Uncategorized
Peek & Cloppenburg deschide magazinul cu numărul 10 la Iaşi, în ansamblul Mixt Palas
Primul magazin P&C din Iaşi şi al 10-lea din România și-a întâmpinat deja primii clienţi ȋn ansamblul Palas, din centrul oraşului.
În acest weekend (26-29 Octombrie), renumitul retailer multi-brand din industria fashion Peek & Cloppenburg sărbătorește marea deschidere din Iaşi. Clienții sunt invitați să se bucure de muzică live, vor fi răsfățați în lounge-ul de beauty special amenajat, se vor dezmierda cu dulciuri, băuturi răcoritoare si se vor bucura de activităţi atractive. În plus, atât membrii activi ȋn cadrul programului de loialitate, cât si cei care se vor ȋnscrie beneficiază de discount-uri exclusive de 20% la cumpărăturile efectuate pe durata celor 4 zile, la ȋntreaga gamă de produse.
În prezent, P&C este prezent ȋn 16 ţări: Germania, Austria, Elvetia, Olanda, Polonia, Croaţia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, România, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, Serbia şi din 2022 şi ȋn Belgia.
„ Suntem fericiti de invesţia ȋn primul magazin din Iaşi pe care l-am inaugurat astăzi ȋn ansamblul mixt Palas. Chiar şi după atâţia ani de P&C ȋn România investim constant în dezvoltarea magazinelor și serviciilor pe care le oferim. Suntem mulţumiţi de parcursul P&C ȋn România şi bucuroşi să le aducem clienţilor noştri portofoliul cu deja binecunoscutele branduri ȋn cadrul celui de-al 10- lea magazin din ţară, aici ȋn Iaşi. Ne dorim ca ȋn Iaşi, destinaţia finală a anului 2023 din planul nostru de expansiune, să fim cel puţin la fel de bine primiţi aşa cum am fost ȋn Timişoara, Cluj sau Constanţa. În romanticul Iaşi, orasul celor 7 coline, cu importantă semnificaţie ȋn istoria şi moştenirea noastră culturală, sperăm să devenim o sursă de inspiraţie cu ultimul concept de magazin şi să aducem cele mai noi trenduri ȋn modă. În acelaşi timp, Iaşi este un centru universitar renumit care atrage mulţi tineri din toate colţurile tării şi chiar şi de peste hotare, iar acest concept li se potriveşte foarte bine având ȋn portofoliul nostru un departament dedicat lor, boutique cu branduri precum Guess, Tommy Jeans, CK Jeans, G-Star şi Review. Acest magazin se adresează nu doar ieşenilor, ci tuturor locuitorilor din regiune, iar poate astfel identificăm şi alte oportunităţi ȋn zonă.
Nu este o coincidenţă deschiderea magazinului cu numărul 10 ȋn Iaşi, 10 ȋnsemnând performanţa, excelenţa, iar acest lucru ne motivează să devenim din ce ȋn ce mai buni pentru clienţii noştri.„ a menționat Alina Șerban Regional Sales Manager Peek & Cloppenburg.
- Noul concept de magazin
În noul magazin de 3400 de mp din ansamblul mixt Palas ce este dispus pe două etaje – mezanin pentru femei şi etajul dedicat bărbaţilor, P&C va oferi peste 100 de branduri sub acelaşi acoperiş, astfel clientii ȋşi pot găsi ţinuta potrivită stilului personal pentru orice ocazie. Acest lucru este posibil printr-o coordonare atentă a gamei de produse ce include atât branduri exclusive, cât şi renumitele branduri internaţionale.
Noul magazin are un design mai plăcut și facil în identificarea pieselor preferate, iar unul dintre punctele principale de atracţie ȋl reprezintă segmentul de sport-fashion adresat tinerilor, un trend ȋn creştere cu piese ce pot fi integrate ȋn ţinutele zilnice, iar noul magazin răspunde cu eficienţă cerinţei segmentului tânăr. P&C continuă dezvoltarea reţelei sale de magazine pe pieţele deja existente, urmărind ȋn acelaşi timp şi noi pieţe ȋn Europa de Est.
Al 10 lea magazin P&C intenţionează să le ofere clienţilor o stare de bine, un spațiu ideal pentru a găsi inspirația alegerii unei ținute care să îi reprezinte, aceștia având la dispoziție o varietate de colecții premium de la branduri de top – Hugo, Boss, Tommy Hilfiger, Joop!, Polo Ralph Lauren, Marc Cain, CK Jeans, Tommy Jeans, dar şi branduri exclusive P&C precum Jake*s, Review, McNeal şi Christian Berg.
Discount-uri speciale și activități atractive la deschidere
Timp de patru zile, oaspetii se vor bucura de diverse surprize la vizita ȋn noul magazin. Inaugurarea este sărbătorită de joi până duminică, iar membrii activi ȋn cadrul programului de loialitate, cât şi cei care se vor ȋnscrie beneficiază de discount-uri exclusive de 20% la cumpărăturile efectuate pe durata celor 4 zile, la ȋntreaga gamă de produse.
Uncategorized
5 cele mai populare produse fast-food din lume
Există mâncăruri care rezistă la crize, scumpiri și orice fel de turbulență economică – iar oamenii continuă să le comande indiferent de preț. De la kebab în Germania la oferte pizza în România, anumite alimente fast-food au devenit mai mult decât mâncare obișnuită: sunt confort, nostalgie și plăcere garantată. Ele transcend culturi și clase sociale, rămânând întotdeauna pe lista preferințelor.
Dar de ce sunt aceste produse atât de irezistibile? Simplu: ele oferă o combinație perfectă între gust, accesibilitate și versatilitate. Fie că e vorba de o seară liniștită acasă sau de o ieșire spontană cu prietenii, aceste opțiuni fast-food sunt mereu la îndemână. Iată care sunt cele cinci produse care domină topurile mondiale și de ce nu vor dispărea niciodată.
Pizza – regele incontestabil al fast-food-ului
Pizza rămâne cea mai comandată mâncare din lume, traversând continente și medii sociale cu o ușurință pe care puține alte preparate o pot egala. În România, pizza domină comenzile online și livrările la domiciliu, fiind accesibilă pentru absolut toți – de la studenți la familii numeroase.
Versatilitatea ei este secretul succesului. Poți alege topping-uri infinite, poți opta pentru o variantă simplă sau una premium, iar prețul se adaptează la orice buget. O pizza bună poate fi cina perfectă în familie, masa de la birou sau vedeta petrecerii cu prietenii. Nu necesită tacâmuri – doar plăcerea pură de a mânca ceva delicios.
Pizzeriile de top înțeleg perfect acest lucru, transformând pizza într-o parte din cultura noastră culinară locală. Comenzile sunt simple, mai ales când e vorba de oferte pizza, iar livrarea ajunge rapid acasă.
Kebab – fast-food care ignoră inflația
Doner kebab-ul a devenit un fenomen european dincolo de orice așteptări. În Germania, comenzile de kebab au crescut cu 15% între 2021 şi 2025, în timp ce piața generală de fast-food a crescut doar 8%. Și asta deși prețul a urcat dramatic – de la 4,85 euro la 6,70 euro per porție, o creștere de 47%.
Ce înseamnă asta? Oamenii renunță la alte mâncăruri, dar nu la kebab. Aproximativ 35% dintre germani consumă kebab lunar, transformându-l într-un clasic rezistent la recesiune. Este mai mult decât fast-food – este parte din rutina urbană, o opțiune rapidă și satisfăcătoare care nu dezamăgește niciodată, asemenea unei oferte pizza care apare la momentul potrivit.
Burgerul – nostalgia care costă, dar merită
Burgerul și variantele sale au trecut prin aproape toate testele economice posibile. Preturile au crescut cu 40% peste inflația generală din 2000 până acum, ajungând la 6 dolari în SUA.
Totuși, comenzile nu se opresc. Burgerul înseamnă mai mult decât simplă hrană – este nostalgie, este plăcere instant, este simbolul culturii urbane moderne. Oamenii continuă să-l cumpere pentru că le oferă o pauză de confort într-o lume în continuă schimbare.
Oferte pizza care te aduc întotdeauna acasă!
Ofertele pizza rămân cea mai căutată categorie în peisajul fast-food românesc. Promoțiile sezoniere, meniurile combinate și reducerile la grupuri mari fac diferența între o comandă ocazională și una recurentă. Jerry’s Pizza oferă constant opțiuni adaptate diferitelor ocazii – de la seri relaxate acasă până la evenimente mai mari!
Dincolo de statistici și tendințe globale, aceste cinci produse fast-food au ceva comun: îți oferă exact ce ai nevoie atunci când ai nevoie. Pentru cea mai bună pizza din România, comandă acum pe jerryspizza.ro și bucură-te de livrare rapidă oriunde te-ai afla!
Uncategorized
Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil
București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest context, autonomia rămâne una dintre principalele provocări, cu nevoia de încărcare ce apare adesea încă din mijlocul zilei.
HONOR 600 Lite este construit pentru a susține un ritm de utilizare intens, oferind o experiență fără întreruperi. Combină performanța cu o autonomie extinsă, într-un format subțire și ușor, și integrează o baterie de mare capacitate, o construcție unibody metalică și un design gândit pentru rezistență în utilizarea de zi cu zi.
Un nou standard: +1000 mAh în segment
În mod tradițional, o capacitate mai mare vine la pachet cu un design mai gros și mai greu, afectând ergonomia. HONOR schimbă această paradigmă, integrând o baterie de 6520 mAh într-un corp elegant, cu o grosime de doar 7,34 mm și o greutate de aproximativ 180 g.
În segmentul mid-range, majoritatea dispozitivelor sunt echipate cu baterii cuprinse între 5000 și 5520 mAh. Prin comparație, HONOR 600 Lite se evidențiază prin capacitatea superioară, oferind până la 2,5 zile de utilizare obișnuită și 62 de ore și 2 minute de funcționare continuă.
Modele precum Samsung A37 și Samsung A27 integrează baterii de 5000 mAh, în timp ce Xiaomi Note15 5G ajunge la 5520 mAh, cu o autonomie de aproximativ 1,58 zile și 51 de ore și 22 de minute de funcționare continuă.
Prin capacitatea mai mare și durata extinsă de utilizare, HONOR 600 Lite se poziționează în topul categoriei și contribuie la redefinirea standardelor în segmentul mid-range.
Într-un context dinamic, marcat de programe aglomerate sau zile imprevizibile, nivelul de autonomie aduce mai multă flexibilitate și confort în utilizare. Tehnologia 45W HONOR SuperCharge, disponibilă și pe modele din game superioare, permite încărcarea rapidă, cu un control atent al temperaturii și optimizarea duratei de viață.
Management inteligent al energiei, susținut de AI
O capacitate mare are nevoie de o gestionare eficientă a consumului. HONOR 600 Lite integrează AI Battery Scheduling Engine, un motor dezvoltat intern, care optimizează consumul în timp real. Acesta învață tiparele de utilizare și diferențiază activitățile intensive, precum streamingul video sau navigația, de procesele din fundal sau perioadele de inactivitate.
În funcție de aceste scenarii, resursele sunt distribuite inteligent între procesor, ecran și conectivitate, reducând procesele inutile și contribuind la o durată mai mare de utilizare.
Performanță pe termen lung și rezistență certificată
Majoritatea smartphone-urilor ajung să necesite încărcare zilnică după unul sau doi ani de utilizare. În cazul HONOR 600 Lite, bateria este certificată să își mențină performanțele timp de până la cinci ani de utilizare standard și suportă până la 1600 de cicluri de încărcare, fără pierderi semnificative de capacitate.
Comportamentul rămâne stabil chiar și în condiții dificile. Testele interne arată că, la temperaturi de până la –20°C și cu un nivel de energie de 20%, telefonul susține funcții esențiale precum apeluri, înregistrare video și fotografiere la rezoluție mare.
Această fiabilitate îl transformă într-un partener de încredere în deplasări, călătorii sau activități în aer liber. Protecția IP66 și rezistența la căderi de până la 1,8 metri, certificată SGS, oferă siguranță suplimentară în utilizarea zilnică.
Pentru un plus de siguranță, HONOR oferă și serviciul HONOR Care+ Screen Protection, care include o reparație gratuită pentru ecran și o reparație gratuită pentru capacul spate, fără costuri de service.*
Design solid, experiență premium
HONOR 600 Lite depășește soluțiile obișnuite din această categorie printr-o construcție unibody metalică, completată de un capac spate realizat printr-un proces avansat de formare.
Această abordare îmbunătățește rezistența structurală și protecția la impact, fără a compromite profilul subțire și confortul în utilizare. Telefonul rămâne ușor de folosit cu o singură mână, chiar și cu o baterie optimizată pentru mai multe zile.
Astfel, HONOR 600 Lite se remarcă în segmentul său prin echilibrul dintre autonomie extinsă, construcție metalică premium și experiență de utilizare rafinată.
*Pentru mai multe detalii despre programul HONOR Care+ Screen Protection, accesați:
Uncategorized
HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO
București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului, în calitate de partener strategic oficial în cadrul Campionatului Mondial FIM Superbike (WSBK).
Această colaborare aduce împreună două branduri inovatoare care urmăresc același obiectiv: depășirea limitelor în materie de performanță, tehnologie și experiențe premium la nivel global.
Un nou jucător în ascensiune pe scena motorsportului
Fondată de Zhang Xue, ZXMOTO a evoluat rapid de la un startup ambițios la un competitor care începe să se impună alături de nume consacrate din motorsport. Dezvoltarea companiei este susținută de o expertiză solidă în cercetare și dezvoltare, cu focus pe motociclete de ultimă generație.
Parteneriatul vine într-un moment definitoriu pentru ZXMOTO pe scena internațională. Recent, compania a devenit primul producător chinez care a obținut o dublă victorie în categoria World SuperSport (WorldSSP), în etapa din Portugalia a campionatului WSBK.
O viziune comună asupra performanței și tehnologiei
Colaborarea reflectă orientareaambelor branduri către o audiență tânără, conectată și pasionată de performanță și experiențe dinamice. Pentru HONOR, parteneriatul oferă acces direct la comunitatea globală de motorsport și susține consolidarea poziționării în segmentul premium.. În același timp, deschide oportunități pentru viitoare colaborări tehnologice prin schimb de know-how și integrarea unor soluții inovatoare în produse și experiențe dedicate utilizatorilor.
Dincolo de sponsorizare: un parteneriat pe termen lung
Parteneriatul dintre HONOR și ZXMOTO depășește cadrul unei sponsorizări sportive și marchează începutul unei colaborări strategice pe termen lung. Cele două branduri își propun să dezvolte un ecosistem comun construit în jurul performanței, inovației și spiritului competitiv.
Această inițiativă consolidează prezența globală a HONOR și contribuie la definirea unei noi generații de experiențe la intersecția dintre tehnologie și motorsport.
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 3 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 3 aniOrdinea publica nu se apara cu contabili, cu psihologi, cu consilieri juridici. O aperi cu politisti. In strada.





