Exclusiv
Legenda scheletilor din dulapul unui candidat la Consiliul Local Ploiesti: privatizarea Societatii Salub si concesionarea Hipodromului/Se ofera un adevarat „model” de administrare
O cooperativă a hoţiei instituţionalizate – asta a fost o parte a SRI-ului incă de la fondare. Asta nu o spunem noi, ci rezultatul cercetărilor penale care au fost efectuate de-a lungul vremii in cazurile de mare corupţie a unor cadre superioare din SRI (Paltanea Corneliu, Bucur Daniel, Dumitrache Gheorghe, generalii EUGEN GRIGORESCU, OVIDIU SOARE, DUMITRU ZAMFIR, MARIN IONEL, PETRACHE CANDEA si, capo dei capi, GIONI POPESCU etc.).
Printre aceştia, cel putin pana acum, bijuteria coroanei este, totusi, un mare mason, fostul şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, generalul maior Ovidiu Soare (condamnat la 3 ani inchisoare cu suspendare). Daca va mai aduceti aminte, procesul acestuia s-a derulat, cumva, in paralel cu cel al defunctului Patriciu. Interconecţia dintre cei doi masoni are un punct de interferenţă, respectiv colonelul Păltanea Corneliu, unul dintre cei mai versaţi infractori din solda SRI, cu o imaginaţie penală absolut remarcabilă. Intreaga resursă de putere politică a lui Patriciu a plecat de la inhăţarea rafinăriilor din Prahova. SRI Prahova, unde a fost tartor Păltanea, a desfăşurat peste un deceniu un şir incredibil de manarii cu petrol, contrabandă, combinaţii cu arabi introduşi in mafia lemnului, cu ruşi, cu italieni in domeniul gunoaielor si pariurilor sportive, cu toate soiurile de bandiţi locali şi nu numai.
Sa reamintim, in treacat, ca in afacerile cu italienii, destul de complexe si extinse, un rol important l-a jucat Catalin Popescu, directorul FPS Prahova, care a realizat privatizarea SALUB, societate la care, dupa incheierea directoratului, a devenit membru in Consiliul de administratie. Dupa cum tot Catalin Popescu, de data aceasta consilier local, s-a autopropus in comisia de licitatie a concesionarii Hipodromului din Ploiesti, licitatie castigata de o firma asociata cu cea in spatiul careia, din Bucuresti, exista suspiciunea ca isi avea sediul firma lui Catalin Popescu. Ambele afaceri care au nascut controverse, neclarificate nici pana astazi: privatizarea Societatii Salub si concesionarea Hipodromului. Asta pentru ca, intamplator sau nu, in ambele cazuri apar si personaje cu biografii foarte acuzatoare, precum col. Corneliu Paltanea, fost sef al SRI Prahova, aflat acum in libertate si Sergio Pileri, om de afaceri italian, despre care presa romaneasca a scris in repetate randuri ca este pozitionat in centrul unei ample retele a lumii mafiote din acea tara. In treacat sa mai spunem ca firma lui Popescu, SUPER BET, a beneficiat de un contract de comodat de la ITALIA INTERMED, proprietatea fratilor Pileri, care, cu o alta firma – asociata cu compania “3 I”, tot a lor – a concesionat, cum va spuneam, Hipodromul.
Pe partea de gunoaie (gropi ecologice, colectare, reciclare), avem o increngatura stufoasa. Unul din personajele bizare este Victor Dombrovschi.
Plecat din țară între 1977-1994, a venit cu bani din Australia. A controlat Gaz Vest, care distribuia gaz (de la Romgaz) în 35 de localități. Un alt biznis de-al său a fost salubrizarea, asociat fiind cu frații Sergio și Giuseppe Pileri – cercetați în Palermo pentru asociere de tip mafiot și spălare de bani.
Pe de alta parte, dar în aceeasi ordine de idei, in perioada 1993-2001, Păltânea a acordat protecţie unor grupări infracţionale care traficau produse petroliere. Conform procurorilor, el a primit în schimb, de la Nan Octavian, directorul rafinăriei, produse petroliere în valoare de 5 miliarde de lei vechi şi sute de mii de dolari bani gheaţă. În afara afacerilor cu combustibili, Păltânea a mai fost implicat în ascultarea ilegală a unor oameni de afaceri, printre care şi Dinu Patriciu, a intervenit în dosare penale şi a fost acuzat că ar fi primit servicii turistice gratuite şi alte bunuri, în valoare de 20.000 de dolari, pentru a-l sprijini pe un cetăţean străin să fie numit într-o funcţie de consul onorific al României in Cipru.
Păltânea nu prea avea treaba cu SRI decat ca umbrela protectoare, 90% din activitate prestand-o in interesul personal si al grupurilor pe care le deservea. De altfel, in curtea unitatii erau numai autoturisme straine (si ca marca si ca nr. de inmatriculare, unele false, de nici dracu’ nu stia ce-i cu ele), iar un obisnuit al „casei” era un anume „George”, persoana civila, care intra cand dorea in sectie fara sa-l legitimeze cineva. Ca sa-si protejeze afacerile de subordonati, care – prin sursele secrete folosite mai dadeau peste vreo afacere urat mirositoare a lui Paltanea – pe notele lor informative Paltånea scria invariabil: NSI (adica „nu se implementeaza”, deci fara valoare, neimportanta). In acest fel, intreaga munca a unei armate de specialisti a fost valorificata in interes personal, legaturile lui cu mafia carburantilor din Ploiesti au prosperat, si dupa incheierea erei embargoului impus fostei Iugoslavii, perioada in care Paltånea l-a protejat pe unul dintre vatafii acestei mafii, Dragoman si a trait in concubinaj politic si interlop cu fostul ministru de Interne, George Ioan Danescu, presedintele de onoare al Republicii Ploiesti.
Ba, la un moment dat il impusese pe un anume ofiter loial lui, lt. col. Alexe Raul, ca adjunct al sefului Directiei de Supraveghere Operativa, vroia sa schimbe cu italienii sediul acoperit al Filajului din Bucuresti, pe un ofiter din unitate, mr. Soare Ion, il trimisese cu jumatate de norma pe la BAF Floresti, adica numai nenorociri.
Nici nu era prea greu sa procedeze asa atata timp cat isi alesese doi loctiitori pe cinste: col. Bucur Daniel, la fel de predispus la ilegalitati ca si el (condamnat pentru coruptie in acelasi lot) si pe cpt. Marin Constantin, fost sef al SRI Prahova si sef la SRI Dambovita, ales special de Păltânea pentru ca era „tamaie” la munca informativa, dar un bun executant, impecabil yesman, slugarnic, care il venera pur si simplu, nefiind de mirare ca si acum sa doarma cu poza lui Păltânea la capul patului.
Ba mai mult decåt atåt, si mai rau ca asta nu se poate, Paltånea a ajuns partenerul de afaceri la societatea Salub din Ploiesti, al lui Sergio Pileri, despre care exista o tona de rapoarte interne ale SRI. Fireste ca notele despre Pileri nu au fost valorificate niciodata, si pe ele apare rusinosul NSI.
Un asemenea raport a fost intocmit la data de 3 ianuarie 2001, la unitatea 29, Sectorul B, Biroul 10, indicativul 6987, sub numarul de inregistrare 00379/102, in care scrie ca Pilieri a fost actionar la societatea Holding Italia International. Scopul lui Pileri era sa identifice posibilitatea organizarii unei intålniri intre societatea italiana Lottomatica Int. Spa si premierul Romåniei, in scopul promovarii unui proiect de investitii in domeniul loteriei nationale. Pileri se lauda ca afacerea creaza „conditii de obtinere a unor fonduri necontrolabile de catre societatea civila si Parlament, ce pot fi folosite in domeniul operatiunilor speciale, din cadrul serviciilor de informatii, sugerånd ca in tara lui functioneaza de mult timp, acest sistem. A argumentat ca, pe aceeasi structura functioneaza sistemul jocurilor „Bingo”, ale caror fonduri negre au putut fi utilizate de autoritatile nationale de informatii si spionajul militar. Eforturile lui Pileri au esuat in 1999. Nota secreta SRI, ce dateaza din 2001, consemneaza urmatoarele: „Initiativa diplomatica a fost un esec, fapt pentru care, conducerea firmei Lottomatica a reluat demersurile de implementare a propriului proiect in Romånia, prin intermediul lui Sergio Pileri (…)”.
Conform destainuirilor lui Pileri, premierul „a dovedit reticenta la aceasta initiativa, afirmånd ca guvernarea CDR nu foloseste mijloacele guvernarii anterioare (PDSR) si nu agreaza promovarea unor proiecte care sa consolideze si mai tare pozitia fostilor comunisti si a exponentilor Securitatii ceausiste”. Nota se termina asa: „Despre italianul Sergio Pileri, activitatea sa in zona si preocuparile de interes cu relevanta pentru siguranta nationala, pe teritoriul tarii noastre, au fost solicitate date de interes de Diviziunea de Informatii a Municipiului Bucuresti, ofiter indicativ 8562”. De subliniat ca Pileri a fost carabinier, avea gradul de general in rezerva si a activat in cadrul Serviciului Italian de Spionaj Militar (SISMI).
La propunerea specialistilor care au intocmit nota, probabil cpt. Stefan Sorin, de a face un raport prin biroul I analiza-sinteza, colonelul Dumitrache a scris cu månuta lui: „Nu acum!”. In prima, a dat ordin ca Pileri sa fie supravegheat fara incetare. In faza a doua, cånd Paltånea a trecut in rezerva, s-a multumit cu functia de director al lui Pileri, la firma Salub, achizitionata in conditii frauduloase iar loctiitorii si unii ofiteri ai sectiei Prahova au inchis ochii, cånd au primit pe daiboj, un set de laptopuri din måna italianului, cum ar fi cpt. Sorin Stefan sau fostul loctiitor Ciobanu Danut.
Daca ne uitam la lista de candidati la Consiliul Local Ploiesti a unui partid local realizam iubirea acestui partid fata de SRI si scheletii urat mirositori din dulapul unui candidat/candidate din famiglia mafiosa. Vom reveni cu alte dezvaluiri si documente senzationale. (Cristina T.).
Exclusiv
Cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi măcar o dată
România este una dintre acele țări care se descoperă cel mai bine cu mașina. Dincolo de marile orașe și de obiectivele turistice cunoscute, există drumuri spectaculoase care traversează munți, păduri, sate tradiționale și peisaje care merită admirate în ritmul propriu.
Fie că pleci cu mașina personală sau alegi un serviciu de rent a car, un road trip îți oferă libertatea de a opri oriunde și de a transforma drumul într-o parte importantă a vacanței.
Iată câteva dintre cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi cel puțin o dată.
Transfăgărășan – unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa
Probabil cel mai cunoscut traseu auto din România, Transfăgărășan atrage anual turiști din întreaga lume. Drumul traversează Munții Făgăraș și oferă priveliști impresionante, serpentine spectaculoase și numeroase locuri unde merită să faci o oprire.
Pe traseu poți vizita și Lacul Bâlea, unul dintre cele mai fotografiate locuri din țară. Drumul este deschis sezonier, iar înainte de plecare este recomandat să verifici condițiile de circulație.
Transalpina – șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România
Transalpina este un alt traseu care nu ar trebui să lipsească de pe lista pasionaților de condus. Traversează Munții Parâng și oferă panorame impresionante pe aproape tot parcursul.
Drumul este apreciat atât de motocicliști, cât și de șoferii care caută experiențe memorabile și peisaje spectaculoase.
Valea Prahovei – un traseu clasic, dar mereu spectaculos
Drumul dintre București și Brașov este unul dintre cele mai circulate din țară, dar și unul dintre cele mai frumoase.
Pe traseu poți opri în Sinaia pentru a vizita Castelul Peleș sau în Bușteni pentru o plimbare la poalele munților. Chiar dacă în sezonul de vacanță poate fi aglomerat, traseul rămâne o alegere excelentă pentru un weekend.
Cheile Bicazului – unul dintre cele mai impresionante drumuri montane
Traseul prin Cheile Bicazului oferă pereți stâncoși spectaculoși și curbe care transformă fiecare kilometru într-o experiență aparte.
În apropiere se află și Lacul Roșu, o destinație perfectă pentru o pauză și pentru câteva fotografii memorabile.
Maramureș – drumuri printre sate tradiționale și peisaje autentice
Dacă preferi traseele liniștite și autenticitatea satelor românești, regiunea Maramureș este o alegere excelentă.
Drumurile șerpuiesc printre dealuri, biserici din lemn și localități unde tradițiile sunt încă păstrate. Este una dintre cele mai potrivite zone pentru cei care vor să descopere o altă față a României.
Bucovina – natură, istorie și liniște
Un road trip prin Bucovina oferă combinația perfectă dintre peisaje naturale și patrimoniu cultural.
Drumul dintre mănăstirile celebre ale regiunii trece prin păduri, dealuri și sate pitorești, fiind ideal pentru cei care caută o călătorie relaxantă.
Delta Dunării și Dobrogea
Pentru cei care preferă peisajele diferite de cele montane, zona Dobrogea oferă trasee spectaculoase spre Delta Dunării.
Pe drum vei întâlni dealuri line, câmpii întinse și sate tradiționale, iar atmosfera este complet diferită față de alte regiuni ale țării.
Apusenii – o destinație perfectă pentru iubitorii de natură
Munții Apuseni oferă numeroase trasee spectaculoase pentru cei care preferă drumurile mai puțin aglomerate.
Zona este cunoscută pentru peșteri, păduri și sate liniștite, fiind o alegere excelentă pentru un weekend sau o vacanță mai lungă.
Pentru un astfel de road trip, alegerea mașinii este la fel de importantă ca alegerea traseului. O mașină confortabilă, bine pregătită și potrivită pentru numărul de pasageri poate transforma complet experiența. Dacă alegi un serviciu de rent a car, este recomandat să rezervi din timp și să optezi pentru un model adaptat drumurilor pe care urmează să le parcurgi.
România are sute de trasee frumoase, iar multe dintre ele sunt mai puțin cunoscute și tocmai de aceea surprind plăcut. Uneori, cele mai memorabile opriri nu sunt cele planificate, ci locurile descoperite spontan pe drum.
Indiferent dacă alegi muntele, marea sau regiunile istorice ale țării, un road trip îți oferă ocazia de a vedea România într-un mod diferit. Cu puțină planificare și o mașină potrivită, fiecare kilometru poate deveni parte din experiența pe care îți vei aminti cu plăcere.
Exclusiv
Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia
Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.
Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune
Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:
Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.
Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.
Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.
Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.
Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.
Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității
Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:
Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.
Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.
Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm
Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.
Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:
- Restabilirea anatomiei normale
- Reducerea inflamației pelvine
- Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)
Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?
Argumente pentru chistectomie preoperatorie:
- Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
- Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
- Îmbunătățirea mediului folicular
Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:
- Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
- Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii
Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.
Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?
Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:
- Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
- Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
- Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
- Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
- Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu
Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:
- Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
- Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
- Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
- Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative
Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?
Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.
Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.
Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină
Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.
Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.
Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.
Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
-
Socialacum 4 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 4 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 8 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 3 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI

