Connect with us

Administrație locală

Trei lucruri pe care să le analizezi atunci când achiziționezi un imobil

Publicat

pe

Mulți dintre noi ajung în punctul de a achiziționa un imobil pe parcursul vieții lor. Indiferent că vorbim aici despre un imobil nou sau despre unul pe care îl achiziționezi de la un alt proprietar, procesul de achiziție este foarte similar. Nici nu este de mirare, întrucât în ambele cazuri procesul poate fi mult mai rapid în situația în care ai la dispoziție suma de bani pentru achiziționarea acestuia. Cu toate acestea, stă în responsabilitatea noastră să ne alegem cu atenție imobilul pe care urmează să îl cumpărăm, analizând diverse elemente de interes pentru noi. Rămâi alături de noi și descoperă trei dintre aceste aspecte, pe care ți le recomandăm să iei în considerare!

 

  • Liniștea din jurul blocului

 

În funcție de preferințele pe care le ai, este foarte important ca înainte de a bate palma să te duci direct în locația în care există blocul și să te plimbi în jurul acestei zone. Nu doar că îți vei da seama cât de mult zgomot se află în această zonă, ci și vei putea inclusiv să observi care sunt cu avantajele sau dezavantajele achiziționării unui imobil în acest loc. În același timp, în cazul în care ai acest noroc, poți inclusiv să intri în vorbă cu proprietari ai blocului și să descoperi mai multe informații cu privire la traiul pe care îl poți avea locuind acolo.

 

  • Aspectul scării interioare

 

Nu este un secret faptul că scara interioară poate influența foarte mult sentimentul pe care îl avem atunci când ne întoarcem la noi acasă. Mai mult decât atât, este vorba inclusiv despre igienă, întrucât o scară interioară de bloc în care nu se păstrează curățenia va putea deveni un focar de infecție. Spre exemplu, în această categorie intră inclusiv setul de cutii postale bloc existent în acest moment pe scară și pe care ar fi indicat să îl înlocuiești cu unul nou. Din fericire, un set de cutii postale poate fi achiziționat la un preț bun și schimba complet aspectul scării.

 

  • Priveliștea exterioară

 

Dacă apartamentul pe care ai pus ochii are o priveliște foarte relaxantă și plăcută, fii sigur că ai încheiat una dintre cele mai bune afaceri din viața ta! 

Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl avem atunci când știm că am achiziționat imobilul potrivit și în conformitate cu cerințele și așteptările noastre!

 

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Cum va poate ajuta o firma de contabilitate in infiintari societati cu raspundere limitata

Publicat

pe

Cum va poate ajuta o firma de contabilitate in infiintari societati cu raspundere limitata

O firma de contabilitate poate juca un rol esential in procesul de infiintare a unei societati cu raspundere limitata (SRL). Aceasta poate oferi consultanta specializata si suport in domeniul fiscal si contabil, ajutandu-va sa va indepliniti toate obligatiile legale si sa stabiliti o baza solida pentru succesul afacerii dvs. O firma de contabilitate este o entitate specializata in furnizarea de servicii de contabilitate si consultanta financiara pentru diverse tipuri de afaceri. Aceasta firma este alcatuita dintr-un grup de profesionisti contabili, cum ar fi contabili certificati, consultanti financiari si experti in domeniul fiscal, care lucreaza impreuna pentru a asigura gestionarea corecta a datelor financiare si contabile ale clientilor lor.

Cum va poate ajuta o firma de contabilitate in infiintari societati cu raspundere limitata

Consultanta in alegerea formei juridice: O firma de contabilitate va poate ajuta sa decideti daca infiintarea unui SRL este cea mai potrivita optiune pentru afacerea dvs. Aceasta va poate oferi informatii despre structura juridica si fiscala a diferitelor tipuri de societati comerciale si poate evalua avantajele si dezavantajele fiecareia in functie de obiectivele si necesitatile dvs. specifice.

Inregistrarea societatii: Procesul de infiintare a unui SRL implica inregistrarea la diverse autoritati si obtinerea unor documente si autorizatii necesare. O firma de contabilitate va poate ghida in aceasta etapa, asigurandu-se ca toate formalitatile sunt indeplinite corect si in conformitate cu legislatia in vigoare.

Elaborarea actelor constitutive: Firma de contabilitate poate ajuta la redactarea actelor constitutive ale societatii, inclusiv a contractului de societate si a statutului, asigurandu-se ca acestea respecta cerintele legale si reflecta intentiile si acordurile asociatilor.

Structurarea sistemului contabil: Odata infiintata societatea, o firma de contabilitate va poate ajuta sa puneti bazele unui sistem contabil eficient si bine structurat. Aceasta poate va oferi asistenta in alegerea si configurarea unui software de contabilitate, in stabilirea politicilor si procedurilor contabile si in instruirea personalului dvs. in privinta inregistrarilor financiare si a raportarilor.

Gestionarea aspectelor fiscale: O firma de contabilitate va poate ajuta sa intelegeti si sa indepliniti toate obligatiile fiscale aplicabile societatii dvs. Aceasta poate sa se ocupe de inregistrarea la autoritatile fiscale, sa va asiste in stabilirea unui plan de impozitare eficient si sa va ajute sa pregatiti si sa depuneti declaratiile fiscale in termenul prevazut de lege.

Monitorizarea si raportarea financiara: Firma de contabilitate va poate ajuta sa mentineti o evidenta financiara precisa si actualizata, monitorizand veniturile si cheltuielile societatii si oferindu-va raport pentru asta.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Administrație locală

Connections Consult estimeaza venituri de peste 15 milioane de euro in 2023

Publicat

pe

De

Radu Marcu & Bogdan Florea Connections

Proiectele cu impact major asupra cetățenilor, inovițiile tehnologice și atragerea de angajați cu expertiză înaltă, în centrul strategiei Connection

București, 3 mai 2023 – Connections Consult (CC), grup de companii de transformare digitală, listat pe Piața AeRO a Bursei de Valori București, mizează în 2023 cu preponderență pe dezvoltarea liniei de custom software development. Compania estimează venituri totale de 15 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro generate doar de segmentul de software development.

Previziunile Connections Consult sunt fondate în primul rând pe contractarea unor proiecte de anvergură în domeniul public. În al doilea rând, compania lucrează la dezvoltarea paletei de soluții pentru know-how specializat în domeniul software support din cadrul Brusch Services, companie achiziționată de Connections Consult în 2021.

„Verticala de custom software development este cea pentru care ne așteptăm să observăm cea mai relevantă creștere, atât în valoare absolută, cât și ca procent din veniturile totale ale grupului. Proiectele complexe din sectorul guvernamental – soluții integrate care implică atât aplicații, cât și infrastructură software și hardware – precum și industria serviciilor financiare și cea a utilităților și energiei, sunt cele mai importante zone de creștere pe care ne construim estimările pozitive și care, în mod sigur, vor avea un impact benefic asupra diviziei de custom software development. Până la finalul anului, ne așteptăm să generăm o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro doar din servicii de dezvoltare de software la cerere și venituri totale de peste 15 milioane de euro”, declară Bogdan Florea, fondator și co-CEO Connections Consult.

Migrarea din zona vânzării de servicii de tehnologie în cea a serviciilor de business cu amprentă tehnologică reprezintă o schimbare semnificativă în filosofia de abordare a proiectelor pentru Connections Consult și o altă miză majoră a grupului pentru anul 2023.

Connections pariază pe un mix de servicii și produse proprii, cum ar fi Contabot (contabilul digital), QuickMerlin (soluția de interpretare a balanțelor contabile, bazată pe AI), Apollo (aplicație de management al proiectelor pentru firmele de consultanță), completate cu produse ale unor furnizori consacrați din piața internațională.

„Migrarea spre serviciile de business cu amprentă tehnologică presupune schimbarea modului de abordare a proiectelor și adaptarea la nevoile în continuă schimbare ale clienților. Prin adoptarea unei strategii orientate către clienți și către obiectivele lor de afaceri, Connections vine să ofere soluții mai valoroase și își propune să construiască relații mai puternice, consolidându-și totodată poziția pe piață. În contextul creșterii interesului pentru automatizări și soluții bazate pe modele de tip ML și/sau AI, cererea de integrare a soluțiilor noastre în fluxurile de business ale clienților a crescut de la un an la altul și va crește în continuare”, spune Radu Marcu, co-CEO Connections Consult.

În 2022, Connections a demonstrat că are capacitatea de a implementa proiecte ample cu impact major asupra societății, proiecte de lungă durată, cu abordări sofisticate din punct de vedere tehnologic și integrări extrem de provocatoare. Predicțiile sunt de bun augur, iar evoluția companiei – atât din punct de vedere financiar, cât și la nivel de dezvoltare a competențelor – se bazează pe finalizarea acestor proiecte.

„Lucrările complexe, precum ECRIS (Ministerul Justiției) sau POSF (ANRE), au marele avantaj de a oferi un cadru general propice atragerii de colegi cu calificări înalte și rare, ceea ce creează premisele construcției unor echipe solide și reziliente în jurul lor, în urmatorii 5-7 ani. Ne dorim implicarea și în alte proiecte de genul celor deja menționate și așteptăm să evaluăm urmatoarele proceduri de atribuire, atunci când vor fi lansate”, precizează Bogdan Florea.

În prezent, grupul Connections se apropie de 400 de angajați și colaboratori. Strategia de resurse umane din 2023 se concentrează pe atragerea de personal cu expertiză extrem de înaltă, cu ajutorul căruia compania să poată aborda noi soluții integrate provocatoare și cu impact major. De asemenea, Connections își va continua dezvoltarea centrelor de livrare din Bulgaria și Serbia și a birourilor de vânzări din SUA, Marea Britanie și Germania.

2023 va fi un an de reorganizare pentru edtech-ul 10Plus Future Education (din care Connections deține 25%) din perspectiva proceselor interne, a rentabilității și a consolidării și creșterii bazei de clienți. Compania vizeaza un proces de rebranding și intrarea în piața de servicii corporate.

DESPRE CONNECTIONS CONSULT

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de digital transformation din România, având peste 300 de angajați, centre de livrare în Bulgaria, Serbia și birouri de vânzări în USA, UK și Germania. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom, Retail, precum și din sectorul guvernamental. În 2018 Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections Consult investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde, boți specializați în contabilitate și HR, precum și alte domenii. Connections a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 12 milioane de euro.

Din luna septembrie 2021, compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București, fiind tranzactionata cu simbolul CC.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Administrație locală

Samsung si pentruanimale.ro contribuie la un trai mai bun si mai sanatos pentru posesorii romani de animale de companie

Publicat

pe

De

Samsung Electronics România, în parteneriat cu pentruanimale.ro, primul petshop online din România, aduce tehnologia prietenoasă cu animalele de companie mai aproape de proprietari

București, România – 17 martie 2023 – În contextul în care cererea pentru tehnologia prietenoasă cu animelele de companie este în continuă creștere, Samsung Electronics își propune să aducă o parte dintre soluțiile sale inovatoare mai aproape de proprietarii de animale de companie din România. Aproape două treimi (63%) dintre respondenții studiului PetLiving 2022 consideră că animalele lor de companie le influențează deciziile priviind stilul de viață și achizițiile pe care le fac. Astfel, 52% consideră că a lua în considerare nevoile proprietarilor de animale ar trebui să fie un standard atunci când vine vorba de dispozitive sau aparate în casele inteligente.

În acest sens, Samsung Electronics România, împreună cu pentruanimale.ro, primul petshop online din România cu o vechime de 16 ani în piața de pet care, își propun să aducă în prim-plan poveștile oamenilor alături de prietenii lor patrupezi, dar și unele dintre cele mai prietenoase produse și servicii Samsung pentru animale.

Un trai fericit și sănătos pentru animale și oameni deopotrivă

Colaborarea deschisă cu parteneri din diferite industrii este esențială atunci când vine vorba despre inovație tehnologică, iar Samsung demonstrează cu fiecare ocazie importanța pe care o au parteneriate puternice în a contribui la îmbunătățirea vieții consumatorilor. Pentru a crea cele mai bune experiențe pentru clienții săi, compania și-a unit forțele cu pentruanimale.ro, o companie românească fondată din dorința unui medic veterinar, Ana-Maria Morar (Amia), de a combina iubirea pentru animale cu pasiunea pentru programare.

Samsung și pentruanimale.ro au în comun dorința de a schimba viața animalelor de companie și a proprietarilor lor deopotrivă, prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la nevoile individuale ale fiecărui animal (și implicit, ale fiecărei gospodării) și oferirea resurselor de care proprietarii au nevoie pentru a adresa aceste nevoi.

Mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate în studiul PetLiving 2022 consideră că tehnologia poate contribui la bunăstarea animalelor de companie (56%), la menținerea lor active (56%), la îmbunătățirea sănătății (52%) și la reducerea anxietății de separare (52%).

“Rezultatele studiului Pet Living 2022 confirmă importanța sporită pe care o are tehnologia în viața noastră și cum reușește ea să vină în întâmpinarea stilului nostru de viață. Pentru că urmărim să adresăm nevoile specifice ale proprietarilor de animale de companie în ziua de astăzi, am căutat un partener cu expertiză în zona de Pet Care. Prin această colaborare, am urmărit să atingem două aspecte importante. Primul pas a fost  transpunerea tehnologiei pet-friendly în beneficii concrete pentru  iubitorii de animale. Continuăm cu dezvoltarea unei ocazii de interacțiune cu proprietarii de animale de companie, prin care să asigurăm o comunicare directă între ei și brand. Astfel, am deschis un dialog cu posesorii de animale și i-am provocat să interacționeze direct cu noi pe Social Media.”, declară Simona Panait, Director de Marketing Samsung România & Bulgaria.

,,Colaborarea cu Samsung ne onorează. Valorile comune legate de asigurarea unei vieți mai bune pentru animalele de companie, care au devenit membrii activi ai familiei, ne determină să considerăm acest parteneriat un pas înainte în atingerea obiectivului de a crea o societate mai bună.”, menționează Ana-Maria Morar, fondatoarea pentruanimale.ro.

Curățenie impecabilă, până la ultimul fir de păr

Produsul vedetă al parteneriatului este aspiratorul vertical Samsung Bespoke Jet™, cu 10 ani garanție la motorul Digital Inverter. Aspiratorul este gândit în mod special în jurul nevoilor reale pe care le au proprietarii de animale în fiecare zi. El are o putere de 580W, care este pusă și mai mult în valoare prin intermediul periilor speciale pentru curățarea părului de animale de care dispune. Acestea curăță eficient până la ultimul fir:

  • peria Jet Dual, pentru suprafețe moi (covoare și mochete), cu un tambur din fibre țesute și unul din cauciuc;
  • peria Slim, din fibre țesute care protejează de zgârieturi suprafețele dure (parchet și gresie);
  • peria Pet motorizată cu peri de cauciuc și sistem anti-încurcare, eficientă în curățarea părului de animale de pe suprafețe mai mici, canapea, mobilier sau din mașină.

Toate modelele Bespoke Jet™ dispun de stația unică de colectare All-in-one Clean Station™ care, în timp ce aspiratorul se încarcă, colectează eficient până la 99,999% din praful fin. În plus, sacul de praf anti-bacterian inhibă dezvoltarea bacteriilor în procent de 99,9%, fără ca utilizatorul să fie nevoit să atingă părul sau murdăria aspirată.

,,Pentru noi, o casă inteligentă, conectată, este gândită în jurul vieții de zi cu zi a consumatorilor noștri, viață care implică și animalele lor de companie. Tocmai de aceea, investim în dezvoltarea de tehnologii care aduc, cu adevărat, plus valoare și care permit produselor noastre să îndeplinească mai multe roluri în același timp, în beneficiul oamenilor, dar și animalelor pe care le dețin”, precizează Oana Dănilă, Head of Product Management Digital Appliances Samsung Electronics România & Bulgaria.

Tehnologia Samsung gândită pentru animalele de companie se regăsește și în alte produse, cum ar fi aspiratorul robot Jet Bot AI+ care poate reda, într-un mod securizat, imagini video din interiorul casei atunci când prietenul patruped rămâne acasă, folosind camera frontală și funcția Remote Monitoring.

În același timp, siguranța animalelor de companie este prioritară pentru proprietari, iar cu ajutorul Galaxy SmartTags, care pot fi prinse de zgarda animalului de companie, proprietarii își pot localiza cu ușurință patrupedele, folosindu-se de smartphone și de platforma SmartThings.

two naughty puppies looking sorry for themselves

Undă verde la năzdrăvănii pentru blănoșii casei, cu Samsung și pentruanimale.ro

Samsung și pentruanimale.ro vor să descopere cine sunt cele mai năzdrăvane animale de companie: câinii sau pisicile? Posesorii de câini sau pisici sunt, astfel, încurajați să posteze pe contul lor de Instagram o imagine sau un video care relevă cea mai mare năzdrăvănie făcută de animalele lor de companie.

kitten playing with toilet paper

Pentru a intra în concurs, participanții trebuie să posteze imaginea sau video, să dea tag @Samsung România și @pentruanimale.ro și să folosească #SamsungxPentruanimale și #BespokeCat sau #BespokeDog, în funcție de prietenul patruped.

În cadrul concursului, prin tragere la sorți, vor fi acordate:

  • Premii săptămânale: 6 vouchere oferite de pentruanimale.ro: 1x 150 lei | 2x 100 lei | 3x 50 lei
  • Premiul cel mare: un aspirator din gama Bespoke Jet™

Concursul se derulează în perioada 13 martie – 14 aprilie. Pentru mai multe detalii, accesați pagina de concurs.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Despre pentruanimale.ro

pentruanimale.ro este primul petshop online din România, cu o vechime de 16 ani, apărut din dorința unui medic veterinar, Ana-Maria Morar (Amia), de a combina iubirea pentru animale cu pasiunea pentru programare. În cei 16 ani de activitate, pentruanimale.ro a livrat peste 1 milion de comenzi direct la ușa posesorilor de animale. Filozofia pentruanimale.ro este schimbarea vieții animalelor de companie prin creșterea gradului de conștientizare în rândul proprietarilor cu privire la nevoile individuale ale fiecărui animal. În acest sens, fiecare departament al companiei exista cel puțin un medic veterinar pentru a asigura că pentruanimale.ro răspunde complet nevoilor animalelor de companie.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Uncategorized41 de minute inainte

Zyxel – 4 factori esențiali pentru realizarea unor rețele performante acasă

31 mai 2023 — Conectivitatea la domiciliu este vitală pentru toate generațiile, iar o conexiune perfectă, fiabilă și sigură creează...

Uncategorized2 ore inainte

Zyxel – Serviciile de tip Managed Service Provider (MSP) – soluția ideală pentru IMM-uri

7 iunie 2023 — Majoritatea proprietarilor de IMM-uri au o singură persoană  pe zona IT la birou care configurează stații de lucru...

CulturăO zi inainte

Luk Customs – Experți în Personalizarea Mașinii Tale

Luk Customs este destinația ideală pentru pasionații de mașini care doresc să-și personalizeze și să-și protejeze vehiculul în București. Fiecare...

Deep Forest Fest Deep Forest Fest
Cultură4 zile inainte

Deep Forest Fest: Un festival muzical de neratat pentru iubitorii de muzică electronică

Deep Forest Fest, un eveniment de neuitat adresat iubitorilor de muzică electronică și nu numai, promite să ofere o experiență...

Cultură5 zile inainte

Cum ajungi in prima pagina in căutările Google – Descoperă secretul

Ești proprietar de afacere sau deții un site web și vrei să crești vizibilitatea și traficul online? Atunci, ai ajuns...

sistem de supraveghere video sistem de supraveghere video
Social5 zile inainte

Cinci motive pentru care sa alegi un sistem de supraveghere video

Sistemele de supraveghere video reprezinta o alegere inspirata atat pentru marile companii, cat si pentru locuintele personale. Astazi vei descoperi...

Social6 zile inainte

Beneficiile probioticelor pentru buna funcționare a sistemului digestiv

Probioticele sunt bacterii benefice și alte organisme microscopice care trăiesc în sistemul digestiv și care aduc numeroase beneficii sănătății noastre....

filtrele pentru purificarea apei filtrele pentru purificarea apei
Social6 zile inainte

Top 5 mituri despre filtrele pentru purificarea apei din locuința ta

În zilele noastre, tot mai mulți oameni sunt interesați de calitatea apei pe care o consumă și caută soluții eficiente...

vestiare metalice vestiare metalice
Social7 zile inainte

Vestiare Metalice: Soluția ideală pentru spațiile publice și de agrement

În spațiile publice și de agrement, organizarea eficientă și siguranța sunt principalele priorități. Elemente esențiale în această privință sunt reprezentate...

ferestre termopan ferestre termopan
SocialO săptămână inainte

Cum alegi cele mai bune ferestre termopan

Daca te gandesti sa inlocuiesti ferestrele vechi cu ferestre noi din uPVC, dar vrei sa afli mai multe detalii inainte...

UncategorizedO săptămână inainte

Consultech Industrial Supplies premiaza performanta tinerilor cercetatori din Romania

Iasi, 29 May 2023 – Studentii Cosman Gabriel si Enaru Iulian, au fost premiati de compania Consultech Industrial Supplies in cadrul unui concurs de solutii...

UncategorizedO săptămână inainte

Primele date privind consumul de audiobookuri din diaspora: 50.000 de români din străinătate ascultă cărți în limba română

Un număr de 5000 de români din străinătate ascultă, cel puțin de două-trei ori pe săptămână, un audiobook în limba...

seturi fitness seturi fitness
SportO săptămână inainte

Sfaturi pentru alegerea hainelor potrivite în funcție de tipul de antrenament

În lumea sportului, alegerea hainelor potrivite poate juca un rol crucial în performanțele tale și în confortul pe care îl...

SocialO săptămână inainte

Cum alegi rochia potrivita pentru silueta ta?

Fiecare femeie este diferita, iar silueta este principalul criteriu in functie de care se aleg piesele vestimentare. Astazi vei afla...

Usa de exterior Usa de exterior
Social2 săptămâni inainte

Usa de exterior – importanta alegerii culorii potrivite

De obicei, primul lucru care sare in ochi atunci cand vizitezi prima oara pe cineva este usa de exterior deoarece...

plan de călătorie plan de călătorie
Turism2 săptămâni inainte

Ghidul călătorului: cum să îți faci un plan de călătorie perfect?

Călătoriile sunt o modalitate excelentă de a experimenta lucruri noi, de a cunoaște oameni noi și de a crea amintiri...

Știrile Săptămânii