Cultură
Un remember de poveste la Filarmonica ”Ion Dumitrescu”! Festivalul ”Tinere Talente” 14/15 mai 2023!
Ajungem acum, la alt moment notabil din acest festival și anume distincțiile.
Încet, încet, cu pași mici, dar siguri, mai multe entități din comunitatea locală, se alătură și doresc să sprijine actul cultural autentic. In acest an, nu mai puțin de șase susținători ai filarmonicii au dorit să dăruiască celor mai talentați dintre tinerii prezenți câte o distincție. Este vorba de Clubul “Rotary” – cu o distincție, prima, devenită tradițională în Festivalul nostru, Clinica “Medicalma Vision” – în al doilea an alături de noi, Clinica “Medlife”, firma “Nordexim” – unul din cei mai consecvenți susținători ai evenimentelor artistice de calitate și un aliat de încredere al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, “Fair Media Sind” – cel mai mare sindicat al lucrătorilor din domeniul cultural și mass media din România, un alt partener de cursă lungă al filarmonicii, aflat pentru a 3 a oară în poziția de susținător și ofertant al unei distincții și, nu în ultimul rând, Domnul Constantin Sava, soțul regretatei realizatoare Radio “România Cultural” și „România Muzical”, Rodica Sava – un mare ”suflet” al festivalului care, timp de peste 15 ani a organizat și transmis în direct și, ulterior, pe posturile naționale de radio, evenimentul muzical de la Râmnic. Mai mult decât atât, tinerii care au evoluat în festival au fost invitați și în emisiuni speciale, dedicate lor, sub genericul “Muzicieni de azi, muzicieni de mâine”, derulate între edițiile festivalului. Domnul Constantin Sava oferă de patru ani o distincție în cadrul festivalului, într-un remember emoționant. Sigur că Filarmonica ”Ion Dumitrescu” a venit să întregească panoul de recompense, oferind a șaptea distincție, atât ca o necesitate care motivează anual tinerii talentați, dar și ca o completare a deciziei – surpriză, luată pentru prima dată de comitetul director al festivalului, și anume: nu doar tinerii participanți în gală au primit câte o distincție, ci și cele două formații camerale – trioul din București și cvartetul de coarde din Iași, precum și o tânără soprană de la Liceul ”Dinu Lipatti” din Pitești – Izabela Călina. Iar pentru ca momentul să fie și mai emoționant, una dintre distincții s-a îndreptat către doamna profesoară Georgeta Stoleriu – un nume de prestigiu al artei lirice românești, dar și un dascăl de excepție, care de ani buni vine la Râmnicu Vâlcea cu clasa de canto a Universității Naționale de Muzică, studenții reușind de fiecare dată să ridice publicul în picioare . Așadar, anul acesta nu doar studenții minunatei profesoare au primit o distincție, ci și maestra, care a acceptat cu emoție acest modest simbol al prețuirii noastre sincere. Așa cum se știe, tânărul student vâlcean al Universității de Muzică din Brașov – pianistul Sabin Bănescu și mult mai tânăra violonistă Lois Muntean – elevă a Liceului de muzică din Timișoara, au fost beneficiarii unor distincții ce revin tradițional celor care evoluează în concertul de gală, împreună cu orchestra. Anul acesta, la pupitrul dirijoral s-a aflat Maestrul Daniel Manasi, pe care l-am găsit pe afișul “Tinerelor Talente”, alături de semnatarul acestor rânduri, la ediția a șasea, din anul 1984! Iată, stimați cititori cum s-a desfășurat ediția cu numărul 43 a Festivalului “Tinere Talente” și iată de ce a fost demnă de a deveni poveste: momentul culminat așteptat este muzical, este artistic. Așa a fost și de data aceasta, cu tineri talentați, cu momente de noutate, cu istorii ce se vor scrie, dar „de poveste” a fost inaugurarea marelui pian de concert ”Petrof Mistral” noua bijuterie aflată din data de 11 mai 2023 în patrimoniul Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, în patrimoniul municipiului Râmnicu Vâlcea. Un obiect de valoare, un instrument deosebit, lucrat manual la fabrica din Hradec Kralove – Cehia, fabrică cu o istorie care începe în 1864 și care a produs peste 635.000 de instrumente muzicale. Semnătura Primarului Mircia Gutău pusă pe actul de achiziție a unui asemenea instrument de care pentru mulți ani de acum înainte se vor bucura mulți pianiști valoroși, reprezintă un moment istoric pentru instituție și pentru oraș, un moment încărcat de semnificații, care a venit ca o încununare a valorii recunoscute a unei instituții care, prin orchestra simfonică și corul “Euphonia” se străduiește să ofere iubitorilor marii muzici, momente de înaltă ținută artistică! Pe scurt, ediția a 43-a a Festivalului “Tinere Talente” a cuprins momente artistice de certă valoare, demne de frumoase amintiri: recitaluri instrumentale și vocale, muzică de cameră și concerte, culminând cu inaugurarea marelui pian Petrof, îndelung așteptat de melomanii vâlceni, de membrii orchestrei simfonice a filarmonicii, dar și de marii pianiști, care au acum, la Râmnicu Vâlcea, un instrument în măsură să rezoneze cu calitățile lor interpretative. Manifestare unică de acest gen în țară, Festivalul Tinere Talente ar putea deveni un brand al Râmnicului, în jurul căruia să graviteze și alte manifestări de teatru de artă plastică și alte genuri muzicale, într-un cuvânt, un festival al artelor de calitate.Cultură
Ecourile unei seri de colecție: Concertul Aniversar „Semper Gloria” la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea
Pe 25 mai 2026, Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a devenit epicentrul unei reverberații culturale unice. Într-o atmosferă încărcată de emoție și respect, concertul aniversar extraordinar „Semper Gloria” a adus un omagiu profund uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii române: Maestrul Tudor Gheorghe.
Nu a fost doar un simplu concert, ci o celebrare a spiritului autentic românesc, transpus în măreția muzicii culte.
O fuziune sonoră de excepție
Sub bagheta magistrală a dirijorului Marius Hristescu – cel care decodează și îmbracă de decenii genialitatea melodică a Maestrului în haine simfonice -, publicul vâlcean a fost martorul unui spectacol total. Programul serii a cuprins lucrări originale semnate de Tudor Gheorghe și Marius Hristescu, o simbioză perfectă între poezia cântată și rigoarea compoziției clasice.
Pe scenă, Orchestra Simfonică a Filarmonicii și Corul „Euphonia” (pregătit cu măiestrie de dirijorul Marian Stroe) au oferit o bază sonoră grandioasă, amplă și vibrantă, capabilă să poarte publicul prin stări diverse, de la melancolie profundă la momente de o intensitate dramatică copleșitoare.
Soliști care au dat glas emoției
Prezența soliștilor a ridicat dinamica serii la nivel de gală:
- Baritonii Ștefan Ignat și Ioan Cherata au punctat momentele solistice cu o tehnică vocală impecabilă și o prezență scenică magnetică, oferind greutate și noblețe textelor interpretate.
- Vitalie Negruță a adus o notă distinctă de dinamică și textură prin dublul său rol – voce și percuție -, inserând acea pulsație organică, vie, specifică universului artistic al Maestrului.
„Semper Gloria” nu a fost doar o reverență în fața trecutului și a unei cariere monumentale, ci și o dovadă vie că muzica inspirată din filonul românesc rămâne universală, actuală și profund mișcătoare atunci când este reconstruită cu geniu și rigoare clasică.
O seară de 25 mai care va rămâne, cu siguranță, în memoria afectivă a publicului din Râmnicu Vâlcea ca un reper de aur al stagiunii.
Cultură
Anotimpurile de Vivaldi – un concert veșnic actual
Concertul ”Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, prezentat în data de 16 martie 2026 de Orchestra de cameră a filarmonicii sub conducerea Maestrului Florin Ionescu‑Galați, a readus în atenția publicului o lucrare care, deși aparține epocii baroce, rămâne surprinzător de actuală. Într-o lume în care ritmurile vieții se accelerează, iar tehnologia pare să domine orice formă de expresie, muzica lui Vivaldi continuă să respire cu o prospețime uimitoare, păstrându‑și puterea de a emoționa, de a sugera imagini și de a crea legături subtile între om și natură.
”Anotimpurile” reprezintă în esență, un poem simfonic înainte de vremea poemului simfonic. Fiecare dintre cele patru concerte este construit ca o poveste sonoră, o succesiune de tablouri în care orchestra devine un pictor al luminii, al vântului, al furtunii sau al liniștii pastorale. Vivaldi nu descrie doar fenomene naturale, ci surprinde stări sufletești, tensiuni interioare, momente de exuberanță sau de meditație, transformând ciclul naturii într-o metaforă a existenței umane. Tocmai această dimensiune programatică, această capacitate de a transforma sunetul în imagine, apropie lucrarea de poemul simfonic romantic, deși ea precede cu aproape două secole apariția genului.
Actualitatea Anotimpurilor nu se explică doar prin frumusețea lor melodică, ci și prin felul în care reușesc să vorbească publicului contemporan. Într-o epocă în care oamenii caută sens, echilibru și reconectare cu natura, muzica lui Vivaldi devine un refugiu, o fereastră către ritmurile firești ale lumii. Contrastele puternice, dinamica vie, caracterul aproape cinematografic al partiturii fac ca lucrarea să fie percepută astăzi cu aceeași intensitate ca în secolul al XVIII‑lea.
În acest context, interpretarea lui Florin Ionescu‑Galați a adus un plus de coerență, expresivitate, naturalețe și rafinament. Prezența sa în dublă ipostază – dirijor și solist – a conferit întregului concert o unitate organică, o fluiditate care a permis orchestrei să respire într‑un singur gest artistic. Ca solist, Ionescu‑Galați a tălmăcit excepțional vocea caldă și limpede a viorii, capabilă să treacă firesc de la lirismul primăverii la dramatismul verii sau la sobrietatea iernii. Ca dirijor, a modelat ansamblul cu eleganță și precizie, obținând un echilibru subtil între rigoarea stilului baroc și libertatea expresivă cerută de această lucrare atât de bogată în nuanțe.
Orchestra de cameră a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” a răspuns cu sensibilitate și profesionalism, construind un peisaj sonor în care fiecare instrument și‑a găsit locul firesc. Corzile au adus luminozitate și elasticitate frazelor, suflătorii au completat atmosfera cu accente coloristice, iar ”continuo‑ul” a oferit stabilitatea necesară pentru ca întregul discurs muzical să curgă natural. Împreună, au reușit să transforme sala de concert într‑un spațiu al imaginației, în care publicul a putut „vedea” muzica, nu doar să o audă.
Concertul din 16 martie 2026 a demonstrat încă o dată că ”Anotimpurile” nu sunt doar o lucrare celebră, ci o creație vie, capabilă să se reinventeze cu fiecare interpretare. Prin viziunea lui Florin Ionescu‑Galați și prin rafinamentul simfonicului vâlcean, capodopera lui Vivaldi a devenit un poem simfonic etern, un dialog între trecut și prezent, între natură și om, între sunet și emoție. În fața unei asemenea muzici, timpul pare să se oprească, iar arta își recapătă sensul profund: acela de a uni oamenii prin frumusețe.
Dirijor și solist: Florin Ionescu‑Galați
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ion Dumitrescu din Ramnicu Valcea, 16 martie 2026
Ovidiu Dinica
Cultură
Unde talentul prinde aripi: povestea „Școlii Scenei” la „Victor Giuleanu”
Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea a găzduit luna trecută primul colocviu de prezentare a proiectului „Școala Scenei”, un proiect de suflet și de anvergură pentru întreaga comunitate artistică a liceului.
Reînviat de Consiliul Artistic al liceului, în parteneriat cu Asociațiile Culturale „Piano Forte”, „Irina Șațchi” și „JuVen’s Alutus”, sub coordonarea prof. dr. Mihaela Manafu, proiectul capătă o nouă dimensiune și o nouă misiune: muzică, arte plastice, teatru, reunite într-un singur drum spre scenă.
La inițiativa conducerii liceului și în parteneriat cu Filarmonica „Ion Dumitrescu”, „Școala Scenei” devine rampa de lansare a Microstagiunii Liceului de Arte pe scena Filarmonicii, oferind elevilor șansa unică de a trăi emoția spectacolului adevărat.

Prof. Irina Stratulat, director, Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea
Colocviul, susținut de prof. Irina Stratulat, director, prof. dr. Mihaela Manafu și Petruț Constantinescu, managerul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, a adus în fața unei săli pline nu doar informații despre proiect, ci și entuziasm, speranță și încredere în puterea artei de a forma caractere și destine.
„Școala Scenei” reprezintă un concept educațional și artistic complex, destinat formării tinerilor artiști, care îmbină dezvoltarea personală cu rigoarea profesională.

Petruț Constantinescu, managerul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea
Scena este un spațiu al vulnerabilității, iar „Școala Scenei” transformă frica de eșec sau a tracul într-o energie constructivă. Elevii învață să-și asume prezența în fața publicului, dezvoltându-și încrederea în sine.
„Școala Scenei” mai înseamnă și eliberarea emoțiilor și bucuria de a împărtăși o poveste, un cântec sau o interpretare. Este pasul de la emoția negativă la bucuria de a fi aplaudat și apreciat pentru efortul depus.
Talentul nu este suficient fără muncă. Această componentă implică studiu sistematic, exerciții de dicție, mișcare scenică, repetiții intense și tehnici actoricești/muzicale, necesare pentru a transforma o pasiune într-o artă profesionistă.
„Școala Scenei” funcționează ca o punte între amatorism și carieră. Aceasta oferă cunoștințele de bază, experiența scenicului și familiarizarea cu „culisele”, pregătind elevul pentru rigorile unei vieți dedicate artei.
Proiectul pune elevii în lumină, le întărește încrederea în sine și îi pregătește pentru lumea spectacolelor, transformând talentul în vocație.
În esență, „Școala Scenei” transformă pasiunea în performanță, educând nu doar artistul, ci și omul din spatele cortinei.
Iulian POPESCU
-
Socialacum 4 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 4 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 8 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI

