Afaceri
Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro
ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest răstimp, compania s-a ocupat de gestionarea și dezvoltarea imaginii unor businessuri cu o valoare (investițională și operațională) cumulată de peste 200 de milioane de euro. Portofoliul constituit în primul an de activitate reflectă viziunea strategică a fondatoarei Costina Petrescu, ce are în spate o echipă de profesioniști specializați în comunicare, branding, PR, strategie și creare de conținut.
„Cred că de anul trecut până acum eu și echipa mea ne-am (re)afirmat statutul de partener strategic pentru brandurile care își doresc evoluție și vizibilitate. Sunt încrezătoare că urmează o perioadă de creștere accelerată și consolidare, iar pentru 2026 avem în vedere extinderea portofoliului și atragerea unor companii ambițioase, într-un context în care cererea pentru comunicare integrată este în continuă creștere, practic în toate domeniile de activitate.”
Costina Petrescu, Fondator ESTÉ Agency
Cu o experiență de peste 18 ani în marketing, vânzări, comunicare și management executiv, Costina Petrescu a construit și repoziționat branduri, a dezvoltat strategii de comunicare de la zero și a coordonat proiecte complexe în industrii variate, cu o concentrare deosebită în sfera imobiliarelor (și domenii conexe). Înainte de a fonda ESTÉ Agency, aceasta a condus două portaluri imobiliare: unul, din poziția de Director de Vânzări și Marketing Imobiliar (timp de patru ani), iar celălalt, în calitate de Director General (timp de 10 ani), în ambele cazuri fiind implicată în toate direcțiile operaționale, strategice și de dezvoltare.
În primul an de existență, ESTÉ Agency a gestionat comunicarea și imaginea unor businessuri din varii domenii, precum real estate, entertainment, investiții, construcții, turism nautic și evenimente sportive. Printre acestea se numără companii precum AmCorp / Venus Capital Investment, Envogue Residence, Velonova Mirage – primul muzeu 3D din România, RedLotus Sailing, Divertiland, Spartan România, OBA Different by Luxury, la acestea adăugându-se și alte branduri din portofoliul agenției.
Leadership multidisciplinar și o echipă de profesioniști
Succesul agenției se datorează atât experienței Costinei Petrescu, cât și echipei ESTÉ Agency – specialiști în strategie, PR, social media, copywriting, web development, design grafic și comunicare digitală. Agenția oferă servicii end-to-end, de la poziționare și strategie de brand, până la implementare, campanii integrate și management de imagine. Pe website-ul său oficial este disponibil un shop online de servicii punctuale, conceput pentru companiile care au nevoie de soluții rapide, eficiente și ușor de accesat.
De la marketing la sailing: o evoluție naturală a leadershipului
În paralel cu activitatea profesională, Costina Petrescu și-a dezvoltat o nouă direcție personală: sailingul. În 2025, ea a participat ca membru al unei echipe de regattă la competiții naționale și internaționale, obținând rezultate remarcabile:
• Locul 1 – Cupa României la Sailing (2025)
• Locul 2 – Campionatul României (2025)
• Locul 1 – ORC C la Bosphorus Cup (Turcia)
În 2026, Costina s-a format ca skipper, conducând și organizând expediții pe velier pe Coasta Amalfitană și în Croația și continuând în paralel participarea la regatte internaționale.
De asemenea, s-a implicat activ în promovarea și vânzarea căsătoriilor civile pe mare, pe velier – un concept premium, unic în România. În prezent, dezvoltă această direcție și își propune ca în viitor să devină și oficiant al acestor ceremonii, extinzând experiența marină către zona de evenimente personalizate.
Extinderea ESTÉ Agency în zona de Influencer Marketing
Întrucât viitorul comunicării este video, ESTÉ Agency a lansat propria divizie de Influencer Marketing, ce se ocupă atât de producție și editare video, cât și de apariții în social media. Costina Petrescu a devenit, la rândul ei, microinfluencer, apărând în videouri, interpretând roluri și construind conținut cu impact – o revenire naturală la pasiunea ei pentru scenă și camera de filmat.
Bazându-se pe portofoliul constituit în primul an de activitate, ESTÉ Agency își propune să continue expansiunea, să dezvolte noi direcții creative și să consolideze poziționarea clienților săi în industriile în care activează.
Afaceri
North Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence
North Bucharest Investments (NBI) continuă să dezvolte unul dintre cele mai complexe ecosisteme rezidențiale din România prin integrarea proiectului VIVO Residence în portofoliul său de dezvoltări partenere.
Noul parteneriat consolidează poziționarea NBI ca una dintre principalele companii specializate în segmentul rezidențial premium și investițional, reunind într-un singur ecosistem: consultanță specializată, tehnologie, marketing și acces la unele dintre cele mai relevante oportunități imobiliare din zona de nord.
Prin această colaborare, clienții NBI beneficiază de acces la proiect prin aplicația North Bucharest, prima aplicație de real estate asistată de inteligență artificială dedicată pieței rezidențiale din București. Cu peste 1.400 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale integrate, aplicația oferă funcționalități precum AI Search, Property Tinder, recomandări personalizate și alerte în timp real, facilitând identificarea celor mai bune oportunități de investiție și accesul la oferte disponibile exclusiv în portofoliul companiei.
VIVO Residence completează portofoliul North Bucharest Investments cu un proiect rezidențial boutique dezvoltat de Imperium Estates, conceput pentru cei care își doresc mai mult decât o locuință: o comunitate construită în jurul confortului, arhitecturii contemporane și calității vieții. Ansamblul este format din 73 de vile individuale, dezvoltate pe un teren de aproximativ 35.400 mp, într-o comunitate închisă cu acces controlat, spații verzi generoase și infrastructură modernă.
Poziționat în Tunari, proiectul oferă acces rapid către Pipera, Aeroportul Internațional Henri Coandă, Băneasa Shopping City și principalele școli internaționale din nordul capitalei. În același timp, VIVO Residence propune un stil de viață echilibrat, într-o zonă aflată într-o dezvoltare accelerată și cu un potențial ridicat de apreciere pe termen lung.
VIVO Residence se alătură portofoliului NBI într-un moment în care nordul Bucureștiului și zona Tunari își consolidează poziția printre cele mai atractive destinații rezidențiale și investiționale din regiune. Dezvoltarea accelerată a infrastructurii, proximitatea principalelor centre de business, a școlilor internaționale și a Aeroportului Internațional Henri Coandă, alături de interesul tot mai ridicat pentru locuințe individuale premium, transformă această zonă într-un pol de creștere cu un potențial solid de valorizare pe termen lung. În acest context, integrarea VIVO Residence în portofoliul NBI completează oferta companiei cu un proiect care răspunde atât cererii pentru un stil de viață modern, cât și obiectivelor investitorilor orientați către active cu perspective de apreciere.
Arhitectura proiectului este semnată de Eduard Năstăsoiu, unul dintre arhitecții de referință din România, conceptul fiind construit în jurul unui design contemporan, al funcționalității și al unei estetici atemporale.
VIVO Residence este proiectat cu accent pe eficiența energetică, calitatea execuției și confortul locuirii pe termen lung. Fiecare locuință este livrată la cheie și beneficiază de încălzire în pardoseală cu pompă de căldură, tâmplărie premium cu geam triplu, finisaje de înaltă calitate, grădină proprie, două locuri de parcare și pregătire pentru instalarea panourilor fotovoltaice. Comunitatea este completată de locuri de joacă, zone verzi amenajate și spații dedicate relaxării, oferind un stil de viață modern și sustenabil.
Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments: „La North Bucharest Investments dezvoltăm unul dintre cele mai complexe ecosisteme rezidențiale din România, iar fiecare proiect care intră în portofoliul nostru trebuie să genereze valoare atât pentru cumpărătorii finali, cât și pentru investitori. VIVO Residence s-a remarcat prin calitatea dezvoltării, arhitectura semnată de Eduard Năstăsoiu, localizarea excelentă și potențialul solid de apreciere pe termen lung. Acest parteneriat consolidează portofoliul nostru cu un proiect care răspunde celor mai ridicate standarde și confirmă misiunea noastră de a conecta investitorii cu cele mai relevante oportunități din piață, prin consultanță specializată, tehnologie și acces exclusiv la dezvoltări atent selecționate.”
Cristian Andrei, VIVO Residence: „VIVO Residence nu este un proiect de volum, ci o comunitate de 73 de vile construită cu o disciplină rară pe piața locală: materiale alese direct de dezvoltator, plăți etapizate aliniate stadiilor reale de execuție și transparență juridică completă față de fiecare cumpărător. Am ales North Bucharest Investments pentru că a construit în nordul Bucureștiului ceva ce puțini au reușit: o comunitate reală de cumpărători și investitori sofisticați, precum și infrastructura tehnologică prin care aceștia găsesc rapid proiectele potrivite. Parteneriatul ne pune în fața unui public care știe să evalueze exact ceea ce am construit.”
Integrarea VIVO Residence în portofoliul NBI reflectă strategia companiei de a reuni cele mai relevante dezvoltări rezidențiale într-un ecosistem care conectează cumpărătorii și investitorii cu proiecte atent selectate și consultanță specializată.
NBI este una dintre cele mai dinamice companii de consultanță și brokeraj imobiliar, specializată în segmentul rezidențial premium și investițional din nordul Bucureștiului. Compania oferă acces la peste 4.000 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale, colaborând cu aproximativ 80 de dezvoltatori imobiliari, dintre care aproape 40% sunt reprezentați în regim de exclusivitate.
Pentru a oferi investitorilor și cumpărătorilor acces rapid la cele mai bune oportunități din piață, North Bucharest Investments a dezvoltat prima aplicație de real estate asistată de inteligență artificială dedicată pieței rezidențiale din București. Aplicația reunește peste 1.400 de proprietăți finalizate și peste 100 de proiecte rezidențiale, oferind funcții precum AI Search, Property Tinder, recomandări personalizate și alerte în timp real, astfel încât utilizatorii să descopere mai rapid oportunitățile potrivite și să ia decizii de investiție mai bine fundamentate.
Descarcă gratuit aplicația North Bucharest:
https://northbucharest.ro/descarca-aplicatia-imobiliara
Multiplu premiată în cadrul competițiilor naționale și internaționale de real estate, compania este recunoscută pentru performanțele sale în consultanță investițională, reprezentarea dezvoltatorilor de top și contribuția la profesionalizarea pieței imobiliare din România. Prin expertiza echipei și accesul la unele dintre cele mai relevante oportunități din piață, North Bucharest Investments oferă soluții integrate pentru cumpărători, investitori și dezvoltatori, facilitând accesul la proprietăți și proiecte cu potențial ridicat de creștere și valorizare pe termen lung.
(Advertorial)
Afaceri
Reabilitarea fără săpătură câștigă teren în Sibiu. Conductele pot fi reparate în câteva ore, fără excavări
O tehnologie utilizată de ani buni în Europa Occidentală începe să fie folosită tot mai frecvent și în Sibiu. Reabilitarea fără săpătură permite repararea conductelor de canalizare fără excavări, reducând timpul de intervenție de la săptămâni la doar câteva ore și eliminând, în multe cazuri, necesitatea spargerii carosabilului, a trotuarelor sau a pardoselilor.
Metoda este aplicabilă atât locuințelor, cât și clădirilor comerciale, instituțiilor publice și rețelelor de canalizare de mari dimensiuni. În locul șantierelor extinse și al costurilor ridicate pentru refacerea infrastructurii, conducta este reabilitată din interior, iar zona din jur rămâne aproape complet neafectată.
În Sibiu, această tehnologie este implementată de Karpatia Canalizări, companie specializată în reabilitarea și întreținerea rețelelor de canalizare.
O conductă nouă, fără să fie înlocuită
Principiul de funcționare este simplu. În interiorul conductei deteriorate este introdus un liner – un material textil din fibră de sticlă impregnat cu rășină – care este întărit pe poziție prin polimerizare, utilizând una dintre metodele specifice aplicației: abur, apă caldă sau lumină UV. Rezultatul este, practic, o conductă nouă în interiorul celei existente, complet etanșă și rezistentă.
Întregul proces începe cu o inspecție video CCTV, prin care sunt identificate cu precizie defectele, iar pe baza acesteia este stabilită metoda optimă de intervenție. După reabilitare, conducta poate fi utilizată aproape imediat, fără perioade lungi de indisponibilitate.
Timp redus, costuri mai mici și impact minim asupra zonei
Principalul avantaj este reducerea semnificativă a duratei lucrărilor. Dacă metodele clasice presupun excavări și lucrări care pot dura una sau chiar două săptămâni, multe dintre intervențiile realizate fără săpătură sunt finalizate în doar câteva ore, iar reparațiile punctuale pot dura mai puțin de trei ore.
În același timp, sunt eliminate majoritatea lucrărilor de refacere a asfaltului, trotuarelor, pardoselilor sau spațiilor verzi. Astfel, pe lângă reducerea timpului de execuție, scad și costurile asociate refacerii zonelor afectate, iar disconfortul pentru proprietari și comunitate este minim.
O soluție pentru locuințe, companii și infrastructură publică
Tehnologia este utilizată atât pentru instalațiile interioare ale caselor și apartamentelor, cât și pentru hoteluri, fabrici, centre comerciale, spitale, școli, asociații de proprietari sau rețele publice de canalizare.
Karpatia Canalizări realizează reabilitări fără săpătură pentru conducte cu diametre cuprinse între DN50 și DN800, iar pentru dimensiuni mai mari este necesară o perioadă mai amplă de pregătire și organizare a șantierului, utilizând tehnologii adaptate fiecărui tip de rețea. În funcție de situație, sunt aplicate soluții de reparație punctuală sau de reabilitare a întregului traseu, toate având ca obiectiv prelungirea duratei de viață a conductelor și evitarea înlocuirii acestora.
O tehnologie tot mai căutată
Pe măsură ce proprietarii și administratorii de clădiri caută soluții mai rapide și mai puțin invazive pentru întreținerea infrastructurii, reabilitarea fără săpătură începe să fie utilizată tot mai frecvent și în România.
„În urmă cu câțiva ani, majoritatea beneficiarilor considerau că o conductă avariată înseamnă inevitabil excavatoare, asfalt spart și zile întregi de șantier. Astăzi, în multe situații, putem reabilita conducta din interior, fără să afectăm curtea, carosabilul sau activitatea beneficiarului. Este o schimbare importantă atât pentru proprietarii de locuințe, cât și pentru companiile și instituțiile care nu își permit întreruperi îndelungate”, declară Aurelian Oprea, Manager General al Karpatia Canalizări.
Despre Karpatia Canalizări
Karpatia Canalizări este o companie cu sediul în Sibiu, specializată în servicii complete pentru rețele de canalizare: inspecție video CCTV, curățare și desfundare, reabilitare fără săpătură a conductelor și căminelor, vidanjare, instalare de pompe și separatoare, precum și asistență rapidă 24/7. Compania oferă acoperire în județele Sibiu și gestionează întregul proces cu echipa și echipamentele proprii, de la inspecția video și identificarea avariei până la reabilitare, mentenanță și intervenții ulterioare.
Afaceri
Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă pentru concerte, evenimente culturale și activități de recreere, cu o capacitate de găzduire de până la 2.500 de persoane simultan.
Compania Sun Leader, specializată în proiectarea și execuția sistemelor Premium de acoperire și închideri pentru terase, anunță demararea unei noi etape de extindere a infrastructurii exterioare la Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă. Proiectul vizează suplimentarea sistemelor de pergole retractabile existente, cu scopul de a dezvolta capacitatea domeniului de a găzdui festivaluri, concerte în aer liber și turism cultural pe tot parcursul anului, indiferent de condițiile meteorologice.
Actuala lucrare reprezintă o continuare a parteneriatului inițial, inițiat în anul 2018, de dezvoltare a locației. În prima etapă a proiectului a fost dezvoltat un spațiu de terasă complet închisă, pentru degustări, amplasat ca terasă externă lângă incinta castelului. Ulterior acestui proiect a urmat a doua fază, când au fost instalate trei module retractabile independente (cu dimensiuni de 20×13 metri fiecare), ce au asigurat acoperirea unei suprafețe de 780 de metri pătrați. În etapa curentă, aflată în faza de producție, sunt adăugate șapte noi structuri masive de aceleași dimensiuni, pentru a optimiza la maximum spațiul util. La finalizarea montajului, ansamblul va acoperi o suprafață considerabilă, totalizând peste 2.600 de metri pătrați destinați evenimentelor și activităților în natură.

(Randare Sun Leader: ilustrare a proiectului de extindere, cu construcția existentă și noua construcție vizată. Imagine modificată parțial cu ajutorul inteligenței artificiale)
Odată cu finalizarea acestui proiect, domeniul din jurul castelului va beneficia de o infrastructură modernă, capabilă să susțină o diversitate amplă de activități recreative. Dincolo de capacitatea de a găzdui evenimente de mari dimensiuni pentru 2.500 de persoane, noul spațiu protejat completează ecosistemul turistic al locației, care include plimbări în aer liber pe domeniul extins, concerte de anvergură, evenimente sportive, sesiuni de călărie și alte activități de relaxare în natură. Sistemele instalate elimină riscurile operaționale și financiare asociate vremii nefavorabile, garantând continuitatea programului turistic, cultural și culinar și susținerea dezvoltării regionale și locale.
Mai mult, experiența oaspeților este întregită de o abordare gastronomică sustenabilă: pe domeniu sunt îngrijite culturi extinse de legume certificate, curate și sănătoase, care ajung direct pe mesele participanților la evenimentele culturale susținute.
Din punct de vedere tehnic, soluțiile implementate de Sun Leader utilizează structuri de aluminiu și sisteme automatizate care ajută în managementul pasiv al microclimatului de pe terasă. Acestea permit retragerea completă a acoperișului sau închiderea sa etanșă. Integrarea acestor structuri a fost planificată riguros, astfel încât să protejeze integritatea vizuală a locului fără a afecta arhitectura și istoria castelului.

(Imagine a construcției realizate în anul 2025: în fotografie apar două din cele 3 module de pergole retractabile independente. În zona din partea dreaptă a acestora va avea loc extinderea spațiilor acoperite)
„Acest proiect reprezintă o provocare inginerească prin dimensiunile sale și prin necesitatea de a integra structuri de mari dimensiuni în proximitatea unui monument istoric. Extinderea la 2.600 de metri pătrați subliniază o tendință clară în sectorul ospitalității și al turismului de evenimente: necesitatea de a investi în soluții durabile care să asigure continuitatea activității 365 de zile pe an. Ne concentrăm pe livrarea unei infrastructuri sigure, funcționale și eficiente pe tot parcursul anului, care să facă parte din și să încurajeze dezvoltarea turismului cultural și de agrement, cu un impact pozitiv pe termen lung.”, a declarat Eugeniu Lisnic – CEO și fondator Sun Leader.
Proiectul face parte din strategia de consolidare a turismului Premium în regiunea Transilvaniei, transformând domeniul de la Cetatea de Baltă într-un pol principal de atracție pentru iubitorii de istorie, natură, gastronomie sănătoasă și evenimente culturale.
Despre Sun Leader
Sun Leader este o companie românească specializată în furnizarea de soluții tehnice complete pentru amenajarea spațiilor exterioare. Compania oferă servicii de consultanță, proiectare, execuție și mentenanță pentru pergole retractabile și sisteme de închidere din sticlă, destinate sectoarelor comercial, HoReCa și rezidențial. Prin utilizarea materialelor rezistente și a tehnologiilor automatizate, Sun Leader sprijină dezvoltarea afacerilor prin extinderea duratei de utilizare a teraselor, promovând confortul și integrarea armonioasă în mediul înconjurător.

(Rezultatul final al proiectului de amenajare realizat în anul 2025 de Sun Leader, cu cele trei module complete)
Despre Castelul Bethlen-Haller
Domeniul Castelului Bethlen-Haller reprezintă un punct de reper pe harta turismului cultural din România. Situat în Cetatea de Baltă, județul Alba, monumentul cu arhitectură renascentistă din secolul al XVI-lea susține activ dezvoltarea turismului regional. Găzduiește identitatea Domeniilor Jidvei și oferă vizitatorilor o experiență completă de recreere, incluzând tururi istorice, plimbări în aer liber, călărie, o gastronomie locală bazată pe culturi proprii de legume certificate și spații dedicate concertelor și evenimentelor de amploare, promovând protejarea și valorificarea patrimoniului cultural național.
Persoană de contact pentru mass-media:
Andreea Vintilă
Specialist Marketing & PR – Sun Leader
Telefon: 0774 444 888
E-mail: marketing@sunleader.ro
Website: www.pergole-retractabile.ro
Comunicat de presă transmis de Sun Leader. Responsabilitatea pentru conținut aparține emitentului.
-
Socialacum 4 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 4 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 8 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI



