Administrație locală
O nouă paradigmă în negocierile consumatori-bănci: Inițiativa de rezolvare amiabilă vine din partea băncilor
12 decembrie, București. În acest an, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a înregistrat peste 400 de cazuri (o creștere de aproape 200% față de anul 2022), în care băncile au inițiat procesul de negociere cu consumatorii. Astfel, în mai mult de jumătate din toate negocierile purtate în acest an în cadrul CSALB (730 de dosare s-au format în 2023, cel mai mare număr anual începând din 2016), soluționarea amiabilă a fost inițiată de bănci care au invitat consumatorii la conciliere.
Acest lucru s-a întâmplat după ce unele bănci și-au analizat portofoliile de clienți, iar acolo unde au sesizat întârzieri la plata ratelor, litigii în instanță sau alte probleme pe care nu le-au putut rezolva direct, și-au îndrumat propriii clienți să completeze o cerere de negociere pe site-ul www.csalb.ro. Avantajul inițiativei pe care o au băncile de rezolvare amiabilă a problemelor cu consumatorii sunt scurtarea timpului în care părțile ajung la un compromis (în unele cazuri dosarele se rezolvă în câteva zile) și deschiderea mult mai mare a instituțiilor de credit către o soluție favorabilă pentru consumator.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul CSALB: „În al 8-lea an de activitate operațională a CSALB observăm un <next level> în activitatea de conciliere: trei bănci, dintre care pentru una a devenit o practică frecventă, își sfătuiesc clienții să apeleze la conciliere. Deși completarea cererii de intrare în negociere rămâne o vocație a consumatorului, faptul că instituția de credit face primul pas și îi recomandă rezolvarea amiabilă dovedește responsabilitate socială și deschidere spre problemele consumatorilor din partea acestor instituții de credit.
Este obiectivul pe care l-am avut chiar de la începutul activității Centrului, acela ca băncile, din proprie inițiativă, să își îndrume clienții nemulțumiți sau care întâmpină dificultăți în respectarea contractelor, către soluționarea alternativă, în afara instanțelor de judecată, în situațiile în care nu pot ajunge la soluționarea bilaterală a diferendelor.
Din moment ce banca își invită consumatorul la conciliere își arată și disponibilitatea de a găsi o soluție favorabilă la problema acestuia, iar timpul negocierii scade foarte mult. Dovadă stă numărul negocierilor încheiate cu împăcarea părților. Dacă în 2022 au fost 571 de situații în care băncile și consumatorii s-au împăcat, anul acesta vom ajunge la peste 650 de cazuri în care negocierile se încheie cu o soluție propusă de conciliatori și acceptată de ambele părți.
Recomandăm cu tărie ca și restul băncilor să utilizeze această metodă, să își pregătească personalul din toate punctele de lucru pentru ca acesta să îndrume consumatorii spre soluționarea amiabilă, iar concilierea să devină o regulă a instituțiilor de credit, nu o excepție.“
Băncile, sesizate dacă depășesc termenul de răspuns la cererile consumatorilor
Pentru a scurta timpul de soluționare a cererilor transmise de consumatori către bancă, prin intermediul aplicației online care preia solicitările utilizatorilor de pe site-ul www.csalb.ro, au fost introduse alerte către bănci și consumatori. Astfel, dacă se depășește timpul maxim de 15 zile de la trimiterea cererii, iar banca/IFN-ul nu au răspuns dacă acceptă sau nu cererea de negociere, sistemul informatic trimite automat un mesaj de solicitare a unui răspuns, iar consumatorul este informat despre acest fapt.
Acolo unde s-a format deja un dosar de negociere (banca sau IFN-ul au acceptat cererea), dar s-au depășit 60 de zile de când a început negocierea, CSALB trimite alerte conciliatorilor pentru prioritizarea acelor dosare, chiar dacă termenul legal de soluționare este de 90 de zile.
Procesele soluționate amiabil între consumatori și bănci, o prioritate pentru magistrați
Săptămâna trecută, la sediul Ministerului de Justiție (n.n. foto, mai jos), s-a discutat despre identificarea unor măsuri necesar a fi luate în așa fel încât soluționarea alternativă a litigiilor să devină prima opțiune pentru consumatori atunci când au un diferend cu un comerciant, având în vedere avantajele procedurilor de soluționare a conflictelor pe cale extrajudiciară în comparație cu cele contencioase, cu scopul implicit al degrevării instanțelor de judecată de o parte dintre cele aproximativ 12.000 de procese dintre consumatori și bănci.

Ciprian Tița, vicepreședinte Asociația Magistraților din România, președinte Tribunalul Specializat Argeș: „Vestea bună este că CSALB se apropie în acest an de soluționarea a 300 de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată din toată țara, după ce în 2021 au rezolvat amiabil 67 de litigii, iar anul trecut numărul lor a fost de 145. Iată că, de la an la an, asistăm la o dublare a cazurilor în care băncile sau judecătorii propun soluționarea alternativă a litigiilor aflate în diferite stadii procesuale. Cel mai bine ar fi ca această recomandare pentru negocierea în cadrul CSALB să fie făcută la primului termen de judecată, însă, pe tot parcursul procesului judecătorul este în măsură să pună în discuţia părților soluţionarea amiabilă a litigiului, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 21 alin.(2) din Codul de Procedură Civilă. Am observat că cea mai eficientă cale este comunicarea directă, în ședință, către părți și avocații acestora, însoțită de amânarea cauzei pentru a le da răgazul să apeleze la această alternativă. Este și în interesul judecătorului ca părțile să se înțeleagă și să stingă litigiul, dar este și o prevedere legală, imperativă pentru judecător, să recomande părților calea amiabilă. Soluțiile care se pot obține pe cale alternativă la instanță pot fi cu totul diferite de cele care se bazează pe interpretarea strictă a legii și au în vedere echitatea, dincolo de litera contractului. În plus, parcurgerea procedurii soluționării alternative nu închide părților posibilitatea de a apela la instanță atunci când negocierea eșuează. Nu angajează, practic, nici un risc pentru reclamant, care încearcă pe această cale să obțină o soluţie cu costuri de timp și financiare mult mai reduse. Nu de puține ori, instanțele sunt asaltate cu loturi de dosare care nu se fundamentează pe o analiză juridică consistentă sau pe o practică statornicită a instanței, ci pe un mit care se răspândește, cumva difuz și nedocumentat, cum că în instanță poți obține anumite soluţii. Conștientizarea pe care o poate aduce procedura de conciliere îi poate pune la adăpost pe beneficiari pentru a nu descoperi acest lucru lovindu-se de realitatea dură a costurilor unui proces pierdut.“

Foto din timpul întâlnirii de vineri, 8 decembrie, organizate de Ministerul Justiției la inițiativa Asociației Magistraților din România, prin vicepreședinții judecători Ciprian Tița și Cezar Filip, cu participarea inițiatorilor, a doi secretari de stat din Ministerul Justiției, a doi consilieri ai ministrului justiției, a președintelui Comisiei Juridice din Senatul României, a unor membri din forurile de conducere ale BNR, CSALB, BCR, Consiliul de Mediere, precum si a unor membri ai Baroului de avocați.
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Administrație locală
Cum te poate ajuta un serviciu de contabilitate firma de transport sa iti optimizezi costurile
Industria transporturilor este una dintre cele mai dinamice si competitive domenii, unde fiecare decizie financiara influenteaza direct profitabilitatea. Costurile cu combustibilul, intretinerea flotei, taxele si salariile pot varia semnificativ de la o luna la alta. In acest context, un serviciu profesionist de contabilitate firma de transport nu mai este doar un suport administrativ, ci un partener strategic pentru optimizarea cheltuielilor si cresterea eficientei.
Iata cum te poate ajuta un serviciu de contabilitate firma de transport
Control clar asupra cheltuielilor operationale
Un contabil cu experienta in domeniul transporturilor intelege structura specifica a costurilor: carburant, diurne, leasinguri, asigurari, taxe de drum sau mentenanta. Prin evidenta detaliata si rapoarte periodice, acesta poate identifica rapid zonele unde se cheltuie excesiv sau unde exista pierderi.
De exemplu, analiza consumului de combustibil raportat la kilometri parcursi poate scoate la iveala probleme tehnice, rute ineficiente sau chiar erori de gestionare interna. Astfel, deciziile de optimizare devin bazate pe date reale, nu pe estimari.
Optimizarea fiscala si reducerea taxelor
Un serviciu de contabilitate specializat cunoaste legislatia fiscala aplicabila transportatorilor si poate propune solutii legale pentru reducerea sarcinii fiscale. De la deduceri corecte pentru cheltuieli operationale pana la alegerea celei mai potrivite forme de impozitare, fiecare detaliu conteaza.
De asemenea, contabilul poate monitoriza schimbarile legislative si te poate ajuta sa te adaptezi rapid, evitand penalitati sau costuri suplimentare generate de neconformitate.
Planificare financiara si cash-flow stabil
Fluxul de numerar este esential pentru o firma de transport. Intarzierile la plata, costurile neprevazute sau sezonalitatea pot crea dezechilibre majore. Prin rapoarte financiare si prognoze, serviciul de contabilitate te ajuta sa anticipezi perioadele dificile si sa planifici investitiile in mod realist.
Un cash-flow bine gestionat inseamna posibilitatea de a negocia mai bine contractele, de a intretine flota la timp si de a evita imprumuturile costisitoare.
Monitorizarea performantei flotei
Contabilitatea moderna nu se limiteaza la cifre generale, ci analizeaza performanta fiecarui vehicul sau proiect. Costul per kilometru, profitabilitatea pe ruta sau eficienta unui contract pot fi evaluate precis.
Aceste informatii te ajuta sa decizi daca merita sa pastrezi anumite colaborari, sa schimbi rute sau sa investesti in vehicule mai eficiente energetic.
Suport pentru dezvoltare si investitii
Atunci cand vrei sa extinzi flota sau sa accesezi finantare, datele contabile corecte sunt esentiale. Un serviciu profesionist iti pregateste rapoarte relevante pentru banci, investitori sau parteneri si te ajuta sa demonstrezi stabilitatea afacerii.
Mai mult, contabilul poate evalua impactul unei investitii inainte de implementare, astfel incat sa reduci riscurile si sa alegi varianta cea mai rentabila.
Un partener strategic, nu doar un furnizor de servicii
Intr-o firma de transport, contabilitatea nu inseamna doar depunerea declaratiilor si calcularea taxelor. Este un instrument de management care iti ofera vizibilitate asupra afacerii si te ajuta sa iei decizii informate.
Administrație locală
Tabăra antreprenorială Sibiu
Start Major este un program de educație financiară și antreprenorială dezvoltat de UniCredit Bank și implementat de Asociația The Social Incubator, dedicat elevilor din învățământul profesional și tehnic din România. Prin ateliere interactive și tabere de antreprenoriat, tinerii învață cum să-și construiască o carieră și o viață independentă. Suntem în plină desfășurare a ediției a șasea, iar în 2025, Start Major ajunge în 15 județe din țară. În fiecare locație, taberele creează un spațiu de învățare autentic, în care elevii dezvoltă idei de afaceri cu sens, învățând să gândească ca niște antreprenori.
La Sibiu, tabăra Start Major a fost mai mult decât o experiență educațională – a fost o călătorie de descoperire personală și profesională pentru cei 37 de elevi participanți. Într-un cadru prietenos, deschis și stimulant, tinerii au învățat cum să transforme ideile lor în planuri de afaceri viabile.

Au început prin a învăța cum se identifică o problemă reală din comunitate și cum se formulează o soluție antreprenorială. Apoi au construit pas cu pas un plan de afaceri: de la segmentarea pieței, bugetare și resurse necesare, până la strategii de marketing și comunicare.
Munca în echipă, susținută de sesiuni de mentorat și feedback aplicat, le-a oferit încrederea necesară pentru a-și susține ideile cu argumente clare și structură solidă.
Au participat elevi de la:
Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum”
Liceul Tehnologic „Avram Iancu”, Sibiu
Colegiul Economic „George Barițiu”

Tinerii sibieni ne-au arătat că au o gândire critică bine dezvoltată și dorința sinceră de a face o diferență. Le dorim mult succes la Pitch Day!
#TheSocialIncubator #StartMajor #UniCreditBank #OurCommunities
#ViitorulÎncepeAici#EducațieFinanciară#Angajabilitate#Antreprenoriat #Sustenabilitate
Administrație locală
Samsung Galaxy Watch8 Series: Ultra confort, de la somn la antrenament

Galaxy Watch8 și Galaxy Watch8 Classic îmbină un design emblematic cu noi informații personalizate despre wellness, menite să vă motiveze în parcursul dvs. spre o viață mai sănătoasă
București – 9 iulie, 2025 – Samsung Electronics Co., Ltd. a lansat astăzi Galaxy Watch8 și Galaxy Watch8 Classic, consolidând o identitate de design emblematică pentru întreaga gamă Galaxy Watch. Inspirată de forma „cushion” a modelului Galaxy Watch Ultra, această serie introduce cel mai subțire și confortabil Galaxy Watch de până acum, conceput pentru monitorizarea continuă a sănătății. Seria Galaxy Watch8 se adaptează stilurilor de viață diverse și oferă funcții avansate, stabilind un nou standard în materie de stil și experiențe de sănătate personalizate.
„Ne angajăm să oferim tehnologie inovatoare care să permită miliardelor de oameni să trăiască mai sănătos”, a declarat TM Roh, președinte și șef interimar al diviziei Device eXperience (DX) din cadrul Samsung Electronics. „Combinând designul funcțional cu senzori avansați și o experiență intuitivă bazată pe AI, seria Galaxy Watch8 devine un punct de plecare pentru o viață mai conectată și mai sănătoasă, facilitând adoptarea unor obiceiuri benefice.”
Regândit din interior și exterior pentru un stil de viață sănătos
Prin reimaginarea atât a formei, cât și a funcției, seria Galaxy Watch8 oferă un confort de neegalat, alături de performanțe de top în industrie, făcându-l cel mai bun asistent pentru bunăstarea de zi cu zi. Designul distinctiv tip „cushion”, care a debutat cu Galaxy Watch Ultra, definește acum întreaga gamă Galaxy Watch. Pentru a obține cel mai subțire design de până acum, structura internă a Galaxy Watch8 a fost complet reproiectată și capacitatea de montare a componentelor a fost îmbunătățită cu 30%, rezultând un design cu 11% mai subțire. Combinat cu sistemul Dynamic Lug, acest design asigură o mișcare naturală pe încheietură, oferind confort, stabilitate și o acuratețe mai mare a măsurătorilor de sănătate.
Designul elegant al Galaxy Watch8 este completat de performanțele sale excepționale. Chiar și atunci când vă aflați în aer liber sub lumina puternică a soarelui, ecranul este cu 50% mai luminos2 cu o luminozitate de vârf de 3.000nits pentru o vizibilitate ușoară, iar bateria îmbunătățită2 asigură un stil de viață activ. În plus, GPS-ul cu frecvență dublă oferă rezultate de localizare mai detaliate și mai precise2, iar noul procesor de 3nm oferă o performanță mai rapidă și o eficiență energetică mai mare. Cu ajutorul senzorului BioActive revoluționar, care permite o cunoaștere mai profundă și mai precisă a stării de sănătate, seria Galaxy Watch8 contribuie la furnizarea unei viziuni holistice asupra sănătății tale.
Motivație pentru schimbări durabile în stilul de viață
Somnul este o fereastră către sănătatea dvs. generală și fiecare noapte odihnitoare permite corpului și minții voastre să se recupereze imediat a doua zi. Acesta este motivul pentru care Samsung îmbunătățește continuu experiența somnului, oferind coaching personalizat pentru somn, ajutând la crearea unui mediu optim de somn și chiar detectând semnele moderate până la severe de apnee în somn. În plus, seria Galaxy Watch8 vine cu noi caracteristici unice de sănătate în aplicația Samsung Health, care vă ajută să creeați obiceiuri mai sănătoase prin informații instantanee și motivaționale – de la somn la nutriție și antrenament.
Bedtime Guidance poate măsura ritmul dvs. circadian pentru a vă sugera momentul optim de culcare, astfel încât să vă treziți odihnit în dimineața următoare. Vascular load vă ajută să monitorizați nivelurile de stres asupra sistemului vascular în timpul somnului. Oferind informații cu privire la diverși factori ai stilului de viață, inclusiv somnul, stresul și activitatea, vă ajută să adoptați o abordare mai amplă în ceea ce privește gestionarea sănătății dvs.
Între timp, seria Galaxy Watch8 introduce antioxidant index pentru prima dată într-un smartwatch, ce vă permite să măsurați nivelurile de carotenoizi în doar cinci secunde și să faceți alegeri informate privind stilul de viață pentru o îmbătrânire sănătoasă.
Indiferent dacă sunteți un alergător începător sau experimentat, seria Galaxy Watch8 oferă informații personalizate despre fitness pentru a vă menține motivat atunci când aveți cea mai mare nevoie. Running Coach calculează nivelul dvs. de fitness de la 1 la 10 și dezvoltă un plan de antrenament complet personalizat, cu îndrumare în timp real și informații motivaționale. Cu funcția actualizată Together, care suportă acum alergarea în grup, puteți avea parte de mai multă distracție și motivație alături de prieteni sau familie.
Dacă nivelul ridicat de stres persistă, High Stress Alert va semnala imediat acest lucru, astfel încât să puteți lua o pauză pentru a vă gestiona nivelul de stres în timp real. Cu Mindfulness Tracker, puteți să vă înregistrați starea de spirit și să primiți îndrumări cu privire la exercițiile de respirație pentru a vă reduce stresul – toate direct de pe încheietura mâinii.
În plus, Energy Score, bazat pe inteligență artificială, vă oferă un instantaneu al nivelului dvs. de energie, combinând măsurători ale energiei fizice și mentale, astfel încât să puteți avea o zi mai sănătoasă, în fiecare zi.

Interacțiune mai ușoară cu ceasul cu Wear OS și Gemini
Dezvoltat în strânsă colaborare cu Google, seria Galaxy Watch8 este primul smartwatch echipat cu Wear OS 6, precum și cu Gemini, asistentul AI Google, preinstalat. Folosiți comenzi vocale naturale pentru a face lucrurile din mers cu aplicațiile Galaxy Watch precum Samsung Health, Calendar, Reminder și Clock. De exemplu, îi puteți cere lui Gemini să găsească o cafenea din apropiere și să trimită un mesaj unui prieten pentru a vă întâlni acolo, totul dintr-o singură mișcare. Sau, dacă sunteți gata să vă începeți antrenamentul și aveți un obiectiv în minte, spuneți pur și simplu: „Pornește un antrenament de 30 de minute”, iar ceasul îl va iniția fără probleme în Samsung Health.
În plus, datorită noului One UI 8 Watch, interfața este optimizată pentru dimensiunea și forma ecranului. Noile Multi-Info Tiles oferă acces ușor la metrici de sănătate, vreme, evenimente și multe altele – toate într-o singură privire rapidă. În plus, noul Now Bar și notificările fără fundal îți oferă acces instant la activitățile importante.
Adaptat pentru a se potrivi fiecărui stil de viață
Galaxy Watch8, Galaxy Watch8 Classic și noul Galaxy Watch Ultra sunt disponibile pentru precomandă în piețele selectate începând de astăzi, cu disponibilitate generală începând cu 25 iulie .
Dispunând de un design elegant și minimalist, Galaxy Watch8 este conceput pentru starea de bine de zi cu zi. Disponibil în dimensiuni de 44 mm sau 40 mm și în culorile Graphite sau Silver, acesta oferă confort și stil pentru activitățile zilnice. În același timp, Galaxy Watch8 Classic aduce sofisticarea atemporală la încheietura mâinii, cu caracteristici moderne, cum ar fi un cadran rotativ și un buton dedicat pentru un plus de confort. Modelul Classic măsoară 46 mm și vine în culorile negru și alb. În plus, ambele modele pot fi personalizate cu o gamă de brățări elegante pentru un stil adaptat fiecărui utilizator.
Pentru cei care iubesc aventurile în aer liber, Galaxy Watch Ultra este cel mai avansat și durabil model Galaxy Watch de până acum. Disponibil în patru finisaje din titan, inclusiv noul Titanium Blue, acesta oferă cea mai lungă durată de viață a bateriei și cea mai robustă performanță din gamă.
Cumpără orice Galaxy Watch Ultra (2025) din campanie și primești până la 700 lei pentru achiziții ulterioare de device-uri și accesorii compatibile. La achiziția oricărui model de Galaxy Watch8 sau Galaxy Watch8 Clasic primești până la 250 lei pentru achiziții ulterioare de device-uri și accesorii compatibile.
Dacă sunteți în căutarea unui dispozitiv portabil mai discret care oferă urmărire continuă a stării de sănătate, Galaxy Ring se mândrește cu confort superior și autonomie de până la șapte zile. Disponibil în Titanium Black, Titanium Silver și Titanium Gold, Galaxy Ring vine în mărimile 5-1511 .
Pentru a afla mai multe despre Galaxy Watch8 și Galaxy Ring, vă rugăm să vizitați: http://www.samsungmobilepress.com/, news.samsung.com/ro, www.samsung.com/galaxy-watch sau https://www.samsung.com/ro/rings/all-rings/.
Specificațiile seriei Galaxy Watch8
| Galaxy Watch8 | Galaxy Watch8 Clasic | ||
| Culoare | – 44mm: Graphite, Silver
– 40mm: Graphite, Silver |
46mm: Negru, alb | |
| Dimensiune & Greutate |
– 44mm: 43.7mm x 46mm x 8.6t (34.0g)
– 40mm: 40.4mm x 42.7mm x 8.6t (30.0g) |
46mm: 46.4mm x 46mm x 10.6t (63.5g) | |
| Ecran | Sapphire Crystal- 44mm: 1.47-inch (480×480)
Super AMOLED, ecran full color mereu activ – 40mm: 1,34 inch (438×438) Super AMOLED, afișaj full color Always On |
Sapphire Crystal
– 46mm: 1.34-inch (438×438) Super AMOLED, afișaj full color mereu activ |
|
| Procesor | Exynos W1000 (5 nuclee, 3nm) | ||
| Memorie și stocare |
2GB memorie + 32GB spațiu de stocare | 2 GB memorie + 64 GB spațiu de stocare | |
| Baterie (tipic) | – 44mm: 435mAh
– 40mm: 325mAh |
445mAh | |
| Încărcare | Încărcare rapidă (încărcare wireless bazată pe WPC) | ||
| SISTEM DE OPERARE | Wear OS powered by Samsung (Wear OS 6) | ||
| UI | One UI 8 Watch | ||
| Senzor | Senzor Samsung BioActive (senzor optic de biosemnal + semnal electric al inimii + analiză a impedanței bioelectrice), senzor de temperatură, accelerometru, barometru, senzor giroscopic, senzor geomagnetic, senzor de lumină | Samsung BioActive Sensor (senzor optic de biosemnale + semnal electric al inimii + analiză a impedanței bioelectrice), senzor de temperatură, accelerometru, barometru, senzor giroscopic, senzor geomagnetic, senzor de lumină, senzor Hall 3D | |
| Conectivitate | LTE , Bluetooth 5.3, Wi-Fi 2.4+5GHz, NFC, L1+L5 Dual-Frequency GPS (GPS, Glonass, Beidou, Galileo) | ||
| Durabilitate | 5ATM + IP68 / MIL-STD-810H | ||
| Compatibilitate | Android 12.0 sau superior și cu mai mult de 1,5 GB de memorie | ||
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformatoare. Compania redefinește lumea televizoarelor, a semnalizării digitale, a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a aparatelor electrocasnice și a sistemelor de rețea, precum și a soluțiilor de memorie, a sistemelor LSI și a producției de semiconductori. Samsung avansează, de asemenea, în domeniul tehnologiilor de imagistică medicală, al soluțiilor HVAC și al roboticii, creând în același timp produse auto și audio inovatoare prin intermediul Harman. Cu ecosistemul său SmartThings, colaborarea deschisă cu partenerii și integrarea AI în întregul său portofoliu, Samsung oferă o experiență conectată inteligentă și fără întreruperi. Pentru cele mai recente știri, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com/ro.
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 3 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI

