Connect with us

Cultură

Fii student al Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești!

Publicat

pe

În societatea contemporană, la baza carierei noastre se află studiile universitare. Fie că ești proaspăt absolvent al învățământului liceal sau nu, poți oricând să devii student.

Să urmezi cursurile unei facultăți îți poate deschide noi orizonturi, ajutându-te să evoluezi în mod constant.

Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Pitești reprezintă o instituție acreditată prin Legea 242/2004, ceea ce înseamnă că diploma obținută la finalizarea anilor de studiu va fi recunoscută atât la nivel național, cât și internațional.

Specializările diverse Management, Contabilitate și Informatică de Gestiune, Administrație Publică, Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, dar și Drept îți oferă posibilități de alegere multiple.

Durata studiilor de licență este de 3 ani, respectiv 4 ani pentru specializarea Drept, timp în care veți deprinde competențele necesare în vederea exercitării unei profesii, imediat după absolvire.

De asemenea, putem să avansăm într-un domeniu și prin frecventarea cursurilor de master, tot în cadrul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, urmând programe de Managementul Afacerilor, Management în Administrație și Servicii Publice, Management și Strategii în Resurse Umane, Management și Logistică, Managementul Serviciilor Publice, Turism, Gestiune Hotelieră și Politici în Industria Ospitalității, Standarde, Reglementări și Politici Contabile, Drept Privat.

Primul pas, dacă ne dorim studii de licență, pe care îl putem face este să completăm dosarul de admitere cu următoarele documente: diploma bacalaureat/adeverința, copie a certificatului de naștere (copie certificată), adeverința medicală, copie a buletinului, foaia matricolă, două fotografii tip buletin, cât și copie a certificatului de căsătorie (copie certificată), acolo unde este cazul.

Mai apoi, va trebui să depunem documentele necesare la secretariat.

Procedura este una cât se poate de simplă, însă extrem de importantă, pentru orice viitor student.

În cazul în care încă mai există incertitudini referitoare la avantajele înscrierii într-o formă de învățământ universitar, atunci ar trebui să ai în vedere cel puțin avantajele pe care le regăsești mai jos.

În primul rând, te vei putea specializa într-un anumit domeniu, deoarece pe durata celor 3 sau 4 ani, vei studia mai multe discipline ce au legătură cu specializarea selectată. În acest mod, vei putea să observi ceea ce îți place cu adevărat și ce te reprezintă, aspect esențial când urmează să alegem un job anume.

Știm deja că orice diplomă reprezintă un atuu în cadrul interviurilor de angajare. Ba mai mult, experiența dobândită pe băncile facultății îți va fi de mare folos, în vederea promovării probelor practice.

În ultimul an de studiu, există șanse foarte mari să fii recrutat de o firmă ce îți va oferi un job convenabil din punct de vedere financiar.

Dacă ești un student cu note bune și cunoști o limbă străină, atunci poți să studiezi sau să participi la un schimb de experiență, într-o altă țară, prin programul ERASMUS+. Vei putea locui pe durata a câteva luni într-un alt stat al Uniunii Europene, bucurându-te de momente de neuitat.

La facultate, vei cunoaște noi oameni, poți chiar să legi și prietenii pe viață, deci cu siguranță este un mediu prielnic pentru socializare.

Prin urmare, deciziile pe care le luăm în viață sunt deosebit de importante. Este momentul să ne axăm pe dezvoltarea profesională și să devenim o variantă din ce în ce mai bună a noastră, iar pentru asta studiile ar trebui să reprezinte o prioritate.

Nu mai sta pe gânduri și alege specializarea care ți se potrivește și fii chiar tu noul student al Universității „Constantin Brâncoveanu”!

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Sibiu Jazz Festival 2026 s-a încheiat după 5 zile de concerte și artiști internaționali

Publicat

pe

De

Cea de-a 54-a ediție a Sibiu Jazz Festival s-a încheiat duminică, 6 septembrie, după cinci zile de concerte care au adus pe scena din Sibiu artiști internaționali precum Magnus Öström, Nguyên Lê și Ulrich Drechsler.

Între 2 și 6 septembrie, publicul a descoperit proiecte și formule muzicale diferite, de la sonorități introspective și influențe care traversează mai multe zone ale jazzului, până la concerte construite în jurul improvizației și al dialogului direct dintre artiști și spectatori.

Magnus Öström și Nguyên Lê au propus publicului un concert în care jazzul s-a întâlnit cu influențe și expresii muzicale diverse, într-o formulă construită în jurul improvizației și al explorării sonore.

Pentru Ulrich Drechsler, unul dintre punctele centrale ale experienței de la Sibiu a fost legătura creată cu publicul: „Trăim pentru muzică și pentru astfel de momente muzicale unice, care dau naștere unei relații autentice cu publicul.”

Cele trei povești s-au întâlnit la Sibiu Jazz Festival, în perioada 3–6 septembrie, la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia.

„Ediția 54 a festivalului s-a încheiat atingând acel spațiu istoric al jazzului care pendulează între continuitate și modernitate, clădit pe emoția unică împărtășită de public și artiști.”

Am reușit în aceste zile să construim cu bucurie un spațiu temporal al jazzului care tinde către atemporal către metafizica muzicii și către bucuria sunetului. Deși timpurile sunt ceva mai complicate ne-am asumat misiunea ca la fiecare ediție să venim cu muzică de calitate, vibrantă pentru publicul nostru. 

Muzica înseamnă viață și viața are muzica ei proprie care își găsește drumul său către inima publicului!”, explică Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival & Competition. 

Sibiu Jazz este o expresie vie a spiritului jazzului – o întâlnire între oameni, culturi și emoții. Festivalul promovează libertatea, creativitatea și bucuria descoperirii printr-o experiență muzicală care inspiră și conectează.

Fondat în anii ’70 de un grup de oameni creativi, Sibiu Jazz Festival a devenit, de-a lungul timpului, un reper al jazzului românesc și un punct de întâlnire pentru artiști și public din culturi și țări diferite. Festivalul se bucură de recunoaștere internațională și este, de 19 ani, membru al European Jazz Network, una dintre cele mai importante rețele dedicate jazzului din Europa.

Prin istoria și identitatea sa, Sibiu Jazz Festival contribuie la promovarea României pe scena muzicală internațională și continuă să creeze un spațiu în care jazzul aduce împreună generații, culturi și perspective diferite.

Parteneri: Primăria Municipiului Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Casa de Cultură a Studenților Sibiu, Rock FM, Club Francophone d’Affaires de Sibiu, Hermania, Schwarz Gruppe Int, Sobis Smart Collaboration, iabilet.ro, Cărturești, Hermanstädter Zeitung, Europe Jazz Network, European Jazz Network Green, Semente Cultural Promotions Suedia și Jazz Fan Rising.

Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026. 

Alexandru Filimon

Comunicare & PR

Tel. 0766 703 909

filimon.dumitru-alexandru@fspub.unibuc.ro

pr@sibiujazz.eu 

www.sibiujazz.eu 

Citeste in continuare

Cultură

Simona Maxim: “ Îmbrățișăm o viziune prin care să cuprindem esența jazzului și viitorul„

Publicat

pe

De

Simona Maxim, directorul Sibiu Jazz Festival, consideră că muzica înseamnă, în primul rând, dragoste, un sentiment complex ce vine dinăuntru și îmblânzește inimi, cucerește cele mai neobișnuite piscuri ale sufletului. 

Sibiu Jazz Festival (ediția 54) ne invită să împărtășim acest sentiment, să-l celebrăm și pentru măcar câteva zile (2-6 septembrie) să-l ridicăm la binemeritatul rang nobil.

Sibiu Jazz Festival este cel mai vechi festival de jazz din România. Într-un moment în care tot mai multe orașe și-au construit propriile festivaluri de jazz, cum ați reușit să păstrați identitatea Sibiu Jazz Festival? Care sunt lucrurile pe care nu le-ați negociat niciodată?

Dacă vorbim de vechi vorbim de calitate și dacă adăugăm muzica în această ecuație deja vorbim de tradiție de la care nu ne abatem atât noi, dar, în special, iubitorii de jazz care astăzi vin la ediția cu numărul 54 împreună cu copiii lor. Vorbim deja de un public ereditar de jazz. Aceasta este unicitatea Sibiu Jazz Festival, în primul rând, prin raportarea la istorie și timp. Căci există un timp istoric și un timp al jazzului. Despre acest timp vorbim, un spațiu temporal al jazzului care tinde către atemporal către metafizica muzicii și către bucuria sunetului.  

Aș pune semnul egal între bucuria de a trăi și bucuria de cânta, de a dansa, de a simți lăuntric muzica. Festivalul este exact prilejul acestei călătorii inițiatice care îți oferă șansa unei introspecții prin magia sunetelor. 

În al doilea rând, cred că un festival înseamnă mult mai mult decât prezența la un număr de concerte. Un festival este menit să ofere un cumul de experiențe, o stare prelungită de vrajă chiar și după festival care să trezească un foc lăuntric în inimă și întrebări mistuitoare în rațiune. De asemenea, totul contează: diversitatea programului artistic, oferta turistică și culturală a orașului, evenimente conexe care atrag mai multor categorii de public de cu vârste diferite.

Sibiu Jazz Festival promite o experiență integrală, globală, holistică cum se spune mai nou. Ca de fiecare dată rămâne neschimbat în festival conceptul de bază: muzica bună!

Sibiu Jazz Festival nu și-a legat niciodată identitatea de un singur spațiu, ci a ales să circule prin oraș, de la săli consacrate până la biserici și alte spații neconvenționale. Ce câștigă festivalul din această mobilitate și ce pierde? Cum arată harta ediției din acest an?

Am vorbit deja de un timp istoric al jazzului care la rândul său are nevoie de un spațiu fizic. Am ales spații sacre (biserici, lăcașuri de cult vechi încă neintegrate în circuitul turistic al orașului) sau spații cu efervescență culturală pe care să le revitalizăm cu jazz și proiecte artistice îndrăznețe, cu potențial, practic inspirând artiștii să fie și mai creativi prin îmbinarea dintre muzică, artă corporală, poezie, actorie etc. Festivalul din acest an se deschide cu o experiență muzicală la granița dintre teatru și film. Astfel, continuăm procesul creativ instituit cu ani în urmă de a urmări, include și concepe proiecte pilot sau de tip experiment cu adevărat inedite. 

La fiecare ediție dorim să oferim publicului proiecte muzicale foarte diferite ca și coloratură muzicală. Nici una din formațiile angajate nu se aseamănă stilistic cu cealaltă. 

Line-up-ul unui festival spune întotdeauna ceva despre felul în care organizatorii văd prezentul unui gen muzical. Dacă ediția a 54-a ar putea fi citită ca un manifest, care ar fi ideea din spatele selecției artistice?

Invit publicul să descopere line-up-ul din acest an, mai ales că programul complet poate fi vizualizat pe site-ul nostru – https://sibiujazz.eu/.

Pendulăm între continuitate și modernitate. Prin participarea în festival a trupei Equinox Quintet (câștigătorii Sibiu Jazz Competition 2025) asigurăm o continuitate a calității muzicale.  Equinox Quintet reprezintă noua generație de muzicieni formați printr-o pregătire academică solidă care readuc pe scenă un jazz modern energic, construit pe compoziții originale, improvizație colectivă și o estetică actuală aflată la intersecția dintre jazz-rock fusion și tradiția jazzului modern.  

Dacă vorbim de modernitate, Nguyen Le Trio este în premiră la Sibiu Jazz Festival 2026. Vorbim de un muzician profund, plin de mister, ce caută să răscolească metafizica muzicii. 

Nguyen vine însoțit de parizianul Romain Labaye, la bas electric, și scoțianul Alyn Cosker, la tobe, elaborând un repertoriu pentru festival unde vom regăsi cele mai celebre compoziții din albumele fusion ale sale: Bakida, Silk & Sand, Streams, Jimi’s Back, și altele.

Vom avea parte și de o furtună electroacustică, vorbim de AZURE a lui Ulrich Drechsler Trio, o veritabilă forță a naturii, cu misiunea de a-și defini propria viziune asupra muzicii de club. Vom dansa, vom descoperi infinitul și bucuria de a trăi. AZURE este cea mai mare aventură a lui Ulrich de până acum, o călătorie pe teritorii muzicale complet necunoscute. 

Bilete pentru perioada 2-6 septembrie pentru fiecare eveniment se găsesc aici https://sibiujazzfestival.iabilet.ro/.

Programul Sibiu Jazz Festival depășește de mult granița concertelor și a muzicii live. Cum se completează în acest an muzica cu celelalte formate și manifestări artistice din program?

Jazzul nu a fost niciodată singur. Mereu a fost acompaniat de imaginație, poezii, spații neconvenționale, creație în deplină libertate. Această atmosferă vrem să o recreăm de fiecare dată. Pentru ea ne luptăm să aducem pe scenă formațiile formate în spiritul libertății. Nu căutăm granițe, ci netezirea lor. Vedem limite pentru pretextul suficient de a le explora și îmbrățișăm o viziune prin care să cuprindem esența jazzului și viitorul. 

2026 rămâne un an complicat pentru sectorul cultural: bugete reduse, sponsori mai prudenți și evenimente redimensionate sau chiar anulate. Cum se vede această presiune din interiorul unui festival cu peste cinci decenii de istorie? Și unde trasați limita între adaptare și compromis?

Jazzul nu poate fi oprit de anii complicați pe care îi traversăm ba chiar, în mod paradoxal, acești ani mai dificili pun presiune pe muzicieni să dea naștere unor compoziții de o calitate superioară. E larg răspândit conceptul de zonă de confort care în muzică nu face bine deloc. Vremurile grele ne scot din zona de confort și ne aruncă în față realitatea așa cum este. Șansa noastă e să fim ancorați în prezent cu un pas spre viitor.  

Cunosc bine faptul că bugetele sunt mai suple, sponsorii sunt mai precauți și caută soluții de bun simț pentru a-și reduce, pe cât posibil, aportul financiar în comunități. Cuvântul cheie astăzi este adaptabilitatea pe toate palierele. Compromisuri pot există în măsura în care ele pot fi înțelese, integrate în spiritul și organizarea festivalului.  

Lista parteneri noștri tradiționali și europeni e destul de închegată: Primăria Municipiului Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Casa de Cultură a Studenților Sibiu, Rock FM, Club Francophone d’Affaires de Sibiu, Hermania, Schwarz Gruppe Int, Sobis Smart Collaboration, iabilet.ro, Cărturești, Hermanstädter Zeitung, Europe Jazz Network, European Jazz Network Green, Semente Cultural Promotions Suedia și Jazz Fan Rising.

Jazzul s-a născut ca o formă de libertate și de rezistență culturală, iar de-a lungul istoriei a însoțit numeroase mișcări sociale. Într-o lume dominată de algoritmi și consum rapid, mai păstrează jazzul această forță de a incomoda și de a pune întrebări? Sau rolul lui s-a schimbat?

Sibiu Jazz Festival este o revedere cu farmecul inegalabil al jazzului și o șansă pentru extinderea comunității europene de jazz. 

Sibiu Jazz Festival rămâne cel mai renumit festival de jazz din România. Acest lucru se datorează și faptului că, începând cu anul 2005, am devenit membri ai cele mai importante organizații europene de jazz: Europe Jazz Network. Totodată suntem mândrii că în plan internațional am fost singurul festival de jazz din țară prezentat la Târgul de Turism de la Berlin în cadrul programului “Jazz Across Europe”. 

Noi, la Sibiu Jazz Festival, reprezentăm o comunitate veche, închegată, care trece prin transformări în măsura în care și societatea trece prin ele. Cred cu tărie că muzica înseamnă viață și viața are muzica ei proprie. Când prima o urmărește pe ce de-a doua, fenomenul artei pătrunde în intimitatea omului.

Citeste in continuare

Cultură

Ecourile unei seri de colecție: Concertul Aniversar „Semper Gloria” la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

Filarmonica „Ion Dumitrescu”

Pe 25 mai 2026, Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a devenit epicentrul unei reverberații culturale unice. Într-o atmosferă încărcată de emoție și respect, concertul aniversar extraordinar „Semper Gloria” a adus un omagiu profund uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii române: Maestrul Tudor Gheorghe.

Nu a fost doar un simplu concert, ci o celebrare a spiritului autentic românesc, transpus în măreția muzicii culte.

O fuziune sonoră de excepție

Sub bagheta magistrală a dirijorului Marius Hristescu – cel care decodează și îmbracă de decenii genialitatea melodică a Maestrului în haine simfonice -, publicul vâlcean a fost martorul unui spectacol total. Programul serii a cuprins lucrări originale semnate de Tudor Gheorghe și Marius Hristescu, o simbioză perfectă între poezia cântată și rigoarea compoziției clasice.

Pe scenă, Orchestra Simfonică a Filarmonicii și Corul „Euphonia” (pregătit cu măiestrie de dirijorul Marian Stroe) au oferit o bază sonoră grandioasă, amplă și vibrantă, capabilă să poarte publicul prin stări diverse, de la melancolie profundă la momente de o intensitate dramatică copleșitoare.

Soliști care au dat glas emoției

Prezența soliștilor a ridicat dinamica serii la nivel de gală:

  • Baritonii Ștefan Ignat și Ioan Cherata au punctat momentele solistice cu o tehnică vocală impecabilă și o prezență scenică magnetică, oferind greutate și noblețe textelor interpretate.
  • Vitalie Negruță a adus o notă distinctă de dinamică și textură prin dublul său rol – voce și percuție -, inserând acea pulsație organică, vie, specifică universului artistic al Maestrului.

„Semper Gloria” nu a fost doar o reverență în fața trecutului și a unei cariere monumentale, ci și o dovadă vie că muzica inspirată din filonul românesc rămâne universală, actuală și profund mișcătoare atunci când este reconstruită cu geniu și rigoare clasică.

O seară de 25 mai care va rămâne, cu siguranță, în memoria afectivă a publicului din Râmnicu Vâlcea ca un reper de aur al stagiunii.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

o zi inainte

Revolut confirmă o breșă de securitate. Ce date personale ale unor clienți au fost expuse

Revolut a confirmat că o terță parte neautorizată a primit date personale și informații sensibile despre un număr limitat de...

Afacerio zi inainte

Furnizor local sau import direct: cum compari costurile și termenele reale

Prețul de pe ofertă poate părea decisiv când alegi de unde cumperi marfa. Un furnizor local pare mai scump la...

Uncategorized2 zile inainte

Dezmembrări Chevrolet – piese originale pentru modele care merită păstrate în circulație

Chevrolet a avut o prezență importantă pe piața europeană, iar multe dintre modelele vândute în România sunt încă folosite zilnic....

Uncategorized2 zile inainte

Popeci Utilaj Greu: Ce Certificări Stau în Spatele Utilajelor Exportate

Popeci Utilaj Greu Craiova exportă peste 80% din producție către clienți din afara României, un procent care a impus companiei...

servicii-debitare-laser-processing servicii-debitare-laser-processing
Afaceri2 zile inainte

Laser Processing Romania: Servicii Profesionale de Debitare Laser și Prelucrări Mecanice

Laser Processing Romania este un furnizor de top în domeniul serviciilor profesionale de debitare laser, îndoire tablă cu Abkant, sudare...

Uncategorized2 zile inainte

Serviciile de Externalizare IT de la FEEL IT: Partenerul Ideal pentru Afacerea Ta

Externalizare IT cu Feel IT Services: Ce Câștigă Efectiv o Companie Externalizarea IT înseamnă delegarea parțială sau totală a operațiunilor...

Uncategorized2 zile inainte

L’externalisation IT en France : une solution stratégique avec FEEL IT SERVICES

Dans un monde digitalisé où l’agilité, la performance et la sécurité informatique sont devenues des priorités, de nombreuses entreprises françaises...

Uncategorized4 zile inainte

Ce face dintr-o tabletă un instrument de studiu cu adevărat util?

Tabletele susțin procesul de învățare și organizarea activităților de zi cu zi, odată cu începutul noului an școlar și universitar...

Afaceri4 zile inainte

Inflație în scădere: de ce prețurile pot continua să crească

Când auzi că inflația scade, te-ai putea aștepta ca prețurile din magazine să scadă și ele. Apoi ajungi la casă...

Uncategorized5 zile inainte

Regulamentul UE privind rezilienta cibernetica impune standarde mai ridicate furnizorilor de tehnologii de securitate fizica

Genetec prezinta cinci intrebari pe care liderii din domeniul securitatii ar trebui sa le adreseze furnizorului in procesul de evaluare...

Uncategorized5 zile inainte

Wawsome la B-Inclusive: accesibilitatea digitala, o conditie pentru o societate cu adevarat incluziva

Circa 974.000 de persoane cu dizabilitati traiesc in Romania – echivalentul a aproape 5,1% din populatia rezidenta sau 1 din...

Uncategorized5 zile inainte

Roborock F25 Ultra debutează în România: aspirare, curățare cu abur și spălare cu apă fierbinte într-un singur dispozitiv

București, 10 septembrie 2026 – Roborock anunță disponibilitatea în România a modelului F25 Ultra, cel mai avansat aspirator vertical pentru...

Afaceri5 zile inainte

Afacere sezonieră: cum îți organizezi bugetul pentru lunile cu vânzări mici

În lunile bune, o afacere sezonieră poate da impresia că banii vor curge mereu la fel. Comenzile vin repede, stocurile...

Uncategorized6 zile inainte

Viață fără portofel. Plăți direct de la încheietura mâinii

HONOR Watch 6 permite tranzacții contactless rapide și sigure, prin tehnologia NFC București, 09 septembrie 2026 –HONOR Watch 6 le oferă...

Uncategorized6 zile inainte

Logitech lansează MX Keypad, primul centru de control MX bazat pe AI, conceput pentru dezvoltatori

Flux de lucru optimizat, cu acces direct la agenți AI și instrumente de programare Logitech lansează astăzi MX Keypad, primul...

Uncategorized6 zile inainte

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac București, România, 9...

Știrile Săptămânii