurilor și se raliază ideii de reformă a „arhitecturii sistemului de învățământ superior”.
- Printre cei care pretind că vor să facă reforma se numără șase foști miniștri care au condus educația și cercetarea, deci au avut ani la rând toate instrumentele să o facă: Ecaterina Andronescu (patru mandate), Mihnea Costoiu (un mandat), Sorin Cîmpeanu (un mandat), Adrian Curaj (un mandat), Liviu Pop (două mandate) și Valentin Popa (un mandat).
- Cei care sprijină ideea desființării CNATDCU susțin că universitățile pot elimina singure plagiatele în teze de doctorat și alte forme de fraudă academică comise de propriile cadre didactice.
- Totuși, CNATDCU a pronunțat în ultimii 4 ani 49 de verdicte definitive de plagiat în teze girate de 10 universități românești.
- Noul CNATDCU, pe care unii rectorii îl vor acum desființat, urmează să analizeze sesizări de plagiat ale unor persoane publice influente printre care se numără Bogdan Licu (procuror general adjunct), Bogdan Despescu (secretar de stat în Ministerul de Interne) și Mihai Tudose (fost premier, actual europarlamentar PSD).
Un puternic curent de opinie care susține desființarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) s-a cristalizat în ultimele zile printre rectorii de universități, după ce Ministerul Educației a făcut publică, vinerea trecută, componența noului consiliu.
CNATDCU este instituția care acordă, în urma propriei evaluări, titlurile de doctor și pe cele de conducător de doctorat, și care soluționează sesizările de plagiat în cazul tezelor de doctorat.
Spre deosebire de alte dăți, când desființarea Consiliului părea doar o idee îndrăzneață, acum această posibilitate se conturează tot mai clar.
Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor (CNR) – structură care reunește rectorii a 74 de universități acreditate din România, de stat și private – a decis în cvasiunanimitate organizarea unor referendumuri în universități astfel încât cadrele didactice să decidă cine ar trebui să acorde titlurile de doctor: universitățile sau CNATDCU.
Hotărârea, una fără precedent în învățământul academic din România, a fost luată rapid, luni după-amiază, la numai trei zile după ce componența noului CNATDCU a fost făcută publică.
Model sovietic, structură comunistă, poliția plagiatelor sunt doar câteva dintre calificativele folosite de unii rectori, în timpul discuțiilor, pentru a caracteriza CNATDCU.
Nemulțumirea acestora, exprimată acum fără rezerve, a fost accentuată de alte două motive principale, dincolo de cel legat de structura noului Consiliu, care reunește membri greu de controlat:
- faptul că rectorii au fost eliminați din procesul de selecție al CNATDCU, decizie prin care a fost eliminat controlul acestora asupra comisiilor;
- faptul că Ministerul Educației nu a ținut cont de existența avizelor date de Consiliile de Administrație ale universităților, solicitate de către CNR, prin care persoanele neagreate de conducerile universităților puteau fi eliminate din procesul de selecție.
Declicul
Revolta rectorilor a apărut la scurt timp după publicarea de către Ministerul Educației a componenței nominale a noului CNATDCU.
Din cei peste 1.100 de profesori și cercetători care au aplicat pentru a dobândi calitatea de membru CNATDCU (mandatul 2020-2024), în noua structură au fost selectați 543 de membri, din care 21 membri în Consiliul General, 69 de membri în paneluri pe domenii fundamentale și 493 membri în comisiile de specialitate.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București au cea mai semnificativă reprezentare, fiecare de peste 8% din totalul membrilor.
Un procent cumulativ de până la 50% din total este asigurat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Academia de Studii Economice din București.
Potrivit unor surse din mediul universitar, după ce aceste date au fost făcute publice, rectorii au început să își exprime nemulțumirile în interiorul Consiliului Național al Rectorilor.
Componența unor comisii, a unor paneluri, dar și a unor persoane numite la conducerea unor comisii, paneluri sau chiar în Consiliul General, precum și excluderea altora, a generat revolta rectorilor.
În timpul discuțiilor, rectorii au trecut foarte repede de la exprimarea unor nemulțumiri punctuale la ideea și chiar la planul de desființare a CNATDCU.
S-au exprimat fără echivoc în favoarea desființării CNATDCU Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universității „Transilvania” din Brașov, Vasile Sorin Purec, rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Smaranda Angheni, fostul rector al Universității „Titu Maiorescu” din București și, nu în ultimul rând, Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – care este și președintele CNR.
Lor li se adaugă și trei foști miniștri ai Educației: Ecaterina Andronescu, Liviu Pop și Adrian Curaj.
O poziție ceva mai nuanțată are Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care susține că este necesară o regândire a întregii arhitecturi a învățământului superior românesc, care să includă și eliminarea consiliilor consultative ale Ministrului Educației, printre care se regăsește și CNATDCU.
Întrebați despre pozițiile lor, majoritatea celor enumerați au admis că susțin ideea de desființare a CNATDCU și de mutare a atribuțiilor de acordare a titlului de doctor către universități, invocând autonomia universitară.
Ideea
Cel care a lansat în Consiliul Național al Rectorilor ideea desființării CNATDCU la finalul săptămânii trecute a fost Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București.
Costoiu s-a poziționat ca unul dintre cei mai vocali contestatari ai CNATDCU, în ciuda faptului că universitatea pe care o conduce are un procent de 8% de cadre didactice titulare selectate în noul Consiliu.
De altfel, într-o ședință care a avut loc la începutul lunii mai la Ministerul Educației, după ce procesul de selecție a CNATDCU 2020 – 2024 fusese deja demarat, Costoiu a afirmat că intenționează să inițieze în Parlament un amendament la Legea educației din prin care să desființeze CNATDCU.

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București – care a fost exmatriculat de la doctorat în urmă cu doi ani – este senator PSD și membru în comisia de Învățământ. FOTO: Lucian Muntean / PressOne
Mihnea Costoiu, care este și senator PSD, este singurul rector din România care nu are doctorat. A încercat să facă unul la Academia SRI, însă a fost exmatriculat acum doi ani.
Întrebat dacă a susținut în CNR ideea desființării CNATDCU, Costoiu – care este și secretar general al Consiliului Național al Rectorilor – a evitat să răspundă în mod direct.
„Ce s-a discutat în Biroul Permanent nu o să pot să vă dezvălui fără acordul colegilor mei. Deci nu am ce comenta aici, indiferent de poziția mea, pe care o voi face publică la momentul oportun. Aveți informații pe surse, cine v-a spus să le susțină, eu nu pot să fac asta din respect față de colegii mei”.
Acesta nu a respins, însă, informația că ar intenționa desființarea CNATDCU printr-o modificare adusă Legii educației.
„Tot ce e posibil. Avem multe modificări ale legii (educației – n.m.), care cred că trebuie făcute, legate de finanțare, de multe lucruri care trebuie operate. Dacă și acesta va fi un subiect, la momentul oportun o să discutăm”.
Rectorul Politehnicii din București mai susține că CNATDCU ar trebui să aibă în atribuții doar verificarea tezelor vechi, „să analizeze istoric ce s-a întâmplat cu toate tezele”, iar tezele viitoare să nu mai implice Consiliul și să fie acordate direct de universități.
Argumentul acestuia este că nicăieri în lume nu există „o structură precum CNATDCU”.
În plus, Costoiu a comparat CNATDCU cu o instituție de sorginte sovietică.
„Doamnă, nici măcar nu aveți răbdarea să mă urmăriți pentru că susțineți niște structuri sovietice depășite total de acum 150 de ani care controlau lumea la o promovare, e treaba dumneavoastră. Eu vreau să susțin ceea ce există în toată lumea asta civilizată”.
Dezvoltarea
Și alți rectori au susținut ideea de desființare a CNATDCU emisă de Costoiu. Unul dintre aceștia este Vasile Sorin Purec, rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu.
„Eu am exprimat acest punct de vedere mai tranșant, dar poate să fie o ipoteză de lucru pe negocierile viitoare cu Ministerul Educației dacă CNATDCU este în continuare util pentru învățământul românesc”, susține Purec.
Acesta este unul dintre cei care au argumentat ideea desființării CNATDCU prin faptul că „în lumea civilizată” nu există entități de supracontrol din partea statului „ca și cum instituțiile de învățământ superior nu ar prezenta încredere în așa fel încât să acorde singure titlurile universitare”.
Mai mult, acesta susține aceeași idee promovată și de Costoiu, cum că CNATDCU este un organism de tip sovietic, care mai există doar în Rusia sau în state din fosta Uniune Sovietică.
Întrebat care este motivul pentru care se pune în discuție desființarea CNATDCU acum, când instituția a început să își facă treaba – Consiliul a pronunțat 52 de verdicte de plagiat în mandatul 2016–2020 – Purec susține că acesta are legătură cu componența Consiliului.
„Motivul este foarte simplu. Și ceilalți reprezentanți ai universităților din țară au sesizat că în foarte multe comisii nu sunt persoanele cele mai reprezentative. Persoanele cele mai cunoscute și autorități științifice în domeniul lor nu figurează în listă, cu toate că au fost candidați. Și s-au ridicat multe semne de întrebare că oare cum sunt făcute aceste selecții și cum de au apărut anumite comisii care nu sunt chiar în regulă”.
Acesta mai susține că „din fericire” ministrul Monica Anisie a intervenit și că „lucrurile vor fi corectate”.
„Nu, nu, noi nu avem doctorate. Nu suntem interesați”, a declarat rectorul Purec când a fost întrebat câte titluri de doctor acordă pe an Universitatea din Târgu Jiu.
„Nu suntem interesați, am intervenit într-o discuție unde am tras o concluzie, dar noi nu suntem interesați de problema aceasta”.
Justificarea: o instituție similară nu există în UE
Un alt susținător asumat al ideii de desființare a CNATDCU este Ioan Vasile Abrudan, rector la al treilea mandat la Universitatea „Transilvania” din Brașov.
Și acesta a declarat că CNATDCU este o structură specific comunistă și că acest tip de instituție nu există în alte țări europene.
„Noi suntem una dintre țările membre UE, dorim să ne integrăm în spațiul european al învățământului superior, discutăm despre universități europene, și noi încă suntem închistați în niște mecanisme și în niște structuri specifice comunismului. Din cele 27 de state membre UE, în care mai există asemenea structură care să valideze tezele de doctorat? De ce suntem noi mai originali întotdeauna?”.
Întrebat dacă universitățile românești au suficientă maturitate pentru a valida singure acordarea titlurilor de doctor, Abrudan consideră că universitatea pe care o conduce are.
„Eu nu știu ce e în alte universități, dar dacă mă întrebați de universitatea mea, consider că da. Eu nu cred că sunt alții mai maturi decât colegii mei, nici în CNATDCU, nici în altă parte, nu cred că există alții mai maturi și mai responsabili decât noi”.
Avem suficiente filtre de control care să fie aplicate la nivelul universităților pentru evitarea și sancționarea fraudelor academice?
„În România se pleacă de pe poziția hoțului și a escrocului. Toată legislația pe care o proiectăm pleacă de la ideea că toți sunt hoți și vinovați și atunci ne-am dezvoltat o suprastructură birocratică, care e total depășită de ceea ce se întâmplă în vecinătatea noastră, ca să nu zic în UE”, mai spune rectorul Universității „Transilvania”.
Abrudan mai consideră că validarea tezelor de către CNATDCU este un impediment pentru acordarea diplomelor de doctor comune cu universități din alte state, de tip „joint degree”, pentru că acestea trebuie să fie validate în România de Ministerul Educației, pe când în alte state le validează universitatea.
„Am ajuns în situații penibile. Suntem superbirocratizați”.
Abrudan susține că acum există filtrul comisiilor de îndrumare, acces la baze de date, lucrările științifice trebuie trecute prin softuri de detectare a similitudinilor și că publicarea tezelor este obligatorie, toate aceste lucruri reprezentând filtre pe care universitățile le aplică.
Susținerea foștilor miniștri
Liviu Pop, de două ori ministru al Educației într-un guvern condus de Victor Ponta (PSD) și în altul condus de Mihai Tudose (PSD), a susținut și el în CNR varianta desființării CNATDCU, potrivit unor surse din mediul academic.
Întrebat despre acest lucru, Pop a negat acum afirmațiile făcute în urmă cu câteva zile.

Liviu Pop, fost ministru al Educației, care și-a ratat titlul de doctor în ziua susținerii, conduce Comisia de Învățământ din Senat. FOTO: Lucian Muntean, PressOne
„Nu am susținut acest lucru”, a afirmat Pop, care a adăugat că nu se poate pronunța pe un lucru „pe care nu îl stăpânesc în totalitate”.
Liviu Pop a sfârșit prin a admite, totuși, că s-a pronunțat în favoarea desființării, în condițiile în care rectorii „nu se înțeleg între ei și se acuză”.
Pop, care este și senator PSD și președintele Comisiei de Învățământ din Senatul României, nu a exclus posibilitatea ca o inițiativă legislativă care să prevadă desființarea CNATDCU să fie depusă în Parlament.
Fostul ministru a argumentat și el prin faptul că o structură de tip CNATDCU nu există în alte state europene, dar și că autonomia universitară trebuie să fie suverană.
„Eu nu cred că orice filtru trebuie să fie mai important decât autonomia universitară. Iau exemplul Universității din București, de ce mai ai nevoie de CNATDCU să verifici Universitatea din București?”.
Întrebat dacă Academia de Poliție – universitatea unde Liviu Pop a încercat să obțină titlul de doctor în baza unei teze de doctorat plagiate – ar avea nevoie de verificare, Pop nu a mai avut un răspuns.
***
Colega de partid, de Senat și de comisie parlamentară a lui Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, pledează și ea în favoarea validării tezelor și a atribuirii titlurilor de doctor de către universități în virtutea autonomiei instituțiilor de învățământ superior.
„Nu cred că trebuie să punem o poliție pe universitate”.

Ecaterina Andronescu a condus Comisia de Învățământ din Senat până în toamna lui 2018, cân a fost numită ministru pentru a patra oară. FOTO: Ioana Epure / PressOne
Andronescu, care a fost de patru ori ministru al Educației, susține că universitățile trebuie să fie total responsabile de conținutul tezelor, de etica elaborării lucrării și de prezentarea rezultatelor.
„Universitatea trebuie să știe că dacă ajunge în situația ca teza de doctorat să fie declarată sau să aibă plagiat trebuie să piardă dreptul de a conduce doctoratul, să se desființeze școala doctorală”.
Arhitectura sistemului educațional superior
Daniel David este profesor de științe cognitive clinice la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca și rector la primul mandat al aceleiași instituții de învățământ.
Mai mulți rectori l-au indicat pe David ca fiind cel care, în contextul polemicii iscate în CNR din cauza componenței noului CNATDCU, a lansat ideea necesității regândirii arhitecturii învățământului superior românesc.
Acesta susține că întreaga structură a învățământului superior este una depășită de vremuri și nu încurajează performanța.
„În linii mari, este gândită într-un model «colectivist», care irosește resurse și în care universitățile își stabilesc granițe teritoriale (adesea județene sau regionale), reacționând agresiv împotriva universităților globale, care nu înțeleg astfel de granițe într-o lume globalizată”.
Profesorul Daniel David explică faptul că modelul cu „granițe județene” a fost propus imediat după 1989 în ideea în care acolo unde există un mediu universitar, se dinamizează economia, iar bunăstarea oamenilor crește.
Teoria lui David este că universitățile locale nu au fost ajutate de legislație și de Ministerul Educației să devină universități puternice, iar pentru a supraviețui au intrat în bătălia de la nivel central, „distorsionând adesea toate practicile academice mai meritocratice ale universităților mai vechi, deja cu anvergura globală (națională sau internațională)”.
„Acest lucru a generat animozități și incapacitatea de a se utiliza eficient resursele, lipsind colaborarea prin diversitate, într-o logică «win-win»”.
Două sunt soluțiile macro identificate de profesorul David, care implică modificarea statutului și a rolului jucat atât de universitățile mari, cu impact național și internațional, cât și a celor locale, cu impact local și regional:
- diferențierea misiunilor – pe linia anvergurii naționale și internaționale versus regionale versus locale –, asociată cu schimbarea legislației pentru a valida rolul social important al oricărei misiuni alese;
- extinderea marilor universități în alte locuri, gândind extensii cu rol local sau regional, transferându-se astfel practicile academice riguroase și cultura organizațională și acolo.
„Așa cum spuneam, universitățile nu sunt diferențiate prin misiune, iar asta are impact negativ asupra întregului sistem. Diferențierea se poate face după mai multe modele, dar trebuie făcută, valorizând toate misiunile și asociindu-le cu mecanisme și reglementări care să le permită performanța raportată la misiunea aleasă. Astfel de diferențieri nu stabilesc universități «superioare» sau «inferioare», ci universități cu misiuni diferite, ranking-urile fiind eventual făcute în cadrul aceleiași misiuni”, explică David.
Acesta mai susține că, din lipsa diferențierii misiunilor rezultă reglementări generale și instituții de compromis, care nu ajută nici universitățile de cercetare avansată de anvergură națională, nici pe cele de educație și cercetare cu impact regional, și nici pe cele de educație, cu impact local.
„Universitățile românești sunt «certate» că nu performează bine în ranking-urile internaționale. Dar câți știu că universitățile nu au filă de buget pentru cercetare? Nediferențierea universităților nici nu permite realizarea acestui lucru, deoarece nu poți avea, așa cum vrem sau credem noi, peste 50 de universități românești «world-class», cărora să le permiți un astfel de mecanism”, mai spune profesorul Daniel David.
Despre CNATDCU, rectorul UBB susține că este o instituție de compromis, derivată din nediferențierea universităților.
„Ca instituție de compromis generează patimi în procesul de constituire, iar, în final, nu mulțumește pe nimeni și este instabil. Pe scurt, este OK în contextul dat, dar nu reprezintă un bun standard pe care să-l menținem în această formă dacă organizăm adecvat învățământul superior”.
Întrebat dacă consideră necesară sau oportună desființarea CNATDCU, iar atribuțiile de validare a tezelor de doctorat să fie preluate de către universități, așa cum susțin și alți rectori, David spune că „da, dar doar dacă se regândește arhitectura învățământului superior, pe liniile discutate. Altfel nu!”.
Acesta mai susține că un mecanism de monitorizare riguros și un audit extern, independent și periodic este necesar.
„Dacă în aceste condiții proaste s-a putut face descentralizarea pentru profesori, eu cred că se poate face, în condițiile explicate, și pentru tezele de doctorat! În plus, în logica diferențierii, nu toate universitățile trebuie să fie cu școli doctorale”.
Întrebat dacă universitățile românești au maturitatea necesară și normele de etică internalizate într-atât încât să poată să evalueze singure în mod corect inclusiv sesizările de plagiat sau alte tipuri de fraudă academică, profesorul David admite că unele au, iar altele, nu.
„Altele ar putea învăța rapid. Le-aș monitoriza pe cele care pot și le-aș forma și monitoriza pe cele care încă nu pot. Un audit extern, independent și periodic ar fi necesar și aici. Dar aici nu mai este vorba de diferențiere, acesta trebuind să fie un standard comun, dincolo de diferențele între misiuni, dar sigur, în legătură directă cu misiunea aleasă”, a încheiat rectorul UBB.
Daniel David a fost selectat în noul CNATDCU, fiind membru chiar în organismul de conducere al acestuia, mai precis în Consiliul General.
Soluția
În urma discuțiilor despre componența noului CNATDCU, dar și despre desființarea acestuia, Sorin Cîmpeanu, președintele CNR, a convocat o ședință a Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor, care a avut loc online în după-amiaza zilei de luni.
Întrebat dacă în CNR s-a discutat despre desființarea CNATDCU prin promovarea unei legi, Cîmpeanu – care a demisionat din Pro România în decembrie 2019 și s-a înscris în ianuarie 2020 în PNL, fiind și membru al Biroului Permanent Național al partidului – a negat o astfel de variantă.
„N-am dat curs, chiar dacă au mai zis câte unii, am trecut peste aceste soluții. Nu s-a pus în discuție vreo soluție de tipul desființarea CNATDCU pe cale legislativă. Nu am dat curs acestor idei. Nu le-am luat în serios. Eu merg pe construcție, nu pe demolare”.
Totuși, Cîmpeanu a admis faptul că Biroul Permanent al CNR a avut o ședință „în care s-a pus în discuție arhitectura sistemului de învățământ superior și a atribuțiilor instituțiilor implicate, la modul general. Despre CNATDCU nu s-a vorbit mai deloc”.
În realitate, discuția nu a avut ca temă arhitectura sistemului de învățământ superior, care a fost pusă în discuție doar de rectorul UBB, ci a vizat viitorul CNATDCU.
În urma discuțiilor din acea ședință s-a ajuns la ideea ca universitățile românești să organizeze un referendum pentru a stabili cine este instituția îndreptățită să acorde diplomele de doctor: universitățile sau Ministerul Educației.
Potrivit președintelui CNR, aceasta propunere a fost votată în cvasiunanimitate de membrii Biroului Permanent, care reunește 19 rectori.
„Să se afle opinia comunității universitare, nu a rectorilor, cu privire la cine ar trebui să acorde titlul de doctor, universitatea sau ministerul. A fost cvasiunanimitate la vot”.
Sorin Cîmpeanu a precizat că zilele acestea urmează să fie stabilit la nivelul Biroului Permanent textul propunerii referitoare la referendum, după care va fi supus validării plenului CNR, iar mai apoi va fi făcut public.
Când se va produce acest vot în plenul CNR?
„Poate azi, poate mâine, poate poimâine. Nu trebuie să ne grăbim cu niște lucruri atât de importante”, susține Cîmpeanu.
Întrebat care va fi statutul acestui referendum, dacă poate fi impus universităților sau dacă e doar o recomandare, Cîmpeanu a explicat că CNR poate recomanda, însă nu poate impune, iar, în final, va fi o decizie a fiecărei universități în parte dacă va organiza sau nu referendumul.
Ce se va întâmpla dacă universitățile vor organiza referendumul și dacă propunerea ca titlurile de doctor să fie acordate de universități va fi una majoritară?
„Atunci CNR va solicita celor care sunt în drept să formuleze această propunere legislativă. Abia atunci, după această consultare, CNR va fi îndreptățit să propună acest lucru. Acest «după» poate să fie mai devreme sau mai târziu.”
Președintele CNR a explicat că este greu de preconizat când vor fi organizate aceste referendumuri din cauza perioadei de pandemie.
„Nu cred că este cineva care poate anticipa dacă se va face într-o lună sau un an acest referendum”.
***

Sorin Cîmpeanu confirmă că s-a ajuns la această situație din cauza nemulțumirii rectorilor că au fost excluși din procesul de selecție a CNATDCU.
Sorin Cîmpeanu, președintele CNR și fost ministru al Educației. FOTO: Lucian Munteanu / PressOne
„Atâta timp cât metodologia nu le-a interzis rectorilor să facă parte din comitetele de selecție, nu le poți interzice rectorilor să facă parte din CNATDCU”.
Acesta afirmă că selecția CNATDCU de acum a fost un hibrid, prin faptul că membrii comisiilor de specialitate au fost selectați de către comitete de selecție, iar membrii panelurilor și ai consiliului general au fost numiți direct de ministru.
„Nu știu dacă asta a fost cea mai bună alegere. E un hibrid între asumarea unui ministru și un proces de selecție. Mă întreb dacă acest lucru a fost bun. E un hibrid între modalitatea de desemnare din 2011 și cea din 2016”, susține președintele CNR, care se referă la faptul că CNATDCU din 2011 a fost numit integral și asumat de către ministrul Daniel Funeriu, iar componența celui din 2016 a fost desemnată de comitetele de selecție.
O altă nemulțumire a rectorilor este legată de componența noului CNATDCU.
Potrivit unor surse din mediul academic, unii rectori au precizat că ar trebui ca CNR să ceară ministrului Monica Anisie completarea unor comisii.
„Și eu susțin această solicitare pe baza următoarelor elemente: odată cu publicarea componenței s-a constatat un lucru, și anume că este dezechilibrat din perspectiva reprezentativității unor centre universitare – și dau exemplu Iașiul”, afirmă președintele CNR.
Întrebat dacă e prevăzută în vreo metodologie echilibrul reprezentativității, Cîmpeanu a admis că acest lucru nu există.
„Nu, nu este prevăzut, dar pentru echilibru, profesionalism și sustenabilitate e bine să fie și o repartiție echilibrată. Oameni profesioniști se găsesc în mai multe centre universitare”.
Cum îi va fi cerută Ministerului sau ministrului Monica Anisie repartiția echilibrată a membrilor CNATDCU?
„Vom cere, eventual, suplimentarea. Vom cere eliminarea unor discrepanțe majore în măsura în care acestea există. Îi vom cere doamnei ministru să se uite pe rezoluțiile celor 35 de comitete de selecție și în măsura în care există oameni care au beneficiat de suportul celor care au făcut selecția, să fie luate în considerare”.
Până aseară nu fusese formalizată nicio solicitare către minister, potrivit președintelui CNR.
Potrivit unor surse din mediul academic CNR ar putea propune completarea cu câte doi membri a două comisii, cea de Inginerie geologică, geodezică, mine, petrol și gaze și la cea de Medicină.
***
Soluția referendumului este considerată una potrivită de către Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universității „Transilvania” din Brașov.
„Dacă noi spunem că vrem desființarea CNATDCU, o să apară ștampila că «mafia rectorilor», «mafia universitară», «mafia politică», mafia «nu știu care». Haide să mergem la popor să vedem ce vrea el, pentru că nu or fi tâmpiți chiar toți cei 30.000 de oameni din învățământul superior.
Până acum erau acuzate conducerile universităților. Haideți să vedem ce zic colegii noștri, că doar n-or fi toți tâmpiți, dacă rectorii sunt tâmpiți, mafioți și așa mai departe după cum s-a pus ștampila pe noi, OK, nu luăm noi decizia. Haide să vedem ce spun toți colegii noștri”, susține Abrudan.
Acesta mai spune că în acest moment sunt mai mulți rectori care susțin o schimbare semnificativă a învățământului universitar.
„Stăm în mocirla birocratică de 30 de ani pe care o tot cârpim, ajustăm, fără să gândim un sistem serios, pus pe baze serioase, în contextul în care suntem acuma. Ne place sau nu ne place, de 13 ani suntem în UE, suntem parte a programelor europene, iar România nu poate să dea un «joint degree»”.
Alte încercări
Cea mai clară încercare de desființare a CNATDCU s-a produs în anul 2016 atunci când ministrul Adrian Curaj a promovat OUG nr. 4/2016, care a pornit dintr-o intenție benignă: clarificarea, pe cale juridică, a momentului în care încetează beneficiile unei teze de doctorat plagiate.
Ajunsă în Parlament, ordonanța de urgență a constituit pretextul perfect pentru politicieni pentru a forța desființarea CNADCU, fapt care s-ar fi produs, dacă Curtea Constituțională a României nu ar fi declarat legea de aprobare a OUG nr. 4/2016 neconstituțională în integralitate.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senat – condusă de Ecaterina Andronescu – a operat atunci mai multe modificări, care au fost adoptate de Senat, cameră decizională, la 9 iulie 2016.
Acordarea titlului de doctor
- ÎNAINTE: Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerințele […] comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre validare. CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului acordarea sau neacordarea titlului de doctor. [ART. 168 (5)]
- DUPĂ: Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerințele […], comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează Senatului universitar, în vederea acordării titlului de doctor. [ART. 168 (5) modificat]
Neacordarea titlului de doctor
- ÎNAINTE: În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat teza de doctorat, IOSUD primește din partea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului o motivație scrisă de invalidare, redactată în baza observațiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisă CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidări. Dacă lucrarea de doctorat se invalidează și a doua oară, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat. [ART. 168 (8)]
Împotrivă
Ipoteza desființării CNATDCU apare în contextul în care Consiliul (2016–2020) tocmai și-a încheiat primul mandat dus integral la capăt după desființarea și amputarea atribuțiilor din 2012 și reacordarea acestora în 2016.
Începând cu 2012 – anul în care CNATDCU și-a pierdut dreptul de a mai analiza sesizări de plagiat după scandalul legat de teza de doctorat plagiată a lui Victor Ponta –, instituția s-a aflat în atenția opiniei publice în principal din cauza acuzațiilor de plagiat formulate împotriva unor persoane cu funcții importante în stat.
Începând cu 2016, la CNATDCU au fost înregistrate 100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat și au fost pronunțate 71 de verdicte.
Aceste cifre, deși nu sunt mari, sunt unele fără precedent în istoria acestei instituții.
Dintre aceste 71 de verdicte, 49 s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor de doctor, iar 22 cu menținerea definitivă a titlurilor. Alte 4 decizii se află, în prezent, în diverse faze de contestare. O altă sesizare dintre cele 100 a fost clasată din motive procedurale.

Printre cei cărora CNATDCU le-a retras titlurile de doctor în perioada 2016–2020 se numără un fost rector (Adrian Iacob de la Academia de Poliție); un fost premier (Victor Ponta); un fost vicepremier (Gabriel Oprea), un general SRI (Dumitru Dumbravă) și 4 miniștri – Radu Stroe (Apărare), Florin Bodog (Sănătate), Ionuț Vulpescu (Cultură) și Petre Tobă (Interne).
***
După 1990, istoria CNATDCU este una extrem de încărcată.
În primii 20 de ani de activitate, CNATDCU a eșuat în misiunea trasată prin legislație, aceea de a verifica tezele de doctorat și de a atribui titlurile de doctor.
Cu o componență stabilită pe criterii mai degrabă politice decât academice, la fel cum era configurat însuși mediul academic românesc, CNATDCU a închis ochii la zeci și zeci de teze de doctorat plagiate girate anterior de către universități.
Așa se explică numărul mare de lucrări plagiate înainte de anul 2011, an în care ministrul Daniel Funeriu a schimbat întreaga paradigmă de funcționare a CNATDCU după ce i-a stabilit atribuții clare prin legea educației și a selectat o componență bazată pe criterii meritocratice.
Ceea ce ar fi trebuit să însemne începutul unei reforme profunde a sistemului de control pentru acordarea titlurilor de doctor s-a încheiat în mai puțin de un an, după ce ministrul Liviu Pop a desființat CNATDCU numit de Daniel Funeriu pentru a-l putea salva pe premierul în funcție, Victor Ponta, de la un iminent verdict de plagiat (care a fost pronunțat, în final, abia în 2016).
După acest episod, componența CNATDCU a fost schimbată, iar atribuția de verificare a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat a fost predată către Consiliul Național de Etică, organism profund politizat de către PSD.
După ce CNATDCU a primit înapoi atribuțiile de verificare a tezelor de doctorat în 2016, mandatul încheiat pe 10 iunie este primul în care principiile de etică a cercetării și elaborării tezelor de doctorat au fost aplicate mai clar, după ce și condițiile de finalizare a studiilor doctorale și de susținere a tezelor s-au înăsprit.
Între 2016 și începutul lui 2020, CNATDCU a validat 8.519 teze de doctorat în toate cele 35 de comisii ale sale și a invalidat alte 153 de titluri.
Cele 153 de teze invalidate reprezintă, cu siguranță, un lucru total neobișnuit în condițiile în care, în trecut, tezele invalidate într-un mandat întreg erau de sub zece potrivit unor date colectate personal din arhiva Ministerului Educației.
De ce e nevoie de CNATDCU
Pentru a putea pune în discuție eliminarea CNATDCU din procedura de acordare a titlurilor de doctor și de verificare a sesizărilor de plagiat este nevoie de universități care să arate un comportament academic responsabil, susține Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației care a demarat reforma sistemului doctoral în România.
Fostul ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Petru Funeriu a sustinut in Aula Magna „Ioan Curea” a Universitatii de Vest conferinta cu tema „Despre excelenta, prostie, interese obscure si minciuni în educația romaneasca”, eveniment din seria Conferintelor ministrilor la UVT, marti 28 mai 2019, Timisoara..
Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației. FOTO: Virgil Simonescu, INQUAMPhotos
„Utilitatea CNATDCU se vede tocmai prin momentul în care rectorii vor desființarea sa: atunci când începe să dea decizii de plagiat pe bandă rulantă și când începe să fie format din oameni incoruptibili, nu din marionete ale rectorilor.
Cât timp era fără dinți și nu deranja, nimeni nu-i avea treaba.
Pe fond: universitățile au demonstrat că sunt șvaițer și lasă, din cârdășie sau nepăsare, să fie susținute și teze proaste științific și teze plagiate. Așa că e nevoie de un organism de control central, populat de oameni de calitate.
Fără CNATDCU, nici plagiatul lui Ponta și nici alte plagiate celebre nu ar fi fost descoperite și sancționate vreodată.
Cerând desființarea CNATDCU, rectorii se comportă la fel ca «nașul» din tren care ar cere să se desființeze supracontrolul. Universitățile șvaițer nu vor să aibă un supracontrol exercitat de incoruptibilii din CNATDCU.
Pe de altă parte, universitățile mari se prefac că sunt lezate în onoarea lor dacă se instituie un supracontrol. Or, și ele au la activ plagiate, e însă posibil ca în prezent să fie filtre mult mai bune.
Nu ține nici argumentul cu «țările performante nu au CNATDCU»: ele nu au nevoie, pentru că plagiatul și slaba calitate a doctoratelor nu sunt fenomene de masă ca la noi. Dacă noul CNATDCU va fi numit în forma propusă, rectorii își vor fi pierdut influența și, desigur, asta îi supără. Ar fi păcat pentru că susținând organizarea bacalaureatului în acest an începuseră să-și curețe blazonul”, dezvaluie Emilia Sercan in Press One. (Cerasela N.).
Exclusiv
Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia
Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.
Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune
Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:
Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.
Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.
Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.
Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.
Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.
Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității
Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:
Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.
Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.
Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm
Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.
Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:
- Restabilirea anatomiei normale
- Reducerea inflamației pelvine
- Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)
Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?
Argumente pentru chistectomie preoperatorie:
- Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
- Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
- Îmbunătățirea mediului folicular
Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:
- Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
- Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii
Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.
Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?
Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:
- Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
- Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
- Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
- Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
- Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu
Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:
- Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
- Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
- Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
- Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative
Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?
Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.
Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.
Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină
Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.
Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.
Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.
Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 4 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI

