Connect with us

Exclusiv

„Spanu”, de la Politia Locala Ploiesti, nu se lasa/Pe „modelul” patentat de Andrei Volosevici va introduce, in aceasta saptamana, noua Organigrama pentru girarea de catre Consiliul Local Ploiesti a unor PREJUDICII, ABUZURI si RAZBUNARI

Publicat

pe

Prezentam ce se propune de catre Albu Catalin a se vota in urmatoarea sedinta a Consiliului Local Ploiesti si ce se incearca a se gira:
Fostul sef Achizitii al Politiei Locale Ploiesti a castigat in instanta procesul care a durat ani de zile  pana cand s-a decis ca acesta trebuie sa fie repus in drepturi.

La data de 03.08.2021, Albu Catalin emite decizia nr 67 prin care S.C.D este reangajat conform deciziei definitive ale instantei cu plata salariilor pe o perioada de peste 5 ani de zile, aproximativ 2 miliarde lei vechi.
Nu au fost achitate si alte drepturi, motiv pentru care acesta s-a adresat, din nou,  instantei.
Pentru a demonstra ca acest prejudiciu adus bugetului local NU este de ajuns (aceste sume fiind platite din taxele ploiestenilor), onor Albu Catalin, in bataie de joc fata de lege si de banii ploiestenilor, emite in acelasi minut din data de 03.08.2021, o noua decizie (nr 68) printr-o interpretare propie a legii si il destituie, ilegal, pe acelasi S.C.D pe care instanta il obligase sa il reaincadreze.

In fapt, pe Albu Catalin nu ii pasa de aceasta decizie ilegala si de prejudiciul produs din nou bugetului local, acesta avea alt interes pentru acest post la achizitii, cum va vom arata mai jos.
Sa il reangajezi si sa il destitui in aceeasi zi fara nicio acoperire legala, fara sa incalce nicio prevedere a art. 492, alin 2 din Codul Administrativ. Este un abuz grosolan, pentru ca au fost arse etapele care sa conduca la destituirea din functia publica, potrivit art. 492, alin 3, lit f).
Constient de acest abuz, S.C.D a facut plangere penala celor care au intocmit aceste acte care i-au creat prejudicii.

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) : 3274/105/2021
Data inregistrarii 13.07.2021
Data ultimei modificari: 11.01.2022
Sectie: Sectia I civilă
Materie: Litigii de muncă
Obiect: obligaţie de a face
Stadiu procesual: Fond

Părţi

Nume Calitate parte
S. C. D. la av Georgescu Adriana Claudia Reclamant
POLIŢIA LOCALĂ PLOIEŞTI Pârât

Şedinţe

16.11.2021
Ora estimata: 09:00
Complet: 17FCIV
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte contestaţia. Obliga intimata la plata către contestator a actualizării cu indicele de inflatie si a dobânzii legale a sumelor achitate către acesta (reprezentând despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe întreagă perioadă de suspendare a contractului individual de muncă), de la data scadentei la data achitării acestora. Respinge în rest contestatia, ca neîntemeiată. Ia act că nu se solicita cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei în data de 16.11.2021.
Document: Hotarâre  2831/2021  16.11.2021

Mai mult, acesta s-a adresat si instantei, in civil, unde – prin Hotarârea 2831/2021 a Tribunalului Prahova care a fost emisa in data de 16.11.2021, o hotarare prin care reclamantul a castigat din nou despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe întreagă perioadă de suspendare a contractului individual de muncă si reancadrarea pe postul de functionar public detinut anterior la achizitii din cadrul Politiei Locale Ploiesti.
Deci, un alt prejudiciu, care se mareste zi de zi datorita intereselor dolosive ale directorului Albu Catalin, prejudiciu care cu siguranta nu il va achita din buzunarul sau ci din taxele ploiestenilor.
Cu toate ca aceasta Hotarare nr 2831/2021 a Tribunalului Prahova care a fost emisa in data de 16.11.2021 este executorie de la data emiterii (16.11.2021), la data de 26.01.2022, Albu Catalin scoate la concurs acest post al celui care castigase a doua oara in instanta, prin noua Hotarare nr 2931/2021 care este executorie dar la care nu s-a primit motivarea.
In fapt, Albu Catalin impreuna cu sefi din administratia locala au avut un alt plan inca de la destituirea ilegala prin decizia 68 din 03.08.2021.
Planul era sa isi securizeze posturile la Oficiul Juridic si la Achizitii pentru a efectua un altfel de achizitii, dupa „inima” lor.
Deci, cu scoaterea la concurs al postului de la achizitii au fost scoase si alte doua posturi la Oficiul Juridic, tot la aceeasi data.
Astfel, postul care nu era vacant, cel de functionar public si pe care Albu Catalin era obligat de instanta sa il reangajeze pe S.C.D a fost ocupat de prietenul lui Albu Catalin, respectiv de Enita Alexandru, fost sef la serviciul administrativ, personal contractual, care s-a trezit, peste noapte, functionar public.
Un post de jurist a fost ocupat Dobrescu Valentina Irina, chiar sotia lui Dobrescu Catalin, consilier juridic in cadrul primariei Ploiesti.
Astfel, au fost securizate cele doua posturi pentru a se porni la altfel de „achizitii”, pe bani publici.


Reamintim ca, la doua saptamani de zile de la acest concurs ilegal, mai exact la data de 15.02.2022, Proiectul de buget pentru anul 2022 al Poliției Local Ploiești a fost aprobat de Consiliul Local Ploiesti.
Mai mult, la data de 15.03.2022, Dobrescu Valentina Irina, chiar sotia lui Dobrescu Catalin, consilier juridic in cadrul primariei Ploiesti – a fost numita sefa Oficiului Juridic.
Cu aceasta noua Organigrama, Consiliul Local Ploiesti va fi chemat sa gireze:
1. Prejudiciul cauzat de Albu Catalin bugetului local, prin decizia ilegala de demitere a lui S.C.D.
2. Girarea unui concurs ilegal, inclusiv girarea ca functionar public a numitului Enita Alexandru.
In acest sens, Albu Catalin va propune Consiliului Local Ploiesti sa aprobe un post nou de functionar public la achizitii, prin transformarea altui post si reunirea Serviciului Administrativ cu cel de Achizitii pentru ca pila sa, Enita Alexandru sa fie numit pe post de sef la noul serviciu creat, chiar daca a ajuns functionar public in mod ILEGAL.
3. Girarea unei razbunari personale ale edilului fata de Anton Catalin – Sef Serviciu Ordine Publica din cadrul Politiei Locale Ploiesti.
Reamintim ca, in tumultoasa activitate a Politiei Locale Ploiesti plina numai cu fosti directori cu probleme penale, Anton Catalin – Sef Serviciu Ordine Publica din cadrul Politiei Locale Ploiesti – a fost singurul care a tinut pe lina de plutire aceasta institutiei, prin profesionalismul sau.

Acesta coordoneaza 140 de politisti locali, functionari publici.
Anton Catalin a avut „tupeul” si curajul sa refuze sa mai colaboreze cu edilul din calitatea de director al Politiei Locale Ploiesti datorita insultelor si comportamentelor violent, vulgar si de superioritate ale lui Andrei Volosevici, care il neaga cu vehementa (vezi si cazul cu alergarea directorului economic prin primarie, etc).
„Matrasirea” lui Anton Catalin a fost gandita cu mult timp in urma si facuta in mai multi pasi, demonstrand ca razbunarea edilului nu are margini si limite.
In fapt, pentru interesul personal al directorului general Albu Catalin (în termen de 1 an de la numirea în funcție, Albu Cătălin era obligat să promoveze cursurile de trei luni, executate într-o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne) dar si pentru razbunarea edilului pusa la cale de ceva vreme, au fost intocmite Raportul de „specialitate” nr 1672/25.08.2021 al Politiei Locale Ploiesti si Referatul de aprobare nr 348/25.08.2021 prin care Consiliul Local Ploiesti a fost pacalit sa voteze (HCL 303/2021) prin care s-a aprobat noul Regulament de functionare si organizare al Politiei Locale Ploiesti.

1a

1b

Astfel, prin modificarea Regulamentului de organizare și funcționare care cuprindea și nouă organigramă a Poliției Locale Ploiești, șefii acestor structuri nu au mai fost încadrați în funcția publică specifică de polițist local, deși aceste funcții fuseseră echivalate de ANFP, în urmă cu ceva ani.
Deci, in prezent, Anton Catalin nu mai este functionar public datorita celor mai sus meentionate si pentru razbunare si baiate de joc posibila ca nu mai poate fi aparat de ANFP, prin noua Organigrama ce va fi depusa in aceasta saptamana, Albu Catalin in cooperare cu Andrei Volosevici intentioneaza sa treaca postul ocupat de Anton Catalin din Sef Serviciu in Sef Birou (bataie de joc pe fata: un sef care coordoneaza 140 de politisti locali sa fie sef birou iar alti sefi de serviciu din cadrul Politiei Locale Ploiesti care au 7-8 subordonati sa ramana sefi de serviciu).
4.  VAL DE CONCEDIERI DIN RANDUL POLITISTILOR LOCALI DE LA ORDINE PUBLICA

Cu aceasta ocazie, Albu Catalin si Andrei Volosevici, vor sa elimine din Politia Locala Ploiesti pe cei care ii contesta.

In incheiere, lasam pe cei din Consiliul Local Ploiesti sa voteze, in cunostinta de cauza. Vom reveni. (Cristina T.).

N.R – Nu lipsit de interes este si faptul ca, de ceva vreme, S.C.D primeste amenintari de la oameni din anturajul edilului, amenintari ce vor fi verificate de cei in drept care vor stabili daca acestea chiar au fost transmise de catre persoana mentionata.

Exclusiv

Cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi măcar o dată

Publicat

pe

De

România este una dintre acele țări care se descoperă cel mai bine cu mașina. Dincolo de marile orașe și de obiectivele turistice cunoscute, există drumuri spectaculoase care traversează munți, păduri, sate tradiționale și peisaje care merită admirate în ritmul propriu.

Fie că pleci cu mașina personală sau alegi un serviciu de rent a car, un road trip îți oferă libertatea de a opri oriunde și de a transforma drumul într-o parte importantă a vacanței.

Iată câteva dintre cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi cel puțin o dată.

Transfăgărășan – unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa

Probabil cel mai cunoscut traseu auto din România, Transfăgărășan atrage anual turiști din întreaga lume. Drumul traversează Munții Făgăraș și oferă priveliști impresionante, serpentine spectaculoase și numeroase locuri unde merită să faci o oprire.

Pe traseu poți vizita și Lacul Bâlea, unul dintre cele mai fotografiate locuri din țară. Drumul este deschis sezonier, iar înainte de plecare este recomandat să verifici condițiile de circulație.

Transalpina – șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România

Transalpina este un alt traseu care nu ar trebui să lipsească de pe lista pasionaților de condus. Traversează Munții Parâng și oferă panorame impresionante pe aproape tot parcursul.

Drumul este apreciat atât de motocicliști, cât și de șoferii care caută experiențe memorabile și peisaje spectaculoase.

Valea Prahovei – un traseu clasic, dar mereu spectaculos

Drumul dintre București și Brașov este unul dintre cele mai circulate din țară, dar și unul dintre cele mai frumoase.

Pe traseu poți opri în Sinaia pentru a vizita Castelul Peleș sau în Bușteni pentru o plimbare la poalele munților. Chiar dacă în sezonul de vacanță poate fi aglomerat, traseul rămâne o alegere excelentă pentru un weekend.

Cheile Bicazului – unul dintre cele mai impresionante drumuri montane

Traseul prin Cheile Bicazului oferă pereți stâncoși spectaculoși și curbe care transformă fiecare kilometru într-o experiență aparte.

În apropiere se află și Lacul Roșu, o destinație perfectă pentru o pauză și pentru câteva fotografii memorabile.

Maramureș – drumuri printre sate tradiționale și peisaje autentice

Dacă preferi traseele liniștite și autenticitatea satelor românești, regiunea Maramureș este o alegere excelentă.

Drumurile șerpuiesc printre dealuri, biserici din lemn și localități unde tradițiile sunt încă păstrate. Este una dintre cele mai potrivite zone pentru cei care vor să descopere o altă față a României.

Bucovina – natură, istorie și liniște

Un road trip prin Bucovina oferă combinația perfectă dintre peisaje naturale și patrimoniu cultural.

Drumul dintre mănăstirile celebre ale regiunii trece prin păduri, dealuri și sate pitorești, fiind ideal pentru cei care caută o călătorie relaxantă.

Delta Dunării și Dobrogea

Pentru cei care preferă peisajele diferite de cele montane, zona Dobrogea oferă trasee spectaculoase spre Delta Dunării.

Pe drum vei întâlni dealuri line, câmpii întinse și sate tradiționale, iar atmosfera este complet diferită față de alte regiuni ale țării.

Apusenii – o destinație perfectă pentru iubitorii de natură

Munții Apuseni oferă numeroase trasee spectaculoase pentru cei care preferă drumurile mai puțin aglomerate.

Zona este cunoscută pentru peșteri, păduri și sate liniștite, fiind o alegere excelentă pentru un weekend sau o vacanță mai lungă.

Pentru un astfel de road trip, alegerea mașinii este la fel de importantă ca alegerea traseului. O mașină confortabilă, bine pregătită și potrivită pentru numărul de pasageri poate transforma complet experiența. Dacă alegi un serviciu de rent a car, este recomandat să rezervi din timp și să optezi pentru un model adaptat drumurilor pe care urmează să le parcurgi.

România are sute de trasee frumoase, iar multe dintre ele sunt mai puțin cunoscute și tocmai de aceea surprind plăcut. Uneori, cele mai memorabile opriri nu sunt cele planificate, ci locurile descoperite spontan pe drum.

Indiferent dacă alegi muntele, marea sau regiunile istorice ale țării, un road trip îți oferă ocazia de a vedea România într-un mod diferit. Cu puțină planificare și o mașină potrivită, fiecare kilometru poate deveni parte din experiența pe care îți vei aminti cu plăcere.

Citeste in continuare

Exclusiv

Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia

Publicat

pe

De

Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.

Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune

Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:

Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.

Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.

Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.

Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.

Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.

Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității

Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:

Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.

Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.

Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:

  • Restabilirea anatomiei normale
  • Reducerea inflamației pelvine
  • Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)

Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?

Argumente pentru chistectomie preoperatorie:

  • Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
  • Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
  • Îmbunătățirea mediului folicular

Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:

  • Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
  • Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii

Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.

Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?

Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:

  • Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
  • Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
  • Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
  • Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
  • Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu

Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:

  • Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
  • Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
  • Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
  • Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative

Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?

Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.

Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.

Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină

Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.

Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.

Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.

Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Uncategorized2 zile inainte

SGS raporteaza rezultate excelente in primul semestru din 2026 si confirma perspectivele pentru intregul an

Baar, Elvetia, 24 iulie 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, a inregistrat rezultate foarte solide in...

Uncategorized3 zile inainte

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Uncategorized3 zile inainte

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru. București, 22...

Uncategorized3 zile inainte

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru...

Uncategorized3 zile inainte

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic. București, 21 iulie 2026 –...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized4 zile inainte

La un an de la aplicarea legislatiei europene privind accesibilitatea digitala, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile

Interesul pentru remedierea problemelor ramane redus, desi accesibilitatea digitala a devenit o cerinta legala pentru numeroase servicii destinate consumatorilor Bucuresti,...

Uncategorized5 zile inainte

Stadionul SoFi își unifică operațiunile de securitate cu Genetec

Platforma unificată simplifică operațiunile de securitate în întregul campus Hollywood Park, cu o suprafață de circa 121 de hectare (300...

Afaceri5 zile inainte

Cum construiești încrederea clienților atunci când vinzi online

În mediul online, oamenii nu cumpără doar un produs sau un serviciu. Ei cumpără încredere. Atunci când un potențial client...

5 zile inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

Social6 zile inainte

Gips-carton in Cluj – ce poti construi cu el, ce tipuri exista si cat costa montajul

Gips-cartonul este un material de constructii care a revolutionat amenajarile interioare. Dintr-o plansa simplu de montat pe profile metalice, poti...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR București, 17 iulie 2026...

Uncategorized6 zile inainte

Sextingul e tot mai răspândit în rândul tinerilor din România, în vreme ce aplicațiile de dating pierd teren

București, 15 iulie 2026  – Aplicațiile de dating își pierd accelerat popularitatea în rândul tinerilor din România, în vreme ce...

Afaceri7 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorizedo săptămână inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Știrile Săptămânii