Connect with us

Uncategorized

Cine sunt speakerii internaționali care vor fi prezenți la “Dare to Learn”, cel mai mare eveniment din Europa destinat învățării și dedicat profesorilor, managerilor și antreprenorilor. Ce metode de învățare propun aceștia

Publicat

pe

București,  21 mai 2024:  Peste 20 de lideri locali și internaționali în educație vor sosi în această toamnă, în Capitală, pentru a dezvălui cele mai recente rezultate ale studiilor și cercetărilor în practicile educaționale. În 25 și 26 octombrie a.c., București va fi centrul dezbaterilor și al massterclass-urilor în educație, prin intermediul Dare to Learn – cel mai mare eveniment din Europa dedicat atât profesorilor și experților din învățământul preuniversitar și universitar, cât și trainerilor din domeniul formării continue, specialiștilor în resurse umane din companii sau corporații, specialiștilor din instituțiile locale și actorilor guvernamentali.

Totodată, în cadrul “Dare to Learn” vor exista și zone dedicate întâlnirilor one-to-one și networkingului între participanți și vorbitori, precum și o zonă amplă de expoziție dedicată partenerilor acestui eveniment (lansare de cărți, dezbateri ale autorităților, standuri cu activități ale companiilor etc.)

Cine sunt experții globali care vor fi prezenți la București

Evenimentul va găzdui academicieni de renume, inovatori în tehnologie și lideri în transformarea educației care se vor adresa atât profesorilor, cât și specialiștilor în HR din companii și corporații.

Peter Senge este un celebru teoretician al managementului organizațional și un pionier în învățarea organizațională, în dezvoltarea leadershipului și în schimbări sistemice. Lucrarea sa –  “Schools That Learn: The Fifth Discipline Fieldbook for Educators” – a fost recunoscută de Financial Times drept una dintre cele mai importante cărți de management, iar Harvard Business Review a numit conceptul de organizație de învățare una dintre „ideile de afaceri fundamentale din ultimii 75 de ani”. La evenimentul de la București, Senge va susține masterclass-ul “How to create learning communities in education?” / “Cum să creăm comunități de învățare în educație?”.

Zack Kass se remarcă drept una dintre cele mai strălucite minți din domeniul inteligenței artificiale. A fost director de Go To Market la OpenAI și este lider în promovarea inteligenței artificiale în afara sferei corporatiste, raportându-se la AI ca la un instrument pentru progresul comunităților și al societății în general. Misiunea sa este de a se asigura că societățile, companiile, organizațiile și guvernele sunt participanți activi în viitorul construit în jurul AI și sunt dotate corespunzător, pentru a permite un viitor prosper și sigur. Dincolo de lumea corporatistă, Kass este un susținător ferm al potențialului AI de a revoluționa în special educația.

John Hattie este expert în învățare vizibilă și literație, cu o experiență de peste 30 de ani în cercetare, propunând o abordare educațională axată pe identificarea și maximizarea factorilor care influențează pozitiv învățarea. Din martie 2011, este profesor și director al Institutului de Cercetare în Educație la Universitatea din Melbourne, Australia. Anterior, Hattie a fost profesor de ştiinţele educației la Universitatea din Auckland, la Universitatea Carolina de Nord din Greensboro și la Universitatea Australia de Vest. În cadrul Dare to Learn, acesta va susține masterclass-urile Making Learning Visible” / Să facem învățarea vizibilă” și “Things that make teachers great” / Lucrurile care îi ajută pe profesori să fie grozavi”.

Sugata Mitra este unul dintre cei mai respectați cercetători în domeniul educației din lume și un pionier în învățarea auto-dirijată. În 1999, a condus experimentul Hole in the Wall (HIW), când un computer a fost încorporat într-un perete într-o mahala indiană din Kalkaji, Delhi, iar copiilor li s-a permis să-l folosească liber. Experimentul a avut ca scop evidențierea faptului că cei mici pot învăța să utilizeze computerele cu ușurință, fără a avea nevoie de pregătire formală. Sugata, căruia i se atribuie peste 25 de invenții în domeniul științei cognitive și al tehnologiei educaționale, a numit această educație minim invazivă (MIE). La București, acesta va susține masterclass-ul “Self-organising systems and The Hole in the Wall Experiment” / „Sisteme auto-organizatoare și experimentul găurii din perete”.

Charles Leadbeater lucrează cu antreprenori, guverne, orașe și fundații din întreaga lume pentru a promova inovația cu sens. Autor al unor rapoarte influente despre educație și inovație (ex: “Learning from the Extremes”), Leadbeater a explorat nevoile de competențe ale studenților în lume și a analizat modul în care tehnologia poate transforma învățarea în regiunile sărace. În calitate de fost consilier guvernamental în mandatul lui Tony Blair și autor de politici, el a susținut economia bazată pe cunoaștere și a consiliat diverse guverne în strategii de inovare pe termen lung. Leadbeater este autor renumit de cărți și recunoscut drept unul dintre cei mai importanți gânditori în domeniul inovației și managementului.

Victoria Colbert este fondatoare și director al Fundației Escuela Nueva care promovează modelul educațional cu același nume. Un element cheie al acestui model educațional este că elevii învață autonom, în ritmul lor, folosind Ghidul de Învățare pe care Colbert îl descrie drept „o combinație între un manual, un auxiliar și un ghid pentru profesor”. Elevii parcurg ghidul în ritmul lor, profesorii servind drept consilieri, iar studenții care stăpânesc o anume competență ajutându-i adesea pe cei care nu au reușit să asimileze. La București, Colbert va susține un masterclass recomandat directorilor de școli: Escuela Nueva, an empowering leadership and learning model” / „Școala Nouă, un model de lidership și de învățare care conferă putere de decizie”.

Graham Brown-Martin, un catalizator al conversațiilor profunde și al gândirii inovatoare, a fost pionier în proiectarea computerele mobile în anii ’80, în rețelele de divertisment interactive în anii ’90, în rețelele sociale bazate pe comunitate în anii 2000 și a creat un forum global pentru viitorul învățării în 2010. Este fondator al The Catalyst Coach, o firmă de coaching și consultanță globală, dar și al Learning Without Frontiers (LWF), o comunitate internațională ce promovează idei revoluționare în educație și tehnologie.

Niko Herlin este un antreprenor, consultant, speaker și pasionat al viitorului din Finlanda. Este co-fondator al Great Minds și a asistat, de-a lungul timpului, numeroase companii și organizații să-și îndrepte privirea spre viitor, să se pregătească pentru alternativele acestuia, să elaboreze strategii și să capitalizeze oportunitățile schimbării. Herlin conduce procese strategice pentru clienți din diverse industrii, manifestând un interes deosebit pentru viitorul educației, al muncii și al conducerii. De asemenea, Niko Herlin a dezvoltat un instrument concret pentru analizarea, măsurarea și dezvoltarea capacităților organizațiilor în viitor.

Henri Muurimaa are misiunea de a aduce expertiza educațională finlandeză în întreaga lume. Este CEO și cofondator al Eduten, care a luat naștere la Universitatea din Turku, una dintre cele mai bine cotate universități din lume. Cu un impact științific demonstrat asupra rezultatelor învățării, fericirii profesorilor și motivației elevilor, Eduten este utilizată în 61% dintre școlile finlandeze și este disponibilă global din 2018, fiind utilizată în peste 60 de țări. Scopul lor este să creeze experiențe de învățare pozitive și active, aspirând să fie prezentă în fiecare școală din lume. În cadrul Dar.e to Learn, Muurimaa va susține masterclasul “Eduten Math Learning Platform” / „Platforma Eduten de învățare a matematicii”.

Diana Laufenberg, fostă profesoară de studii sociale în învățământul liceal din Statele Unite timp de 16 ani, este în prezent director executiv al Școlilor de Cercetare Inquiry Schools. Aceasta a fost recunoscută pentru lucrarea în educația modernă și modelul PBL (Project-Based Leaning), predând la Science Leadership Academy din Philadelphia. Totodată, Laufenberg a prezentat lucrarea „How to learn from mistakes?” la o conferință TED, obținând Național Board Certification. În 2013, ea a cofondat Inquiry Schools, o organizație non-profit dedicată creării și susținerii unor medii de învățare bazate pe investigație, proiecte și tehnologie modernă.  Diana Laufenberg va susține în toamnă, la București, un masterclass recomandat directorilor de școli, numit “Inquiry Schools” / „Școli de cercetare”.

Cami Anderson este un lider dedicat al transformării educației, cu peste 30 de ani de experiență în lupta cu sistemele și politicile învechite. Timp de 10 ani a fost supervizor școlar în New York, apoi în Newark, implementând reforme-cheie care au îmbunătățit semnificativ rezultatele elevilor, indiferent de statutul lor socio-economic. A fost recunoscută, pe scară largă, pentru munca sa cu elevii din medii defavorizate. Anderson a fost inclusiv educatoare Montessori, regizor de teatru pentru tineret și director executiv al Teach for America în New York, unde a inițiat programe de formare și parteneriate eficiente. La București, va susține masterclassul “Barriers, Basements and Beliefs: redefining teachers’ work with diversity” / „Bariere, confruntări și convingeri: redefinirea muncii profesorilor prin diversitate”.

Ng Aik Yang este co-fondator și CEO al HoloTracker, o platformă care promovează dezvoltarea emoțională și socială a elevilor. Și-a început antreprenoriatul în educație la doar 15 ani și a lucrat cu peste 15.000 de elevi și profesori în inovația educațională. HoloTracker susține peste 30.000 de elevi și educatori din peste 20 de școli din Singapore, facilitând învățarea adaptivă prin capturarea și comunicarea datelor observaționale. Ministerul Educației din Singapore a luat în considerare implementarea la nivel național a HoloTracker și extinderea sa în Asia și America. “How can we use AI to support holistic evaluation of pupils?” / „Cum putem folosi inteligența artificială pentru a susține evaluarea holistică a elevilor?” se numește masterclass-ul pe care Ng Aik Tang îl va susține în România.

Totodată, evenimentul Dare to Learn va găzdui și o serie de masterclass-uri susține de următorii speakeri:

  • Sneh Vaswani, Miko.ai: „Inteligența artificială și robotica în sprijinul dezvoltării cognitive, sociale și emoționale”
  • Dragoș Grigoriu, CEO și fondator SupersonaApp: „Supersona, încurajând succesul copiilor în educație la orice vârstă”
  • Răzvan Bologa, CEO și fondator NextLab.Tech: „Cum pregătim elevii pentru un viitor high-tech?”
  • Richard Wilson, fondator Maths Pathways: „Creșterea implicării elevilor la orele de matematică”
  • Elena Lotrean, Finnish Teacher Training Centre: „Instrumente digitale pentru educația financiară și antreprenorială”
  • Oluwaseun Kayode: „Utilizarea tehnologiei pentru a dezvolta un mediu educativ susținut de educatori bine pregătiți”
  • Laura Piros, Ema Patrichi și Raluca Voina:„Citim conștient pentru a învăța și a ne informa! Strategii de literație disciplinară”
  • Ana-Maria Rusu: „Educație prin artă: Practici validate de educaţie muzicală centrată pe nevoile de formare ale elevului”
  • James Anderson: „Educație și contextul educațional”
  • Daniela Țepeș șiGabriela Deliu: „Competențe – de la teorie la schimbarea practicilor educaționale”
  • Marişca Morari șiAnca Mezei: „Cultivarea învăţării preşcolarilor prin sarcini provocatoare”
  • Antoaneta Luchian, Briena Stoica șiBogdan Rațiu: „Borne conceptuale pentru transformarea unui profesor bun într-un profesor exceptional”
  • Stepehn Cox, CEO Osiris Educational, co-creator al World Education Summit: „Concentrarea pe pregătirea viitorilor profesori”
  • Iulia Mandasescuși Antonela Samson: „Cultivarea rezilienței în sala mea de clasă – adaptare și incluziune în contextul educației copiilor cu CES”
  • Ed Vainker, CEO Reach Foundation: „De la primii pași spre carieră: Ce face o școală cu adevărat remarcabilă?”
  • Marius Luca, Fundația Verita: „Reziliența în clasă, școală și comunitate: o abordare integrată, fundamentată pe compasiune”
  • Luciana Baicea, Mindarchitect: „Cum construim direcția tânărului la intersecția dintre talente, pasiuni, valori și motivații?”
  • Alex Beard, Teach for All: „Transformarea educației în secolul XXI”
  • Alina Amir, Arus Academy: „Reducerea decalajului de performanţă şi a decalajului de oportunităţi”
  • Steven Farr, Teach For All: „Predarea ca leadership colectiv. Relațiile – elementul invizibil din spatele celor mai bune ore din lume”
  • Shaheen Mistri, CEO și co-fondator Teach for India: „Lidership studențesc într-o lume profund inechitabilă”
  • Reprezentanți Camera de Comerț Română pentru Diversitate: „Echitate, diversitate și incluziune: Factori-cheie pentru lidershipul de succes în școli”

Începând cu 1 mai, accesul la eveniment a fost deschis și publicului larg (altor categorii profesionale, cu excepția celor din învățământ), online, pe platforma www.d2l.ro. Mai multe informații despre pachetele de participare se găsesc aici.

Evenimentul Dare to Learn este rezultatul unui parteneriat între Fundația Dare to LearnAsociația Română de Literație (ARL România), Teach for Romania și Finnish Teacher Training Centre.

ING Bank Romania este presenting partner al evenimentului.

EducațiePrivată.ro este partener media principal al evenimentului. Pe lista partenerilor media se mai numără Antena 3 CNN, Hotnews.ro, Adevarul.ro și Stiripesurse.ro.

Despre Fundația Dare to Learn

Fundația Dare to Learn este o organizație non-guvernamentală care promovează și sprijină inovarea în domeniul educației și învățării pe tot parcursul vieții, pentru a elimina orice barieră din calea învățării unei persoane. Prin abordări și tehnologii inovatoare, Fundația își propune să elimine impactul constrângerilor geografice, disparităților socio-economice, ciclurilor multigeneraționale de eșec educațional, permițând indivizilor din toate mediile si de toate vârstele să se angajeze în experiențe de învățare semnificative și eficiente. Procedând astfel, Fundația urmărește să reducă abandonul școlar și decalajul educațional și să ofere indivizilor puterea de a-și atinge întregul potențial, indiferent de circumstanțele lor.

Fundația Dare to Learn este inițiatorul platformei Dare to Learn, prin care urmează a se pilota abordări inovatoare în educație, și susține desfășurarea pe termen lung a evenimentului Dare to Learn în România, unde se reunesc gânditori, personalități de talie mondială, cercetători în leadership organizațional și educațional, deschizători de drumuri în educație echitabilă, precum și vizionari în inteligența artificială.

Despre Teach for Romania

Teach for Romania este o organizaţie non-guvernamentală care pregătește viitori educatori, învățători şi profesori model și îi sprijină în procesul de transformare a sistemului educațional din România. Scopul organizaţiei este să intervină pe termen lung în procesul de reducere a inechității educaţionale şi să dezvolte abilități sociale în rândul elevilor.

Teach for Romania face parte din reţeaua globală Teach for All, care pregăteşte viitori educatori, învăţători sau profesori care vor să performeze în învăţământul de stat, în special pentru elevii din medii vulnerabile. Scopul rețelei este să extindă accesul la educaţie în întreaga lume, prin creşterea şi accelerarea impactului generat de organizaţii care cultivă leadership-ul necesar pentru schimbare. Teach for All este prezent astăzi în peste 60 de țări din întreaga lume şi numără peste 100.000 de profesori și alumni care lucrează cu copii din comunități vulnerabile.

Despre Asociația Română de Literație (ARL România)

Asociația Română de Literație este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune constă în dezvoltarea, promovarea şi susţinerea programelor şi proiectelor educaţionale care conduc la îmbunătăţirea serviciilor educaționale oferite de instituţiile de învăţământ pentru copii, tineri şi adulți din România şi din străinătate.

Asociația promovează exemple de bună practică, modele de excelenţă şi eficienţă didactică în educaţie, urmărind cu prioritate creşterea calităţii procesului de predare-învăţare pentru a contribui la formarea şi dezvoltarea competenţelor necesare împlinirii la nivel personal şi social a elevilor într-o societate bazată pe cunoaştere şi învăţare continuă. Dezvoltarea competențelor de literație ale elevilor reprezintă o prioritate a ARL.

Despre Finnish Teacher Training Centre

Finnish Teacher Training Centre este un centru de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, care a apărut în urma nevoii profesorilor de a fi mereu conectați la schimbare. Portofoliul său de programe și cursuri este unul modular și flexibil, construit atât pe competențe generale de dezvoltare personală și a carierei, cât și pe competențe tehnice, metodologice, specifice corpului didactic, adaptat sistemului local.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Publicat

pe

De

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul Sibiu, în localitatea Cristian. Extinderea marchează o etapă importantă în dezvoltarea companiei și răspunde nevoii clienților din Transilvania de a avea acces mai rapid la servicii specializate pentru autoturismele marca BMW.

O locație strategică pentru clienții din Transilvania

Noua unitate bForce a fost gândită ca un service modern, digitalizat și orientat către o experiență premium pentru client. Amplasarea în Cristian oferă acces facil atât pentru șoferii din Sibiu, cât și pentru cei din județele apropiate, inclusiv Cluj, Mureș, Alba sau Brașov. Prin această investiție, compania își propune să reducă distanțele parcurse de clienții care până acum ajungeau la București pentru lucrări specializate.

„La București avem clienți din toată țara, iar de mai mulți ani ne doream să fim mai aproape de cei din această zonă. Locația din Cristian este potrivită atât prin poziționare, cât și prin posibilitatea de a oferi același standard de lucru pe care l-am construit în aproape 17 ani de activitate. Continuăm să fim un service axat pe marca BMW, cu servicii realizate conform procedurilor tehnice specifice producătorului”, a declarat Robert Panciu, managerul bForce.

Experiență dedicată unei singure mărci

Deschiderea service-ului din Sibiu vine într-un moment în care cererea pentru servicii auto specializate, transparente și realizate cu echipamente performante este în continuă creștere. bForce își păstrează aceeași direcție care a definit activitatea companiei încă de la început: concentrarea pe un singur brand și dezvoltarea unei expertize aprofundate în diagnosticarea, întreținerea și repararea automobilelor BMW.

Servicii specializate și echipamente performante

În noua locație, clienții vor avea acces la servicii de mentenanță, diagnoză, reparații mecanice, curățare și întreținere a ansamblelor, precum și la servicii de geometrie auto. Pentru această zonă, service-ul este dotat cu echipamente de ultimă generație, inclusiv aparatură Hunter, una dintre cele mai apreciate soluții la nivel internațional pentru precizie și performanță.

Compania menționează că activitatea bForce nu include, în prezent, servicii de tinichigerie, vopsitorie, reparații de daune sau spălătorie auto. În planurile de dezvoltare se află însă amenajarea unui post dedicat curățării automobilelor clienților, astfel încât mașinile să fie predate în cele mai bune condiții după finalizarea lucrărilor.

Flux de lucru digitalizat și experiență premium pentru client

Un element distinctiv al noii locații îl reprezintă digitalizarea completă a fluxului de lucru. De la recepția clientului și până la comunicarea comenzilor către mecanici, procesele sunt gestionate electronic. Documentele sunt semnate digital, iar mecanicii primesc informațiile necesare pe tabletă, ceea ce contribuie la eficiență, trasabilitate și o comunicare mai clară cu fiecare client.

„Pentru noi, experiența clientului începe din primul moment în care intră în service. Punem accent pe comunicare, pe calitatea lucrărilor și pe atenția la detalii. Ne-am dorit un sistem de lucru eficient, modern și transparent, iar digitalizarea ne ajută să păstrăm un control mai bun asupra fiecărei etape”, a completat Robert Panciu.

Sustenabilitate și soluții moderne pentru mobilitatea auto

Noua clădire a fost concepută și cu atenție la sustenabilitate. Service-ul utilizează energie solară, iar car-portul este echipat cu stații de încărcare pentru automobile electrice sau plug-in hybrid, destinate clienților bForce. Prin aceste dotări, compania integrează soluții moderne atât pentru eficiența operațională, cât și pentru noile direcții ale mobilității auto.

Școala de mecanici bForce, un proiect pentru formare profesională

Pe lângă serviciile auto, bForce pregătește lansarea unui proiect dedicat formării profesionale în domeniu. Sub denumirea „Școala de mecanici bForce”, compania va organiza cursuri de calificare pentru meseria de mecanic auto. Participanții vor putea obține competențe și diplome recunoscute la nivel european, inițiativa având rolul de a sprijini dezvoltarea profesională a celor care își doresc o carieră în acest domeniu.

În perioada următoare, service-ul din Cristian urmează să includă și servicii de ITP, completând astfel gama de soluții oferite clienților.

Service specializat, nu reprezentanță autorizată

bForce subliniază că este un service specializat cu experineță pe marca BMW și colaborează cu anumite reprezentanțe pentru achiziția de piese originale, însă nu este reprezentanță și nici dealer autorizat al producătorului BMW.

Prin deschiderea locației din Cristian, bForce își consolidează prezența pe piața serviciilor auto specializate și aduce mai aproape de clienții din Transilvania experiența acumulată în aproape două decenii de activitate.

Programări și contact

Programările pentru service-ul bForce Sibiu se pot face la numărul de telefon 0720 535 010 sau prin e-mail, la adresa office@bforce.ro.

Citeste in continuare

Uncategorized

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

Publicat

pe

De

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.

București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.

Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.

Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.

În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.

Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.

În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.

Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.

Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.

Citeste in continuare

Uncategorized

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

Publicat

pe

De

București, 03 iunie 2026 Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în funcția de Country Director pentru România, începând cu luna iunie 2026. Edmona Popa are peste 20 de ani de experiență în roluri de leadership și în coordonarea de operațiuni complexe de servicii, inclusiv aproape doi ani în poziția de Director of Operations în cadrul Foundever România.

Numirea are loc într-un moment important pentru dezvoltarea Foundever pe piața locală și evidențiază investițiile continue ale companiei în România, precum și angajamentul său de a construi operațiuni de customer experience performante, orientate către oameni și susținute de o strategie de creștere pe termen lung.

Odată cu deschiderea biroului din București, la începutul acestui an, Foundever și-a consolidat prezența în România, unde este deja activă în Cluj-Napoca și prin echipe care lucrează remote la nivel național. România are un rol important în operațiunile companiei, contribuind la deservirea clienților internaționali prin servicii oferite în mai multe limbi și prin capacități operaționale solide.

„România joacă un rol central în strategia de dezvoltare a Foundever și prezintă un potențial semnificativ de creștere în anii următori”, a declarat Benedita Miranda, COO EMEA, Foundever. „Edmona vine cu o experiență vastă în managementul operațional, o înțelegere profundă a pieței locale și a organizației, iar noi avem încredere că va contribui la consolidarea și dezvoltarea echipeiA din România.”

„Avem echipe valoroase, parteneriate solide și o bază foarte bună pe care putem construi. România are mult de oferit, iar eu sunt bucuroasă să contribui la următoarea etapă de dezvoltare a companiei, atât pentru clienții noștri, cât și pentru colegii din echipa Foundever”, a declarat la rândul ei Edmona Popa.

În luna mai 2026, Foundever România a fost recompensată cu două distincții în cadrul Romanian Contact Center Awards: Best Large External Contact Center și Customer-First Partnership, pentru colaborarea cu Colgate-Palmolive. Este vorba de o recunoaștere care confirmă impactul pe care îl au oamenii talentați atunci când se implică în mod autentic în susținerea brandurilor pentru care lucrează.

Pe parcursul anului 2026, Foundever intenționează să angajeze aproximativ 200 de persoane la nivel național, ca parte a investițiilor continue în talentul local și a planurilor de extindere a operațiunilor din România. Fiecare nou membru al echipei contribuie la furnizarea serviciilor pentru unele dintre cele mai importante branduri globale și la consolidarea poziției României ca destinație relevantă pentru servicii de customer experience de înaltă calitate.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Turism10 ore inainte

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

o zi inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele...

Afaceri2 zile inainte

Anularea actelor frauduloase ale unei firme

În practică, anularea actelor frauduloase ale unei firme nu pornește din manuale de drept comercial, ci din conflicte concrete —...

2 zile inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorized3 zile inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorized3 zile inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized3 zile inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore de redare video online

Ecran FullView cu protecție pentru ochi, autonomie extinsă, MagicOS 10.0 și HONOR Kids integrate într-un format ultra-subțire pentru întreaga familie...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Afaceri6 zile inainte

SEO pentru „topical trust”: cum decid Google și AI dacă un site este suficient de credibil pentru un anumit domeniu

În SEO modern, autoritatea generală a unui site nu mai este suficientă. Motoarele de căutare încearcă să determine dacă o...

Uncategorized6 zile inainte

De Ziua Copilului, Sezamo depășește pragul de 15.000 de membri Sezamini și lansează colecția Panini FIFA World Cup 2026™

București, 01 iunie 2026. Supermarketul online Sezamo anunță că programul său dedicat familiilor cu copii, Clubul Sezamini, a depășit pragul...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al...

Exclusivo săptămână inainte

Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia

Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși,...

Filarmonica „Ion Dumitrescu” Filarmonica „Ion Dumitrescu”
Culturăo săptămână inainte

Ecourile unei seri de colecție: Concertul Aniversar „Semper Gloria” la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea

Pe 25 mai 2026, Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a devenit epicentrul unei reverberații culturale unice. Într-o atmosferă...

Uncategorizedo săptămână inainte

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

București, 28 mai 2026  – Xiaomi a lansat astăzi, pe piețele globale, cea mai recentă gamă de produse din ecosistemul său...

Știrile Săptămânii