Connect with us

Cultură

Eveniment istoric: Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a primit un pian de concert nou din partea Primăriei Municipiului!

Publicat

pe

Filarmonica „Ion Dumitrescu”

Miercuri 10 mai a.c., în jurul orei 14, trecătorii  aflați pe Calea lui Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea, pietoni și automobiliști au fost martorii unui “spectacol” inedit. Circulația a fost restricționată pe sensul de mers spre Zona Nord, banda întâi de circulație fiind ocupată de o automacara cu brat lung telescopic cu care se manevra cu mare grijă, spre înălțime, un obiect voluminos ambalat și protejat. A fost dirijat millimetric spre o fereastră de la ultimul etaj al salii de concerte a filarmonicii, și preluat cu grijă în interior, unde, cu delicatețe i s-au desfăcut ambalajul și protecțiile.

A ieșit la iveală o bijuterie: cel mai mare pian de concert marca Petrof Mistral, din cea mai nouă generație de piane performante realizate manual.

Este darul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea pentru melomanii vâlceni, care au așteptat câteva zeci de ani un astfel de instrument muzical cu rezonanță aparte, atât de binemeritat de o instituție prestigioasă, Filarmonica “Ion Dumitrescu”. Până acum, spre deosebie de alte filarmonici care dispun de mai multe piane de concert, la Râmnicu Vâlcea concertele erau susținute pe un pian de salon, cu coada scurtă,  mai potrivit pentru recitaluri.

In cursul acestui an câteva filarmonici din țară, dintre cele care aveau nevoie stringentă de o astfel de investiție, au fost înzestrate cu noi piane de concert necesare desfășurării manifestărilor artistice specifice.

Este de la sine înțeles că un instrument muzical valoros  va atrage la Râmnicu Vâlcea pianiști și dirijori prestigioși, în măsură să împlinească dorința de frumos a iubitorilor muzicii culte și nu numai, dar și să confere o atmosferă de înaltă tinută spirituală vieții culturale a municipiului Râmnicu Vâlcea și județului.

Spre informare succintă, colectivul Filarmonicii “Ion Dumitrescu” este tot mai prezent în viața muzicală a țării. Recent în cele doua zile de Paște televiziunea națională TVR 1 a prezentat în reluare un concert de două ore al filarmonicii vâlcene la Sala Palatului din București. Corul “Euphonia” este invitat  frecvent la Filarmonica din Sibiu, Formația de Jazz “New Fill Jazz Band” va participa  la Ploiești la Festivalul de Jazz,  iar orchestra a fost deja invitată peste hotare.

Am amintit acestea pentru a sublinia, odata în plus că marele pian de concert “Petrof Mistral” este o investiție necesară, primită cu mare bucurie la Râmnicu Vâlcea, de muzicieniii filarmonicii și de melmani, cu un cuvânt de prețuire pentru receptivitatea de care a dat dovadă Primarul Mircia Gutău față de această solicitare de care beneficiază în domeniul cultural întreaga comunitate locală.

Inaugurarea marelui pian de concert “Petrof Mistral” a avut loc într-un cadru festiv, în prezența Primarului Mircia Gutău, luni 15 mai 2023, ora 19,00  cu prilejul Galei celei de-a 43-a ediții a Festivalului național “Tinere Talente®”. Printr-o fericită coincidență, solist a fost vâlceanul Sabin Bănescu care a intepretat concertul în sol major de Maurice Ravel, în acompaniamentul orchestrei filarmonicii sub bagheta maestrului Daniel Manasi.

Festivalul Tinere Talente® , probabil cel mai longeviv festival de muzică cultă pentru tineri, se desfășoară de 43 de ani la Râmnicu Vâlcea și reunește pe scena sălii filarmonicii (care de peste 10 ani a preluat organizarea festivalului) un număr impresionant de tineri talentați din România și chiar de peste hotare, care se prezintă în fața publicului cu repertorii din cele mai variate, intepretate la diverse instrumente. Anul acesta noutatea festivalului prezidat de dr. Ilinca Dumitrescu, pianistă concertistă, muzicolog a constat în invitarea pe scena filarmonicii și a unor formații camerale, care au impresionat atât de mult publicul încât directorul artistic al festivalului Petruț Constantinescu (managerul Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”) a propus pentru pima data ca 2 dintre distincțiile festivalului să fie înmânate celor 2 formații de muzică de cameră.

De semenea, pentru încurajarea tinerilor, organizatorii au crescut numărul disticțiilor, care anual sunt oferite pe scena festivalului prin bunăvoința unor inimoși parteneri ai filarmonicii. Astfel, cea mai emblematică instituție de cultură a municipiului dar și a județului Vâlcea – Filarmonica ”Ion Dumitrescu”, se remarcă din nou prin promovarea și încurajarea tinerilor dar se și bucură de susținerea autorităților locale, care, progresiv, se alătură pariului cu actul cultural de calitate, contribuind la misiunea educațională – patrimonială și civilizatoare a instituției muzicale vâlcene.

C.VIDOR

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Purificatoarele de aer: Cum functioneaza si ce beneficii au pentru sanatate

Publicat

pe

De

Purificatoarele de aer nu sunt un moft. Ele au devenit o parte din viata noastra moderna, avand un rol semnificativ in mentinerea calitatii aerului din interiorul locuintelor si birourilor. Aceste dispozitive au castigat popularitate din ce in ce mai mare in ultimii ani, in special datorita cresterii gradului de constientizare cu privire la importanta de a respira un aer curat si a efectelor negative ale poluarii asupra sanatatii.

Ce sunt purificatoarele de aer?

Sunt dispozitive electromecanice concepute pentru a indeparta particulele poluante, bacteriile, virusurile si alergenii din aerul din interiorul unei incaperi. Aceste purificatoare utilizeaza diferite tehnologii pentru a filtra si curata aerul, astfel incat sa ofere un mediu mai sanatos si mai confortabil pentru cei ce locuiesc in acel spatiu. Exista diverse tipuri de purificatoare de aer disponibile pe piata, fiecare cu avantaje si dezavantaje specifice. Pentru a descoperi o gama diversificata, poti accesa magaiznul online lifeart.ro.

Cum functioneaza?

Majoritatea purificatoarelor de aer utilizeaza una sau mai multe din urmatoarele tehnologii pentru a curata aerul:

  1. Filtrare mecanica: Acesta este cel mai comun tip de purificator de aer. Functioneaza prin trecerea aerului prin filtre speciale, cum ar fi filtre HEPA (High Efficiency Particulate Air) sau filtre cu carbune activ. Filtrul HEPA retine particulele fine, cum ar fi praf, polen, mucegai si bacterii, in timp ce filtrul cu carbune activ absoarbe gazele nocive si mirosurile neplacute.
  1. Ionizare: Purificatoarele de aer cu ionizare elibereaza ioni negativi in aer, care se ataseaza de particulele poluante din aer, facandu-le sa se lipeasca unele de altele. Particulele astfel concentrate sunt mult mai usor de captat in filtrele purificatorului sau se precipita pe suprafetele din jur, astfel incat sa poata fi indepartate mai usor.
  1. Ozonizare: Aceasta tehnologie elibereaza ozon in aer pentru a neutraliza mirosurile neplacute si a ucide bacteriile si virusurile. Cu toate acestea, exista ingrijorari cu privire la utilizarea excesiva a ozonului, deoarece poate fi daunator pentru sanatatea umana si nu este recomandat in mod obisnuit pentru uz casnic.
  1. Fotocataliza: Unele purificatoare de aer utilizeaza un proces chimic de fotocataliza, in care un catalizator (de obicei, titanul) este activat de lumina UV pentru a descompune poluantii chimici si bacteriile.

Beneficiile purificatoarelor de aer

Utilizarea unui astfel de aparat  intr-o locuinta poate aduce numeroase beneficii pentru sanatate. Acestea reduc nivelul particulelor suspendate in aer, cum ar fi praf, polen, mucegai si bacterii, ceea ce duce la un aer mai curat si mai sanatos. Persoanele cu alergii sau astm pot beneficia de purificatoarele de aer, deoarece acestea ajuta inclusiv la eliminarea alergenilor din aer, reducand astfel simptomele si disconfortul. Multi oameni petrec o mare parte din timp in interior, unde calitatea aerului poate fi de doua pana la cinci ori mai poluata decat in aerul liber. Purificatoarele de aer contribuie la reducerea concentratiei de poluanti din interior.

In special in sezonul rece, cand raspandirea virusurilor respiratorii este mai mare, purificatoarele de aer pot ajuta la reducerea riscului de infectii respiratorii. Un aer mai curat si mai pur poate duce, de asemenea la un somn mai odihnitor si mai profund pentru multe persoane.

Purificatoarele de aer sunt dispozitive utile pentru imbunatatirea calitatii aerului din interior si pentru promovarea sanatatii noastre. Cu ajutorul acestor dispozitive, putem respira un aer mai curat si sanatos in locuintele si birourile noastre, ceea ce contribuie la imbunatatirea calitatii vietii si la protejarea sanatatii pe termen lung.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Achiziției de Anvelope 175/65 R14 – Cum să Alegi Cel Mai Bun Model pentru Mașina Ta

Publicat

pe

Introducere Alegerea anvelopelor potrivite pentru mașina dumneavoastră este crucială pentru siguranța și performanța de conducere. În acest articol, ne concentrăm pe anvelopele de dimensiune 175/65 R14, o dimensiune populară pentru multe modele de autovehicule. Vom explora cum să identificați cele mai bune anvelope 175/65 R14 pentru nevoile dumneavoastră, indiferent de sezon sau stil de condus.

Ce Sunt Anvelopele 175/65 R14? Anvelopele 175/65 R14 sunt caracterizate prin lățimea de 175 mm, înălțimea profilului de 65% și diametrul jantei de 14 inchi. Această dimensiune este des întâlnită la autovehicule compacte și de oraș, oferind un echilibru între confort, eficiență și performanță.

Alegerea Anvelopelor Potrivite pentru Sezon În funcție de condițiile climatice și de drum, este esențial să alegeți anvelopele adecvate sezonului. Anvelopele de vară 175/65 R14 oferă aderență optimă și performanță pe drumuri uscate sau umede. Anvelopele de iarnă 175/65 R14 sunt special concepute pentru a oferi tracțiune pe zăpadă și gheață. Pentru cei care doresc o soluție versatilă, anvelopele all-season 175/65 R14 oferă performanțe echilibrate într-o varietate de condiții meteorologice.

Caracteristicile Importante ale Anvelope 175/65 R14 Atunci când alegeți anvelope 175/65 R14, luați în considerare următorii factori:

  • Tipul de anvelopă (vară, iarnă, all-season)
  • Indicele de sarcină și de viteză
  • Profilul benzii de rulare
  • Rezistența la uzură
  • Eficiența combustibilului

Cum să Compari Diferite Mărci și Modele Există multe mărci și modele de anvelope 175/65 R14 pe piață. Este important să comparați diferite opțiuni, ținând cont de recenzii, performanțe testate și raportul calitate-preț. Unelte online, cum ar fi comparatoarele de anvelope, vă pot ajuta să luați o decizie informată.

Unde să Cumpărați Anvelope 175/65 R14 Pentru a achiziționa anvelope 175/65 R14, puteți vizita magazine specializate în anvelope sau puteți opta pentru achiziții online. Site-uri precum Vadrexim oferă o gamă variată de opțiuni, împreună cu informații detaliate despre fiecare produs.

Importanța Montării și Echilibrării Corecte După achiziționarea anvelopelor 175/65 R14, este crucial să le montați și echilibrați corect. O montare și echilibrare incorectă pot afecta performanța anvelopelor și siguranța vehiculului.

Concluzie Alegerea anvelopelor 175/65 R14 potrivite necesită o evaluare atentă a nevoilor dumneavoastră specifice și a condițiilor de drum. Investiți timp în cercetare și selectați anvelopele care oferă cel mai bun echilibru între siguranță, performanță și durabilitate.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Transformă-ți Evenimentul cu DJ Mario: Alegerea Perfectă pentru O Experiență Memorabilă

Publicat

pe

De

De ce să alegi un DJ profesionist pentru a transforma evenimentul tău într-o experiență unică? Ți-ai imaginat de multe ori cum va arăta cel mai important eveniment din viața ta? Sala plină de energie, invitați care dansează pe ritmuri diverse, atmosferă electrizantă – toate acestea se află pe lista de organizare a evenimentului? Îți poți atinge toate aceste obiective cu un “ingredient” cheie: un DJ profesionist.

Fie că ai nevoie de un DJ pentru nuntă, botez sau evenimente în Brașov sau alte orașe din țară, detaliile de care trebuie să ții cont sunt mereu aceleași. Acesta știe să înțeleagă și să se conecteze cu publicul, asigurându-se că fiecare moment devine o amintire memorabilă pentru cei prezenți. Încă ești în dubii și nu știi cum un DJ profesionist poate transforma evenimentul tău? Continuă să citești până la capăt și descoperă de ce să ai încredere într-un astfel de expert.

DJ Mario: Creând Atmosfera Perfectă pentru Evenimentul Tău

3 Motive pentru care să ai încredere într-un DJ profesionist pentru evenimentul tău!

Un DJ profi nu este doar o persoană care știe să pună muzică la un eveniment. Acesta este specialist în crearea atmosferei pentru invitați și cunoaște în detaliu fiecare etapă din organizare. Prin urmare, un DJ pasionat de activitatea sa se adaptează rapid comportamentului invitaților și reușeste să le ofere varietăți muzicale care să-i țină cât mai mult timp pe ringul de dans.

Cum reușește un DJ să îmbunătățească atmosfera la orice tip de eveniment? Pe lângă abilitatea de a alege muzica potrivită, acesta este un fin cunoscător al genurilor muzicale și are în același timp expertiza tehnică necesară pentru a crea emoții la fiecare notă muzicală.

1. Ritmuri Personalizate: Adaptabilitate Muzicală la Exigențele Tale

DJ-ii sunt experți în a “citi” sala, identificând rapid ce îi face pe invitați să danseze și să se bucure de moment. Această abilitate este esențială pentru a menține o atmosferă electrizantă în sală. De asemenea, aceștia posedă un portofoliu muzical extins și se adaptează rapid la diferite stiluri și preferințe. Prin urmare, personalizează playlist-ul pentru fiecare eveniment și sunt mereu pregătiți cu o mare varietate de melodii pentru a răspunde cerințelor publicului.

2. Sunet Impecabil: Expertiză Tehnică de Ultimă Generație

Deși pasiunea pentru muzică este esențială, un DJ profesionist are și excelente abilități tehnice. Astfel, acesta este în permanență la curent cu cele mai noi trenduri în echipamentele de sonorizare. De asemenea, își dezvoltă în mod constant aceste abilități pentru a asigura tranziții perfecte și un sunet de calitate înalt. Așadar, invitații nu vor simți diferența dintre muzica live cântată de o formație și cea redată de un DJ profesionist.

3. Experiență și Profesionalism: Garanția unui Eveniment Fără Bătăi de Cap

Cu ani de experiență în spate, un DJ profesionist oferă asigurarea că va gestiona orice situație neprevăzută cu calm și profesionalism. Acesta cunoaște în detaliu etapele evenimentului și se asigură că acestea sunt respectate și completate cu muzică de calitate. De asemenea, întrucât știe foarte bine ce are de făcut, indiferent de situație, nu are nevoie de supraveghere suplimentară din partea clientului final.

Ești în căutarea unui DJ profesionist pentru evenimente, cu echipament premium de sonorizare în Brașov? DJ Mario va transforma cu ușurință evenimentul într-o experiență de neuitat pentru tine și invitații tăi!

Ingredientul Secret pentru Evenimentul Tău: Alege un DJ Profesionist!

Alegerea unui DJ profesionist pentru evenimentul tău nu ar trebui să fie opțională, ci o decizie care va transforma complet energia invitaților. Cu un playlist bine structurat, echipamentul de sonorizare adecvat și abilitatea de a se adapta oricărui gen de public, un DJ cu experiență poate transforma complet orice eveniment. DJ-ul nu este responsabil doar de redarea listei de melodii, ci de crearea unei experiențe personalizate, care reflectă esența evenimentului.

Nu te gândi de două ori atunci când îți dorești să organizezi un eveniment de succes! Alege un DJ profesionist pentru a crea o atmosferă vibrantă și o experiență de neuitat pentru invitații tăi. Contează pe expertiza lui DJ Mario pentru evenimente memorabile în Brașov, dar și în alte orașe din țară!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Uncategorized24 de ore inainte

HONOR lansează la MWC 2024 o nouă strategie All-scenario, bazată pe AI

HONOR anunță lansarea la nivel global a smartphone-ului HONOR Magic6 Pro, demonstrând angajamentul în stimularea inovației în era AI 26...

ExclusivO zi inainte

Explorarea terapiilor alternative în complementarea cursurilor de public speaking

Public speaking-ul este un domeniu care, pentru mulți, se încarcă de emoții intense și adesea, de anxietate. Este locul unde...

UncategorizedO zi inainte

Samsung prezintă viziunea Galaxy AI la MWC 2024 prin intermediul celor mai recente produse și servicii

Vizitatorii vor avea parte de experiențe puternice și autentice cu ajutorul seriei Galaxy S24, al ecosistemului extins de produse și...

UncategorizedO zi inainte

Xiaomi adaugă o serie captivantă de produse smart living gamei sale globale AIoT

Xiaomi, companie producătoare de electronice de consum și dispozitive smart conectate printr-o platformă IoT, a anunțat astăzi lansarea globală a...

UncategorizedO zi inainte

Xiaomi lansează global seria Xiaomi 14, cu optică Leica de ultimă generație, susținută de Xiaomi HyperOS

Xiaomi, lider global în inovație, anunță lansarea celei mai noi game de smartphone-uri flagship, seria Xiaomi 14, în cadrul unui...

Administrație locală2 zile inainte

Ce trebuie să știi despre tractări și asistență rutieră

Nimeni nu este imun la situațiile neașteptate pe drum, iar un serviciu de tractare și asistență rutieră de încredere poate...

Afaceri4 zile inainte

Granturi și conținut educațional dedicat industriei HoReCa oferite de Academia de Sustenabilitate

Academia de Sustenabilitate oferă companiilor din industria HoReCa granturi de 6.000 de euro și conținut educațional dedicat dezvoltat de 18 antreprenori,...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR ajunge în Top 5 branduri de smartphone-uri din Europa

HONOR, conform ultimelor cercetări Canalys (https://www.canalys.com/newsroom/europe-smartphone-market-q4-2023), s-a poziționat în mod remarcabil printre primele cinci branduri de smartphone-uri din Europa, pentru...

Uncategorized4 zile inainte

TikTok lansează funcția Add to Music App în România

Add To Music App duce mai departe puterea descoperirii muzicii pe TikTok și contribuie la consumul de muzică pe principalele...

Uncategorized4 zile inainte

De ce este mai bine să cumperi o unitate SSD sau NVMe în loc de una HDD

Cred că suntem cu toții de acord că unitățile HDD, care au fost odată forța dominantă, au pierdut bătălia cu...

Lazăr Ion Marian Lazăr Ion Marian
Politică locală5 zile inainte

Deputatul USR Vâlcea, Lazăr Ion Marian, acuză PNL-ul că a devenit un „PSD sub acoperire”

După anunţul oficial în care PSD şi PNL au spus că s-a decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, Deputatul...

Eveniment5 zile inainte

NAVITEL R285 2K – Cameră de bord modernă echipată cu funcționalități avansate

În contextul unei piețe dinamice a tehnologiei auto, NAVITEL își reafirmă poziția de lider prin consolidarea ofertei de camere auto de...

Uncategorized5 zile inainte

Funcția de urmărire a ochilor de la HONOR poate controla mișcarea mașinii VIDEO

Te invităm să descoperi cea mai recentă inovație HONOR și să experimentezi o nouă eră a condusului prin intermediul funcției de...

Uncategorized5 zile inainte

Ce artisti ajung la Summer Well in 2024?

In perioada 9-11 august 2024 ne dam întalnire la a 13-a editie de Summer Well, care se va desfasura la...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung a prezentat gama de dispozitive îmbunătățite cu AI din 2024 în cadrul evenimentului “World of Samsung”

“World of Samsung” celebrează modul în care inteligența artificială permite noi experiențe de viață conectată prin intermediul seriei de produse...

Uncategorized6 zile inainte

Procesorul Nothing Phone (2a), proiectat împreună cu MediaTek

Nothing, compania de tehnologie cu sediul la Londra, a anunțat astăzi că Phone (2a) va avea un procesor personalizat Dimensity...

Știrile Săptămânii