Connect with us

Exclusiv

Declarația de presă a unui „paradit” al procurorului DNA, Mircea Negulescu (Ultimele schimonoseli spasmodice ale muribundului ”stat paralel”)

Publicat

pe

În fapt:
Subsemnatul Radu Adrian Ovidiu sunt jurnalist încă din anul 2004, activând în prima fază în calitate de consilier al directorului general al Cotidianului Atac București, ulterior ca director al cotidianului România Express și/sau am fost colaborator al unor ziare cotidiene (România Liberă, Ziua News, etc) și am  pus bazele unor ziare locale, precum ATAC de Bistrița, Reporter Special de Argeș, Incisiv de Prahova, etc.
În anul 2016, am activat pe ziarul online Comisarul de Prahova.
În calitate de director al ziarului online și în urma anchetelor derulate de echipa din subordine, am început să dezvălui, inițial, “MAFIA DE LA BRAVO”, cum a fost denumită generic de ziarul pe care îl coordonam și îl conduceam.
Această denumire generică a fost dată deorece în locația unui bar numit “Bravo” din  Ploiești aveau loc intaliniri între oameni de afaceri, cămătari, procurori și/sau judecători care sub influență băuturilor alocoolice stabileau ce dosare se mai fabrică și/sau ce plângeri penale sunt mușamalizate iar beneficiarii deveneau martori protejați și/sau martori ale dosarelor penale întreprinse de DNA ST Ploiești, în special cele întreprinse de procurorul Negulescu Mircea, membru din această “Mafie de la Bravo”.
Astfel, prin ziarul Comisarul de Prahova, am fost primul jurnalist din România care a avut curajul să a devoaleze ilegalitățile și gravele derapaje de la lege ale procurorilor de la DNA ST Ploiești, cu precădere ale procurorului Negulescu Mircea, procuror care fabrica dosare bazate pe denuntători mincinoși și/sau pe probe falsificate, începând să dezvălui identitatea acestora, ale manevrelor dolosive utilzate și/sau ale dosarelor fabricate.
Fiind cunoscut în branșa jurnalistică din București și din țară ca un jurnalist care are simțul răspunderii și a faptului că metodele și mijloacele mele sunt superioare unui jurnalist de investigații, fiind fost ofițer SRI, care a devoalat întotdeauna mafia din sisteme, imediat am fost preluat pe plan central, în cotidianele Evenimentul Zilei, România Liberă, și/sau de fluxurile de știri, Flux 24, stiripesurse.ro și/sau televiziuni precum B1 Tv și, cu precădere România Tv, Nașul Tv, etc.
Pe acestă cale le mulțumesc public pentru încrederea acordată personal lui: Dan Andronic, patronul Cotidianului Evenimentul Zilei, Victor Ciutacu, realizator al televiziunii România Tv, Andrei Bădin de la Flux 24, etc care m-au girat profesional și au apreciat dezvăluirile mele sau ale echipei mele.
Și prin tenacitatea mea, prin munca mea asiduă, până la epuizare fizică și psihică, s-a ajuns în acest punct în care Statul Paralel și Mafiot a primit o lovitură și procurorii și magistrații (sunt două categorii total diferite care trebuie să își știe fiecare locul) au început firav să aplice legea.
Acest fapt a deranjat enorm de mult caracatița de la DNA ST Ploiești, iar procurorul Negulescu Mircea a început prin intrepusi, să încerce să îmi închidă „gură” prin probe fabricate de el personal.
Reamintesc doar un articol publicat de Evenimentul Zilei (preluare după Comisarul de Prahova coordonat de subsemnatul) – “Caracatiţa din “Republica lui Ghiţă” (2). Bătălii subterane chiar în interiorul Parchetului prahovean”, care l-a determinat pe procurorul Negulescu Mircea să utilizeze funcția de magistrat pentru a stopa  dezvăluirile despre derapajele sale de la lege, a nu mai exhiba în spațiul public dosarele penale fabricate și desconspirarea martorilor utilizați și a denunțătorilor mincinoși.
Menționez că, după cca 3-4 luni de la dezvăluirile mele, senatorul menționat în acest articol (Savu Daniel, pe aceea vreme în membru în Comisia comună permanentă de control parlamentar asupra activității SRI),  primind informații care confirmau dezvăluirile subsemnatului a luat poziții oficiale față de aceste grave abuzuri ale echipei de la DNA –ST Ploiești și ale procurorului Negulescu Mircea.
Aceste manevre dolosive de a se înscena ceva împotriva mea și a senatorului Savu Daniel au fost devoalate printr-un articol în ziarul Comisarul de Prahova pe care îl administrăm la aceea dată, chiar cu două săptămâni de zile înainte de această „mascaradă” judiciară.
Astfel, în articolul publicat în dată de 19 iunie 2016 (“NUCLEARĂ! ÎN ATENȚIA LUI DOBRE, “VOLO” ȘI SAVU!!! POLIȚIA POLITICĂ PRAHOVEANĂ (SRI ȘI DNA) DE LA BRAVO ATACĂ “NECONTROLAT”!!!), avertizam public despre faptul că ”mafia de la BRAVO” vrea să fabrice dosare penale senatorului Daniel Savu și subsemnatului doar din răzbunare, considerând că dezvăluirile din Comisarul de Prahova și, ulterior, in mass-media de senatorul Savu, a împiedicat ”mafia de la BRAVO” să câștige alegerile locale prin omul pe care îl controlau.
În fapt, prin acțiuni de intimidare, amenințări, șantaj etc., procurorul Negulescu Mircea l-a determinat pe așa zisul meu denunțător să mă provoace și să îmi însceneze un presupus trafic de influență și mită doar pentru a mă determina să încetez cu aceste dezvăluiri care ajungeau la nivel național și desconspirau abaterile grave de la lege ale caractitei de la DNA ST Ploiești.
În acest sens, personal, procurorul Negulescu Mircea l-a determinat pe denunțătorul S. C. D., sub teroare și șantaj, să mă ”denunțe”, denunțul fiind dictat de el personal, conform declarației denuntatorului dată în față instanței la data de 29.01.2019.
După depunerea denuntului dictat de procurorul Negulescu Mircea la dansul în birou, l-a determinat pe procurorul Savu Alfred Daniel ca, prin Ordonanța nr. 241/P/2016 să își decline cauza la Parchetul de pe lângă Tribunlul Prahova, cauza care a ajuns doar printr-o simplă “întâmplare” la prietenul procurorului Negulescu Mircea, respectiv la procurorul Stasie Eduard.
Totodată, în cârdășie cu rețeaua de crimă organizată de la DNA, procurorul  Stasie Eduard a confirmat înregistrările ca fiind originale, fără a avea instrumentele de pe care s-au făcut aceste așa zise înregistrări, confirmând ca valabile un falsuri efectuate de prietenul sau, procurorul Negulescu Mircea. Despre aceste falsuri grosolane nu pot da detalii, ofierii judiciaristi care au fabricat aceste probe fiind cercetați penal.
Mai mult, înregistrările sus menționate au fost efectuate cu aparatura DNA ST Ploiești, aparatură pusă la dispoziție de Negulescu Mircea denuntatorului aflat sub teroare și șantaj.
Toate așa zisele probe din înregistrări aflate la dosar au fost fabricate  personal de Negulescu Mircea pentru a crea o aparență de ilegalitate săvârșită de subsemnatul  și puse la dispoziția denunatorului pentru a le preda procurorului Stasie Eduard care știa despre aceste fapte.
S-a urmărit ca, la cele două – trei termene la Camera Preliminară și ulterior, pe fond, să fiu condamnat urgent pentru a mă decredibiliza și dezvăluirile mele să fie compromise.
De la început, procurorul Stasie Eduard avea temerea că săvârșește un abuz și s-a reținut în a dispune arestarea preventivă a subsemntului, care nu s-a mai realizat deoarece, probabil, m-a auzit vorbind la telefon cu mai mulți jurnaliști/patroni de cotidiene naționale și/sau cu mai mulți realizatori de TV, precum B1 TV, Nasul Tv, etc pentru a dezvălui la ce înscenări sunt supus și ameninat.
A fost singură audiere în faza de urmărire penală a acestui așa –zis dosar penal, nr. 5495/105/2016, strămutat la Tribunalul Buzău.
Ca o probă că eram pe “culoarul” procurorului Negulescu Mircea compus din procurori și judecători pentru a fi condamnat în regim de urgență cu aceste probe falsificate chiar de Negulescu Mircea, este Referatul Tribunalului Prahova din 13 septembrie, referat semnat de un alt prieten al procurorului Negulescu Mircea, respectiv Nita Constantin, prin care dosarul meu urma a fi “exceptat de la repartizarea aleatorie’’.
Singura mea salvare în fața iminentei condamnări cu probe falsificate a fost că ICCJ a decis stramutarea dosarului meu la Tribunalul Buzau și, probabil, că între timp, cei de la DNA ST – Ploiesti fiind suspendați ori excluși din magistratură și-au mai pierdut din influența.
După acest “episod”, în februarie 2016 mi-am deschis propiul ziar, Comisarul de Prahova, și am continuat să dezvălui abaterile grave de la lege ale procurorilor de la DNA ST Ploiești și am demonstrat dosarele contrafăcute în cauzele lui Ispas Constantin, Iulian Bădescu, Sebastian Ghiță, Cosma Mircea, Volosevici Andrei, Toader Cristinel,  presiunile puse pe judecătoarea Savu Alina de procurororul Negulescu Mircea, etc, aceste ilegalități ajungând la nivel național și aceștia au fost sub urmărire penală pentru aceste fapte.
Mai mult, la cca. două luni am redeschis alt ziar al meu (Incisiv de Prahova) și am continuat să mă dezvolt, având 75 de ziare la nivel național și în fiecare județ din România, ziare de unde am continuat dezvăluiri cu privire la derapajele de la lege de la DNA, ale DNA ST Ploiești, SRI, etc.
Ca o remarcă: NICIODATĂ nu am dezvăluit public, în intervențiile mele de la tv, în cotidienele la care sunt colaborator și/sau în cele 75 de ziare ale mele, ceva despre situația mea și despre probeler falsficate de procurorul Negulescu Mircea și de ofițerii săi judiciaristi, considerând, pe de o parte, că justiția nu se face public, pe de altă parte de teamă pentru a nu fi acuzat că aș dori să pun presiune pe instanța sau pe martori.
Tot că să îmi închidă “gură” și a mă determina să încetez cu aceste dezvăluiri, la ordinul lui Negulescu Mircea, câțiva dintre martorii săi și denunatorii mincinoși de la Poliția Locală Ploiești m-au acționat în judecată tocmai pe aceste dezvăluri efectuate pe baza de probe.
În grabă lor, ca o obișnuință, acești martori/denunatori utilizați în mai multe cauze penale de Negulescu Mircea mi-au accesat datele mele personale dintr-o baza de date a “Evidenței Populației” aflată până recent la Poliția Locală Ploiești într-un dosar ce se vrea mușamalizat de DIICOT Ploiești, baza de date ilegală deținută de aceștia care nu era racordată la baza națională legală a MAI și utilizată și de procurorul Negulescu Mircea pentru interese obscure.
În urmă acestui demers, cei de la Poliția Locală Ploiești (Adrian Vaida, Carmen Gheorghe, Mocanu Isabela Gabriela, etc) au dat la ”presa de casă” a procurorului Negulescu Mircea să publice această chemare în judecată cu datele mele persoanale și adresa, fapt care mi-a adus alte prejudicii incomensurabile.
Menționez că,  în urmă unor investigații derulate de ziar, că tot pe “culoarul” procurorului Negulescu Mircea, cu sprijinul unei judecătoare ,denuntatorii mincinoși utilizați de aceștia au câștigat un proces civil intentat subsemnatului, un process civil în care NU am fost NICIODATĂ citat legal. (Avocatul denuntatorilor lui Mircea Negulescu era soțul unei vicepreședinte a instanței și am fost judecat în lipsa și fără să fiu citat legal de o altă colegă a acesteia, o altă vicepreședintă de instanță, că doar asta este JUSTIȚIA în ‘România Normală” a lui Iohannis care se simte doar informat de servicii.
În urmă acestor presiuni și umiliri publice m-am îmbolnăvit de pancreatită și de inima ajungând în decursul a peste trei ani de zile să fiu transportat la urgențele spitalelor de zeci de ori, prin serviciul 112.
In data de 30.12.2019, Tribunalul Buzau a decis prin Hotararea 143/2019 achitarea „inculpatului” Radu Adrian Ovidiu, intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala.
Trebuie sa avem incredere in justitie, adica in magistrati. (Ec Adrian Radu).

Exclusiv

Cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi măcar o dată

Publicat

pe

De

România este una dintre acele țări care se descoperă cel mai bine cu mașina. Dincolo de marile orașe și de obiectivele turistice cunoscute, există drumuri spectaculoase care traversează munți, păduri, sate tradiționale și peisaje care merită admirate în ritmul propriu.

Fie că pleci cu mașina personală sau alegi un serviciu de rent a car, un road trip îți oferă libertatea de a opri oriunde și de a transforma drumul într-o parte importantă a vacanței.

Iată câteva dintre cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi cel puțin o dată.

Transfăgărășan – unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Europa

Probabil cel mai cunoscut traseu auto din România, Transfăgărășan atrage anual turiști din întreaga lume. Drumul traversează Munții Făgăraș și oferă priveliști impresionante, serpentine spectaculoase și numeroase locuri unde merită să faci o oprire.

Pe traseu poți vizita și Lacul Bâlea, unul dintre cele mai fotografiate locuri din țară. Drumul este deschis sezonier, iar înainte de plecare este recomandat să verifici condițiile de circulație.

Transalpina – șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din România

Transalpina este un alt traseu care nu ar trebui să lipsească de pe lista pasionaților de condus. Traversează Munții Parâng și oferă panorame impresionante pe aproape tot parcursul.

Drumul este apreciat atât de motocicliști, cât și de șoferii care caută experiențe memorabile și peisaje spectaculoase.

Valea Prahovei – un traseu clasic, dar mereu spectaculos

Drumul dintre București și Brașov este unul dintre cele mai circulate din țară, dar și unul dintre cele mai frumoase.

Pe traseu poți opri în Sinaia pentru a vizita Castelul Peleș sau în Bușteni pentru o plimbare la poalele munților. Chiar dacă în sezonul de vacanță poate fi aglomerat, traseul rămâne o alegere excelentă pentru un weekend.

Cheile Bicazului – unul dintre cele mai impresionante drumuri montane

Traseul prin Cheile Bicazului oferă pereți stâncoși spectaculoși și curbe care transformă fiecare kilometru într-o experiență aparte.

În apropiere se află și Lacul Roșu, o destinație perfectă pentru o pauză și pentru câteva fotografii memorabile.

Maramureș – drumuri printre sate tradiționale și peisaje autentice

Dacă preferi traseele liniștite și autenticitatea satelor românești, regiunea Maramureș este o alegere excelentă.

Drumurile șerpuiesc printre dealuri, biserici din lemn și localități unde tradițiile sunt încă păstrate. Este una dintre cele mai potrivite zone pentru cei care vor să descopere o altă față a României.

Bucovina – natură, istorie și liniște

Un road trip prin Bucovina oferă combinația perfectă dintre peisaje naturale și patrimoniu cultural.

Drumul dintre mănăstirile celebre ale regiunii trece prin păduri, dealuri și sate pitorești, fiind ideal pentru cei care caută o călătorie relaxantă.

Delta Dunării și Dobrogea

Pentru cei care preferă peisajele diferite de cele montane, zona Dobrogea oferă trasee spectaculoase spre Delta Dunării.

Pe drum vei întâlni dealuri line, câmpii întinse și sate tradiționale, iar atmosfera este complet diferită față de alte regiuni ale țării.

Apusenii – o destinație perfectă pentru iubitorii de natură

Munții Apuseni oferă numeroase trasee spectaculoase pentru cei care preferă drumurile mai puțin aglomerate.

Zona este cunoscută pentru peșteri, păduri și sate liniștite, fiind o alegere excelentă pentru un weekend sau o vacanță mai lungă.

Pentru un astfel de road trip, alegerea mașinii este la fel de importantă ca alegerea traseului. O mașină confortabilă, bine pregătită și potrivită pentru numărul de pasageri poate transforma complet experiența. Dacă alegi un serviciu de rent a car, este recomandat să rezervi din timp și să optezi pentru un model adaptat drumurilor pe care urmează să le parcurgi.

România are sute de trasee frumoase, iar multe dintre ele sunt mai puțin cunoscute și tocmai de aceea surprind plăcut. Uneori, cele mai memorabile opriri nu sunt cele planificate, ci locurile descoperite spontan pe drum.

Indiferent dacă alegi muntele, marea sau regiunile istorice ale țării, un road trip îți oferă ocazia de a vedea România într-un mod diferit. Cu puțină planificare și o mașină potrivită, fiecare kilometru poate deveni parte din experiența pe care îți vei aminti cu plăcere.

Citeste in continuare

Exclusiv

Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia

Publicat

pe

De

Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.

Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune

Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:

Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.

Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.

Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.

Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.

Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.

Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității

Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:

Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.

Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.

Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.

Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:

  • Restabilirea anatomiei normale
  • Reducerea inflamației pelvine
  • Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)

Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?

Argumente pentru chistectomie preoperatorie:

  • Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
  • Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
  • Îmbunătățirea mediului folicular

Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:

  • Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
  • Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii

Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.

Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?

Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:

  • Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
  • Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
  • Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
  • Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
  • Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu

Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:

  • Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
  • Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
  • Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
  • Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative

Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?

Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.

Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.

Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină

Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.

Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.

Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.

Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Sibiu

Exclusiv6 ore inainte

Cele mai frumoase trasee auto din România pe care merită să le parcurgi măcar o dată

România este una dintre acele țări care se descoperă cel mai bine cu mașina. Dincolo de marile orașe și de...

Uncategorized13 ore inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

2 zile inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afaceri2 zile inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Uncategorized2 zile inainte

Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare

București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor...

Turism4 zile inainte

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

Uncategorized4 zile inainte

Aphrodite Hotel, Molyvos – cazare în Grecia aproape de plajă, într-o zonă liniștită

Aphrodite Hotel este o cazare în Grecia situată în zona Molyvos, pe coasta de nord-vest a insulei Lesbos. Hotelul se...

5 zile inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele...

Afaceri6 zile inainte

Anularea actelor frauduloase ale unei firme

În practică, anularea actelor frauduloase ale unei firme nu pornește din manuale de drept comercial, ci din conflicte concrete —...

6 zile inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorized7 zile inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorized7 zile inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized7 zile inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Uncategorized7 zile inainte

TAG: uniformele medicale devin parte din ecosistemul de siguranță al clinicilor și spitalelor

București, 2 iunie 2026 – Uniformele medicale sunt privite tot mai mult ca parte din ecosistemul de siguranță al clinicilor și...

Uncategorized7 zile inainte

De la animație la arhitectură: HONOR, partener al BDF Professional Local Design

Programul dedicat designului și arhitecturii românești se deschide pe 5 iunie la CINA, cu expoziții deschise publicului până pe 21 iunie...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore de redare video online

Ecran FullView cu protecție pentru ochi, autonomie extinsă, MagicOS 10.0 și HONOR Kids integrate într-un format ultra-subțire pentru întreaga familie...

Știrile Săptămânii