Exclusiv
Mircea Negulescu, celebru fost procuror DNA Portocală, a fost REȚINUT de procurorii SIIJ
Avem aproape patru milioane de copii. Numărul acestora scade însă anual. Pentru că scade natalitatea. Iar natalitatea scade dintr-un singur motiv. Familiile nu au suficiente resurse pentru creșterea acestora. Iar societatea – și din nou este vorba de resurse – nu alocă suficiente fonduri pentru educarea lor. Într-o Românie care se vrea educată. În aceste condiții, Parlamentul, pe bună dreptate, a decis că este necesară dublarea alocațiilor pentru copii. Chiar și așa, dublate, aceste alcoații sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Și de aici a început circul.
În luna decembrie, majoritatea parlamentară a inițiat un act normativ, care să conducă prin efectele lui la dublarea alocațiilor destinate creșterii copiilor. S-au alăturat acestui demers atunci când a avut loc votul în plen chiar și parlamentarii PNL. Deși Guvernul dăduse un aviz negativ. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. S-a întâmplat cu câteva zile întârziere față de momentul prezentării proiectului de către Guvernul Orban a proiectului legii bugetului. Dar deși legea nu fusese încă promulgată, în mod normal Guvernul ar fi trebuit să prevadă sumele necesare la capitolul cheltuieli. În definitiv, nimic nu-l împiedica pe Ludovic Orban să-l consulte pe președinte și să afle că acesta urma să-și exprime acordul în raport cu această lege. După care, același Guvern Orban a invocat faptul că nu are bani, întrucât alocațiile mărite nu erau prevăzute în buget. O escrocherie pe față.
Dar plata alocațiilor nu putea fi totuși evitată. În mod moral. Și în mod legal. Lăsând morala la o parte, Executivul a recurs la un șiretlic. A emis o ordonanță de urgență. Ordonanța de urgență anulează parțial efectele legii. În sensul că amână cu o jumătate de an plata alocațiilor. E clar că acest truc este anormal și că încalcă Constituția. Printr-o ordonanță de urgență nu poți să înfrângi o lege. Dar primul-ministru a comis-o. Ajutat de ministrul Finanțelor. Și, atenție, susținut de ministrul Muncii și Protecției Sociale. Curată protecție socială. Întreg Guvernul s-a coalizat în cele din urmă acestui demers. Și nu numai. Culmea este că și parlamentarii liberali, care inițial votaseră mărirea alocațiilor, au dat-o la întors. Și ce a urmat?
PSD a contracarat. A dezbătut în Parlament ordonanța de urgență și a respins-o. Ca urmare, pentru a doua oară, Guvernul Orban avea obligația să se conformeze. Și să dubleze de îndată alocațiile. Dar nu și nu. Ludovic Orban a recurs la ultima soluție. A tras ultimul cartuș. A atacat această lege de respingere a ordonanței de urgență la Curtea Constituțională a României. Și a pierdut. Acum a pierdut definitiv. Acum trebuie să le plătească celor patru milioane de copii alocațiile. Dar cum?
Conform Constituției, conform legilor în vigoare, aceste alocații trebuie plătite din urmă. Începând de la 1 ianuarie. Asta înseamnă că Guvernul trebuie să scoată degrabă patru miliarde și ceva de lei. După care, lunar, plățile trebuie făcute conform legii. Vă imaginați că se va întâmpla așa ceva? După cum s-a comportat până în prezent Guvernul Orban doi și jumătate, eu cred că este exclus ca acum să se predea și cele patru milioane de copii să-și primească din urmă banii jefuiți. Cred mai degrabă că Executivul va miza pe delăsarea familiilor, cele mai multe nevoiașe, sau pe lipsa posibilităților pe care aceste familii le au de a apela la un avocat și de a intenta un proces în instanță împotriva statului român. Asupra acestui subiect voi reveni.
Imaginați-vă vă rog, că nu e deloc greu, o familie care are doi copii. Nu patru. Nu cinci. Doar doi. Imaginați-vă că acestei familii i-a fost dată o gaură de 300 de lei pe lună. În șase luni și jumătate, gaura s-a mărit cosiderabil. Câte lucruri nu ar fi putut să facă părinții celor doi copii cu acești bani? La câte lucruri au fost ei siliți să renunțe, pentru a-și putea totuși întreține copii în toată această perioadă, în care Guvernul Orban a jucat ping-pong cu soarta acestora? Au existat deci consecințe sociale. Și există în continuare. Pentru că, obiectiv vorbind, e greu de presupus că milioane de familii vor acționa statul român în judecată pentru a recupera banii jefui lună de lună de către Guvernul Orban. Dar să admitem că totuși românii se vor organiza în vreun fel. Și că vor apela la casele de avocați dispuse să inițieze procese colective. Așa cum se întâmplă în orice stat civilizat. În aceste condiții, în plină pandemie, instanțele de judecată vor fi supuse unei presiuni uriașe. Pentru că vor trebui studiate nu mai puțin de patru milioane de dosare. Procesele pot fi colective, dar dosarele sunt individuale. Ca de atfel și hotărârile instanțelor. Care vor trebui să vizeze fiecare persoană. Întreaga corespondență va aglomera și mai mult sistemul poștal. Și tot în plină pandemie, de care se face responsabil un Guvern iresponsabil. Și aceasta este tot o problemă socială, creată de Ludovic Orban.
Dar, cum spuneam, sunt și consecințe politice. Nu este oare corect ca oamenii să se întrebe ce caută în fruntea Ministerului Muncii și Protecției Sociale o persoană care a manifestat atâta indiferență și atâta cinism față de patru milioane de copii? Sau cum este să ai un ministru al Finanțelor care nu a studiat Constituția României și care nu a impus bugetarea din capul locului a alocațiilor, în condițiile în care legea fusese votată de Parlament? Sau cum e să ai un premier atât de bicisnic? Sau cum e să ai un președinte care ne tot bate la cap de ani mulți cu „România educată”, dar care nu a sărit să apere dreptul la educație al copiilor, luându-se de piept cu un Guvern iresponsabil, care le-a tăiat alocațiile, în condițiile în care toată lumea știe că o bună parte din acești bani ar fi fost utilizați de părinți și pentru a ridica nivelul de pregătire al copiilor? Cum e să ai un președinte, care a jurat să apere Constituția și care a știut din capul locului, cum am știut și noi, că Guvernul Orban s-a făcut luntre și punte pentru a o încălca? Și acum ce va face acest președinte? Va ataca Curtea Constituțională, cum s-a mai întâmplat? Sau va aplauda în tăcere atacurile care urmează din partea guvernanților, așa cum cu certitudine se va întâmpla?
Sorin Rosca Stanescu
Exclusiv
Endometrioza și Infertilitatea — Ce legătură există și când intervine chirurgia
Una din zece femei de vârstă reproductivă are endometrioză. Dintre femeile cu infertilitate investigată, 30-50% au endometrioză confirmată. Și totuși, legătura dintre endometrioză și dificultatea de a concepe rămâne, pentru multe femei, un subiect neclar, abordat cu jumătăți de măsură sau descoperit abia după ani de investigații. Acest articol explică mecanismele, opțiunile și momentul în care chirurgia devine răspunsul.
Endometrioza și fertilitatea — mecanismele de acțiune
Endometrioza afectează fertilitatea prin mai multe mecanisme, adesea simultane:
Distorsionarea anatomiei pelvine Aderențele formate de leziunile de endometrioză pot lipi ovarele de uter sau de peretele pelvin, pot deforma sau obstrucționa trompele uterine, pot fixa uterul în retroversie. Rezultatul: ovulul nu mai poate fi captat normal de trompă sau nu mai poate călători spre uter.
Mediul pelvin inflamator Endometrioza generează o inflamație cronică în pelvis — lichidul peritoneal al femeilor cu endometrioză conține concentrații crescute de citokine proinflamatorii, macrofage activate și prostaglandine. Acest mediu inflamator este toxic pentru ovule, spermatozoizi și embrioni.
Afectarea rezervei ovariene Endometrioamele (chisturile ovariene cu conținut hematic specific endometriozei) distrug progresiv țesutul ovarian sănătos din jur. La femeile cu endometrioame bilaterale sau recurente, rezerva ovariană poate fi semnificativ redusă față de vârstă.
Afectarea calității ovocitelor Studiile arată că ovocitele recoltate de la femei cu endometrioame au, în medie, o calitate mai scăzută față de cele de la femei fără endometrioză — mai puține ovocite mature, rate de fertilizare mai mici, calitate embrionară mai scăzută.
Receptivitatea endometrială alterată Endometrul femeilor cu endometrioză prezintă modificări moleculare — rezistență la progesteron, expresie anormală a markerilor de receptivitate — care pot compromite implantarea embrionară chiar și când ovocitele și embrionii sunt de bună calitate.
Stadiile endometriozei și impactul asupra fertilității
Clasificarea endometriozei în 4 stadii (I-IV, de la minimală la severă) are o corelație slabă cu simptomele, dar o corelație mai clară cu fertilitatea:
Stadiile I-II (minimală și ușoară): Paradoxal, endometrioza de stadiu mic este cea mai greu de înțeles din perspectiva fertilității — leziunile sunt mici, anatomia este aproape normală, dar ratele de sarcină spontană sunt reduse față de femeile fără endometrioză. Mecanismele inflamatorii și ale mediului pelvin explică parțial această reducere.
Stadiile III-IV (moderată și severă): Aderențe extinse, endometrioame ovariene, trompe afectate — impactul asupra fertilității este evident și semnificativ. Sarcina naturală este posibilă, dar probabilitatea ei este redusă considerabil fără tratament.
Tratamentul endometriozei în contextul infertilității — ce știm
Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu I-II și infertilitate Studiile controlate randomizate arată că laparoscopia cu excizia sau ablatia leziunilor de endometrioză de stadiu I-II îmbunătățește modest dar semnificativ rata de sarcină spontană față de laparoscopia diagnostică fără tratament. Beneficiul este real, chiar dacă modest.
Laparoscopia pentru endometrioza de stadiu III-IV și infertilitate La femeile cu endometrioză avansată și infertilitate, laparoscopia cu restaurarea anatomiei pelvine (adezioliză, chistectomie, îndepărtarea leziunilor profunde) îmbunătățește fertilitatea prin:
- Restabilirea anatomiei normale
- Reducerea inflamației pelvine
- Îmbunătățirea accesului la foliculi pentru puncție ovariană (dacă se merge pe FIV)
Endometrioamele și FIV — o decizie dificilă Aceasta este una dintre cele mai complexe decizii în medicina reproductivă: la o femeie cu endometriom ovarian care urmează FIV, operezi sau nu înainte?
Argumente pentru chistectomie preoperatorie:
- Acces mai bun la foliculii ovarieni la puncție
- Reducerea contaminării cu lichidul toxic din endometriom
- Îmbunătățirea mediului folicular
Argumente împotriva chistectomiei preoperatorii:
- Chistectomia reduce rezerva ovariană — risc real, mai ales pentru endometrioame bilaterale sau recurente
- Beneficiul asupra ratelor de sarcină la FIV nu este demonstrat consistent în studii
Decizia se ia individualizat, în colaborare între ginecologul chirurg și specialistul FIV, luând în considerare: dimensiunea endometriomului, rezerva ovariană curentă, istoricul de operații ovariene anterioare și numărul de cicluri FIV planificate.
Când intervine chirurgia în endometrioza asociată infertilității?
Indicații clare pentru chirurgie laparoscopică:
- Endometrioame ovariene peste 4-5 cm — risc de complicații (torsiune, ruptură), accesibilitate dificilă la puncție, impact asupra calității ovocitelor
- Obstrucție tubară cauzată de aderențe sau endometrioză — chirurgia poate restabili permeabilitatea tubară
- Anatomie pelvină sever distorsionată — laparoscopia restaurează condițiile pentru sarcina naturală sau pentru FIV
- Durere pelvică severă care afectează calitatea vieții — chiar în absența altor indicații de fertilitate
- Eșecuri repetate de FIV la femei cu endometrioame — după cântărirea atentă a raportului risc-beneficiu
Situații în care se preferă FIV direct, fără chirurgie prealabilă:
- Rezervă ovariană deja redusă (AMH scăzut, număr mic de foliculi antrali)
- Endometrioame bilaterale cu risc mare de reducere a rezervei ovariene prin operație
- Vârstă avansată sau alte presiuni de timp pentru obținerea sarcinii
- Endometrioame mici (sub 3-4 cm) fără simptome semnificative
Tratamentul medicamentos — ajutor sau obstacol în infertilitate?
Tratamentul hormonal al endometriozei (contraceptive, progestative, analogi GnRH) nu îmbunătățește fertilitatea și nu trebuie recomandat cu scopul de a crește șansele de sarcină. Suprimarea hormonală oprește funcția ovariană și, implicit, orice posibilitate de concepție pe durata tratamentului.
Analogii GnRH sunt folosiți uneori preoperator pentru a reduce volumul și vascularizația leziunilor (facilitând chirurgia), sau postoperator pentru a preveni recurența — dar nu ca tratament de fertilitate în sine.
Mesajul final pentru femeile cu endometrioză și dorința de sarcină
Endometrioza nu înseamnă infertilitate garantată. Multe femei cu endometrioză, inclusiv stadii avansate, rămân gravide — spontan sau cu ajutorul tratamentelor de reproducere asistată.
Dar infertilitatea asociată endometriozei necesită o evaluare specializată și un plan de tratament individualizat — nu o schemă standard. Planul corect depinde de stadiul bolii, vârstă, rezerva ovariană, dorința de sarcină naturală vs. FIV și mulți alți factori individuali.
Cel mai important: nu amâna investigațiile dacă ai simptome sugestive de endometrioză și dorești o sarcină. Timpul contează — atât pentru progresia bolii, cât și pentru rezerva ovariană.
Pentru o evaluare specializată a endometriozei în context de infertilitate și un plan terapeutic personalizat, poți solicita o consultație accesând gheorghegica.ro — Dr. Gică Gheorghe, ginecolog specializat endometrioză și infertilitate, București.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
-
Socialacum 3 ani3 recomandări de termostate pentru locuința ta
-
Evenimentacum 8 aniMedieșean băut, tras pe drepta de polițiștii rutieri
-
Afaceriacum 4 aniKarpatia Canalizari intra pe piata din Sibiu cu servicii de vidanjare si reparatii
-
Culturăacum 8 aniExpoziția „Sârmă și Vin” la Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
-
Socialacum 8 aniDe ce videochatul are atât de mult succes și de ce bărbații apelează la aceste servicii?
-
Uncategorizedacum 7 aniUnde gasesti, la precomanda, huse pentru Samsung Galaxy S10 Lite
-
Exclusivacum 2 aniPROMO/Bombele din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti/Ziaristul STAVRI CATALIN , zis PESTE, un pseudo ziarist dar dovedit narcoman, santajist si spagar este in „corzi”(IV)/Scandalul White Tower are îngrengături neimaginabile – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Evenimentacum 8 ani„Declaraţiile sunt de o gravitate extremă” | Sibiul de AZI

