Uncategorized
Visual Fan dezvăluie expansiunea strategiei Green prin lansarea de noi produse ale gamei ERA și prezentarea unei game concept de Smart TV-uri la Bucharest Tech Week

- Brandul Allview va fi prezent și în acest an la Bucharest Tech Week, cel mai așteptat eveniment autohton din sfera tehnologiei, care se va desfășura în perioada 14-16 iunie 2024.
- Compania brașoveană va prezenta, în cadrul evenimentului, două dintre diviziile sale: Green (prin expunerea AllviewCityZEN, prima mașină 100% electrică a brandului Allview, care poate fi condusă începând cu vârsta de 16 ani și a conceptului ERA Health), dar și divizia IT&C (unde va fi prezentată o nouă gamă concept de Smart TV-uri cu Google TV™ integrat și funcții de top, menite să ofere o experiență de utilizare complet diferită).
- În atenția vizitatorilor va fi adus noul model ERA NutriVision Smart Refrigerator, cel mai recent produs din gama ERA, dezvoltat in-house de propria echipă Allview, formată din programatori, ingineri și nutriționiști.
Brașov, 14 Iunie 2024. Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță extinderea portofoliului de produse ERA, prin introducerea combinei frigorifice de ultimă generație: ERA NutriVision Smart Refrigerator. Noile electrocasnice și servicii Allview sunt create pentru a răspunde cerințelor tot mai mari ale consumatorilor, oferind posibilități extinse de personalizare și un nou nivel de conectivitate inteligentă în bucătărie. Astfel, Allview prezintă cu entuziasm gama ERA Smart Refrigerator, care include produse ce beneficiază de know-how-ul și expertiza tehnică acumulată în cei 20 de ani de activitate ai brandului. Aceste cunoștințe dobândite în zona IT&C, au fost aplicate pentru noua ramură – a electrocasnicelor, din dorința de a dezvolta o serie de produse SMART pentru gama ERA.

Allview ERA Smart Refrigerator se transformă cu succes în inima casei, datorită funcțiilor SMART integrate, care depășesc barierele cotidianului. Printre beneficiile gamei Allview ERA Smart Refrigerator, amintim:
- Aceste modele de frigidere inteligente devin o sursă inspirațională continuă de rețete personalizate pentru întreaga familie, cunoscând mereu ceea ce utilizatorul deține în frigider sau chiar în propria bucătărie și ajutând la combaterea risipei alimentare, prin opțiunea de semnalare a produselor care urmează să expire.
- Este un sprijin permanent în realizarea unei liste de cumpărături complete, care se poate descărca pe propriul device al utilizatorului.
- Camera interioară super wide angle Dual LED, reprezintă un real ajutor atunci când se dorește vizualizarea alimentelor din interiorul frigiderului.
- Posibilitatea de conectare la YouTube transformă gama Allview ERA Smart Refrigerator în entertainer-ul familiei.
- Aplicația Smart Home deja integrată, face din ERA Smart Refrigerator un hub de control al întregii case, putându-se conecta cu majoritatea device-urilor inteligente de pe piață, indiferent de brand.
- AVI, Asistentul Vocal Inteligent este partenerul de încredere, care răspunde la orice solicitare, venind în sprijinul utilizatorilor ca o completare a aplicației ERA Health: poate furniza meniul săptămânal pentru întreaga familie, dar și să ofere informații suplimentare de nutriție, recomandări și soluții pentru o alimentație cât mai echilibrată și responsabilă.
- ERA NutriVision Smart Refrigerator cu o capacitate de 327 L, integrează un dispenser pentru apă de până la 3 litri.
- Este prevăzut cu un sistem inteligent de control al umidității și temperaturii, pentru ca alimentele utilizatorilor să fie păstrate în condiții optime.
- Finisajele de înaltă calitate si suprafața anti-amprente garantează o întreținere ușoară și rezistență la zgârieturi.
Toate aceste inovații au ca scop revoluționarea bucătăriilor, făcându-le mai inteligente, mai interactive, dar și mai ușor de utilizat de către consumatori.
„Prin completarea portofoliului de produse ERA și dezvoltarea aplicației ERA Health, ne propunem să promovăm sisteme complexe care integrează produse inteligente, al căror scop este de a da valoare stilului de viață al utilizatorilor, în funcție de dorințele și nevoile acestora. Noua gamă de produse și servicii, Allview ERA, oferă soluții și asistență de gătit bazată pe inteligență artificială, care ajută consumatorii să adere la un stil de viață sănătos, echilibrat, responsabil și personalizat. Astfel, vom continua să ne îndreptăm atenția către crearea de produse sustenabile, care îmbunătățesc viața de zi cu zi a consumatorilor și care pot contribui la reducerea amprentei de carbon, dar și la diminuarea risipei alimentare. Conceptul ERA, lansat în 2022, a evoluat semnificativ, incluzând dezvoltarea aplicației de nutriție ERA Health și introducerea unor produse interconectabile în acest ecosistem. Planurile de viitor ale brandului Allview vizează extinderea, în următorii trei ani, către o gamă completă de produse inovatoare pentru bucătărie.”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.

Pentru divizia Allview Auto, primul trimestru al acestui an a adus un număr impresionant de comenzi ale modelului Allview CityZEN, iar target-ul propus la începutul anului pentru fiecare trimestru, a fost depășit doar cu dealerii actuali. Brandul Allview se află în discuții avansate pentru deschiderea de noi parteneriate strategice cu importanți dealeri auto, care au identificat potențialul modelului Allview CityZEN și al business-ului Allview Auto. Mai mult chiar, compania brașoveană planifică extinderea gamei până la sfârșitul acestui an și introducerea în portofoliu a noi modele de mașini electrice. Standul destinat mobilității electrificate, îi așteaptă pe vizitatori cu modelul Allview CityZEN, prima mașină 100% electrică a brandului Allview, care poate fi condusă de la vârsta de 16 ani. Printre caracteristicile sale definitorii, amintim:
- Autonomie până la 220 km, în oraș.
- Disponibilă în varianta cu 2 sau 4 locuri și airbag pentru șofer.
- Sistem de camere de asistență la parcare, cu vizualizare 360°.
- Senzori de parcare față și spate.
- Jante din aluminiu și aer condiționat.
- Centru de infotainment cu două ecrane de 10,25”.
- Comenzi pe volan (audio, volum, preluare/închidere apeluri).
- Oglinzi retrovizoare electrice.
- Deschiderea și închiderea geamurilor din telecomandă.
În cadrul acestui eveniment de anvergură pe plan tehnologic, brandul Allview va prezenta o gamă concept de Smart TV-uri cu Google TV™ integrat și specificații de top, precum display QLED pentru redarea fidelă a imaginii, funcție Eye Care – care reglează nivelul de luminozitate în funcție de intensitatea luminii ambientale, varietate de diagonale, dar și un model de Smart TV, care va transforma locuințele utilizatorilor în adevărate galerii de artă, putând fi montat pe perete ca un tablou. Pentru iubitorii de conținut în natură și device-uri ieșite din comunul cotidian, producătorul brașovean le propune vizitatorilor un nou concept de Smart TV portabil, ușor de transportat, cu un design cochet și compact.
„La Bucharest Tech Week, suntem încântați să împărtășim viziunea noastră pentru viitorul tehnologiei și al mobilității electrificate. Proiectele noastre viitoare se concentrează pe valorificarea puterii inteligenței artificiale, pe inovație – care se află în centrul misiunii noastre, dar și pe crearea de soluții green, sustenabile – care nu sunt doar de ultimă oră, ci și accesibile românilor.” a continuat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.
Vă invităm să ne vizitați la cele două standuri Allview din cadrul evenimentului Bucharest Tech Week, din perioada 14-16 iunie, pentru a rămâne conectați la noutățile și proiectele viitoare.
Uncategorized
bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului
Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul Sibiu, în localitatea Cristian. Extinderea marchează o etapă importantă în dezvoltarea companiei și răspunde nevoii clienților din Transilvania de a avea acces mai rapid la servicii specializate pentru autoturismele marca BMW.
O locație strategică pentru clienții din Transilvania
Noua unitate bForce a fost gândită ca un service modern, digitalizat și orientat către o experiență premium pentru client. Amplasarea în Cristian oferă acces facil atât pentru șoferii din Sibiu, cât și pentru cei din județele apropiate, inclusiv Cluj, Mureș, Alba sau Brașov. Prin această investiție, compania își propune să reducă distanțele parcurse de clienții care până acum ajungeau la București pentru lucrări specializate.
„La București avem clienți din toată țara, iar de mai mulți ani ne doream să fim mai aproape de cei din această zonă. Locația din Cristian este potrivită atât prin poziționare, cât și prin posibilitatea de a oferi același standard de lucru pe care l-am construit în aproape 17 ani de activitate. Continuăm să fim un service axat pe marca BMW, cu servicii realizate conform procedurilor tehnice specifice producătorului”, a declarat Robert Panciu, managerul bForce.

Experiență dedicată unei singure mărci
Deschiderea service-ului din Sibiu vine într-un moment în care cererea pentru servicii auto specializate, transparente și realizate cu echipamente performante este în continuă creștere. bForce își păstrează aceeași direcție care a definit activitatea companiei încă de la început: concentrarea pe un singur brand și dezvoltarea unei expertize aprofundate în diagnosticarea, întreținerea și repararea automobilelor BMW.
Servicii specializate și echipamente performante
În noua locație, clienții vor avea acces la servicii de mentenanță, diagnoză, reparații mecanice, curățare și întreținere a ansamblelor, precum și la servicii de geometrie auto. Pentru această zonă, service-ul este dotat cu echipamente de ultimă generație, inclusiv aparatură Hunter, una dintre cele mai apreciate soluții la nivel internațional pentru precizie și performanță.
Compania menționează că activitatea bForce nu include, în prezent, servicii de tinichigerie, vopsitorie, reparații de daune sau spălătorie auto. În planurile de dezvoltare se află însă amenajarea unui post dedicat curățării automobilelor clienților, astfel încât mașinile să fie predate în cele mai bune condiții după finalizarea lucrărilor.

Flux de lucru digitalizat și experiență premium pentru client
Un element distinctiv al noii locații îl reprezintă digitalizarea completă a fluxului de lucru. De la recepția clientului și până la comunicarea comenzilor către mecanici, procesele sunt gestionate electronic. Documentele sunt semnate digital, iar mecanicii primesc informațiile necesare pe tabletă, ceea ce contribuie la eficiență, trasabilitate și o comunicare mai clară cu fiecare client.
„Pentru noi, experiența clientului începe din primul moment în care intră în service. Punem accent pe comunicare, pe calitatea lucrărilor și pe atenția la detalii. Ne-am dorit un sistem de lucru eficient, modern și transparent, iar digitalizarea ne ajută să păstrăm un control mai bun asupra fiecărei etape”, a completat Robert Panciu.
Sustenabilitate și soluții moderne pentru mobilitatea auto
Noua clădire a fost concepută și cu atenție la sustenabilitate. Service-ul utilizează energie solară, iar car-portul este echipat cu stații de încărcare pentru automobile electrice sau plug-in hybrid, destinate clienților bForce. Prin aceste dotări, compania integrează soluții moderne atât pentru eficiența operațională, cât și pentru noile direcții ale mobilității auto.

Școala de mecanici bForce, un proiect pentru formare profesională
Pe lângă serviciile auto, bForce pregătește lansarea unui proiect dedicat formării profesionale în domeniu. Sub denumirea „Școala de mecanici bForce”, compania va organiza cursuri de calificare pentru meseria de mecanic auto. Participanții vor putea obține competențe și diplome recunoscute la nivel european, inițiativa având rolul de a sprijini dezvoltarea profesională a celor care își doresc o carieră în acest domeniu.
În perioada următoare, service-ul din Cristian urmează să includă și servicii de ITP, completând astfel gama de soluții oferite clienților.
Service specializat, nu reprezentanță autorizată
bForce subliniază că este un service specializat cu experineță pe marca BMW și colaborează cu anumite reprezentanțe pentru achiziția de piese originale, însă nu este reprezentanță și nici dealer autorizat al producătorului BMW.
Prin deschiderea locației din Cristian, bForce își consolidează prezența pe piața serviciilor auto specializate și aduce mai aproape de clienții din Transilvania experiența acumulată în aproape două decenii de activitate.
Programări și contact
Programările pentru service-ul bForce Sibiu se pot face la numărul de telefon 0720 535 010 sau prin e-mail, la adresa office@bforce.ro.
Uncategorized
Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.
București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.
Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.
Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.
În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.
Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.
„În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.
Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.
Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.
Uncategorized
Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România
București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în funcția de Country Director pentru România, începând cu luna iunie 2026. Edmona Popa are peste 20 de ani de experiență în roluri de leadership și în coordonarea de operațiuni complexe de servicii, inclusiv aproape doi ani în poziția de Director of Operations în cadrul Foundever România.
Numirea are loc într-un moment important pentru dezvoltarea Foundever pe piața locală și evidențiază investițiile continue ale companiei în România, precum și angajamentul său de a construi operațiuni de customer experience performante, orientate către oameni și susținute de o strategie de creștere pe termen lung.
Odată cu deschiderea biroului din București, la începutul acestui an, Foundever și-a consolidat prezența în România, unde este deja activă în Cluj-Napoca și prin echipe care lucrează remote la nivel național. România are un rol important în operațiunile companiei, contribuind la deservirea clienților internaționali prin servicii oferite în mai multe limbi și prin capacități operaționale solide.
„România joacă un rol central în strategia de dezvoltare a Foundever și prezintă un potențial semnificativ de creștere în anii următori”, a declarat Benedita Miranda, COO EMEA, Foundever. „Edmona vine cu o experiență vastă în managementul operațional, o înțelegere profundă a pieței locale și a organizației, iar noi avem încredere că va contribui la consolidarea și dezvoltarea echipeiA din România.”
„Avem echipe valoroase, parteneriate solide și o bază foarte bună pe care putem construi. România are mult de oferit, iar eu sunt bucuroasă să contribui la următoarea etapă de dezvoltare a companiei, atât pentru clienții noștri, cât și pentru colegii din echipa Foundever”, a declarat la rândul ei Edmona Popa.
În luna mai 2026, Foundever România a fost recompensată cu două distincții în cadrul Romanian Contact Center Awards: Best Large External Contact Center și Customer-First Partnership, pentru colaborarea cu Colgate-Palmolive. Este vorba de o recunoaștere care confirmă impactul pe care îl au oamenii talentați atunci când se implică în mod autentic în susținerea brandurilor pentru care lucrează.
Pe parcursul anului 2026, Foundever intenționează să angajeze aproximativ 200 de persoane la nivel național, ca parte a investițiilor continue în talentul local și a planurilor de extindere a operațiunilor din România. Fiecare nou membru al echipei contribuie la furnizarea serviciilor pentru unele dintre cele mai importante branduri globale și la consolidarea poziției României ca destinație relevantă pentru servicii de customer experience de înaltă calitate.
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 4 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI

